Laringele face parte din structura cailor aerifere permitand trecerea bidirectionala a aerului, in procesul ventilatiei pulmonare. De asemenea, este elementul de baza in producerea sunetelor.
Muschii laringelui pot fi grupati in doua grupe musculare antagoniste:
- m. constrictori ai glotei care au functie de adductori ai corzilor vocale sunt: m. cricoaritenoizi anteriori, laterali, m. tiroaritenoizi, m. interaritenoizi, m. anteroepiglotic.
Contractia acestor muschi determina apropierea cartilajelor aritenoide intre ele si ingustarea orificiului glotic. Muschii sunt inervati de nervii recurenti. Paralizia unilaterala a nervului recurent determina vocea bitonala.
m. dilatatori ai glotei determina departarea corzilor vocale, sunt m. cricoaritenoizi posteriori.
1.2.1. Structura corzilor vocale
Corzile vocale sunt doua formatiuni musculo-tendinoase asezate orizontal. Lungimea medie a corzilor vocale variaza cu:
- sexul: - 15 mm la sexul masculin;
- 11 mm la sexul feminin;
- varsta: - la copil = 7 mm. La pubertate, corzile vocale se alungesc la fete cu 1/3 (10-11 mm) iar la baieti se dubleaza (14-15 mm).
Fiecare coarda vocala este alcatuita in principal din 2 muschi, ce au un metabolism de tip anaerob, ceea ce determina o semifatigabilitate a musch 959i89j ilor vocali. Marginile libere ale corzilor vocale sunt alcatuite din tesut conjunctiv elastic acoperite de un epiteliu stratificat. Deasupra corzilor vocale se gasesc
'benzile ventriculare' sau falsele corzi vocale ce contin numeroase glande mucoase. Mucusul acestor glande, lubrefiaza corzile vocale adevarate.
In timpul respiratiei obisnuite, corzile vocale sunt departate, lasand intre ele un spatiu, numit orificiu glotic. Corzile vocale sunt intinse de muschii crico-tiroidieni (m. intrinseci) inervati de nervul laringeu superior. in paralizia nervului laringeu superior corzile vocale sunt flasce, iar vocea este ragusita. Corzile vocale sunt relaxate de catre m. tiroaritenoizi interni.
1.2.2. Rolul corzilor vocale in fonatie
Corzile vocale au rol activ in fonatie. Ele se apropie reciproc si se departeaza ca urmare a contractiei muschilor proprii si muschilor limitrofi, contractie dependenta de impulsurile nervoase venite pe calea nervilor recurenti, in salve.
Moulanguet in 1953 a pus in evidenta homoritmia dintre activitatea nervilor recurenti si deschiderile glotice. in fonatie, contractia activa a corzilor vocale determina deschideri si inchideri ritmate ale glotei, sectionarea coloanei de aer si producerea sunetelor, daca presiunea subglotica este suficienta. in cursul fiecarei deschideri, trece o anumita cantitate de aer. inchiderile ritmice realizate de corzile vocale sectioneaza coloana de aer, imprimandu-i un caracter
de intermitenta.
Frecventa sunetului este dependenta de deschiderile glotice care se coreleaza cu frecventa salvelor din nervii recurenti. Deplasarea corzilor vocale se face in sens orizontal cu 4 mm maximum iar in sens vertical cu 0,2-0,5 mm, deci, corzile vocale descriu o miscare elipsoidala, cu axul mare orizontal. Miscarea completa a corzilor vocale, sau ciclul corzilor vocale se realizeaza in patru faze:
- faza de departare a corzilor vocale, deschiderea glotica sau abductia realizata de muschii proprii impreuna cu m. cricoaritenoid posteriori;
- faza de elongatie maxima, in care corzile vocale raman departate (un timp variabil), sub actiunea m. cricotiroidieni;
- faza de apropiere, adductie sau de inchidere a glotei, in pozitia poste-rioara (prin contractia numai a m. aritenoidieni), anterioara (prin contractia numai a m. cricoaritenoidieni laterali), pe toata lungimea corzii (prin contractia
ambilor muschi).
