Datoria medicala
Datoria sau mai degraba datoriile medicului decurg din formidabila capacitate de a face bine.
Din timpuri foarte indepartate, exigentele societatii au definit un cod de comportament destinat medicilor. Cel mai cunoscut este cel al scolii din Cos, al carui fondator este Hipocrate.
Pornind de la astfel de exigente, multe tari au elaborat astfel de coduri. Astfel, in Europa, amintim Franta, unde in 1945 prin ordonanta generalului de Gaulle a fost promulgat Codul de Deontologie, creandu-se Ordinul Medicilor (recreat de fapt) si al carui continut (text) a fost revazut in 1995. Acest cod (ca si altele) arata ca obligatia morala a medicului este de a fi, in primul rand, in serviciul bolnavului care crede in stiinta si daruirea lui.
Aceasta obligatie se traduce prin 3 mari percepte:
Respectul demnitatii persoanei;
Respectul libertatii bolnavului:
Necesitatea confidentialitatii.
Respectul demnitatii persoanei
Toti indivizii, dar in special cei mai slabi, supusi metodelor de asistenta medicala, in spital 717h72h sau in afara acestuia, trebuie considerati ca fiind liberi, egali si nicidecum inferiori sau infantilizati sub pretextul ca ei sunt dependenti.
Trebuie invatat sa-i ascultam, sa le vorbim, sa-i informam despre boala lor, sa raspundem intrebarilor lor, sa fim disponibili si eventual sa le acceptam chiar reprosurile.
Aceasta este o notiune foarte dificil de invatat, mai ales in mediul spitalicesc unde, adesea, bolnavul nu si-a ales medicul si nici sectia in care este spitalizat.
Medicul si chiar studentul din spital trebuie sa convinga bolnavul de necesitatea de a fi internat, de interesul si avantajele care i se propun, iara sa i se impuna ceva. Cu alte cuvinte trebuie respectata libertatea bolnavului printr-o informare cat mai clara si deschisa.
Studentul trebuie sa asimileze imediat si sa aplice principiul confidentialitatii. Acesta permite relatia de incredere intre pacient si medic sau echipa medicala. Trebuie insusit cu alte cuvinte principiul respectarii absolute a secretului medical, in orice circumstanta, studentul trebuie sa invete sa respecte secretul, adica tot ceea ce el stie despre bolnav, boala sa, familie, viata intima, in plus, aceste confidente nu trebuie impartasite decat echipei care se ocupa de bolnav si numai in masura in care ele servesc asistentei si vindecarii.
Datoriile asistentei deontologice ale viitorului medic pot fi sintetizate astfel:
A face totul pentru a dobandi o reala competenta profesionala si a face dovada
unei adevarate constiinte profesionale, ceea ce asigura cea mai buna asistenta bolnavului;
A face dovada devotamentului si generozitatii, ceea ce confirma bunele intentii
ale medicului fata de pacient, fata de societate;
A avea respectul absolut al demnitatii persoanei si a libertatii sale, ceea ce
constituie atitudinea umanista;
A respecta cu totala scrupulozitate confidentele pacientului, ceea ce este baza
increderii indispensabile intre salvator si salvat.
Dupa absolvire, medicul, confruntat cu progresele stiintei, descopera in fiecare zi dificultatile misiunii sale. El isi pune zilnic (si aceasta incepand din studentie) intrebari in ceea ce priveste:
viata;
moartea;
suferinta;
diferentele dintre oameni.
Se gandeste daca este pregatit pentru a contribui la o lume mai buna.
Medicul si chiar studentul in medicina isi pune o serie de intrebari fata de om, omul-masina, omul-obiect sau omul-proteza, fata de posibilitatea manipularii genelor.
Cele afirmate anterior sustin ideea conform careia medicul asociaza la progresul stiintei medicale, ceea ce da in primul rand putere medicinei, o reflexie filozofica, morala si metafizica.
Medicul este dator de a dezbate mereu gandurile sale in relatie cu societatea si sa-si redefineasca fundamentele actiunilor sale:
respectul persoanei in demnitatea sa;
respectul vietii si a corpului uman, in integritatea sa, de la fecundatie (de fapt
de dinainte);
refuzul practicilor comerciale incompatibile cu demnitatea persoanei.
Cu toata gloria tehnologica a medicinei (care este indispensabila progresului i), existenta unor constrangeri economice si a unor tentatii mediatice, care pot 'deturna' medicul de la prima sa misiune, este obligatoriu sa se revina la sursele umanismului, in special in zilele noastre si in viitor.
