Evaluarea capacitatii de efort si a capacitatii psihice

Evaluarea capacitatii de efort si a capacitatii psihice

Evaluarea capacitatii de efort

Capacitatea de efort reprezinta cantitatea maxima de lucru mecanic efectuata de un individ intr-o unitate de timp.

Daca pentru un individ aparent sanatos, dirijarea cresterii capacitatii de efort este relativ simpla, pentru un pacient lucrurile sunt mai complicate, deoarece depind de o serie de variabile: varsta, sex, stadiul bolii, boli asociate etc. Capacitatea de efort a organismului 232e45c nu reprezinta o suma a capa­citatii functionale a tuturor organelor si sistemelor corpului omenesc.

In kinetoterapie efortul este mai ales de tip aerob, fiind conditionat de cantitatea de O₂ consumata de muschi in unitatea de timp. Cu cat muschiul consuma mai mult oxigen in unitatea de timp, cu atat elibereaza o cantitate mai mare de energie si ca urmare, intensitatea efortului creste. La valoarea maxima a consumului de oxigen (VO₂ max.) inima ajunge la limita maxima functionala.

Consumul maxim de oxigen se determina prin metode directe, iar efortul se efectueaza la cicloergometru sau la covorul rulant si indirecte.

Determinarea indirecta a VO₂ max. utilizeaza relatia liniara dintre frecventa cardiaca si consumul de oxigen, in cursul unui efort submaximal de 6 minute, care determina cresterea frecventei cardiace intraefort la 130-170 batai/minut.

Programul kinetic, efectuat in cadrul sedintei de recuperare, include cicluri de miscari, care prin repetare devin mai sigure, dobandesc continuitate armonioasa, economisesc energie si prin aceasta oxigen. Daca numarul de repetari este prea mare scade coordonarea.

Sanatatea nu confera totdeauna capacitati maxime de efort. De asemenea, sunt bolnavi, care dupa recuperare ating doar nivelul eforturilor usoare, automatizate, dupa cum altii, cu o stare de sanatate limitata, datorata unor afectiuni cronice sau disabilitatii motrice, cu sechele ireversibile, dobandesc o capacitate de efort foarte buna si sunt motivati sa practice chiar activitati sportive competitionale.

Evaluarea activitatii psihice

Recuperarea - ca orice act medical - presupune si cunoasterea psihologica a pacientului in vederea individualizarii tratamentului, adaptarii lui caracteristicilor de personalitate (temperament, atitudini, experienta de viata) si stabilirii unei comunicari cat mai eficiente intre echipa medicala si bolnav.

Metodele de psihodiagnoza sunt multiple: anamneza psihologica, observatia, autoobservatia, autocunoasterea si autoevaluarea, interviul, ancheta, experimentul, chestionarele si testele.

Evaluarea temperamentului. Se cunoaste modul in care unele trasaturi temperamentale se suprapun convingerilor si obisnuintelor de comunicare si reactivitate, determinand comportamente mai mult sau mai putin acceptate sau performante.

Cele patru tipuri temperamentale - au primit in teoria lui I.P. Pavlov explicatii psihonerviste, in care forta, echilibrul si mobilitatea proceselor fundamentale ale sistemului nervos central - excitatia si inhibitia - se afla intr-o anumita combinatie:

coleric este tipul puternic, mobil, neechilibrat;

sanguin - este tipul puternic, mobil, echilibrat;
.flegmatic este tipul puternic, inert, echilibrat;

melancolic este tipul slab, inhibitiv.

Evaluarea temperamentului se poate realiza pe baza chestionarelor

Nu exista tipuri temperamentale 'pure', doar combinatii de trasaturi in proportii diferite.

Caracterizarea temperamentului are la baza si sistematizarea trasaturilor in extraversie si introversie.

Dupa Eysenck:

extravertul este sociabil, vorbaret, saritor la nevoie, agreaza oamenii si compania lor; nu este totdeauna de incredere, se plictiseste repede, nu agreaza lucrurile neinteresante sau care ii consuma timpul;

introvertul este tocmai opusul.

Nu se poate spune ca unul este superior celuilalt; ei sunt numai diferiti.

Autoobservatia si autoaprecierea sunt indisolubil legate.

Pacientul poate sa-si observe si analizeze reactiile locale si generale la mijloacele terapeutice aplicate: durere intensa, limitarea amplitudinii de miscare, scaderea tonusului muscular etc. sau dimpotriva, scaderea acuzelor dureroase, cresterea amplitudinii articulare, a tonusului muscular etc.

Rezultatele introspectiei pot fi trecute in fise si comparate apoi cu rezultatele evaluarilor obiective, efectuate de psiholog sau kinetoterapeut.

Anamneza psihologica, trebuie sa incheie activitatea de psihodiagnostic, terapeutul avand posibilitatea sa clarifice unele aspecte neelucidate de testele si chestionarele aplicate.

In afara datelor personale obisnuite, oferite de orice interviu anamnestic, se pot recolta informatii privind posibile dificultati de adaptare la situatia creata de boala, spitalizare, colaborare cu echipa medicala, motivatie in efectuarea programului recuperator, relatia cu familia, masura in care se autoevalueaza.

Prin conturarea personalitatii fiecarui pacient se poate individualiza planul de recuperare.

Intrebari:

1.Ce tip de efort intalnim in kinetoterapie?

2.Cum se determinia indirect VO2 max?

3.Cum se evalueaza temperamentul?

4.Ce incheie psihodiagnosticul?