ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE
sI DE ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ
Indiferent ca se aplica sau nu un management stiintific al securitatii si sanatatii în munca, doua operatii sunt strict necesare în activitatea preventiva: identificarea si evaluarea riscurilor . Importanta lor este relevata si de faptul ca sunt statuate ca obligatorii prin Normele generale de protectie a muncii , iar raspunderea realizarii lor este atribuita atât conducerii firmei , cât si personalului din cadrul compartimentelor de protectie a muncii.
1. IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC sI A SUBSTRATULUI
LOR CAUZAL
Identificarea factorilor de risc si a substratului lor cauzal este o actiune complexa, care necesita îmbinarea mai multor procedee, adaptate de fiecare data conditiilor respectivei firme.
În principiu, se procedeaza astfel:
- se analizeaza vizual, prin studiu de caz, simulare etc., pentru fiecare loc de munca , pe rând , toate elementele sistemului de munca aferent si se stabilesc , pe aceasta baza , ce deficiente, abateri, caracteristici s.a. ar putea conduce la accidente sau îmbolnaviri profesionale ;
- se efectueaza determinari cu ajutorul metodelor si mijloacelor specifice, în cazul factorilor comensurabili sub aspectul nivelului sau concentratiei sau pentru care se pot realiza analize ale naturii elementelor componente ;
- se analizeaza starea de morbiditate sau diversele simptome care ar pute 17117u206r a indica prezenta unei afectiuni datorate conditiilor de munca ;
- se identifica elementele depistate în listele prestabilite de factori de risc si factori de substrat cauzal ;
Ordinea de executare a acestor operatii nu este predeterminata , dar trebuie parcurse toate pentru a se obtine un rezultat corect.
În continuare vom încerca sa prezentam fiecare grupa de factori de risc , cu modalitatile concrete de manifestare si efectele actiunii lor asupra executantului , iar acolo unde s-a impus s-au dat explicatii suplimentare pentru factorii de substrat cauzal , ca suport pentru analizele pe care le au de efectuat proiectantii sistemului de MSSM.
1.1. Factorii de risc proprii executantului
Studiile si analizele efectuate privind fenomenul de accidentare si îmbolnavire profesionala au relevat incidenta majora a factorilor de risc proprii executantului.
În raport cu factorii de risc obiectivi , cu exceptia unor cazuri reduse ca numar
( calamitati naturale , de exemplu ) , factorii subiectivi - proprii executantului - se situeaza si la originea acestora , deoarece omul este elaboratorul si totodata cel care verifica si poate interveni asupra celorlalte elemente ale sistemului de munca: mijloacele de productie, mediul si sarcina de munca.
Indiferent de repartitia sarcinilor între om si masina, activitatea de munca pe care o desfasoara executantul cuprinde patru secvente principale: receptionarea si constituirea informatiei ; elaborarea si adoptarea deciziilor ; executia ; autoreglarea.
Ponderea acestor secvente în structura diferitelor posturi de munca sau a unuia si aceluiasi post, în perioade de timp diferite, poate varia , dar prezenta tuturor este obligatorie.
Modul cum executantul realizeaza aceste secvente defineste comportamentul sau de munca - totalitatea faptelor, actelor, reactiilor ( motorii , verbale , afective ) prin care o persoana raspunde solicitarilor sarcinii de munca .
Din punctul de vedere al securitatii muncii , distingem un comportament normal, care nu conduce la periclitarea sanatatii sau integritatii anatomo-functionale a executantului si un comportament inadecvat, care poate favoriza sau declansa un accident sau o îmbolnavire profesionala .
Comportamentul normal presupune doua componente:
- evitarea riscurilor prin respectarea prescriptiilor tehnice si a reglemen-tarilor privind securitatea si sanatatea în munca referitoare la modul în care trebuie îndeplinita sarcina ;
- neutralizarea situatiilor de risc create, ceea ce implica sesizarea rapida a acestora ( chiar anticiparea lor ), a elementelor critice , prelucrarea rapida a informatiilor, decizia si executia ei prompte si rapide.
Comportamentul inadecvat sub aspectul securitatii si sanatatii în munca se manifesta prin conduite nesigure sau necorespunzatoare situatiilor obisnuite sau neobisnuite de munca. Altfel spus , el reprezinta abaterea executantului de la modul ideal de îndeplinire a celor patru secvente ale activitatii prin care se realizeaza sarcina de munca , abatere care poate consta într-o omisiune sau o actiune gresita.
În consecinta , factorii de risc de accidentare si îmbolnavire profesionala proprii executantului se pot subsuma unei erori la nivelul verigilor de baza ale activitatii de munca: erori de receptie, prelucrare si interpretare a informatiei; erori de decizie; erori de executie; erori de autoreglaj.
Deosebit de importanta pentru stabilirea masurilor de prevenire este cunoasterea substratului cauzal al comportamentului inadecvat din punctul de vedere al securitatii si sanatatii în munca. La modul general, comportamentul în munca reprezinta concretizarea capacitatii de munca a individului si reflecta relatia dintre nivelul exigentelor adresate executantului ( sub forma sarcinii de munca ) si capacitatea sa de a le raspunde .
