Evaluarea functionala, cardiorespiratorie si a reactivitatii neuromusculare
Evaluarea functionala
Evaluarea functionala este importanta in dirijarea programului recuperator, deoarece - chiar daca sunt aplicate local - efectele mijloacelor specifice si asoci 515j98f ate utilizate se rasfrang, imediat si tardiv, asupra intregului organism.
Cele imediate sunt utilizate in dirijarea operativa a efortului fizic si a pauzelor necesare refacerii dupa efort.
Eforturile pot fi clasificate dupa durata si intensitate, in functie de raportul dintre acesti doi parametrii.
Se considera ca intre volumul si intensitatea efortului exista un raport invers proportional, in sensul ca eforturile cu volume mari (de lunga durata) se pot desfasura numai daca intensitatile la care se lucreaza sunt reduse. Aceste eforturi au la baza un consum ridicat de oxigen, adica se desfasoara in conditii de aerobioza. Cresterea intensitatii efortului (tempo-uri crescute de lucru) atrage dupa sine, in mod implicit, scaderea volumelor, deoarece activitatea fizica la parametrii ridicati se realizeaza prin consumarea rapida a rezervelor energetice.
Refacerea dupa aceste eforturi poate fi realizata prin trei tipuri de pauze, care permit:
a) refacerea completa a capacitatii de efort;
b) refacerea incompleta a capacitatii de efort;
c) supracompensarea sau cresterea capacitatii de efort peste valorile initiale.
Pauzele constituie elementul fundamental de progres, indiferent daca se lucreaza cu volume sau intensitati mari.
Evaluarea functionala se impune cu atat mai mult, cu cat datele recoltate in timpul efortului si a pauzelor sunt cele care determina rationalizarea intregului proces recuperator.
Evaluarea cardio-respiratorie
Cele mai semnificative sunt efectele asupra aparatelor cardiovascular si respirator, considerati si factori limitativi ai efortului.
Explorarea cardiovasculara va include determinarea: frecventei cardiace, tensiunii arteriale in clino- si ortostatism, electrocardiograma, care trebuie sa devina investigatia de rutina inainte de instituirea tratamentului, deoarece poate ridica probleme deosebite de dozare a efortului.
Colegiul American de Medicina Sportiva a stabilit o formula de calculare a frecventei cardiace optime, la care o persoana poate desfasura efort fizic: frecventa cardiaca optima = 220 - varsta in ani.
In programul de reeducare se recomanda pacientilor o frecventa cardiaca de lucru a carei valoare este 50-70% din frecventa cardiaca optima.
Evaluarea capacitatii de adaptare la efort se poate realiza pe baza unui test simplu, cunoscut in literatura de specialitate sub numele autorului - testul Ruffier, prin care se calculeaza indicele Ruffier.
Calificativul nesatisfacator necesita un consult cardiologie de specialitate.
Explorarea respiratorie se realizeaza prin: spirografie-spirometrie, care evidentiaza valorile capacitatii vitale (CV), VEMS-ului si volumului curent de aer (VC); se va urmari si frecventa respiratorie (FR).
Evaluarea reactivitatii neuromusculare
Reactivitatea neuromusculara se apreciaza prin timpul de reactie sau latenta reactiei motrice. Aceasta reprezinta perioada de timp scursa intre momentul aplicarii unui stimul (vizual, acustic, cutanat sau proprioceptiv) si aparitia raspunsului motor voluntar adecvat.
Dupa Demeter timpul de reactie insumeaza:
durata receptionarii stimulului si transformarea excitantului in influx nervos (3-5 ms);
durata transmiterii aferente catre SNC, care pentru impulsurile vizuale si acustice este de 5-10 ms, iar pentru cele cutanate si proprioceptive de 20-25 ms;
timpul central de conducere, care include timpul de conducere cerebral spre zona motorie si timpul necesar acceptarii actiunii de elaborare a raspunsului motor (70-82 ms);
durata transmiterii eferente, care variaza intre 8-10 ms;
timpul efector, care dureaza in medie 25-35 ms si este constituit din depolarizarea placii neuromotorii si contractia fibrelor musculare.
Cu cat miscarile sunt mai complexe, cu atat timpii sunt mai mari. Promptitudinea raspunsului motor voluntar la diversi stimuli se amelioreaza prin exersare.
Un raspuns motor voluntar poate fi obtinut numai din partea unui pacient constient, capabil sa reactioneze la comenzile verbale ale kinetoterapeutului: 'trage', 'rezista', 'impinge', 'relaxeaza' etc.
La primele executii, viteza de reactie este scazuta, dar prin repetare, raspunsul va deveni din ce in ce mai rapid.
Promptitudinea si performanta raspunsului motor se poate auto-aprecia si autocorecta prin biofeed-back.
Biofeed-back-ul foloseste aparate electronice sofisticate, compuse din: EMG, osciloscoape, monitoare, circuite electronice exterioare, vizuale sau sonore, care furnizeaza pacientului retrocontrolul, crescandu-i astfel motivatia participarii la actul recuperator.
Cand miscarile voluntare se normalizeaza, controlul extern dispare si pacientul realizeaza miscarea cu coordonatele asteptate: amplitudine, viteza, precizie.
Intrebari:
1.Care este importanta evaluarii functionale in kinetoterapie?
2.Ce include explorarea cardiovasculara?
3.Cum se apreciaza reactivitatea neuromusculara?
|