Astfel, corzile vocale vin in contact prin marginile lor libere (ce contin tesut conjunctiv elastic). in miscarea de adductie, corzile vocale pot prezenta modificari de forma (ingrosari partiale), in special in vocea cantata;
- faza de acolare, in care corzile vocale raman alipite pana la declansarea
salvei recurentiale urmatoare.
Ciclii de activitate ai corzilor vocale in fonatie se realizeaza cu o mare
frecventa, astfel:
- in vorbire: - 90 cicli/secunda, la un barbat cu voce profunda;
- 300 cicli/secunda, la o femeie cu voce inalta;
- in cantatul de opera: 65-1300 cicli/secunda.
In timpul vorbirii sau cantatului muschii laringelui se contracta sau se relaxeaza coordonat. Muschii inspiratori si cei expiratori coordoneaza introducerea aerului in plamani, respectiv expirarea lui sub presiune. Presiunea aerului expirat da intensitatea vocii. In timpul inspirului se relaxeaza muschii constrictori si se contracta muschii dilatatori ai glotei.
Inaltimea sunetelor este dependenta de intinderea si vibrarea reglata a corzilor vocale, sub influenta muschilor tensori sau muschilor relaxanti ai corzilor.
In timpul expiratiei si al emiterii sunetelor inalte (acute), laringele este ridicat in sus si inainte. In timpul inspiratiei sau in emiterea sunetelor joase laringele coboara. Extensia capului se asociaza cu ridicarea laringelui, iar flexia capului se insoteste de coborarea laringelui. in timpul somnului, este absolut necesar echilibrul dintre m. constrictori si dilatatori ai glotei, pentru a se permite o respiratie linistita.
Pozitia laringelui este mentinuta prin:
- continuitatea cu faringele (care este fixat prin m. ridicatori si constrictori ai faringelui);
- muschii si ligamentele care il fixeaza de hioid.
Cand hioidul este fixat, laringele este ridicat de m. tirohioidieni si de ridicatorii faringelui iar cand mandibula este fixata, laringele este ridicat de m. suprahioidieni. Laringele este coborat de m. sternotiroidieni.
Aerul expirat intampina din partea peretilor o anumita rezistenta numita impedanta de scurgere. Coloana vibratorie de aer traverseaza partea superioara a tubului fonator adica pavilionul faringo-bucal, in pavilionul faringo-bucal are loc o reducere a intensitatii sunetului.
Functiile pavilionului faringo-bucal:
- exercita asupra 'valurilor' acustice absorbtii selective dand vocii timbru caracteristic;
- peretii elastici retin o parte din vibratii;
- aerul capata o miscare de turbion, energia cinetica necesara este sustrasa din energia acustica;
- o parte din energia vibratorie este transmisa la masele aeriene semi-nchise: sinusurile faciale, cavitatile aeriene subglotice, esofag;
- are o influenta retroactiva asupra efectorului laringian (feed-back-ul mtoreglarii in fonatie): comanda din cortexul motor transmisa muschilor fonatori nduce realizarea unui sunet care prin conducere aeriana sau conducere osoasa ajunge ia receptorul auditiv. Pe caile specifice auditive informatia ajunge incortexul senzorial realizand senzatia auditiva. De aici, prin conexiunii* cortexul motor se moduleaza corespunzator activitatea muschilor fonatori.
- participa la modularea vocalelor;
- participa la formarea consoanelor.
Fonatia este ansamblul de fenomene fiziologice care concura la producerea vocii sub influenta stimulul nervos (Clement Munier). Se considera ca fonatia are doua faze:
- faza subglotica, in cadrul careia aerul comprimat de plaman este expulzat prin laringe facand sa vibreze corzile vocale;
- faza supraglotica cand sunetul patrunde in pavilionul faringo-bucal in care valul palatin, limba, buzele si arcadele alveo Io -dentare ii modifica caracteristicile, transformand sunetul laringian in foneme sau vorbire articulata.