1.2. Factorii de risc proprii sarcinii de munca
Sarcina de munca se încadreaza printre notiunile cu ajutorul carora se defineste orice activitate de munca: functii, sarcini, activitate, operatii, procese, comportament, cerinte etc. Dintre acestea , functiile care constituie unitati majore ale muncii , pot cuprinde una sau mai multe sarcini si sunt foarte variate , corespunzator scopului proceselor de munca.
Functia implica responsabilitatea în raport cu scopurile sistemului, are o anumita frecventa în ciclul de munca , include sarcini si operatii care cer cunostinte , deprinderi specifice , realizeaza unul sau mai multe scopuri prin folosirea unor metode , procedee , strategii si , chiar în cadrul unor cerinte de viteza, precizie, cantitate, calitate etc.
Un executant poate îndeplini o functie singur sau împreuna cu masina. Aceeasi functie poate fi îndeplinita de executanti aflati în posturi diferite , pe linii diferite sau în cadrul aceleiasi instalatii.
Sarcina este eprezentata de un grup de actiuni legate temporar si realizate cu aceleasi elemente informationale si mijloace de munca; este o unitate subordonata functiei, are o anumita frecventa, un scop (subordonat scopului functiei), necesita anumite cunostinte si deprinderi si trebuie sa se încadreze unor cerinte restrictive: viteza, precizie etc.
Operatia este cea mai mica unitate a muncii si este subordonata sarcinii; se poate caracteriza în raport cu:
- continutul - obiecte , reguli , procedee , obiective ;
- structura - modul de organizare a elementelor componente ;
- cerinte impuse - ansamblul conditiilor care trebuiesc respectate de
operator pentru a atinge obiectivele muncii ( para-
metrii actiunii : viteza, precizie, adecvare la reguli ).
Metoda de munca reflecta modul în care se realizeaza sarcina si operatiile în conditiile tehnologice concrete si de înzestrare tehnica ; cuprinde, în general, ordinea de succesiune eficace a elementelor operatiei , alcatuirea rationala a mânuirilor si miscarilor în conditii tehnico-organizatorice precizate.
În raport cu aceste notiuni definitorii ale activitatii de munca, se desprind factorii de accidentare si îmbolnavire profesionala proprii sarcinii de munca:
continut sau structura necorespunzatoare a sarcinii de munca în raport cu scopul sistemului de munca sau cu cerintele impuse de situatiile de risc , respectiv :
- operatii , reguli , procedee gresite ;
- absenta unor operatii ;
- metode de munca necorespunzatoare (succesiune gresita a opera-tiilor, mânuirilor, miscarilor ) ;
cerinte sub / supradimensionate impuse executantului , respectiv necores-punzatoare posibilitatilor acestuia.
Prima categorie de factori are la baza o insuficienta cunoastere a tehnologiilor si metodelor prin care se poate ajunge la realizarea scopului procesului de munca.
Modul în care pot conduce la accidentare si / sau îmbolnaviri profesionale este evident , deoarece determina eroarea la nivelul executantului.
A doua grupa de factori provine din neluarea în considerare a variabilei umane, respectiv din stabilirea nerationala a parametrilor actiunilor umane.
În consecinta , dificultatea si complexitatea sarcinii fie se situeaza sub posibilitatile executantului , fie le depaseste , provocând sub sau suprasolicitarea organismului sau. În ambele situatii are loc scaderea capacitatii de munca , datorata oboselii , într-un interval mai mic decât cel normal , cu efecte usor de banuit .
1.3. Factorii de risc proprii mijloacelor de productie
Dupa natura actiunii lor, factorii de risc de accidentare si îmbolnavire profesionala proprii mijloacelor de productie se pot împarti în trei categorii: de natura fizica , chimica si biologica .
► Factori de risc de natura fizica. În aceasta categorie sunt inclusi factorii de natura mecanica si cei de natura termica.
♦ Factorii de natura mecanica sunt reprezentati de :
Miscarile periculoase. Statisticile arata ca cele mai multe accidente de munca având cauze de natura obiectiva se datoreaza organelor în miscare ale masinilor. În functie de rolul lor în cadrul procesului de munca , miscarile masinilor, ale mecanismelor, organelor de masini, pieselor etc. pot fi:
functionale :
- normale în intervalul de timp de functionare , fara restrictii în legatura cu declansarea , întreruperea , dozarea vitezei ;
- cu pericolul autodeclansarii contraindicate ( autopornire prin auto-aprindere , contact electric etc.; prin actionarea involuntara sau din greseala ) ;
- cu pericolul întreruperii imprevizibile ;
- cu momente de pericol în cazul în care nu pot fi sau nu sunt controlate în sensul declansarii , întreruperii sau dozarii vitezei ;
nefunctionale : devieri de la traiectoriile normale ; recul ; balans ; socuri la pornire sau oprire; desprinderea si proiectarea de corpuri, particule; ruperea unui element de legatura, desprinderea, desfacerea unei legaturi.
Toate aceste categorii de miscari constituie surse potentiale de accidentare, putând produce vatamari sub forma de striviri, taieturi, contuzii, strapungeri etc.
