Imaginea persoanei cu handicap este dominata de aspectele legate de "neputinta", de absenta puterii economice, profesionale, sociale, relationale, civice, afective.

Handicapul desemneaza starea de limitare a capacitatilor umane si consecintele acestei limitari, dezechilibrul īn viata unui subiect īn īncercare acestuia de a-si asuma si īndeplini rolul social la un nivel identic cu ceilalti membri ai societatii

Īn toate epocile copii cu anomalii erau observati de cei din jur, caci aceste nenorocite fiinte au solicitat īntotdeauna o atentie sporita. Societatea nu a putut sa nu-si determine atitudinea fata de aceste persoane.

Pe parcursul secolelor, atitudinea societatii fata de aceste persoane cu anomalii īn dezvoltare mintala a fost īn dependenta directa de nivelul de dezvoltare al culturii īnvatamāntului si medicinii.

Se stie ca īn Grecia Antica si India, de exemplu, persoanele cu deficiente atīt fizice cīt si mintale pronuntate erau nimiciti si aruncati īn prapastie.

Īn Roma Antica uneori, o persoana cu handicap mintal era ocrotit doar ca sa-i distreze pe cei bogati si oaspetii lor. Īn manastirile catolice si ortodoxe acest tip de persoane erau tinuti ca sa adune pomana. Īn India, de exemplu, si pīna astazi exista o secta religioasa īn care credinciosii traiesc doar din pomenile adunate de catre persoane cu acest tip de handicap.

Doar īn secolul XIV-XV se īncetatenesc notiunile formulate de grecii antici si romani referitor la bolile mintale. Īn epoca lui Galileo Galilei si Jiordano Bruno devine proeminenta figura profesorul - medic Felix Platter (1537-1614) care viziteaza manastiri si īnchisori, observānd comportamentul suferinzilor de boli mintale care se aflau anume īn aceste asezaminte.

Daca la īnceput atitudinea fata de persoanele cu dizabilitati intelectuale se defineste mai ales prin existenta prejudecatilor si a superstitiilor, secolele al XIX-lea si al XX-lea reprezentīnd perioada īnfiintarii institutiilor si a scolilor publice pentru deficienti.

Importanta cunoasterii cauzelor handicapului mintal a determinat existenta unor multiple studii din care se desprinde ideea ca handicapul mintal din punct de vedere etiologic, nu se constituie ca o categorie unitara, datorita multiplelor si variatelor cauze care merg de la cele ereditare, constitutionale, lezionale, pīna la acelea īn care rolul important apartine conditiilor psihogeneze. Īn literatura psihiatrica si īn cea interdisciplinara, pe baza criteriilor complexe de natura medicala, psihologica, epidemiologica, genetica, exista numeroase sistematizari ale complexului de factori (etiologici si de risc) īncriminati īn aparitia handicapului mintal. Din studiile existente rezulta ca factorii mai des incriminati īn aparitia deficientii mintale pot fi clasificati īn:

Factori ereditari - genetici ( endogeni );

Factori extrinseci (exogeni)

Factori psihogeni (psihosociali);

Aceasta categorie de factori pune īn evidenta corelatia dintre grad de inteligenta al deficitului cu cel al rudelor sau prin studiul comparativ al gemenilor.

Exemplu:

*27% dintre fratii deficientilor mintali au diferite grade de nedezvoltare intelectuala

*40% din deficientii mintali īn cazul īn care un parinte este deficient mintal

* 80% cīnd ambii parinti sunt deficienti concordanta

* 100% pentru mongoloizi sau dizigoti

II. Factori exogeni. Acesti factori se refera la acele cauze externe care duc la tulburarea activitatii cerebrale, fie sub forma lezarii structurilor anatomice, fie sub forma tulburarii mecanismelor biochimice ale sistemului nervos. Īn raport de momentul actiunii aceste cauze pot fi clasificate īn cauze prenatale, cauze perinatale si cauze postnatale.

Cauzele care pot actiona īn aceasta perioada pot fi:

* cauze infectioase,

*cauze toxice

*subalimentatia,

*radiatiile,

*unele boli cronice ale mamei,

*vīrsta parintilor

*emotiile puternice.

III. Factorii psihogeni (psihosociali). Factori psihogeni, desi se considera ca o semnificatie secundara īn aparitia handicapului mintal, totusi trebuie luati īn considerare īntrucīt actiunea lor īn primii ani de viata determina frīnarea dezvoltarii normale a copilului si īn primul rīnd a dezvoltarii functiilor psihice .