Coardele vocale sīnt doua pliuri
simetrice ale mucoasei laringelui, ridicate de ligamentele vocale 
Īn timpul respiratiei coardele vocale sīnt departate. Īn timpul fonatiei, asupra cartilajelor aritenoide actioneaza niste muschii Prin modificarea pozitiei cartilajelor aritenoide coardele vocale pot fi astfel ridicate, coborāte, apropiate, departate, īntinse sau destinse. Vibratiile coardelor vocale sunt produse de actiunea aerului expirat asupra marginilor lor si modulate de actiunea muschilor, prin gradele diferite de īntindere. Amplitudinea si frecventa vibratiilor depind asfel de factori multipli: viteza aerului, grosimea si textura histologica a coardelor, diametrul laringelui. Vibratiile sunt mai ample īn plan vertical (3-4 mm) decāt īn cel orizontal (0,2 - 0,5 848d38i mm). Aerul este deci expulzat īn efluxuri succesive, sincronizate cu momentele de deschidere maxima a orificiului glotic. Se realizeaza variatii ample si bruste ale presiunii aerului, care se transmit īn atmosfera si se percep ca sunete. Frecventa determina īnaltimea sunetului emis: la barbati este īn jur de 125 Hz, la femei īn jur de 210 Hz, iar la copii īn jur de 300 Hz.
Nu toate sunetele provin doar din vibratia coardelor vocale. Vorbirea presupune folosirea cutiei craniene ca rezonator, iar pentru sunetele foarte joase, a vertebrelor cervicale. Mai participa activ limba si o parte din musculatura fetei, iar pasiv dintii si palatul. Īn general vocalele si consoanele sonore se emit preponderent prin vibrarea coardelor vocale.
Corzile vocale īndeplinesc o functie asemanatoare cu cea a anciei unui instrument de suflat, cum ar fi clarinetul. Cānd un muzician sufla aerul prin ancie, lemnul sau plasticul de grosime mica vibreaza, producānd sunetul de baza, care este apoi modificat de conductele si orificiile instrumentului. In mod similar, corzile vocale vibreaza īn timpul vorbirii, iar sunetele produse sunt modificate de faringe, nas si gura. Corzile vocale sunt doua pliuri fine, asemanatoare ca forma buzelor care se īnchid si se deschid dupa cum trece aerul prin ele. Spatiul dintre corzi variaza ca forma īntre un V, deschis īn timpul vorbirii, la o fanta īngusta īn timpul deglutitiei. Vibratia corzilor vocale īn timpul vorbirii apare atunci cānd spatiul dintre ele se īngusteaza si aerul din plamāni este expulzat prin acest spatiu īn laringe. Aceasta se numeste fonatie. Amplitudinea vocii este determinata de forta cu care aerul este expulzat, iar tonalitatea - de lungimea si gradul de tensionare ale corzilor vocale. Profunzimea si timbrul natural al vocii sunt determinate de forma si marimea faringelui si a laringelui, a nasului si a gurii; acesta este motivul pentru care barbatii care, īn general, au corzile vocale mai lungi si cu miscare mai libera tind sa aiba voci mai profunde decāt femeile, care, īn general, au un laringe mai mic decāt barbatii.
Producerea sunetelor
Pentru a transforma sunetele simple emise de corzile vocale īn cuvinte inteligibile, buzele, limba, palatul moale si cavitatile care dau rezonanta vocii īsi au fiecare rolul lor. Cavitatile rezonante includ toata cavitatea bucala, nasul, faringele (care leaga cavitatea bucala cu esofagul) si cutia toracica. Controlul acestor structuri este realizat de catre sute de muschi, care conlucreaza cu o viteza incredibila. Deci vorbirea este alcatuita din vocale si consoane. Calitatile rezonante ale diferitelor cavitati ale gurii si sistemului respirator determina individualitatea vocii. . De exemplu, asa-numiteīe sunete nazale, cum ar fi m, n si ng necesita, pentru o pronuntie corecta, o rezonanta libera a nasului. īncercati sa. Craniul, de asemenea, intra īn rezonanta cānd vorbim si o parte din ceea ce spunem se va auzi datorita transmiterii prin oasele craniului, la fel ca si sunetele captate de urechi.
Aceasta nu furnizeaza numai un
"feedback" vital īn ce priveste propria vorbire, dar
explica si de ce vocile noastre suna atāt de neobisnuit
cānd sunt redate pe o banda magnetica - sunetele pe care le auzim īn
acest caz sunt doar cele transmise prin aer. Gradul presiunii aplicate asupra
plamānilor īn timpul expiratiei determina viteza de trecere a
aerului printre corzile vocale si. cu cāt aceasta este mai mare, sunetul
produs are o intensitate mai mare. Atunci cānd soptim, corzile vocale sunt
foarte īndepartate, asa ca nu vibreaza realmente la
trecerea aerului, ci se comporta numai ca suprafete de frecare. Dar
īn cea mai mare parte, pronuntarea cuvintelor este realizata de
miscarea buzelor, limbii si palatului moale - controlate de cortexul
cerebral
FONETICA
Fonetica studiaza producerea, transmiterea si receptarea sunetelor, din care se articuleaza, din aproape In aproape, toate celelalte unitati ale limbii.