Prin urmare , riscurile mecanice sunt reprezentate , în general , de purtatorii de energie cinetica ai unui echipament tehnic , respectiv de elementele aflate în miscare ale acestuia , numite elemente periculoase.
Accidentarea se produce prin contactul executantului cu un element periculos. Spatiul situat în interiorul sau împrejurul unui echipament tehnic în care prezenta oricarei persoane o expune pe aceasta riscului de accidentare mecanica este numit zona de risc mecanic sau zona de pericol mecanic.
Zonele de pericol mecanic pot avea configuratiile cele mai diverse.
Miscarile (elementelor mobile ) desfasurate în zonele de pericol mecanic au fost denumite miscari periculoase. Ele se manifesta în cazul miscarii de rotatie ale unui singur element , ale mai multor elemente, al miscarilor de translatie si al celor combinate.
Dintre parametrii care pot determina caracterul periculos mentionam :
- valorile ridicate ale turatiilor sau vitezelor de translatie ale elementelor în miscare ;
- masele mari ale elementelor aflate în miscare ;
- valorile momentelor de torsiune ;
- valorile fortelor de actionare ale elementelor în miscare ;
- amplitudinea miscarilor ;
- forma si rugozitatea suprafetelor elementelor aflate în miscare ;
- modul de fixare a pieselor aflate în rotatie ;
- distanta între partea rotitoare si partea fixa ;
- distanta minima dintre partea mobila si partea fixa ;
- jocul componentelor ;
- dimensiunile deschiderilor etc.
Caracteristicile enumerate, precum si altele asemanatoare , trebuie considerate, analizate si apreciate , de la caz la caz , pentru fiecare element mobil al echipamentului tehnic , precum si pentru zonele de pericol mecanic.
Suprafetele sau contururile periculoase. Prin natura si forma lor acestea pot fi întepatoare , taioase , alunecoase, abrazive, adezive. Prin contactul dintre executant si diversele parti ale mijloacelor de productie sau obiectelor muncii care prezinta asemenea caracteristici se pot produce vatamari cauzate de alunecare si cadere ( fracturi , luxatii ) , taiere , întepare etc.
Utilajele sub presiune sau vid. Acestea pot genera în cazul supra-presiunii explozii , iar în cazul lucrului în vid implozii.
Principalele utilaje si instalatii care lucreaza sub presiune sunt compresoarele , autoclavele si recipientele butelie de gaze comprimate.
Pericolul de explozie , în cazul recipientelor butelie sub presiune , este deosebit de mare la temperaturi ridicate ( în cazul amplasarii acestora în apropierea unor surse de caldura). De asemenea, daca în recipientele sub presiune se depoziteaza substante puternic corosive , exista riscul producerii unor neetanseitati care pot conduce la explozii.
Principalele cauze potentiale ale accidentelor la utilajele sub presiune sunt:
- dimensionarea necorespunzatoare a utilajelor, în raport cu conditiile de lucru;
- umplerea necorespunzatoare a autoclavelor si recipientelor butelie ( lipsa unui spatiu de siguranta suficient de mare, necesar în cazul dilatarii continutului , ca urmare a unor cresteri necontrolate ale temperaturii ) ;
- lipsa aparatelor de masura si control ale presiunii si temperaturii ( manometre, termometre ) ;
- lipsa dispozitivelor de siguranta ( discuri de explozie , supape de siguranta , membrane de siguranta , capace de protectie etc. ) ;
- manevrarea necorespunzatoare a recipientelor , lovirea unuia de celalalt sau de obiecte tari , rasturnarea , supunerea lor la trepidatii ;
- pastrarea buteliilor la soare , în apropierea surselor de caldura sau în locuri cu substante corosive ;
- depozitarea în aceeasi incapere a recipientelor butelie care contin substante incompatibile ( oxigen si hidrogen, oxigen si amoniac, amoniac si clor, clor si hidrogen , clor si oxigen etc. ) ;
- deschiderea brusca a ventilului buteliilor si recipientelor ;
- introducerea gazelor comprimate în recipiente butelie, în vase de sticla sau alte recipiente care functioneaza la presiuni mai reduse ;
- defectiuni ale reductoarelor de presiune ;
- ungerea ventilelor si a manometrelor de la recipientele care contin oxigen cu uleiuri sau grasimi.
Instalatiile, utilajele si aparatura care lucreaza sub vid pot , de asemenea , sa constituie surse generatoare de factori de risc de accidentare. Riscurile de implozie apar cel mai frecvent în urmatoarele cazuri:
- defecte ale materialului ( tensiuni remanente sau neregularitati struc-turale ) ;
- neetanseitati ale instalatiilor , în special când se lucreaza cu produse care , în contact cu aerul, formeaza amestecuri explozive ;
- lipsa unor paravane de protectie sau cosuri de protectie în caz de implozie ;
- reducerea brusca a presiunii în instalatie ;
- vibratia puternica a recipientelor sub presiune redusa ;
- variatii bruste de temperatura si presiune în instalatii ;
- încalzirea cu flacara a aparatelor de distilare în vid.
Atât în cazul exploziilor cât si al imploziilor, vatamarile produse constau , în general , în mutilari partiale sau totale ale victimei.
Vibratiile excesive ale sculelor, utilajelor, instalatiilor, cladirilor etc.
