|
Virusul hepatita B este de cel putin
100 de ori mai infectios decāt virusul HIV si are mai multe particule virale
prezente in sāngele infectat. S-a demonstrat
transmiterea si prin saliva, spre deosebire de virusul HIV.
Hepatita B se transmite
mai repede decāt infectia HIV prin contactul heterosexual si, in contrast cu
HIV, poate fi transmis prin contactul intim in familie, in special in
conditii de trai aglomerat. Boala se mai transmite prin contact cu lichidele
biologice precum sāngele, sperma, secretiile vaginale si saliva.
Contactul cu sangele contamin 20520l1119u at expune cadrele medicale
Se recunosc patru mecanisme de transmitere
ale infectiei: perinatal
(vertical), orizontal,
sexual si parental (percutan). Infectia
perinatala apare de la mama purtatoare la nou-nascut
in timpul sau la scurt timp dupa nastere.
Transmiterea orizontala are loc intre copii, adolescenti si tineri
adulti, in general prin saliva contaminata sau sānge care patrunde in
organism prin plagi discrete si escoriatii. Parintii, bunicii, fratii mai
mari infectati sunt sursa pentru transmiterea orizontala.
Transmiterea sexuala apare atāt prin hetero cāt si prin homosexualitate.
Transmiterea parentala se face prin sānge sau produse de sānge contaminate
care patrund in organism prin ace de seringa, transfuzii, hemodializa sau
droguri administrate intravenos. In toata lumea contactul cu sāngele
contaminat expune cadrele medicale, pacientii hemodializati si transfuzati,
precum si persoanele care lucreaza in politie, serviciul de ambulanta,
pompieri si armata la risc de infectie cu virusul hepatitei B.
In lume sunt peste 300 milioane de purtatori
cronici virusului hepatita B
Perioada de incubatie este lunga, de 40-180
zile, timp in care pacientul este contagios. O treime dintre persoanele
infectate sunt asimptomatice, dar contagioase. O treime dintre infectii se
manifesta cu simptomatologie pseudogripala precum oboseala, slabiciune,
anorexie, cefalee, dureri abdominale si subfebrilitate, simptomatologie care
frecvent duce la confundarea diagnosticului. O alta treime din infectii se
manifesta prin icter, urini hipercrome, scaune decolorate. Icterul atinge un
maxim de intensitate la 1-2 saptamāni dupa care se diminueaza.
Aproximativ 90% dintre cazurile de imbolnavire la adulti evolueaza spre
recuperare completa pāna la sase luni, cu persistenta oboselii pāna la un an sau chiar mai mult. Aceste persoane dezvolta anticorpi
protectori, iar virusul este eliminat din organism. O foarte mica proportie
din cazuri fac o forma fulminanta de hepatita, frecvent fatala in cāteva
zile. Restul devin purtatori cronici de virus.
Dupa infectia acuta, aproximativ 1-10% dintre adultii aparent sanatosi si
peste 90% dintre sugari infectati esueaza in efortul de a se debarasa de
virus. Ei ramān Ag HBs seropozitivi pentru o perioada de peste sase luni
intrānd in categoria de purtatori cronici de VHB. Spre deosebire infectia
clinic simptomatica, dupa infectia simptomatica probabilitatea de portaj
cronic este mai mare. Barbatii sunt mai expusi de a deveni purtatori cronici
decāt femeile.
Cei care devin purtatori la vārsta adulta au un risc de 15-40 ori mai crescut
de evolutie spre hepatopatie cronica si cancer primitiv hepatic. In lume sunt
350 milioane de purtatori cronici de VHB. Studiile epidemiologice au aratat
ca exista o corelatie semnificativa intre numarul de purtatori cronici
dintr-o tara si incidenta cancerului
hepatic.
In prezent se folosesc vaccinuri realizate prin inginerie genetica
Cānd o persoana anterior nevaccinata este in mod accidental expusa la sānge
Ag HBs pozitiv, trebuie sa se actioneze imediat. Dupa obtinerea unei probe de
sānge de la persoana expusa in vederea investigatiilor serologice, trebuie
facuta imunizarea pasiva cu imunoglobuline specifice antihepatita B. In
acelasi timp trebuie inceputa vaccinarea contra hepatitei B. Daca vaccinarea
trebuie continuata depinde de rezultatele testelor serologice. Continuarea
vaccinarii nu este necesara daca persoana expusa este depistata ca fiind
imuna natural.
La persoanele anterior imunizate, se determina prezenta de anticorpi
anti-HBs, iar daca titrul seric este inadecvat (sub 10mUI/ml) se
administreaza o doza de rapel. Adimistrarea de imunoglobuline nu diminueaza
proprietatile imunogene ale veccinului, in situatia in care cele doua produse
se administreaza in locuri anatomice diferite.
Primele vaccinuri contra hepatitei B
au fost vaccinuri plasmatice. Acestea contin antigenul de suprafata al VHB,
Ag HBs, preluat din plasma purtatorilor cronici de virus si purificat. In
prezent se folosesc vaccinuri realizate prin inginerie genetica, ENGERIX,
intrat recent in schema de vaccinari obligatorii a tuturor nou-nascutilor la
noi in tara.
De importanta majora ramāne vaccinarea
grupelor populationale cu risc crescut: personalul medical,
personalul si clientii institutionalizati, pacientii care primesc frecvent
produse de sānge, calatorii in zone cu inalta endemicitate si nu in ultimul
rānd, prostituatele si homosexualii cu parteneri multiplii, utilizatorii de
droguri si administrare intravenoasa. Se recunoaste tot mai frecvent ca
vaccinarea numai a grupelor de risc nu va duce la controlul bolii.
Vaccinul impotriva virusului hepatita
B asigura protectie si pentru infectia cu virusul hepatitei D
Protectia bolii se obtine prin administrarea intramusculara a unei serii de
trei doze de vaccin. Se pot recomanda doua scheme pentru imunizarea primara:
o schema rapida, cu administrari la 0, 1 si 2 luni, care va conferi protectie
mai rapid instalata; scheme in care se lasa mai mult timp intre a doua si a
treia doza, adica la 0, 1 si 6 luni.
Aceasta din urma dureaza mai mult timp, dar induce titruri mai inalte de
anticorpi. Se considera eficient un titru de anicorpi de peste 10miliU.I./ml.
Vaccinul trebuie
administrat in sezut muscular si nu in tesut gras, in regiunea deltoidiana
pentru adulti si in regiunea anterolaterala a coapsei pentru nou-nascuti.
Titrurile de anticorpi tind sa fie mai scazute cānd vaccinul este administrat
in tesutul gras al regiunii fesiere. Administrarea subcutanata este indicata
numai la pacientii cu tendinta de sāngerare severa, precum hemofilicii.
Dupa imunizarea cu schema 0 , 2 luni se recomanda
un rapel la 12 luni dupa prima doza. Urmatorul rapel nu este necesar cel
putin opt ani. Dupa schema de vaccinare 0, 1, 6 luni se recomanda un
rapel la cinci ani de la vaccinarea primara. Vaccinul impotriva hepatitei B
asigura protectie si pentru infectia cu virusul hepatitei D. Prin prevenirea
infectiei se asigura prevenirea cirozei hepatice si a cancerului hepatic,
doua boli severe, cu prognostic incert.
Dr. Angelica Nour
Medic specialist Medicina interna
Centrul de Diagnostic si Tratament "Victor Babes", Bucuresti
Tel: 322 92 50; 323 14 88; 323 14 89
|