Sunetul este un fenomen fizic: vibratia regulata a aerului antrenat de vibratia coardelor vocale. Pentru producerea lui, actioneaza un Intreg aparat sonor, compus, In principal, din organe respiratorii care au primit si functii fonatorii-articulatorii.
Producerea si receptarea sunetelor limbii se realizeaza de catre aparatul fonoarticulator, respectiv de catre aparatul auditiv.Aparatul fonoarticulator are ca parti componente importante: plamānii, laringele, glota, epiglota, faringele, cavitatile suprala- ringiene; organele articulatorii propriu-zise: limba, valul palatin, palatul dur, zona alveolara, dintii, maxilarul inferior, buzele.
Acustic, sunetul este prezentat simplu, ca o unda sonora cu aspect regulat. El se deosebeste de zgomot tocmai prin caracterul sau predominant muzical.
Articularea sunetelor limbii romāne se realizeaza In cavitatea bucala, prin interventia organelor articulatorii. In functie de caracterul undei sonore, obtinute ca urmare a Impiedicarii sau neImpiedicarii ei In
tronsonul parcurs prin cavitatea bucala, se obtin vocale sau consoane.
Vocalele sunt unde sonore regulate, muzicale, rezultate din trecerea nestānjenita, continua, a curentului de aer fonator prin cavitatea bucala.
In functie de apertura (gradul de deschidere a maxilarului) si de apropierea limbii fata de baza, se obtin vocale: deschise a), semideschise (e, a, o) sau Inchise (i, i, u).
In functie de localizare (locul unde se creeaza spatiul optim de rezonanta, prin modul de asezare a limbii), rezulta vocale: anterioare (e, i), mediale sau centrale (a, a, i) si posterioare (o, u).
In functie de participarea sau neparticiparea buzelor, avem vocale: sau rotunjite (o, u) si sau nerotunjite (a, e, i, a, i
Consoanele sunt unde sonore care Isi pierd caracterul regulat, muzical, din cauza interpunerii In calea lor a unor obstacole care Inchid (momentan) sau Ingusteaza mult canalul fonator bucal si creeaza, astfel, unde suplimentare nearmonice. Acestea transforma sunetele respective In zgomote.
In functie de localizare (locul unde se realizeaza obstacolulmomentan sau Ingustarea canalului), se obtin consoane: bilabiale b, p, m , articulate cu buzele; labiodentale f, v , articulate cu buza inferioara.
si dintii superiori; dentale d, t, z, s, t, n, , r , prepalatale , g, s, z , articulate prin lipirea sau apropierea v rfului limbii de palatul anterior; palatale g', k' , articulate prin lipirea spatelui limbii de palatul mediu; velare g, k , articulate prin lipirea spatelui limbii de valul palatului; laringale h , articulate prin Ingustarea canalului fonator constituit de glota care este situata In laringe).
In functie de modul de articulare rezulta consoane: oclusive sau explozive (b, p, m, d, t, n, g', k', g, k , articulate prin Inchiderea completa a canalului si deschiderea sa brusca, sub forma exploziva; fricative sau constrictive f, v, s, z, z, s, h , articulate prin Ingustarea accentuata a canalului fonator, astfel ca aerul In trecere se freaca zgomotos de peretii acestuia; semioclusive sau africate (t, , g , rostite combinat - se interpune obstacolul, dar nu se asteapta formarea unei presiuni care sa genereze explozia, ci se elibereaza imediat aerul, ca In cazul fricativelor.
In functie de sonoritate participarea sau neparticiparea coardelor vocale), rezulta consoane: sonante , m, n, r , la a caror producere participa coardele vocale, iar gradul de alterare a undei sonore muzicale
este minim; nesonante sonore b, v, d, z, z, g, g , rostite cu participarea coardelor vocale si In conditii de alterare maxima a undei sonore initial muzicale; nesonante surde (p, f, t, s, t, s, , k', k, h , rostite fara participarea coardelor vocale si cu alterarea undei sonore.
Acustica sunetelor limbii romāne se refera la percepereaauditiva de catre receptor a sunetelor articulate de emitator.
Vocalele se disting acustic prin caracterul lor muzical, fara impuritati de natura zgomotelor. Diferentele dintre unitatile vocalice privesc Inaltimea si gradul de concentrare dispersie a formantilor sunetului.
Consoanele se disting acustic prin prezenta, mai mult sau mai putin pronuntata, a zgomotelor In perceperea lor auditiva. Diferentele dintre unitatile consonantice se refera la Inaltime, la gradul de concentrare/dispersie a formantilor acustici si la gradul de continuitate a fluxului auditiv.
Semivocalele, articulate si percepute acustic foarte aproape de vocalele omoloage, se diferentiaza functional de acestea prin faptul ca nu pot primi accent si, In consecinta, nu pot Indeplini rolul de centru(nucleu) silabic.
|
