Hepatita C ca explicatie, ajung toxinele ca: alcoolul, heroina si medicamentele
"Unde este virusul Hepatitei-C? L-a vazut cineva?"
Michael Houghton (considerat co-descoperitor al virusului Hep.C) la al 8-lea Congres international HCV de la Paris din 2001.
"Socurile toxice, ca de exemplu fumatul si alcoolul, pot traumatiza ficatul, si prin aceasta pot provoca instabilitate genetica. Celula umana poate deci genera singura "bucatele" genetice, care vor fi de catre cercetatorii ortodocsi "pescuite" cu testul lor PCR si pur si simplu catalogate ca virus venit din afara. Inainte de a adopta teoria virusilor, este necesar sa se cerceteze exact, daca este vorba despre virusi- fapt care in cazul hepatitei C nu s-a petrecut inca"
Richard Strohmann, Profesor de biologie moleculara si celulara la Universitatea Berkeley din California
Mania HIV: focosul pentru terapia antivirala a Hepatitei C.
Hepatita C este considerata ca o inflamare a ficatului, provocata de un virus (HCV). Boala, conform teoriei standard, se transmite prin sange. Unul dintre cercetatori, care deja din 1970 a incercat sa trateze Hep.C medicamentos, a fost americanul Jay Hoofnagle. In 1978 a devenit membru in al Autoritatii USA pentru sanatate (NHI), si de acolo si-a continuat cercetarile.
La aceasta vreme, expertii de frunte, hepatologii, si insusi Industria Farmaceutica, erau inca de pã 929c21j ;rere, ca terapizarea pacientilor cu Hep.C prin medicamente anti-virale, este prea grea si prea periculoasa, deoarece aceste substante aveau mult prea multe efecte secundare, iar dupa administrare "aterizau" exact in acel organ, care oricum era afectat dinainte: in ficat. Din aceasta cauza in aceasta perioada nu s-au putut observa progrese in terapia medicamentoasa.
Au existat, desigur, experimente cu Interferon, care era in aceea perioada testat pe pacientii bolnavi de cancer. Totusi aceste incercari nu au fost nici pe departe incununate de succes. Dar, Hoofnagle era de parere ca doar prin preparate anti-virale se poate indeparta virusul. Totusi lumea cercetatorilor, cei de frunte, nu a luat parte la optimismul lui Hoofnagle. "Ideea, ca o boala de ficat sa o tratezi medicamentos statea la aceea vreme in totala contradictie cu medicina scolastica", povesteste Hoofnagle 1977 revistei de specialitate The Lancet. "Si astfel o afectiune a ficatului nu era tratata medicamentos".
Si aceasta nici nu poate surprinde caci, tocmai substante ca Interferon actioneaza asupra corpului ca o chimio-terapie, si pot prin aceasta nu numai ficatul sa il afecteze si mai tare: dupa administrarea Interferonului s-a putut observa ca s-au format herpesi, sau ca numarul de celule albe (leucocitele) a scazut simtitor, ceea ce are ca urmare o slabire a sistemului imunitar. De asemenea Interferonul poate influenta sistemul nervos, si astfel sa provoace modificari psihice (depresii, dezorientare).
Efectele secundare ale terapiei medicamentoase HCV sunt deseori atit de puternice, incit terapia trebuieste intrerupta. "Avem nevoie de medicamente, care sa fie mai efective si mai suportabile pentru organism, decat cele din actuala terapie contra HCV, cu Interferon-alpha si Ribavirin" spune Raffaele DeFrancesco, director cercetator, sectia biochimie de la Instituto Ricerche Biologia Moleculare din Roma. Prin aceasta totusi, un cercetator de renume ca DeFrancesco intelege numai ca trebuiesc noi medicamente create, pentru a elimina virusul.
Ca s-a ajuns atat de departe cu terapia medicamentoasa, are drept cauza si faptul ca omenirea s-a obisnuit puternic, mental, sa ia in considerare conceptia de terapie care s-a impus din anii 80 in cazul HIV-AIDS, precum si ideea ca virusii sunt cel mai mare cauzator de boli si de moarte. Un model de "gandire" care a "infectat" si conceptia despre hepatita. Si astfel, s-a ajuns ca deodata sa se impuna conceptia ca afectiunile ficatului pot fi tratate cu medicamente anti-virale.
