Fericirea - medicament eliberat fara prescriptie
O dimineata ploioasa de toamna... O ploaie rece ce-ti învinetea degetele pe mânerul umbrelei, îti albea degetele de la picioare când patrundea în pantofi, îti rosea nasul de la tamburina acvatica. O ploaie ce îndemna la sinucidere, la planuri mârsave, la divort. Unul din chelnerii de la Cafeneaua Riche privea toate acestea pe geam, fara sa se hotarasca sa mearga la singurul client din cafenea, un batrânel cu impermeabil uzat, murat din cap pâna în picioare. Facuse deja o balta sub masa lui, mai trebuiau broaste sa înveseleasca atmosfera. Adunându-si picioarele si inima, chelnerul se îndrepta spre bucata aceea de carne tremurânda ce-si mototolea sapca tovara&# 14314m1212o 351;easca în mâini si-l întreba plictisit: "Ce doriti, domnule?" Raspunsul veni repede, ca focul peste Sodoma, încalzind încaperea "Doresc sa am o dorinta".
Va fi o alta zi când, chiar în lipsa ploii, n-o sa mai doresti nimic, când ceea ce ai sau ti-ai dorit pâna atunci te apasa ca o piatra de moara pe piept. Ziua în care sa doresti sa nu mai doresti nimic. Dar aceea va fi o alta zi...
Rabinii evrei aveau retete de-a gata pentru fericire, care constau în fixarea unor tinte care, odata ajunse, aduceau automat fericirea si prosperitatea sufletului. Ultima clasificare spunea ca pentru a fi fericit îti trebuie trei lucruri: pe cineva de iubit, ceva de facut, ceva de sperat. Evreii care vindeau ata, petrol si nasturi au plantat lucrurile acestea în mintea românilor si astfel, iubind pe Maria, sapând o fântâna si sperând ca se va majora pensia, intram într-o nirvana autohtona din care nu ne mai scoate decât doctorul, când ne anunta ca a mai ramas putin.
Oare exista fericire pe pamântul acesta sau ea se gaseste numai dupa ce-ai trecut valea umbrei mortii? Are dreptate Solon când zice catre Cresus ca omul, pâna nu moare, nu poate fi numit fericit sau prea fericit? Va trebui sa gustam nefericirea mortii ("vai, câta truda si durere are sufletul când se desparte de trup") ca dincolo de usa de fum sa ajungem pe insula unei fericiri nestricacioase?
Filosofii nu s-au grabit sa vina cu raspunsuri. Dupa esecul cautarii de elixire si potiuni gen "tinerete fara batrânete si viata fara de moarte", dupa esecul fabricarii aurului pe cale alchimica din orice rugina de fier, dupa ratarea gasirii pietrei filosofice, au dat raspunsuri ambigue sau n-au mai zis nimic. Oricum îi putem suspecta ca s-au gândit la fericire ca fiind lipsa îmbatrânirii si a mortii, aur berechet în punga si întelepciune cât cuprinde si asta-i fericirea deloc deosebita de cea a rabinilor evrei.
Kierkegaard spunea diplomat ca "trebuie ca fericirea sa fi trecut pentru a avea dreptul sa spunem ca a existat." Kierkegaard e filosof smecher care defineste fericirea prin lipsa nefericirii, dar aceasta nu-i o definitie valabila atâta vreme cât nu ne spune nici ce-i nefericirea ca sa putem stoarce niste concluzii pertinente. Un om care nu e rau, nu este absolut bun, poate fi doar paralizat si asta-i alta treaba.
Un filosof spaniol insinua ca putem ajunge fericiti în momentul triumfului inteligentei personale, iar reciproca ar fi ca prostii sunt nefericiti in corpore, dar nu toti filosofii sunt de acord cu el. Înteleptul Solomon spunea ca cine stie multe are si multe dureri, or acestea nu sunt fericiri, doar daca esti masochist. Ramâne deschisa discutia la nivel de teorie pentru ca practica o infirma de tot. Un numar prea mare de oameni inteligenti ce s-au sinucis fata de un numar prea mare de prosti care traiesc bine, multumesc de întrebare, fara sa se sinchiseasca de problemele filosofice ale fericirii.
