Multe dintre pacientele cu PMS se plāng de prezenta unor simptome fizice, īnsa īn majoritatea cazurilor acestea probabil reprezinta doar o accentuare (exacerbare) anormala si/sau patologica a modificarilor fiziologice normale.
Semnul cel mai obisnuit al sindromului premenstrual este angorjarea si sensibilitatea (dureroasa) mamara, la care se pot adauga balonarea, edemele periferice, cresterea ponderala, cefalea, tranzitul intestinal modificat, durerea pelvina si o serie de modificari cutanate.
Sindromul trebuie diferentiat de simptomele premenstruale (mai putin severe), care nu sunt considerate anormale (deranjante) si sunt percepute de majoritatea femeiilor.
Dismenoreea trebuie exclusa ori de cāte ori apar simptome secundare unor afectiuni organice.
Simptome psihologice:
Acestea pot cauza o morbiditate semnificativa si prezinta efecte considerabile (negative) asupra calitatii vietii femeii. Simptomele cele mai obisniute sunt: depresia, tensiunea nervoasa, iritabilitatea, insomnia (tulburari de somn), pierderea libidoului, cresterea apetitului si a senzatiei de sete.
Simptome de comportament (atitudine):
Īn multe dintre cazuri simptomele de comportament pot fi secundare modificarilor psihologice. Trasatura caracteristica este o diminuare a tolerabilitatii la stres, scaderea performantelor intelectuale s/sau cognitive, actiuni (reactii) impulsive, neuitarea, izbucnirea temperamentului si/sau a dispozitiei (īnclinatiei) la accidente (conflicte, incidente).
Aceste simptome de comportament sunt cele care cel mai adesea atrag atentia rudelor sau pretenilor asupra acestei situatii si pot determina femeia sa se prezinte la medic.
Diagnostic
Lipsa unui marker hormonal si/sau biochimic face dificila sustinerea diagnosticului de PSM, din acest motiv exista unii medici care pun la īndoiala existenta acestui sindrom.
Efectuarea unei anamneze īngrijite si detaliate reprezinta un pas esential īn stabilirea simptomelor pricipale, severitatii si a gradului īn care acestea perturba viata femeii si relatia acestora cu ciclul menstrual.
Dupa determinarea simptomelor principale, este indicata efectuarea unei agende a severitatii acuzelor, prospectiv pe un interval de 3 luni de zilei. Mai mult de 50% dintre pacientele prezentānd o anamneza sugestiva pentru PMS vor prezinta simptome, care fie ca nu sunt ciclice fie ca nu sunt legate de faza premenstruala a ciclului.
Pentru confirmarea diagnosticului de PMS pacienta trebuie sa prezinte o faza foliculara lipsita de acuze īn contrast evident cu problemele observate īn faza luteala a ciclului catamineal.
Īn sustinerea diagnosticului este necesara luarea īn considerare si mai ales excluderea altor entitatii nosologice posibile: dismenorea primara si/sau secundara, starile de anxietate, unele probleme psihosexuale precum si depresia.
Conduita terapeutica
Scopul conduitei este eliminarea simptomelor fizice si psihologice pentru a diminua impactul asupra activitatii cotidiene socio-familiare normale, a relatiilor interpersonale si a calitatii vietii, cu efecte secundare adverse minime.
Nu avem la dispozitie o terapie specifica, dar exista o serie de tratamente (simptomatice) cu efecte bune.
Tratamentul cel mai raspāndit, dar al carui efect nu este mult mai bun decāt cel tratamentului placebo este cel cu progesteron natural, sub forma de supozitoare, pesare si sau de terapie injectabila, progestativele de sinteza nu prezinta efecte superioare celor naturale.
Supresia ovulatiei pare cea mai logica conduita (simptomele fiind limitate la faza luteala), dar contraceptivele estro-progestative orale elibereaza progesteronul chiar de la debutul ciclului si pot augmenta severitatea si durata acuzelor la unele femei.