Cunoasterea corpului uman, dar si a sufletului, este esentiala pentru a da continut rolului fericit al medicului, de pastor al vietii, si pentru ca sa-si merite increderea oamenilor.
Cele afirmate anterior raspund doar in parte la intrebarile: De ce sa devin medic? Pentru cine?
Drumul studierii medicinei este foarte lung: •sase ani de studentie (ciclul I si II);
•l an de stagiatura;
anide rezidentiat (in functie de specialitate, ciclul III); •educatie medicala continua, respectiv toata viata.
Alegerea studierii medicinei trebuie sa fie puternic motivata, bazandu-se pe calitati, care chiar daca nu sunt suficient de evidente la 'pornire', sunt cu siguranta cel putin subiacente.
Cei care se orienteaza spre medicina trebuie, in primul rand, sa 'simta pentru altii', pentru a putea avea o relatie directa si profunda cu pacientii, rabdarea de a-i asculta, pentru a aborda problemele acestora cu generozitate. Acesta constituie aspectul 'daruirii' medicului.
Viitorul medic nu se poate angaja in studiul medicinei fara sa iubeasca munca: exista materii dificile, poate chiar ingrate, garzi epuizante, activitati fara oprire Toata viata profesionala a medicului se bazeaza pe ardoare si tenacitate, calitati ce trebuie sa existe de la inceput.
Viitorul medic trebuie sa fie si un 'spirit' stiintific din curiozitate si rigurozitate. Aceasta ii poate conduce la o cariera spitaliceasca si/sau universitara cu perspective deosebite, cu posibile descoperiri, respectiv participare la progresul stiintei medicale si a terapeuticii, a tehnicilor de investigatie.
Dar si practicianul de zi cu zi, la modul ideal, ar putea participa la dezvoltarea stiintei medicale. Oricum el este nevoit sa-si insuseasca tot ceea ce stiinta aduce nou si cu aplicabilitate practica !
Urmarea unor studii atat de lungi pentru o profesie atat de exigenta necesita o legitima ambitie: viitorul medic trebuie sa aspire la o reusita profesionala, avand permanent dorinta de a ajunge un excelent medic.
Medicul trebuie incontestabil sa aiba gustul puterii, intelegand insa in primul rand prin aceasta ca puterea medicului se masoara prin capacitatea de a sti! in acest fel, el poate nazui pentru un bine al sau pe plan social si familial
Consideratia sociala de care se bucura medicul ii permite sa joace un eventual rol asociativ, de implicare in Medicina Sociala, si chiar politic (in sensul conceptului politic al starii de sanatate intr-o tara anume !).
A dori sa devii medic impune angajarea tacita de a munci cat mai mult
posibil pentru a castiga cea mai buna competenta
profesionala. Acest angajament
nu este limitat doar la reusita la examene in timpul
studentiei si apoi ca medic:
pentru a servi
cat mai bine viitorii pacienti trebuie ca dobandirea cunostiintelor
solide si practice sa fie intretinuta, pentru a creste,
in felul acesta medicul
ramanand fidel angajamentului simbolizat de juramantul lui Hipocrate.
Se poate spune ca in cele anterioare s-a vorbit deja despre exigentele
medicinei.
Adolescentii de ieri, tinerii de azi, au ales medicina, in felul acesta,
s-a
facut un veritabil contract, un angajament intre onoarea
individului si o profesie
exigenta, dificila, dar exceptionala, responsabilitatea fiind insa exorbitanta, S-a
acceptat si se doreste implinirea unei misiuni: pastrarea sanatatii, asistenta si
vindecarea, incercate intr-o lupta unica pana la limitele extreme ale vietii.
Indiferent specialitatea care se va exercita in sanul profesiei medicale:
medicina de
familie, interne, chirurgie, pediatrie, imagistica, biologie (laborator),
cercetaretrebuie ca pornind de la tehnici
extraordinare, dar uneori invazive,
medicul sa ramana om, capabil de a asculta, de a intelege, de a-i insoti pe cei care au toata increderea in medic si medicina.
Juramantul lui Hipocrate, mai mult umanist, decat stiintific, gaseste in misiunea medicului ceva asemanator preotului (sacerdotului).
Acest caracter exceptional al profesiei de medic este autentificat de angajamentul de a respecta acest cod de buna conduita care reprezinta codul deontologic. El se adreseaza tuturor si garanteaza pacientilor-bolnavilor calitatea, onestitatea actelor medicale.
Pornind de la aceste consideratii, practica medicala este inainte de toate o intalnire intre cel care este bolnav si cel care-1 salveaza.