Daca zicem ca suntem fericiti ar trebui sa spunem lucrul acesta si fetelor noastre care arata ca cea a lui Sinan Pasa dupa ce s-a izbit cu dintii de podul de la Calugareni. Posaceala interioara e vizibila în exterior prin chipuri de cavaleri ale tristelor figuri, cu ochi oblici ca la Ghenghis-han, cu frunti brazdate ca Marele Canion american.
Biserica n-a facut eforturi sa rezolve problema aceasta, lasând hamaleala pe umerii filosofilor care am vazut ce-au facut cu ea. Imaginea prezentata lumii de Biserica a fost de departe cea mai optimista.
Astfel, vorba unui teolog rus, Dumnezeu a dat cu bucurie zece porunci negative pentru ca El este dusmanul fericirii noastre. Dumnezeu reprezinta tot ceea ce nu avem dreptul sa facem. Un sfert din Scriptura cuprinde numai pedepsele pe care o sa le primim daca nu ascultam, un sfert sunt legi, iar cealalta jumatate de Scriptura nu face decât sa zugraveasca cât de ticalosi putem fi. Dumnezeu sade în locuri întunecoase unde ard lumânari, unde vezi femei ponosite si auzi interdictiile iezuitilor împreuna cu fragmente din Fericirile de pe Munte. Cam atât poate face Biserica pentru fericirea noastra.
Daca nici în filosofie, nici în teologie nu gasim strop de fericire, probabil ca trebuie s-o cautam în trupurile noastre palpitând de dorinte pe care trebuie sa le satisfacem. Ca sa ne deosebim de animale, trebuie sa controlam focul si sa credem în ce-a zis Spinoza: "salvarea noastra e sa facem ca pasiunile sa devina rationale". Acum vedeti de ce l-a iubit atât Freud pe Spinoza? Dar daca Spinoza are dreptate, un adevar trebuie sa fie unanim valabil si atunci ce te faci cu batrânul din Cafeneaua Riche care dorea sa aiba o dorinta? Unde esti, doctor Freud, sa dezlegi blestemul alergatului în jurul cozii? Nu toate raspunsurile trebuie cautate pe drumul dintre uter si creier si nu poti condamna la fericire numai oamenii pâna în 45 de ani, pe ceilalti trimitându-i la azil.
Stilul nostru cultural e "Fii frumos si trist" si asta e o ultima veste proasta. Nici filosofia, nici materialismul, nici hedonismul, nici Biserica, probabil ca mai ramânea cultura, dar iata ca ea ne obliga la tristete, la morga, la costume negre, tepene de cioclu. Frumosi si tristi suntem chiar fara sa fim oameni de cultura.
Personal, am ajuns la concluzia ca fericirea este un medicament pe care fiecare si-l administreaza fara prescriptia cuiva avizat în materie. Pentru mine fericirea înseamna o atenta selectie a amintirilor, nelasând sa traiasca decât cele frumoase. Când armata unionala a ajuns într-o localitate din Kentucky, la generalul Lee a venit o femeie plânsa care i-a aratat ce facusera vrajmasii cu un stejar pe care îl avea, în fata casei, de sute de ani. Fusese o frumusete de pom si acum zacea umilit de o lovitura de tun cu doar jumatate de coroana întreaga. Raspunsul a venit sec: "Taie-l si uita-l, stimata doamna!" si bravul general i-a întors cu respect spatele si-a plecat.
Nefericirea e sigura când dai voie circumstantelor negative, amintirilor cioturoase, atitudinilor meschine sa puna stapânire pe viata ta.
Învata sa traiesti din ceea ce spunea Michelangelo ca traieste: "Eu traiesc din ce altii mor". Învata ca poti deveni fericit când îti dai seama ca mâna de ajutor de care ai nevoie se afla la capatul bratului tau. Oamenii fericiti fac istorie, iar nefericitii suporta istoria facuta de acestia. Fa istorie chiar daca o faci pe strada ta si hotaraste-te sa nu mori înainte ca trupul sa-ti moara.
|