Fonatia este precedata de inspirarea aerului in plamani.
Aerul expirat cu presiune trece prin stramtoarea laringiana inducand vibrarea corzilor vocale. Forma si grosimea corzilor vocale sunt asigurate de contractia diferentiata a m. tiroaritenoizi. Modificarea lungimii corzilor vocale se face prin contractia sau relaxarea muschilor cricoaritenoizi posteriori. Aceste miscari (contractii musculare) sunt reglate de n. recurent.
Contractiile musculare asigura gradul de intindere a corzilor vocale determinand emiterea unor sunete mai inalte sau mai joase (grave).
Sunetul fundamental nediferentiat produs de vibrarea corzilor vocale are doua lungimi de unda:
- intre: 375 la 825 unde/sec.
- intre: 800 la 2.400 unde/sec.
Sunetul emis printr-un numar de vibratii pe minut este modelat in cutia de rezonanta a cavitatii bucale, unde se realizeaza, mai intai 'compresiunea aerului' prin inchiderea orificiilor bucale si contractia buccinatorilor.
Urmeaza apoi 'explozia', cand coloana de aer vibratoare si comprimata 'scapa'-' prin alte orificii create de:
- cele doua buze; sau
- de buza superioara cu dintii frontali; sau
- de limba cu dintii frontali; sau
- de limba cu bolta palatina; sau
- prin modificari ale lumenului nazofaringian sau laringofarmgian.
FONEMA reprezinta cea mai mica unitate sonora care are functia de a diferentia cuvintele intre ele precum si formele gramaticale ale aceluiasi cuvant..
Vocalele sunt produse direct la nivelul laringelui prin modificari variabile ale pozitiei corzilor vocale ( departare, acolare succesiva ) care intrerup coloana de aer,imprimandu-i o miscare vibratorie specifica pentru fiecare vocala.
Dar si pavilionul faringo-bucal prezinta modificari in timpul emisiei vocalelor. Astfel au loc : deplasari ale limbii, mandibulei, buzelor in cursul emisiei vocalelor:
pentru pronuntia vocalei “a” se ingusteaza spatiul dintre epiglota si peretele posterior al faringelui;
pentru pronuntia vocalei “I” se reduce spatiul de trecere dintre faringe si baza limbii;
vocala “u” se pronunta prin impingerea inapoi a bazei limbii;
vocala “o” se formeaza prin ingustarea in ansamblu a faringelui;
vocala “e” se pronunta prin ingustarea moderata a spatiului dintre palat si fata dorsala a limbii.
Pentru producerea consoanelor coloana de aer preparata fonetic de cicluri activitatilor corzilor vocale sufera “sectionari” de forma si intindere variabile la nivelul pavilionului faringo-bucal, limba, buzele, lueta efectuand diverse miscari de inflexiune (fig. 18)
Dupa nivelul la care se face intreruperea coloanei de aer consoanele se pot imparti in:
consoane labiale (b, m, p) ce sunt produse prin inchiderea si redeschiderea brusca a buzelor;
consoane labio-dentale (f, v): buza inferioara vine in contact cu incisivii superiori si se reintoarce repede in pozitia initiala;
consoane lingvo-dentale (d, t, n) sunt produse prin retragerea varfului limbii de pe incisivi pe palat, imediat inapoia acestora;
consoane lingvo-palatale (g, c): pentru pronuntia carora limba stabileste contacte cu regiunea mijlocie sau chiar posterioara a palatului dur.
De asemenea, consoanele se pot clasifica dupa gradul de intrerupere si forma devierii coloanei de aer in:
consoane explozive: p, b, t, d, g, c;
consoane fricative: f, v;
consoane africative: s, j;
consoane nazale: m, n;
consoane laterale: l;
consoane rulate sau vibrate: r.
