Histamina si antihistaminicele

Histamina si antihistaminicele

Histamina este o amina biogena care, la om, se gaseste in cantitate mare in plamani, piele si mucoasa gastrointestinala. Histamina este formata in special in mastocite si in leucocite bazofile, unde se gaseste depozitata sub forma de granule. Cantitati mai mici se formeaza si in alte celule-epidermice, din mucoasa gastrica, neuronale. Histamina poate fi si ingerata sau poate fi secretata de bacteriile intestinale, caz î 535e46f ;n care este rapid*ep'urata.

Dupa administrare orala, histamina este inactivata de flora intes­tinala si la primul pasaj hepatic, prin metabolizare rapida, ceea ce explica si durata scurta de actiune.

Histamina are o multitudine de functii asupra diverselor aparate si sisteme. Ea este un stimulator puternic al secretiei gastrice de acid clorhidric si pepsina. Provoaca bronhoconstrictie, mai evidenta la astmatici, care sunt sensibili la aceasta actiune. La nivel circulator, in doze mari determina o scadere marcata a tensiunii arteriale prin vasodilatatie, putand provoca o stare de soc. Efectul se asociaza cu o crestere a permeabilitatii capilare si o extravazare lichidiana cu edem. Prin injectare intradermica provoaca durere, prurit si dezvolta rapid o reactie vasculara caracteristica numita „tripla reactie' a lui Lewis ce apare clinic ca o papula urticariana, de dimensiuni mai mari sau mai mici, in functie de reactivitatea individuala.

Histamina actioneaza pe niste receptori specifici de tip H, (stimularea lor provoaca bronhoconstrictie si vasodilatatie), H₂ (sti­mularea lor produce hipersecretie gastrica clorhidropeptica si vaso­dilatatie) si H₃, care functioneaza ca autoreceptori presinaptici cu functie Inhibitorie in sistemul nervos central.

Histamina este unul dintre principalii mediatori chimici ai reactiilor alergice de tip I sau anafilactice, alaturi de alti mediatori proinflamatori. Fste eliberata rapid din mastocite prin reactia antigen-anticorp care are loc pe suprafata lor. Exista si substante exogene (din afara organis­mului) care elibereaza direct histamina, cum ar fi morfina, tubocurarina, unele proteine, polipeptide, enzime proteolitice, veninuri, endotoxine bacteriene.

Reactiile alergice de tip I, mediate histaminic, pot fi combatute atat prin utilizarea de antihistaminice, blocante ale receptorilor H-i, cat si prin alte clase de medicamente, cum ar fi glucocorticoizii (vezi capitolul IV. inhibitorii degranularii mastocitare (vezi capitolul VI sau antagonistii fiziologici ai histaminei si ai altor autacoide, printre care locul primordial il ocupa adrenalina, medicament esential in tratamentul socului anafilactic (vezi capitolul VI.4) si al crizelor de astm bronsic (vezi capitolul VII.1).

Antihistaminicele pot fi grupate atat dupa cronologia sintezei lor cat si dupa reactiile adverse, in doua generatii. Toate antihistaminicele sunt active pe cale orala.

Antihistaminicele din prima generatie traverseaza bariera hematoencefalica, ajungand in creier, fapt ce le confera actiuni sedative de intensitati variabile, in functie de medicament si de bolnav. Majo­ritatea dintre acestea au efecte anticolinergice (de tip atropinic) peri­ferice si centrale, motiv pentru care trebuie recomandate cu prudenta la pacientii cu glaucom, retentie urinara datorata unui adenom de prostata, boli obstructive pulmonare cronice, precum si conducatorilor auto. La copii, in special sub varsta de un an, datorita efectului sedativ, pot aparea episoade de apnee in timpul somnului. Prezenta efectului se­dativ poate fi utila in indicarea acestor medicamente la bolnavii cu prurit intens, care asociaza stari de neliniste si agitatie, ca si pentru usurarea instalarii somnului. in general, medicamentele din aceasta clasa au o durata de actiune mai scurta, motiv pentru care se administreaza in 3 - 4 prize zilnice.

Ca exemple, sunt de mentionat printre antihistaminicele vechi, de prima generatie clorfeniramina, dimetindenul (fenistil), hidroxizina, ciproheptadina (peritol), clemastina (tavegyl). Prometazina (romer-gan) este un derivat de fenotiazina cu efect antihistaminic de lunga durata ore). Este si un neuroleptic moderat, fapt ce ii confera proprietati sedative, antivomitive, antitusive si anticolinergice (atropi-nice), anestezice locale si analgezice. Se poate da sub forma de suspensie la copiii intre si ani, sub forma de comprimate intre si doze zilnice, precum si injectabil, in urgente de tip anafilactic.

Antihistaminicele mai noi, de generatia a doua, au avantajul ca nu determina, la majoritatea pacientilor, efecte sedative si nici anticoli­nergice si au efect de lunga durata, putandu-se administra in priza unica zilnica. Din aceste considerente, ele sunt des folosite in prezent inlocuindu-le practic pe cele clasice, care raman rezervate cazurilor in care, seara, se urmareste un efect sedativ, calmant. Dintre cele mai utilizate medicamente, sunt de mentionat cetirizina (zyrtec), levoce-tirizina (xyzal), fexofenadina (telfast), loratadina (claritina), deslo-ratadina (aerius) etc.

in conditii clinice, antihistaminicele sunt eficace intr-o serie de afectiuni alergice, in special de tip I, acute sau cronice. Au beneficiu simptomatic si paleativ. Se pot utiliza in urticarie acuta sau cronica, in rinite, conjunctivite,.in prurit idiopatic, in diverse angioedeme (laringian, edem Quincke) ifi asociere frecvent cu alte medicamente (vezi capitolul VI.4). Majoritatea sunt contraindicate la gravide si la femeile care alapteaza, unele putandu-se utiliza in cazuri selectionate (loratadina, cetirizina).