Un sistem material scos din pozitia de echilibru , prin aplicarea sau suprimarea unei forte , începe sa se miste. Daca miscarea sistemului fata de starea de referinta este alternativa , aceasta se numeste vibratie sau oscilatie.
Vibratiile întâlnite în tehnica sunt variate si pot fi clasificate dupa mai multe criterii.
. Dupa fortele care actioneaza în timpul miscarii sistemului material:
- vibratii neamortizate - forta rezistenta este nula ;
- vibratii amortizate - forta rezistenta este negativa ;
- vibratii autoîntretinute - forta rezistenta este pozitiva ;
- vibratii libere - forta perturbatoare este nula ;
- vibratii fortate - forta perturbatoare este diferita de zero.
. Dupa numarul gradelor de libertate ale sistemului: vibratii cu un grad de libertate, cu doua sau mai multe grade de libertate.
. Dupa felul miscarii : vibratii de translatie, de rotatie, de torsiune.
. Dupa evolutia în timp: vibratii periodice , aperiodice si aleatorii.
◆ Factorii de risc de natura termica. În numeroase ramuri industriale exista locuri de munca unde, prin natura sarcinii de munca, executantul poate intra în contact cu obiecte sau suprafete cu temperaturi excesive : ridicate sau coborâte.
◆ Factorii de risc de natura electrica . Majoritatea instalatiilor, utila-jelor si masinilor sunt actionate electric. Curentul electric poate constitui factor de risc de accidentare în munca în doua situatii :
- realizarea contactului dintre organismul uman si partile componente ale mij-loacelor de munca aflate sub tensiune - factor de risc direct ( final ) ;
- cresterea brusca a energiei termice radiate datorita rezistentei conductorului - factor indirect ( intermediar ) .
Prima situatie apare în cazul :
- atingerilor directe , respectiv prin contactul cu elemente conductive ale instalatiei electrice care se afla normal sub tensiune , este scoasa de sub tensiune , dar a ramas încarcata cu sarcini electrice datorita capacitatii, prin omiterea descarcarii acestora dupa deconectare ; a fost scoasa de sub tensiune , dar se afla sub o tensiune indusa pe cale electromagnetica de alte instalatii , prin omiterea legarii la pamânt a elementelor deconectate;
- atingerilor indirecte, produse prin contactul cu un element conductiv care în mod normal nu este sub tensiune , dar care a intrat accidental sub tensiune (deteriorarea izolatiei , contacte electrice cu alte elemente aflate sub tensiune etc.), prin el trecând " curenti de defect " ( curenti care circula pe alte cai decât cele destinate trecerii curentului electric ) ;
- tensiunii de pas , respectiv la atingerea simultana
a doua puncte de pe sol ( considerate la o distanta de
A doua situatie se produce atunci când rezistenta conductorului nu este corespunzatoare intensitatii curentului care-l parcurge , fie din constructie , fie din cauza unei variatii întâmplatoare a intensitatii curentului (curenti suplimentari indusi) sau cresterii rezistentei datorate degradarii conductorului.
În toate cazurile are loc o crestere a radiatiei calorice , suficient de mare pentru a provoca aprinderea îmbracamintei exterioare a conductorului. În functie de celelalte
conditii de munca ( mai ales daca sunt prezente în cantitate mare substante inflamabile sau explozive ) se produc incendii si / sau explozii.
Curentul electric, în calitate de factor de accidentare in munca, poate provoca doua tipuri de leziuni:
- electrotraumatismul, care consta în arsuri si metalizari ale pielii datorate caldurii dezvoltate de arcul electric format la punctele de contact sau la trecerea curentului electric;
- electrocutarea, respectiv trecerea curentului electric prin organism.
► Factorii de risc de natura chimica . În functie de proprietatile chimice datorita carora diverse substante utilizate în procesul de munca devin surse generatoare de accidente si îmbolnaviri profesionale , distingem în principal substantele toxice , caustice, inflamabile , explozive , cancerigene .
Substantele toxice. Acestea sunt cele care , patrunzând în organism , au o actiune daunatoare , perturbând functiile acestuia si provocând intoxicatii acute sau cronice. Intoxicatia acuta are loc atunci când substanta toxica patrunde în organism în cantitate mare si într-un interval scurt de timp , generând tulburari intense si imediate ; în situatia contrara - cantitati mici în interval mare de timp - apare intoxicatia cronica.
Substantele toxice pot patrunde în organism pe cale respiratorie ( inhalare ) , prin piele ( cutanat ) sau prin tubul digestiv ( ingerare ) .
Patrunderea toxicelor pe cale respiratorie este cazul cel mai frecvent în industrie (circa 90 % din intoxicatii) si are consecintele cele mai grave , deoarece absorbirea acestora la nivel celular si molecular se face mai rapid. Ca stare de agregare fizica , asemenea substante se regasesc sub forma de gaze , vapori , fum , ceata , aerosoli sau praf.
Patrunderea toxicelor prin piele are loc , în special , în cazul substantelor toxice lichide ( benzina , toluen , xilen , derivati halogenati ai metanului si benzenului etc. ) .
Ingerarea substantelor toxice este mai rar întâlnita , fiind posibila numai din neglijenta .
