Hipertonia osmotica extracelulara prin hipernatremii relative.
In hipernatremii relative creste concentratia plasmatica a Na prin pierderea predominant de apa extracelulara sau prin scaderea aportului de apa cu eliminari hidrice normale.
Pierderile predominant de apa extracelulara se produc:
renal - poliuria din faza poliurica a insuficientei renale cronice (rinichiul pierde capacitatea de a concentra urina), poliuria din diabetul zaharat stadiul 2 (este o poliurie datorata glucozuriei, in urina este atrasa si apa), poliuria din diabet insipid;
lipsa senzatiei de sete la cei cu leziuni ale centrilor setei;
imposibilitatea ingestiei unor cantitati adecvate de apa: plagi buco-faringiene, stenoze esofagiene, hidrofobie;
Initial apare deshidratare extracelulara hipertona si o parte din apa intracelulara iese extracelular unde continua sa se piarda. Deshidratarea devine globala. Scade volemia, scazand astfel debitul cardiac, tensiunea, perfuzia sangvina a tesuturilor. Deshidratarea intracelulara provoaca senzatie de sete (neuronii centrali au receptori osmolari care inregistreaza cresterea presiunii osmotice intracelulare, rezultand stimuli catre scoarta si implicit senzatia de sete). O deshidratare intracelulara importanta determina hipertermie, datorita ruperii echilibrului intre termogeneza / termoliza, prin scaderea secretiei sudorale. Determina uscaciunea mucoaselor - dificultati de deglutitie, tulburari de fonatie.
|