3.3 Tulburarile de fonatie
Pronuntia fenomenelor este conditionata de integritatea buzelor, limbii, luetei, a sistemelor neuro-musculare care le mobilizeaza si de o dezvoltare psihica corespunzatoare. Tulburari de fonatie pot fi:
dislalia: imposibilitatea de a pronunta unele fenomene;
paradislalia: pronuntarea unor fenomene in locul altora;
Corectarea tulburarilor fonetice se face prin:
plastia defectelor de buza, palat;
tratamentul anomaliilor dento-maxilare;
reeducare fonetica.
Inocluzia verticla se asociaza cu pronuntia defectoasa a consoanelor: f, v, b, p, m, n, deoarece buzele nu se pot apropia intre ele sau cu dintii superiori.
Retrognatia mandibulara se asociaza cu pronuntia defectoasa a consoanelor: b, p, m, n, s, z pentru ca bolnavii nu pot aduce in pozitia corecta buzele si limba inapoia dintilor frontali superiori.
Lipsa dintilor frontali, in perioada de schimbare a dintilor sau dupa traumatisme, creeaza dificultati in pronuntia: f, v.
Tulburarile de vorbire din anomaliile dento-maxilare pot avea consecinte nefavorabile din punct de vedere al sanatatii psihice si al acceptabilitatii sociale. De aceea, se impune imperios cunoasterea si tratamentul anomaniilor dento-maxilare ca si corectarea prin reeducare fonetica a tulburarilor de vorbire.
Terapia ortodontica poate influenta fonatia: aparatele ortodontice creind conditii noi pentru activitatea articulatorie si declansand mecanismele de adaptare functionala.
INTENSITATEA VOCII este proportionala cu amplitudinea vibratiilor corzilor vocale, in medie 40-50 decibeli. Depinde de: dezvoltarea toracelui si forta muschilor respiratori.
TIMBRUL VOCII: este conditionat de numarul si calitatea sunetelor armonice supraadaugate tonului laringian fundamental ca si de forma cavitatilor de rezonanta.
TONUL depinde de frecventa vibratiilor corzilor vocale, de lungimea, grosimea si tensiune coardelor. in vorbirea obisnuita frecventa vibratiilor este de 100-200 cicli/sec, la barbat si 250-300 cicli/sec, la femeie.
Fonatia este influentata de factori endocrini si umorali. Astfel STH si hormonii sexuali influenteaza direct caracteristicile vocii. Mutatia fiziologica a vocii in perioada pubertatii se datoreste in special hormonilor sexuali care induc dezvoltarea organului fonator cu modificarea calitativa a vocii.
Vorbirea constituie principala modalitate de exprimare si comunicare a diferitelor forme de activitate neuropsihica umana. impreuna cu exprimarea grafica si gestica vorbirea asigura limbajul oral, scris sau gestual, ca manifestari specifice de comunicare interumana.
Vorbirea evolueaza de la simpla emitere de sunete cu modulatii reduse si uniforme, ca rezultat al existentei unui reflex motor innascut, pana la stadiul de vorbire articulata, coerenta, cu particularitati individuale si caracteristici locale, perfectibile in tot cursul vietii.
Functiile limbajului, in general si vorbirii, in particular, sunt: comunicativa, cognitiva, emotional-expresiva.
Vorbirea incepe spre sfarsitul primului an de viata prin imitarea cuvintelor auzite, ceea ce presupune integritatea sistemului auditiv. in acest sens pledeaza faptul ca surdul din nastere ramine mut si ca surditatea survenita sub 5 ani determina pierderea limbajului articulat.
Daca pronuntia nu este fidela, prin compararea auditiva si corectari repetate de articulare se ajunge la pronuntarea corecta a cuvintelor. insusirea vocabularului se realizeaza prin conditionarea reflexa. Limbajul vorbit se imbogateste progresiv prin invatare. Substituindu-se primului sistem de semnalizare cuvintele devin dupa expresia lui Pavlov 'semnale ale semnalelor', iar vorbirea reprezinta cel de al doilea sistem de semnalizare.