Estrogenii administrati s.c. au fost demonstrati a fi eficienti pacientelor cu forme severe. Oricum, acuzele revin la momentul administrarii aditive a progesteronului (necesar protectiei īmpotriva hiperplaziei endometriale la pacientele care nu au fost histerectomizate).
Agonistii de GnRH induc aparitia unui status pseudo-prepuberal si sunt mult mai eficiente decīt cele de placebo. Din pacate agonistii de GnRH prezinta efecte secundare determinate de deficitul estrogenic (oteoporoza, transpiratii nocturne, bufeuri) diminuarea libidoului, prurit, greata si bronhospasm si nu trebuie utilizati timp indelungat. Desi terapia estrogenica aditionala poate fi administrata pentru prevenirea hipoestrogeniei, totusi progesteronul ciclic devine necesar (pentru prevenire hiperplaziei endometriale).
Tratamentul continu cu doze scazute de Danazol (100-200 mg) a fost sustinut ca fiind eficient īn unele cazuri, dar nu a fost suficient evaluat prospectiv, prin efectuarea unor cercetari clinice aleatorii. Efectele secundare potential severe (hirsutism si modificarea vocii) par a fi mai degraba dependente de durata tratamentului decāt de doza. Daca survine o sarcina īn acest timp ar putea aparea riscul de masculinizare a fatului femenin, motiv pentru care este recomandata evitarea procreeri sub tratamentul cu Danazol al PMS-ului.
Tratamentul cu vitamina B6 (piridoxina) pare eficienta īn tratamentul depresiei, care survine la unele paciente care folosesc pilule contraceptive, indusa fiind de deficitul piridoxinic.
Bromocriptina, un agonist al dopaminei, care inhiba secretia prolactinei, poate fi īn mod specific eficienta la pacientele prezentānd tensiune si angorjare mamara premenstruala. Din pacate unele paciente nu tolereaza agentul terapeutic, din cauza efectelor secundare digestive (greturi, varsaturi) si a cefaleei.
Inhibitorul sintezei de prostaglandinei: acidul mefenamic amendeaza multe din simptomele PSM, īm plus este eficient īn menoragie si dismenoree. Uleiul obtinut din "evening primrose" afecteaza de asemenea productia de prostaglandine prin continutul īn acidul linoleinic si g-linoleic, care sunt precursori ai prostaglandinelor. Nivele scazute de acid g-linoleic au fost gasite la unele femei cu PSM. Tratamentul PMS-ului necesita administrarea 2 x 240 mg acid g-linoleinic/zi.
Naproxenul sodic este un alt inhibitor al sintezei de prostaglandine care poate fi utilizat an aceste cazuri.
Īn plus la celelalte cure terapeutice cu: diuretice (spironolactona, metolazona), antagonisti ai opioizilor (naltrexona), anxiolitice si antidepresante (bupriopinul, clomipraminul, nortriptilinul si desipraminul) unele masuri simple: mese frcvente si reduse cantitativ, pentru prevenirea hipoglicemiei subclinice, pot fi de folos.
Rezultate similare pot fi obtinute prin cure cognitive de comportament, de terapie fizica (cu exercitii si/sau relaxare).
Īn ultima perioada se utilizeaza inhibitori selectivi ai "reuptake"-ului serotoninic
O terapie alternativa este reprezentata de ooforectomia bilaterala laparoscopica si ablatia endometriala (la pacientele cu menoragie).
Unele paciente cu simptome deosebit de severe a caror familie este completa numeric poate fi luata īn considerare abordarea tratamentului chirurgical (histerectomia cu anexectomia bilaterala) urmata de HRT exclusiv cu estrogeni. Aceasta masura radicala trebuie indicata ca o ultima alternativa terapeutica la pacientele cu simptome grave, cu invalidare psiho-fizica, si la care celelate proceduri au esuat.
Bibliografie selectiva
Barnard ND, Scialli et al. Diet and sex-hormone binding globulin, dysmenorrhea and premenstrual symptoms. Obstet & Gynecol. 2000;95(2):24250.5
|