Daunele, produse corpului omenesc si in special ficatului, care sunt provocate de administrarea medicamentelor, sunt insa in general mai putin severe ca in cazul terapiei AIDS. Acesta insa se datoreaza numai faptului ca pacientul care este descoperit HCV-pozitiv, va face o terapie limitata in timp (de regula 48 de saptamani) cu Interferon si Ribavirin, in timp ce la AIDS terapia este continuua. Si cu toate acestea pot si in acest caz apare efecte secundare, ca o anemie severa a sangelui, precum si febra. Si chiar si Ribavirin poate avea efecte cancerigene, caci si el actioneaza ca o chimio-terapie.
Cum se "manufactureaza" un virus de Hepatita C?
Cercetatorii spun ca, din studiile lor se poate deduce ca un virus al hepatitei C a fost gasit si ca aceste studii demonstreaza potentialul viral-infectios al acestui virus. Totusi, studiile efectuate pina acum nu fac decat sa ridice o serie de semne de intrebare tocmai prin incercarea lor evidenta de a demonstra existenta a ceva ce nu este de gasit. Deja de la primele studii din 1978, publicate in revista "Lancet" prin care a fost recoltat sange de la 4 pacienti care se presupunea ca sunt bolnavi de hepatita non-A-non-B (asa s-a chemat Hep.C pina la sfirsitul anilor 80), boala primita prin transfuzie de singe. De asemenea a mai fost recoltat singe de la doi donatori care erau implicati in doua cazuri de hepatita. Ulterior singele recoltat a fost injectat intravenos unui numar de 5 cimpanzei care fusesere capturati in padurile din Sierra Leone, in Africa.
Totusi nici unul din aceste animale nu s-a imbolnavit, deci ficatul lor nu a fost afectat. In sfirsit in a 14-a saptamina s-a putut constata o usoara crestere a valorilor ficatului (transaminazele) pentru scurt timp, ceea ce in mod normal se poate interpreta ca o reactie a sist. imun impotriva prezentei singelui strain in corpul animalelor (si deci nu ca urmare a unei infectii). Pentru a exclude posibilitatea de a avea de a face cu reactii ale sist. imun ar fi trebuit sa existe o grupa de control. Asta inseamna ca o alta grupa de cimpanzei ar fi trebuit sa fie injectati cu aceasi cantitate de singe uman recoltat de la pacienti sanatosi. Totusi, o astfel de grupa de control nu a existat. In loc de aceasta, un animal a fost izolat intr‑un spatiu separat fara a i se injecta ceva, si tinut sub observatie. Acest studiu nu poate fi luat in considerare drept dovada ca exista un virus al Hepatitei C cu potential infectios.
"Confectionat" a fost virusul Hepatitei C in 1987. Raspunzatoare pentru aceasta "fapta" a fost o echipa de cercetatori, printre care si Michael Houghton, de la firma californiana Biotech-Chiron precum si Daniel Bradley de la autoritatea americana de sanatate CDC. Misiunea lor era de de a gasi un virus care provoaca hepatita C. Acesta ar fi urmat sa fie folosit ca baza (antigen) pentru a crea un test anticorpi pentru virusul Hepatitei C. Si pentru ca nu s-a putut gasi un virus "complect", sa luat decizia sa se caute dupa urme ale acestuia, dupa segmente din gene (particule de acid nucleic), despre care ulterior s-a "presupus" ca ar reprezenta un virus. (Interesant aici, este faptul ca virusul complect nu a putut fi detectat microscopic, insa bucatele din el, deci particule mult mai mici, au fost totusi gasite.)
Pentru aceasta a fost folosita o procedura de laborator speciala, Polymerase Chain Reaction (PCR), prin care o mini-bucatica de gene ce nu parea a apartine organismului gazda a fost luata dintr-o particula. Din aceasta cercetatorii au tras concluzia ca au de a face cu o masa genetica a unui virus pana la acel moment necunoscut.
