Plecând de la celulele primare, de tip "stem" cele doua linii limfocitare, T si B, se separa ca urmare a instructiei suferite în organele limfoide primare, timusul si respectiv bursa Fabricius (Hieronymus Fabricius ab Aquapendente 1537-1619). Bursa este un organ bine definit la pasari, situat în regiunea cloacei, dar corespondentul acestui organ 10110v219k la mamifere este greu de identificat strict anatomic, cu toate ca functional rolul bursei pare a fi detinut de anumite formatiuni limfoide ale tubului digestiv.
Dupa o perioada de instruire, în timus sau în bursa, limfocitele colonizeaza o serie de organe si în special maduva oaselor, splina si ganglionii limfatici pentru ca apoi limfocitele din aceste "organe secundare" sa se delimiteze ireversibil în una din seriile liniei limfocitare B sau T.
Ambele linii limfocitare, B si T, detin proprietati definitorii ale reactivitatii imunitare si în primul rând - specificitatea reactiei cu un anumit antigen. Celulele stimulate de antigen se multiplica formând o clona de celule identice, a caror activitate tinde sa elimine antigenul respectiv din organism.
Sub aspect efector, stimularea antigenica a limfocitelor T determina producerea unor substante numite limfokine, iar stimularea limfocitelor B duce, printr-un proces de diviziune, la formarea unei clone de celule, care în final, îmbraca infatisarea plasmocitelor si care secreta anticorpi (imunoglobuline).
Proliferarea limfocitelor T în timus este extrem de vie (una din cele mai rapide din organism), aceste celule divizându-se de trei ori în timpul unei zile. Într-un anumit moment de dezvoltare, limfocitele T se strecoara printre celulele epiteliale si parasesc timusul pe calea capilarelor sanguine. Ele se vor acumula apoi în anumite zone ale ganglionilor limfatici si ale splinei, denumite zone timo-dependente, de unde reintra periodic în circulatia generala pe calea vaselor limfatice si a canalului toracic. O buna parte din masa limfocitelor T se afla în stare circulanta, putând veni cu usurinta în contact cu antigene din diferite regiuni ale corpului.
Acelasi precursor celular primitiv va da nastere limfocitelor B, pentru formarea carora este necesara o instructie primara în bursa. Dupa instructia bursala celulele sistemului limfocitar B dobândesc proprietatea de a secreta imunoglobuline.
Într-un stadiu ulterior, o celula sau un grup de celule B va întâlni antigenul corespunzator, va fi stimulata de catre acesta si va prolifera, generând în final o clona de plasmocite identice, cu o mare capacitate de a fabrica imunoglobuline. În cursul transformarii limfocitului B în plasmocit, celula ia infatisarea asa-numitului limfoblast. întreaga clona produce un singur tip de anticorp, fiecare plasmocit secretând circa 2 000 de molecule anticorp pe secunda, durata vietii unui plasmocit fiind de câteva zile.
O parte din celulele B pastreaza însa trasaturile limfocitare, devin asa-numitele celule cu memorie imunologica, au o viata îndelungata si asigura reactiile imune de mare amploare ca raspuns la un nou contact cu antigenul.
Imediat dupa instructia bursala, limfocitele, devenite acum limfocite B, sintetizeaza imunoglobuline. Cronologic apar mai întâi imunoglobulinele M (IgM) dupa care survine virarea functionala spre celelate clase.
Desi proliferarea celulelor imunoformatoare indusa de contactul cu antigenul este exploziva, ea este la un moment dat reprimata în primul rând gratie unui mecanism de feed-back prin care, la un anumit nivel, masa de anticorpi inhiba proliferarea clonei celulare care o produce.
|