Medicina a evoluat enorm in timp, ea a devenit colectiva, pluridisciplinara, tehnica, preventiva si chiar predictiva. Fundamentul practicii insa ramane aceasta relatie intre cei doi parteneri, in spiritul increderii si respectului mutual Exigentele conceptuale decurg natural dintr-o reflexie etica. Notiunile filosofice comune tuturor, universale, 'traduc' un anumit concept al medicinii si despre medicina. Ele contin principiile de a face bine, de solidaritate, de echitate, de libertate, de autonomie si de dreptate, valori pe care le regasim si in Declaratia Drepturilor Omului. Aceste exigente sunt inscrise de asemenea in Codul Deontologic, care se impune tuturor medicilor, si pe care fiecare student trebuie sa le cunoasca cat mai devreme in cursul formarii sale.
Mai multe articole ale Codului reamintesc astfel respectul persoanei, a libertatii sale, a autonomiei sale, a demnitatii sale.
Aceste exigente conceptuale justifica de asemenea de ce medicul vegheaza la respectarea independentei sale si actioneaza in totala libertate in deciziile sale si in prescriptiile sale, respectand insa legile.
Medicul va asista pe oricare dintre semenii sai indiferent de situatie sociala, etnie, religie, convingeri psihologice si politice, dovedind exigenta si echitate.
Medicul va participa la actiunile medicinei comunitare, respectiv sanatate publica, Iara sa uite o clipa datoria sa in asistenta, tacand astfel dovada moralitatii sale, a probitatii si devotamentului in toate circumstantele.
Exigentele relationale conditioneaza calitatea intalnirii cu pacientul; ele prezideaza realizarea unui act medical care asigura astfel, pe o durata lunga de timp, atat cat este necesar, o asistenta medicala constiincioasa, clara si conforma cu datele obtinute din studiul stiintei medicale (la zi!) si o acompaniere fidela si adaptata nevoilor bolnavului pana in ultimele clipe ale vietii.
Libertatea lasata pacientului de a-si alege medicul este un principiu, conditionand increderea pe parcursul evolutiei bolii, element absolut necesar unei bune asistente si unor actiuni terapeutice eficace. Exista si libertatea 'despartirii' daca aceasta incredere nu este dobandita sau dispare.
Informatia urmeaza primei intalniri si constituie un moment capital al acestei relatii.
Informatia trebuie sa fie loiala, clara si adaptata starii pacientului si de asemenea capacitatii sale de a intelege, pentru buna derulare a asistentei medicale.
Aceasta informatie nuantata, precisa, pe inteles, este o datorie a medicului in grija sa fata de pacient si in acelasi timp o necesitate, constituind premizele autonomiei si libertatii bolnavului. Acesta daca este corect informat este in masura (cu exceptia urgentelor, cand el nu poate consimti la propunerile medicului!) sa-si exprime acordul fata de 'planul' medicului, devenind astfel participant la decizia medicala.
in sfarsit, aceasta intalnire medic-bolnav initiata in libertate si incredere nu ar putea duce la un final diagnostic si terapeutic eficient decat daca este respectat secretul medical, exigenta care incoroneaza aceasta relatie, fiind esentiala daca se vrea pastrarea increderii bolnavului.
Aceasta exigenta relationala se caracterizeaza ideal de o afectivitate extraordinara in special in ultimele clipe de suferinta. Aceasta datorie de a nu parasi bolnavul in ultima parte a vietii sale este uneori uitata sau chiar necunoscuta.
A ramane fidel pacientului chiar daca resursele stiintifice sunt depasite este o datorie nobila, facand apel la sufletul medicului, la dragostea sa fata de om.
Aceasta ultima exigenta relationala nu este permis sa fie uitata, cu toata dificultatea asigurarii cu demnitate a calitatii unei vieti care se termina. Astfel, medicul va sustine nu numai bolnavul, ci si asistenta sau infirmiera, familia si prietenii.
Exigentele tehnice continute in Codul Deontologic s-au multiplicat progresiv, s-au dezvoltat pentru a deveni in ultimii ani tot mai complexe, conform progreselor stiintifice. Ele sunt necesare, ca si exigentele precedente, in realizarea actului medical.
Competenta tehnica dobandita prin formarea initiala si intretinuta printr-0 formare continua, adaptata, este indispensabila calitatii, eficacitatii si securitatii asistentei medicale. Aceasta competenta, pur intelectuala, nu se poate exercita in plenitudinea ei decat intr-un mediu tehnic cu instrumente si dispozitive moderne, in buna stare si adaptate.
Un concept, un mediu, un personal specializat sunt necesare aplicarii acestor exigente tehnice. Ele se impun medicului, care este responsabil de ceea ce utilizeaza in scop diagnostic si terapeutic.
|