Totusi, ca in acest caz avem de a face cu un virus, nu se poate spune, din motivele care au fost aratate si in capitolele anterioare. Caci in fapt, PCR este mult prea sensibil, adica el poate detecta frinturi genetice (bucatele de DNA sau RNA) care in sine nu reprezita nici un fel de virus, ci despre care pur si simplu s-a "presuspus" ca ar fi franturi de virus, fapt ce nu a fost pina in prezent niciodata dovedit. Fapt este ca pina in prezent nu s-a reusit ca in singele asa-zisilor pacienti bolnavi de HCV, sa fie relevata o structura virala corespunzatoare. Deci pina in prezen nu a fost efectuata nici o curatare si izolare a acestui virus. Si nu exista nici un studiu sau lucrare stiintifica, care sa dovedeasca ca o asa-zisa "inalta incarcatura virala" poate fi corelata cu virusi depistati cu microscopul electronic (viremia este un rezultat al masuratorilor de laborator efectuate cu testul PCR, deci a marker-ului surogat, si prin care medicii decid daca este necesara aplicarea unui tratament medicamentos sau nu).
Insusi Michael Houghten, care este considerat ca si co-descoperitor al virusului HC, intreba in 2001 la un Congres desfasurat la Paris in fata unui auditoriu foarte larg: "Unde este virusul hepatitei C? L-a vazut cineva?"
Facand abstractie de toate acestea, astfel de frinturi genetice au fost gasite in tesuturile ficatului respectivelor maimute intr-o cantitate atit de mica, incit aceasta nu ar fi putut nici pe departe sa constituie cauza unei boli a ficatului. Totusi pentru Chiron era clar: acesta este nemernicul de virus al hepatite C. Si astfel, pe aceste "presupuneri", s-a trecut la crearea unui test anti-corpi. Numai testul Procleix, prin care conservele de singe sunt testate de existenta eventuala a unui virus HC, aduce firmei Chiron 60 de milioane de dolari pro cvartal.
Insasi contradictii evidenta sunt in acest context ignorate. Numai la aproximativ jumatate din pacientii asa-zisi infectati HCV pot fi gasite astfel de frinturi genetice, care "ar trebui" sa provina de la un virus HC. Si intr-un studiu publicat in 1997 in European Journal of Clinical Chemistry (astazi Clinical Chemistry and Laboratory Medicina) se releva ca si la cei care au fost la testul HCV testati negativ s-au gasit astfel de frinturi genetice, care in mod normal ar trebui sa provina de la virusul hepatite C. Si in primul rind, precum sustin cercetatorii, faptul ca la aceste frinturi genetice ar fi vorba de elemente virotice venite "din afara" nu poate fi dovedit sub nici o forma.
Prin aceasta cercetarile in domeniul hepatitei C nu indeplinesc nici una dintre cele trei conditii de baza prevazute de Postulatele lui Koch, care ar trebui sa fie indeplinite pentru confirmarea unui factor infectios, patogen. Caci primul postulat cere ca, elementul declansator al bolii (virus sau orice altceva ar fi) sa fie depistat in cantitate mare la fiecare pacient (ceea ce aici nu este cazul). Al doilea postulat cere ca virusul sa fie izolat si inmultit (dar in fapt nu a fost niciodata un virus HC in forma intacta gasit). Iar al treilea postulat cere ca,acest virus izolat sa fie introdus in animale ca cimpanzeii, si care sa se imbolnaveasca de aceeasi boala. In acest caz la cimpanzei nu a fost transmis virusul, ci singe de la niste pacienti "aparent" bolnavi de HCV, iar un control corect asupra experimentului nu a fost facut.