Riscul specific de accidentare si îmbolnavire profesionala în cazul mijloacelor de productie este de patrundere a toxicelor prin piele.
Actiunea toxicelor asupra organismului poate fi locala , numai asupra anumitor organe ( de exemplu , benzenul actioneaza asupra sistemului nervos central ) sau generala , când afecteaza toate tesuturile si organele ( de exemplu, acidul cianhidric sau hidrogenul sulfurat ). Nu se poate face însa o delimitare precisa dupa criteriul tipului de actiune, deoarece majoritatea substantelor toxice au, în acelasi timp, si o actiune generala si una locala asupra organismului.
Actiunea toxica a substantelor din aceeasi clasa variaza în functie de compozitia lor chimica.
De exemplu , toxicitatea hidrocarburilor creste o data cu numarul de atomi de carbon din molecula. Daca în molecula unei substante toxice se înlocuieste hidrogenul cu oxigen , sulf sau gruparea hidroxil ( OH ) , toxicitatea creste brusc ; acelasi efect îl are introducerea grupei " amino " sau " nitro " într-un nucleu aromatic.
De asemenea , toxicitatea creste o data cu gradul de nesaturare : etanul este mai putin toxic decât etilena , iar aceasta , la rândul ei , este mai putin toxica decât acetilena ; oxidul de carbon este toxic , în timp ce bioxidul de carbon nu prezinta o astfel de caracteristica etc.
Substantele caustice. Acestea sunt substante care , în contact cu organis-mul, provoaca arsuri. Arsurile chimice constituie accidente si se caracterizeaza prin
leziuni organice de intensitate diferita , în functie de natura , concentratia si durata contactului cu substanta caustica.
Substantele inflamabile. Inflamarea este o ardere de scurta durata a amestecului de vapori ai unui lichid combustibil cu oxigenul din aer si se produce în urma cresterii locale a temperaturii datorita unei surse externe de caldura. Notiunea de inflamare este legata , deci , numai de lichidele combustibile , spre deosebire de aprindere , care este comuna tuturor substantelor combustibile , indiferent de starea de agregare .
Caracteristic fenomenului de inflamare este faptul ca arderea se produce si înceteaza brusc , deoarece caldura degajata nu este suficienta pentru încalzirea întregii cantitati de lichid care sa asigure în continuare formarea vaporilor.
Punctul de inflamabilitate ( Pi ) este reprezentat de temperatura minima la care vaporii unei substante formeaza cu aerul un amestec inflamabil. În functie de punctul de inflamabilitate , lichidele pot fi grupate în urmatoarele categorii:
- lichide inflamabile: Pi < 28 șC (exemplu: benzen , eter etilic , sulfura de carbon , acetat de butil , acetona , alcool metilic etc. ) ;
- lichide usor inflamabile : 28 șC ≤ Pi ≤ 45 șC ( exemplu : petrol lampant, gazolina , terebentina , benzina nafta , brom-pentan , ciclohexilamina etc. ) ;
- lichide combustibile: Pi > 45 șC ( exemplu: fenol , anilina , pacura , motorina , uleiuri , acizi grasi etc. ) .
Pe lânga pericolul de incendiu datorat substantelor inflamabile , în industrie se pot produce incendii ca urmare a autoaprinderilor produse de acumulari de caldura provenite din procese chimice sau biochimice care au loc în însasi masa substantelor. Fenomenul de autoaprindere se manifesta atât la substantele inflamabile , cât si la cele combustibile.
Autoaprinderea de natura chimica are la baza fenomenul de oxidare si se poate produce în cazul substantelor care au o capacitate intensa de combinare cu oxigenul din aer. Pentru ca în timpul reactiei chimice de oxidare sa se atinga temperatura de auto-aprindere , este necesar ca substanta combustibila sa aiba o suprafata mare de contact , iar mediul ambiant sa prezinte o temperatura ridicata.
Autoaprinderea de natura biochimica se datoreaza acumularii de caldura în interiorul masei de substanta , ca urmare a activitatii biologice a microorganismelor.
În desfasurarea acestui proces se deosebesc urmatoarele faze:
- faza biologica sau începutul de fermentatie , când temperatura creste pâna la 55 șC ;
- faza începutului de carbonizare , când temperatura se situeaza în intervalul 55-100 șC ;
- faza de înnegrire a produsilor mai putin stabili, când temperatura ajunge la 140-150 șC ;
- faza de carbonizare, când se ajunge la temperatura de autoaprindere a substantei date.
Substante explozive. Exploziile de natura chimica sunt rezultatul unei reactii chimice foarte rapide , când într-un timp foarte scurt rezulta produsi noi , cu degajare de caldura.
Explozia , în sensul cel mai restrâns al cuvântului , este un fenomen chimic ( un proces de transformare chimica a materiei ) care se desfasoara rapid , însotit de o degajare tot atât de rapida a unor cantitati apreciabile de caldura si gaze sau vapori puternic încalziti , care produc un lucru mecanic de deplasare sau distrugere .
Substantele explozive se descompun sub actiunea temperaturii , cu formare de cantitati mari de gaze. Numeroase substante , în contact cu aerul , formeaza amestecuri explozive.