Limbajul scris incepe sa se dezvolte la varsta de 5-6 ani, elaborarea sa realizandu-se prin mecanisme reflex conditionate analoge celor ale limbajului oral.
Bazele neuro-fiziologice ale vorbirii sunt incomplet elucidate. Aferentele senzitivo-senzoriale auditive, vizuale, tactile, kinestezice etc, ajunse sub forma mpulsuiui nervos la nivelul zonelor corticale de proiectie specifica sunt integrate, analizate si decodate dand nastere perceptiilor primare respective. De la nivelul zonelor corticale specifice, informatiile decodate sunt dirijate prin intermediul ariilor interpretative din jur la zonele de alegere, formare si exprimare a cuvintelor din emisferul dominant. Zonele corticale ale vorbirii sunt reprezentate de aria vorbirii Broca situata la baza circumvolutiei frontale ascendente (aria 44-Brodman) si de aria interpretativa generala sau gnozica descrisa de Wernicke la nivelul zonei postero-superioare a lobului temporal. De fapt intreaga suprafata corticala fronto-temporo-parieto-occipitala dintre centrul vorbirii (Broca) si aria interpretativa Wernicke constituie dispozitivul nervos al limbajului vorbit. Componenta corticala a limbajului vorbit actioneaza prin intermediul cailor nervoase motorii asupra musculaturii organelor fonatorii, de producere si articulare a sunetelor.
Numeroase observatii clinice confirmate si de cercetari clinico-experi-mentale au demonstrat lateralizarea vorbirii: emisferul stang este dominant la persoanele dreptace si invers, la cele stangace.
Intre limbaj si vorbire exista o veritabila unitate dialectica. Limbajul ca expresie materiala a ideilor, este elementul formator al gandirii umane. Exista o stransa unitate intre limbajul gandit (interior) si cel exprimat verbal (exterior). Substratul neuro-fiziologic al relatiilor existente intre gandire si limbaj este numai partial comun, intrucat gandirea are sediul predominant in lobul frontal, in timp ce componenta centrala a limbajului se intinde de la baza circumvolutiei frontale ascendente (aria Broca) pana in partea postero-superioara a lobului temporal din emisferul dominant.
Afaziile sunt definite ca tulburari de articulare, de scriere si de intelegere a cuvintelor auzite si scrise, in conditiile integritatii functionale motorii, auditive, vizuale.
Afazia motorie sau de exprimare se manifesta prin imposibilitatea subiectului de a articula cuvintele (anartrie) si de a putea exprima ceea ce gandeste (afazie de exprimare). Bolnavul intelege cuvintele auzite sau scrise dar este incapabil sa pronunte cuvintele de raspuns, desi nu prezinta nici o paralizie. Aceasta afazie se produce prin leziuni ale piciorului celei de a treia circumvolutii frontale stangi si ariei 44 Brodmann. De obicei se insoteste de hemiplegie dreapta si de alte tulburari de vorbire.
Afaziile senzoriale se manifesta prin lipsa de intelegere a cuvintelor. Bolnavul aude ce i se spune dar nu intelege (surditate verbala) si citeste cuvintele scrise dar nu le intelege semnificatia (cecitatea verbala sau alexie). Aceste doua forme de afazie senzoriala se insotesc si de scaderea capacitatii intelectuale. Surditatea verbala se produce prin leziuni ale ariei 22 Brodmann iar cecitatea verbala prin leziuni ale cortexului parastriat (ariile 19 si 39 Brodmann). In afazia senzoriala tip Wernicke, produsa prin leziuni ale zonei temporo-parietale, bolnavul este incapabil de a intelege un text scris sau vorbit, dar poate inca pronunta silabe si cuvinte, poate scrie unele caractere. Bolnavul nu mai prezinta insa raporturile normale dintre idei si cuvintele exprimate (afazie prin deficit intelectual), vorbirea este incoerenta.
|