Se presupune deseori ca virusul Hep.C se transmite prin acele infectate ale Junkeri-lor (CDC face chiar aceasta cale ca raspunzatoare pentru marea majoritate a infectarilor in USA). Totusi in studiul publicat in 1999 in America Journal of Epidemiology se arata o alta imagine. Scopul studiului era sa demonstreze eficacitatea programului "needle exchange", prin care dependentii de droguri erau in permanenta aprovizionati cu ace sterile, tocmai in ideea de a preintimpina o infectie HCV.
Cercetarile nu au putut totusi confirma aceasta idee. Astfel, Junkies care au folosit in permanenta acele sterile furnizate gratuit au fost depistati pozitiv HCVmai des decit cei care nu au folosit aceste masuri. Concluzia cercetatorilor: acest program nu ajuta la prevenirea unei infectii HCV. Cu alte cuvinte: cind Junkerii folosesc in permanenta ace sterile totusi testele anticorpi sunt pozitive, sau, ca in cazul acestui studiu, tocmai acei Junkeri devin pozitivi.
Dotusi testul anti-corpi (introdus in 1990) se foloseste astazi pe scara larga. Prin aceasta sunt "stampilati" unii pacientii ca infectati HCV, li se spune ca poarta in ei un virus mortal care distruge ficatul, dar care, desigur, d-abea dupa vreo 30 de ani va aduce ficatul la faza de ciroza. Aceasta cu toate consecintele care apar de aici, ca terapii medicamentoase de lunga durata, care intr-o forma sau alta tocmai acel organ il afecteaza, in care au loc schimburile de materii chimice, adicaficatul!
Desi marea majoritate a pacientilor nu au nici un fel de simptome de boala (nici macar in ficat!), ei vor fi totusi terapiati cu medicamente otravitoare tocmai pentru celulele ficatului in primul rind. Cum poate sfirsi asa ceva ne releva un studiu condus de Jay Hoofnagel efectuat in 1995 su aparut in NEJM, asupra efectelor substantei Fialuridine (numele de medicament: Fiau), acre a fost probat i terapia hepatitei B. Sfirsitul tragic al acestui studiu a fost ca 5 pacienti au murit, iar 2 au fost salvati doar printr-un transplant de ficat. De mentionat ca nici unul dintre pacienti nu a avut probleme de sanatate inainte de inceperea acestui studiu.
Cine totusi sustine, ca medicamentele sunt intr-o oarecare masura eficace, trebuie sa se mai gindeasca si la faptul ca de regula in cercetarea HCV nu se efectueaza studii controlate placebo, randomizate si dublu-oarbe. Aceasta inseamna ca ar trebui sa existe un grup placebo (tratat cu aparente medicamente9, care sa fie tras la sorti (randomizat), despre care sa nu stie nimic nici medicii si nici pacientii (dublu-orb). Pe deasupra aceste studii ar trebui sa se desfasoare pe o perioada de 30 de ani, cam cit se estimeaza astazi ca-i trebuie bolii sa ajunga la stadiul final, pentru a se putea dovedi daca pacientii tratati cu medicamenta adevarate au beneficiat de o prelungire a vietii in comparatie cu cei din grupul placebo. Ori fara aceste conditii sunt, toate supozitiile asupra eficacitatii acestor terapii sunt de fapt imposibile.
Hepatita C poate fi justificata si fara virus.
Intocmai ca si in cazul HIV/AIDS (Cap.3), tot asa si aici apar o serie de lucruri ciudate in cazul teoriei ca un anume virus declanseaza Hep.C. Astfel exista pacienti, la care, pe baza analizelor de singe actuale, se constata valori ale ficatului marite. Dar care totusi la testul anti-corpi sunt negativi. Pe chestia asta sunt unii cercetatori care au descoperit "hepatita C oculta" in loc sa se gindeasca ca poate in aceste cazuri nu este vorba deloc de existentza vreunui virus. Asa cum arata multe studii, se intimpla de regula ca pacienti testati pozitiv, dupa o perioada, "ca prin minune", sa nu mai fie pozitivi, fara ca ei sa fi facut ceva.