Amestecurile explozive sunt caracterizate de limite de explozie - superioare si inferioare - care reprezinta cantitatea maxima , respectiv minima , de substanta , exprimata în procente , care formeaza cu aerul un amestec exploziv.
Substantele cancerigene sunt cele care genereaza tumori maligne , caracterizate printr-o înmultire excesiva a tesuturilor unor organe . În numeroase legislatii nationale se interzice complet utilizarea industriala a unor astfel de substante , al caror efect este sigur cancerigen.
► Factori de risc de natura biologica . În mod deosebit în industria farmaceutica , în laboratoarele de analize medicale , ca si în cercetarea medicala obiectul muncii îl constituie culturi sau preparate cu microorganisme generatoare de maladii infectioase : bacterii , virusuri , spirochete , ciuperci , protozoare.
De asemenea, exista procese de munca unde se lucreaza cu plante periculoase ( de exemplu , ciuperci otravitoare ) , precum si cu animale periculoase ( serpi veninosi etc.), care pot provoca accidente si / sau intoxicatii acute profesionale , decese , raniri, întepaturi etc.
4. Factorii de risc proprii mediului de munca
Mediul de munca este cea de a patra componenta a sistemului de munca si include , pe de o parte , mediul fizic ambiant ( conditiile de microclimat , iluminat , zgomot , vibratii , radiatii , noxe chimice , presiunea mediului , factori biologici etc.) , iar pe de alta parte, mediul social ( relatiile , atitudinile , interactiunile , modurile de comportament etc. ). Influenta conditiilor de mediu asupra celorlalte elemente poate sa fie considerabila ; mai ales asupra executantului pot produce atât efecte fiziologice , cât si psihologice , sub forma de vatamari sau stari patologice.
Factorii de risc proprii mediului fizic de munca se clasifica dupa cum urmeaza :
♦ Factori de risc de natura fizica. Aceasta prima grupa de factori include mai multe subgrupe , dintre care amintim :
Microclimatul locului de munca cuprinde : temperatura excesiva a aerului ( ridicata / scazuta ) ; umiditatea necorespunzatoare a aerului ( ridicata / scazuta) ; viteza mare a curentilor de aer .
Factorii de microclimat actioneaza asupra mijloacelor de productie , caz în care îndeplinesc rolul de factori de risc indirecti si asupra executantului ca factori directi.
În calitate de factori indirecti , influenta lor se concretizeaza în ansamblul transformarilor termochimice care se produc la nivelul mijloacelor de productie , transformari care perturba functionarea normala a acestora si pot genera accidente sau boli profesionale.
Influenta asupra executantului se traduce într-o serie de transformari fiziologice.
Temperatura mediului ambiant determina fenomenul de termoreglare a organismului , care are drept rol mentinerea starii de echilibru termic al acestuia.
Umiditatea relativa a aerului poate afecta direct organismul uman. Scaderea acesteia sub 30% produce uscarea mucoaselor oculare si respiratorii. Munca în aer uscat sporeste riscul de îmbolnavire , din cauza scaderii capacitatii de aparare a organismului fata de flora microbiana din aer.
Cresterea umiditatii relative peste 70% devine daunatoare prin împiedicarea eliminarii normale a transpiratiei , perturbând procesul de termoreglare.
Viteza curentilor de aer are o influenta deosebita asupra starii de confort termic ; la aceeasi temperatura , în functie de viteza lor , curentii de aer pot provoca disconfort , iar la depasirea anumitor limite perturba termoreglarea.
Presiunea excesiva a aerului ( ridicata / scazuta) , precum si supra-presiunea în adâncimea apelor.
În conditii normale, presiunea atmosferica exercitata asupra organismului uman este echilibrata de contrapresiunea din interior ( a plasmei sanguine , a tesuturilor , cavitatilor organismului etc.) si de ea depind schimburile de gaze dintre organism si atmosfera.
La cresterea sau scaderea presiunii atmosferice, proportia gazelor din aer nu se modifica , în schimb variaza numarul moleculelor pe unitatea de volum (creste la presiuni ridicate si scade la presiuni reduse). Aceste modificari au consecinte asupra solubilitatii gazelor în tesuturile organismului, generând tulburari specifice.
Zgomotul excesiv ; ultrasunetele. Din punct de vedere al perceperii lor de catre organul auditiv, oscilatiile acustice se clasifica în: infrasunete, cu frecventa sub 20 Hz, sunete, cu frecvente între 20 si 20.000 Hz si ultrasunete, cu frecventa peste 20.000 Hz.
În mediul industrial , infrasunetele , sunetele si ultrasunetele se supra-pun atât în ceea ce priveste componenta spectrului oscilatiilor generate de masini si utilaje , cât si în privinta actiunii lor asupra organismului executantilor. Numai în mod exceptional se întâlnesc exclusiv oscilatii cu frecventa sub 20 Hz sau peste 500 Hz , frecventa care reprezinta limita superioara de percepere a analizorului acustic. Totusi , la fiecare loc de munca predomina o anumita gama , imprimând caracteristici specifice mediului fizic ambiant.
