CURS 2
ETICĂ sI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ
EDP C 2
Principii etice
1. Calea de mijloc aristotelica
În conformitate 21121x232v cu acest principiu, atitudinea morala apare odata cu situarea corespunzatoare între doua extreme:
principiul calii de mijloc - a aparut în Grecia Antica, în sec. IV î.C. Aristotel a consacrat virtutea morala ca o cale de mijloc între doua extreme:
una implica excesul;
cealalta implica lipsa.
De la predecesorul lui Aristotel, Platon, grecii au mostenit cele patru virtuti fundamentale:
cumpatare;
dreptate;
curaj;
întelepciune.
Când si-a conceput etica, Aristotel a pus accentul pe moderatie, pe cumpatare, asa cum întelepciunea înseamna sa judeci bine moderatia, înseamna sa traiesti chibzuit.
Ca virtute morala, el o considera excelenta atunci când se gaseste la jumatatea drumului între exces si privatiune.
În filozofia aristotelica, curajul este cale a de mijloc între lasitate, critica justa...???
O cale de a opera cu acest principiu presupune identificarea extremelor, sa nu faci nimic ascuns, sa expui totul. În cazul în care exista doua obligatii contradictorii, acestea pot fi rezolvate urmând calea de mijloc. De exemplu, se pot implica activ angajatii ziarelor în problemele comunitatii?
Rolul jurnalistului, ca profesionist, poate fi contrazis uneori de rolul acestuia, în calitate de cetatean, urmând principiul. Urmând principiul aristotelic, ziaristii trebuie sa respinga ambele extreme si lipsa oricarei implicari în evenimentele exterioare, dar si excesul reprezentat de ignorarea oricaror realitati externe.
Un argument esential în etica este ca virtutea se afla între doua vicii. Se poate face observatia ca viciile nu sunt întotdeauna usor de localizat, desi unele persoane sunt înzestrate cu virtutea si caracterul necesar pentru a le depista cu precizie.
Identificarea excesului presupune onestitate si imaginatie, înainte ca echilibrul, comportamentului sa-si spuna cuvântul.
Desi termenul medie trimite la matematica si la semnificatia unui punct median, nu este vorba aici de distante perfect egale fata de extreme. Calea de mijloc nu înseamna numai cantitatea potrivita, ci si momentul potrivit, publicul potrivit, modul potrivit si metoda literara potrivita.
2. Imperativul categoric kantian
Kant a conferit substanta întelegerii regulii de aur aristotelice, prin imperativul sau categoric, care implica faptul ca ceea ce este drept pentru unii, este drept pentru toti. (Pentru filozoful german, principiul conform caruia evaluam moralitatea actiunilor noastre este urmatorul: "Actioneaza conform acelei maxime care vrei sa devina, în acelasi timp, lege universala". Cu alte cuvinte, se impune unificarea principiului ce sta la baza oricarei decizii, pentru a constata intentia ca el sa fie universal aplicat, asadar testul unei obligatii morale, veritabile este posibilitatea de a deveni universala. Imperativele categorice despre care vorbeste Kant sunt inerente fiintelor umane, sunt percepute nu prin ratiune, ci prin constiinta sa. Prin constiinta sa, omul se supune obligatiei morale. Constiinta ne informeaza când alegem binele si când trebuie sa respingem raul. Prin constiinta, legea morala devine parte a naturii umane. Legea morala se impune neconditionat tuturor fiintelor rationale, pe când etica este sinonima, în mare parte, cu respectul pentru datorie.
Imperativul categoric trebuie respectat, chiar cu pretul sacrificiului tuturor înclinatiilor naturale si al standardelor social-acceptate.
3. Principiul utilitarist
Utilitarismul dezvolta o etica larg dezbatuta în societatea occidentala, în conformitate cu care trebuie sa determinam ceea ce este corect sau gresit, analizând factorii care vor produce cele mai favorabile consecinte pentru bunastarea fiintelor umane.
Alternativa corecta, din punct de vedere moral, produce cel mai bun raport între bine si rau, ceea ce conteaza, pâna la urma, atunci când alegem între bine si rau. Este masura de bine promovat si cea de rau prevenit.
Utilitarismul modern s-a conturat în operele filozofilor britanici Jeremy Bentham si J. S. Mill. Versiunea lor traditionala era hedonista (hedonism = cultivarea placerii, ca scop al vietii), sustinând ca scopul final al oricarei actiuni îl constituie fericirea sau placerea.
EDP C 2
Fericirea - singurul scop al actiunilor umane si testul prin care ar trebui judecat orice comportament. Principiul utilitarist poate fi formulat în felul urmator: "Cauta cea mai mare fericire, pentru cei mai multi".
Norma utilitarismului impune astfel doua cerinte: ea ne dicteaza sa producem cel mai bun raport posibil între bine si rau si sa-l distribuim celorlalti, cât mai mult posibil.
Utilitarismul poate fi definit ca un promotor al celui mai mare bine pentru cei mai multi oameni. În acest sens, principiul ne îndeamna sa distribuim o consecinta buna pentru cât mai multi oameni, atât cât ne sta în putere sa o facem.
|
