INDICAŢIILE NOZOGRAFICE ALE PSIHOTERAPIEI PRIN INTERVENŢIE PARADOXALĂ

INDICAŢIILE NOZOGRAFICE ALE PSIHOTERAPIEI PRIN INTERVENŢIE PARADOXALĂ

S t ant o n (1981 b) (Cit. Week ssi L1 Abat e, 1981) studiind literatura de specialitate a gasit ca interventia prin paradox a fost utilizata cu

succes în urmatoarele situatii: tulburari legate de adolescenta, alcoolism, alte forme de t 717x231h oxicomanie, anorexie si dezordini alimentare, anxietate, astm, tulburari de comportament, de­licventa, probleme emotionale ale copiilor, de­presie, enurezis, encomprezis, homosexuali­tate, cecitate isterica, crize de identitate, fuga de acasa (vagabondaj), probleme maritale, com­portament obsesiv-compulsiv, idei obsesive, paranoia, depresii si psihoze post-partum, ejaculare precoce, logofobie, schizofrenie, probleme scolare, alte probleme sexuale, tulburari de somn, balbism, tentative de suicid, transpiratii excesive, stari de voma, dureri de stomac, probleme de munca. Opinia noastra, formata în urma consultarii literaturii de specialitate si a experientei clinice, este ca trebuie sa fim mai rezervati în ceea ce priveste prescrierea acestei forme a psihoterapiei în psihoze (schizofrenie, paranoia, depresii endogene), cât si în dome­niul comportamentului suicidar. fn cazul psihozelor, afectiuni de etiologie endogena esential este tratamentul medicamentos, psihoterapia în diversele forme putând fi utilizata ca adjuvant în starile de remisiune. fn ceea ce priveste comportamentul suicidar, cu exceptia celui de tip demonstrativ consideram interventia psihoterapeutica insuficienta. Mai mult o psihoterapie prost condusa, realizata de catre un terapeut lipsit de experienta nu poate preîntâmpina punerea în aplicare a tentativelor de suicid.

Weeks si L' Abate (1982) sustin ca "terapist-killerii" si toxicomanii psihoterapiei rezistenti la alte tipuri de psihoterapie reactioneaza pozitiv la psihoterapia prin interventie paradoxala.

"Terapist-killerii" sunt acei subiecti care au facut un numar de psihoterapii fara succes si care, parca simt o satisfactie în a arata cât de lipsite de eficienta au fost acestea. Toxicomanii psihoterapiei sunt acei pacienti care reusesc sa traiasca pentru sedinta lor de psihoterapie, ei cautând ajutor dar reusind tot­deauna sa-l saboteze. Pentru acesti pacienti rezistenti terapia a devenit mai curând o parte a problemei decât o parte a solutiei, terapeutul fiind prins în sistem în asa fel încât problema este mentinuta (pacientul continua psihoterapia dar nu se vindeca).

fn ceea ce priveste interventia prin paradox în psihoterapia de familie, s-a constatat ca aceasta este utila când familia în ansamblu sau unul din subsistemele sale se afla în criza de dezvoltare. Familiile prezinta o serie de disfunctii în cazul carora interventia prin paradox este indicata.

Când membrii sistemului familial sunt legati unul de altul prin intermediul unui comporta­ment de lupta.

. Când se constata în cadrul sistemului familial lipsa dorintei de a coopera si de a stabili acor­duri.

Când familia ca sistem are tendinta de a continua si perpetua la nesfârsit aceleasi scheme de comportament în ciuda tuturor tipurilor de intrerventii.

în sistemele familiale în care copiii sau adolescentii au un comportament menit sa duca la dezbinarea parintilor.

fn sistemele familiale unde se utilizeaza frecvent comunicari bazate pe descalificare (Weeks si L'Abate, 1982).

Aceiasi autori considera ca, desi psihoterapia prin interventie paradoxala este utila într-o mul­titudine de situatii, ea este totusi contraindicata în urmatoarele cazuri:

fn situatia în care pacientul nu este implicat activ în procesul terapeutic (subiecti adusi cu forta la psihoterapie de instante judecatoresti sau de familie).

Sociopatii, care adesea au tendinta de a modifica sarcina terapeutica în folosul lor, potrivit propriilor nevoi.

Paranoizii, care pot sesiza "pacaleala" ascunsa în interventia terapeutica, fapt ce-i determina sa devina suspiciosi si prudenti.

Pacienti cu comportament destructiv-suicidar sau homicidar. E de la sine înteles ca terapeutul nu va prescrie comportamentul suicidar. Totusi, comportamente de acest tip au fost tratate prin interventii de tip paradoxal de catre Farretly(FarrellysiBrandsm a, 1974), care a provocat la acesti pacienti un raspuns afectiv puternic (furie), criticându-le metodele alese pentru sinucidere si facând sugestii absurde în legatura cu modul cel mai potrivit de a se sinucide.

Noi sustinem în continuare ideea ca utilizarea acestui gen de interventie la suicideri este riscanta si este mai indicat sa fie evitata. Rohrbaughs.a. (1977) a aratat ca interventia prin paradox este nepotrivita în situatii de criza si instabilitate. Problemele de tipul decom-pensarilor acute, reactiilor de doliu, de pier­derea situatiei profesionale nu trebuie abordate prin metode bazate pe paradox. F i s h e r s.a. (1981) au identificat 4 modele familiale în cazul carora interventia prin paradox este contraindicata:

1. La familiile haotice, cu structuri vag conturate, care nu prezinta o problema clara sau un com­portament psihopatologic care se repeta.

2. La familiile imature, unde parintii infantili cauta în terapeut o figura de tip parental.

La familiile impulsive care îsi exprima com­portamentul ostil în mod deschis si neadecvat; aceste familii pot sa înteleaga paradoxul într-un mod destructiv.

4. La familiile care tind sa plaseze asupra altora responsabilitatea legata de propriile probleme si care accepta interventia manifestând o opozitie slaba, fara comportament negativ.