Zgomotul este definit , cel mai des , ca un sunet nedorit. Sunetul este senzatia auditiva provocata de vibratia acustica ( deci în domeniul audibil ) a particulelor unui mediu elastic în jurul unei pozitii de echilibru.
El apare ca urmare a vibratiilor unui corp , asa încât sursele sonore pot fi grupate în raport cu natura fortelor care produc aceste vibratii :
- surse producatoare de zgomot prin actiune aerodinamica , în aceasta grupa fiind cuprinse curgerile laminare de fluid prin orificii sau curgerile turbulente;
- surse producatoare de zgomot prin actiune electromagnetica ;
- surse producatoare de zgomot prin actiune termica.
Iluminatul necorespunzator. Cercetarile experimentale au demonstrat ca 80% din solicitarea nervoasa umana se poate atribui excitatiilor optice. Cantitatea cea mai mare de informatii primite de catre om în procesul muncii o formeaza semnalele luminoase receptionate de analizorul optic . Întrucât purtatorul de mesaj în transmiterea si receptionarea semnalelor optice îl constituie semnalele luminoase , calitatea transmisiei si receptiei informatiilor este conditionata de calitatea iluminatului.
Radiatiile neionizante care intereseaza în mod deosebit din punctul de vedere al securitatii si sanatatii în munca sunt: undele radiometrice de înalta frecventa, microundele , radiatiile infrarosii , ultraviolete si laser.
Radiatiile de înalta frecventa
reprezinta partea din spectrul radiatiilor electromagnetice care
corespunde undelor radio de la câtiva kilometri la
Microundele au lungimi de unda cuprinse între
Orice obiect care se gaseste în câmpul electromagnetic care se formeaza în jurul instalatiilor de înalta frecventa absoarbe o parte din energia acestuia.
Energia absorbita de organismul uman depinde de caracteristicile câmpului electromagnetic ( intensitate , frecventa ) , de durata de expunere , de distanta fata de sursa de energie , de microclimat ( temperatura , umiditatea si viteza aerului ) si de particularitatile organismului ( regiunea iradiata , rezistenta electrica ).
Actiunea undelor de înalta frecventa si a microundelor asupra organismului este cu atât mai puternica cu cât intensitatea si frecventa acestora sunt mai mari , respectiv cu cât lungimea de unda este mai mica. Durata de expunere are o importanta deosebita deoarece efectul microundelor este cumulativ.
Radiatiile infrarosii sunt radiatii electromagnetice cu lungimi de unda cuprinse între 0,76 si 425 ” . Ele sunt emise de obiectele calde , motiv pentru care se mai numesc si radiatii termice sau calorice.
În functie de actiunea lor biologica , radiatiile infrarosii pot fi împartite în doua categorii:
- radiatii de unda scurta ( 0,76 - 1,4 ” ) , care patrund adânc în organism ;
- radiatii de unda lunga ( 1,4 - 25 ” ) , care sunt absorbite de straturile superficiale ale epidermei.
Radiatiile infrarosii cu lungimea de unda peste 25 ” sunt nepericuloase pentru organism , având o intensitate mica si fiind practic absorbite de aer.
Actiunea biologica a radiatiilor infrarosii se manifesta prin efecte locale asupra epidermei si mucoaselor expuse , precum si prin efecte generale asupra întregului organism.
Radiatiile ultraviolete - actiunea cea mai puternica asupra organismului o prezinta radiatiile cu lungimi de unda scurte ( 2000 - 2800 Ć ).
Radiatiile cu lungimi de unda între 2800 si 3150 Ć influenteaza tegumentele , iar peste 3150 Ć actiunea biologica este foarte slaba.
În cazul unor expuneri masive , radiatiile ultraviolete pot sa produca arsuri la nivelul pielii si mucoaselor mergând pâna la gradul II , iar la doze foarte mari de ultraviolete are loc o degenerescenta a tesuturilor.
La nivelul ochilor, expunerea excesiva la radiatii ultraviolete conduce la aparitia unor leziuni acute ale conjunctivelor sau corneei , cunoscute sub denumirea de electro- sau fotooftalmie.
Radiatiiile laser - laserul ( " Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation " ) este o sursa de lumina coerenta , ale carei unde sunt în acord de faza între ele. Lungimea de unda a razelor este în general cuprinsa între 0,30 ” si 0,60 ” în regiunea spectrului de unde electromagnetice , cuprinzând dome-niul vizibil ( 0,4 - 0,75 ” ) , ultraviolet ( sub 0,4 ” ) si infrarosu ( peste 0,75 ” ).
Concentratia de energie si focalizarea exceptionala a razelor laser constituie pericolul principal pe care acesta îl prezinta pentru organismele vii , în general si pentru om , în special.
Radiatiile ionizante sunt radiatii corpusculare sau necorpusculare care au proprietatea de a crea, prin interactiunea lor directa sau indirecta cu materia , atomi sau molecule încarcate electric ( ioni ) .
Potentialul electrostatic . Fenomenul de încarcare a corpurilor cu sarcini electrice este explicat în prezent prin doua teorii.