Marea majoritate a celor testati pozitiv nu sufera in nici un fel si nu au simptome. Si au numai atunci intr-adevar insuficiente ale ficatului, atunci cind in joc au fost alcoolul, drogurile sau intoxicatiile (medicamentoase sau otravuri). Ca dovada este o "suprapunere" foarte evidenta si anume, aproape 80% din dependentii de droguri sunt testati pozitiv. Si in legatura cu aceasta, Rainer Laufs, directorul Institutului de microbiologie al Universitatii Hamburg si unul din aparatorii de frunte ai teoriei existentei virusului Hep.C, spune el insusi: Este de mirare faptul ca un rol atit de mare in raspindirea HCV il joaca abuzul de droguri intravenos."
Cel putzin cu aceasta problema ar trebui cercetatorii sa se ocupe in mod serios, si anume, singura cauza a Hep.C este virusul. Sau mai exista si alte cauze. Daca intr-adevar in cazul Hep.C este vorba de o boala virala infectioasa, atunci curba schematica a cazurilor ar trebui sa aibe forma unui clopot, adica cu o zona de crestere puternica a cazurilor de infectati, iar cind oamenii isi dezvolta imunitatea impotriva virusului, curba ar trebui sa fie descendenta. Totusi asa ceva nu se intimpla in cazul Hep.C.
Numarul pacientilor in Germania este de foarte multa vreme constant, intre 400.000 si 500.000.
Deasemenea ar fi esentzia sa se intreprinda studii care sa cerceteze posibilitatea declansarii Hep.C prin alcool, droguri sau medicamente. Este de altiminteri vorte logic sa ne gindim ca alcoolul provoaca daune serioase ficatului, si ca urmare la nivel celular apar "frinturi genetice" deformate, care vor fi de catre testul PCR interpretate ca urme ale virusului.
Pentru asta pledeaza si simplul fapt ca nici nu este nevoie de un virus, pentru ca dupa 30 de ani, din cauza consumului regulat de alcoo, droguri sau medicamente, ficatul sa fie.facut praf, sa se ajunga la ciroza. Caci o astfel de misiune, in 30 de ani, o pot duce singure la bun sfirsit aceste substante toxice.
Din pacate aceste fapte simple si de bun simt nu au loc in mintea cercetatorilor care vor neaparat sa dovedeasca existenta monstuoasa a acestui virus, lupta pe care o duc deja de peste 25 de ani. Si pentru ca nu ajungeau aceste toxine care au afectat ficatul, mai administram pacientului si o chemo-terapie, care ea insasi constituie un pericol pentru ficat.
Astfel, ar trebui reconsiderat in mod serios raportul costuri-foloase-riscuri in privinta terapiei standard, si ar trebui ridicata seros intrebarea daca nu cumva in acest caz nu ar trebui alte cai urmate, decit cea medicamentoasa. Oricum, cercetarile medicinei consacrate au dovedit ca medicamentele nu constituie un factor de "succes de durata".
Un interesant mare studiu a fost publicat acum citiva ani in Annals of Internal Medicine. Obiectul studiului l-au constituit conservele de singe congelat ale soldatilor americani dintre 1948 pina in 1954, si care au fost acuma testate pentru virusul Hep.C. Rezultatele au arata ca atit persoanele testate pozitiv, cit si cele negativ, nu se deosebeau semnificativ in prezent, dupa un timp de aproape 30 de ani, in ceea ce priveste starea de afectare a ficatului. Deasemenea s-a constat in cazul celor testati pozitiv, relativ putine afectiuni ale ficatului, sau decese datorate bolilor de ficat.
Concluzia cercetatorilor: riscul ca, o persoana sanatoasa, care este testata pozitiv, la batrinete sa faca ciroza este foarte exagerat de catre cercetarea clasica. Deasemenea este mult mai plausibil ca substante binecunoscute prin toxicitatea lor sa fie cauza principala a acestei afectiuni a ficatului care se cheama Hep.C.
Concluzia: un test HCv pozitiv in mod evident nu are nici o semnificatie asupra deciziei de a se administra o terapie medicamenoasa, sau nu. Deci nu exista nici un motiv de a terapia pacientii HCV pozitivi cu substante antivirale.
|