Teoria energetica a încarcarii arata ca transferul electronilor de la un corp la altul se poate efectua la simplul contact al celor doua corpuri. Daca aceste corpuri , în contact , sunt separate brusc , electronii ( sarcinile electrice care au migrat) nu mai au timp suficient pentru a reveni pe corpul initial si astfel nu se mai realizeaza compensarea , straturile superficiale ramânând neegale. Unul dintre corpuri va avea
exces de electroni (deci este încarcat negativ) , iar celalalt ramâne în deficit de electroni (deci încarcat pozitiv).
Teoria bazata pe stratul dublu electric , a lui Helmholtz , implica existenta la suprafata corpurilor a unui potential electric diferit de cel din interior , rezultând un câmp electric cu potential de suprafata.
Calamitatile naturale. Acestea formeaza ultima categorie în grupa factorilor de risc de natura fizica. Sub aceasta denumire sunt cuprinse: trasnetul , inundatiile , vântul puternic , grindina , viscolul , alunecarile , surparile si prabusirile de teren sau copaci , avalansele , seismul etc. Toate pot actiona în calitate de cauze directe ale unor accidente , în majoritatea situatiilor mortale.
♦ Factori de risc de natura chimica . În categoria factorilor de munca de natura chimica proprii mediului de munca sunt incluse:
- gazele, vaporii, aerosolii toxici ;
- gazele, vaporii, aerosolii caustici ;
- pulberile în suspensie în aer , gazele sau vaporii inflamabili ;
- pulberile în suspensie în aer , gazele sau vaporii explozivi ;
- pulberile pneumoconiogene.
Actiunea primelor patru grupe asupra organismului uman poate fi regasita la prezentarea facuta la categoria factorilor de risc de natura chimica proprii mijloacelor de productie.
Pulberile pneumoconiogene. Atmosfera de la locurile de munca are întotdeauna un continut de pulberi , dintre care cele mai periculoase sunt cele invizibile, cu diametrul mai mic de 5 microni.
S-a constatat ca o parte dintre ele pot provoca transformari pulmonare , numite generic " pneumoconioze ". Pulberile generatoare de pneumoconioze sunt numeroase , atât de natura minerala , cât si vegetala : pulberi cu continut de bioxid de siliciu, azbest , silicati naturali , carbune , unele metale ( beriliu , aluminiu , carburile metalelor dure ) , fibrele de lâna , de bumbac etc.
♦ Factori de risc de natura biologica. În cazul în care în procesul de munca se utilizeaza microorganisme, acestea pot sa ajunga în suspensie în aer, provocând afectiuni pulmonare: infectii, alergii etc., generate de bacterii, virusuri, richetii, spirochete, ciuperci, protozoare.
♦ Caracterul special al mediului . În ultima categorie de factori de risc proprii mediului fizic de munca se încadreaza caracterul special al acestuia în anumite procese de munca : subteran , acvatic , subacvatic , mlastinos , aerian , cosmic. Reprezentând un mediu care nu este propriu existentei omului , va produce suprasolicitarea psihica a executantului , tradusa prin oboseala exce-siva , manifestari depresive etc., mergând pâna la psihoze de claustrofobie , fotofobie s.a.
♦ Factorii de risc proprii mediului social de munca reprezinta o alta componenta a mediului de munca.
Între executant si colectivitatea în cadrul careia îsi desfasoara activitatea se creeaza legaturi , dependente si interferente care variaza în functie de nivelul integrarii în colectiv si care exercita o influenta determinanta asupra comportamentului sau.
Conceptiile si obiceiurile din cadrul unei colectivitati , precum si modul cum apreciaza grupul respectiv riscul , determina într-o masura foarte mare comportamentul sub aspectul securitatii si sanatatii în munca.
Relatiile care se stabilesc între membrii implicati în realizarea unui proces de productie , atât pe orizontala cât si pe verticala , alcatuiesc " mediul social " sau " ambianta sociala " de munca.
Factorii de risc de accidentare si îmbolnavire profesionala proprii mediului social de munca sunt de natura relatiilor interumane.
Climatul social neadecvat sub raportul securitatii si sanatatii în munca este caracterizat de : relatii primare si competente necorespunzatoare nivelurilor de responsabilitate , structura comunicationala defectuoasa , neconcordante între relatiile formale si informale etc. .
Relatiile primare necorespunzatoare se manifesta prin perturbari si întreruperi de relatii între membrii colectivitatii , formal asimilate , ceea ce are drept consecinta faptul ca echipa de munca , în calitate de formatie sociala , nu mai functioneaza în conformitate cu scopul sau .
Dintre motivele perturbarilor de acest gen putem enumera :
adaptarea insuficienta a unei persoane ;
lipsa de asimilare într-un grup de munca ;
izolarea noului venit ;
dezacordul dintre structurile de grup ;
tensiuni între categoriile de vârsta ;
relatii insuficient consolidate între membrii colectivitatii .
Relatiile cu colegii de munca ( relatii pe orizontala ) sunt mai semnificative si mai importante în ceea ce priveste producerea accidentelor decât relatiile cu superiorii ( relatii pe verticala ) , deoarece contactul social este de durata mai mare în primul caz .
Deficientele din sistemul de comunicare conduc la perturbarea activitatii , la disfunctii cu repercusiuni directe în planul securitatii muncii .
Lipsa de satisfactie în munca constituie o importanta cauza de accidentare .
|
