ISTORICUL ABORDĂRILOR PSIHOTERAPEUTICE PRIN INTERVENŢIE PARADOXALĂ

ISTORICUL ABORDĂRILOR PSIHOTERAPEUTICE PRIN INTERVENŢIE PARADOXALĂ

începuturile psihoterapiei prin interventie paradoxala au fost facute de grupurile din Palo Alto, din cadrul Institutului de cercetari mentale,

si s-au concretizat în lucrarea: "Aspectele prag­matice ale comunicarii umane" a lui W a t z I a-wick, BeavinsiJackson (1967). Cu toate acestea este o eroare sa spunem ca tehnicile bazate pe paradox s-au nascut o data cu cercetarile acestor specialisti, deoarece ele­mente ale acestor tehnici figurau fn mod implicit în diferite sisteme de 12312y2423m psihoterapie. Astfel, înca A I f r e d (1914) a fost primul care a scris despre strategiile bazate pe paradox (Mazdzierz, Macchitelli si L i s i e c k i, 1976).

D u n I a p (1928; 1930) a dezvoltat în psihoterapie procedeul denumit "practica negativa"care consta din prescrierea simptomului si era utilizat pentru simptome ca onicofalogia, enurezisul sau balbismul Principiul "practicii negative" a fost aplicat si de psihologii behawioristi. Astfel, Huli (1943) a elaborat un sistem teoretic pentru a explica aceste practici, el punând la baza lor conceptul de "inhibitie reactiva".

Satietatea de stimul i este o tehnica behaviorista mai recenta, tehnica ce se aseamana cu metodele bazate pe paradox. Ea implica o ex­punere repetata si intensiva la actiunea stimulului dezirabil pentru pacient. Astfel, A y o n, 1963 (cit. W e e k s si L' A b a-t e, 1982) relateaza cazul unui pacient care avea obiceiul sa sfâsie prosoape. Personalul medical a fost instruit sa-i puna la dispozitie cât mai multe prosoape timp de 5 saptamâni, pâna când comportamentul simptomatic a dispa­rut.

Unul dintre cei mai reprezentativi precursori ai psihoterapiei prin paradox a fost F r a n k I (1939), care a pus la punct un demers terapeutic bazat pe principii existentiale, pe care l-a de-

numit logoterapie. Scopul logoterapiei era sa-l determine pe pacient sa-si accepte în mod constient responsabilitatile personale. Una din tehnicile de baza ale logoterapiei este "intentia paradoxala" care consta în a solicita pacientului sa faca sa apara în mod voluntar simptomul. Intentia paradoxala se bazeaza pe principiul ca nevroza anxioasa si reactiile de tip fobie se caracterizeaza prin anxietate anticipatorie, care, la rândul ei genereaza conditiile de care pacientul se teme. Intentia paradoxala are rolul de a întrerupe cercul vicios în care se misca pacientul prin reducerea sau eliminarea anxietatii de anticipare. F r a n k I sublinia faptul ca el nu trata numai simptomul, ci modifica atitudinea pacientului fata de nevroza sa. R o s e n (1953) este un alt terapeut care a contribuit la dezvoltarea terapiei prin interventia paradoxala. El a pus 1a punct un sistem de psihoterapie în care se pune accent pe re ju­carea unor aspecte ale compoprtamentului psi hotic (când pacientul are tendinta sa se comporte bizar, terapeutul îi va recomanda sa joace episodul morbid într-o maniera cât mai florida, sa "auda vocile" sau sa "vada vedeniile"). Aceasta strategie avea drept scop descurajarea aparitiei simptomului si ideeade a-l ajuta pe pacient sa-si elimine simptomul ca fiind "nebunesc".

Gestalt - terapeutii utilizeza adesea tehnica exagerarii care presupune a cere clientului sa repete si sa amplifice anumite gesturi în ideea ca un gest poate fi o încercare incompleta de a comunica (LevitskysiPearls, 1970). E m r i g h t (1970) prezinta un caz deosebit de sugestiv de amplificare a tehnicii exagerarii: o

pacienta prezenta un tic caracterizat prin aceet* ca facea un gest rapid cu degetul pe brat. Când miscarea a fost amplificata, a rezultat ca, de fapt, femeia facea semnul crucii. Farrely(FarrelysiBrandsma, 1974) a pus la punct psihoterapia provocata, care utilizeaza si ea metode de interventie prin paradox. Acest tip de terapie are drept scop sa produca un raspuns emotional foarte puternic la pacient. Autorul utilizeaza mult tehnica exagerarii simptomului. Elementul cheie al acestui tip de terapie este umorul, care a generat prin tehnici ca exagerarea, grimasele, distorsionarea, ridicolul, sarcasmul, ironia sl anecdotele.

Poate cel mai important precursor al psihoterapiei prin paradox a fost talentatul hip-noterapeut Mitton Erickson. Influenta acestuia asupra dezvoltarii domeniului psihoterapiei prin paradox este oarecum indirecta, majoritatea lucrarilor sale fiind prezentate de discipolul sau H a I e y (1973) care a subliniat faptul caEricksona fost un maestru în utilizarea paradoxului atât în hipnoza, cât si în psihoterapie în general. Erickson si R o s i (1 975) identifica o serie de solicitari de tip conflictual utilizate în hip-noterapie, ca de pilda:

oferirea unei alegeri libere între alternative comparabile ("doresti sa intri în transa acum sau mai târziu?");

- solicitarea nivelului constient cu efecte asupra nivelului subconstient ("daca subconstientul tau doreste sa intre în transa se va ridica mâna dreapta, altfel se va ridica mâna stânga");

- utilizarea timpului ca agent al alternativei con­tradictorii (ex.: "doresti sa scapi de aceasta

deprindere saptamâna aceasta sau saptamâna viitoare?").

Stephen LanktonsiCarol Lariton (1985) studiind lucrarile lui E r i c k s o n sin­tetizeaza obiectivele terapiei de tip ericksonian astfel:

1. Abordarea structurala a sistemului din cadrul caruia face parte pacientul (psihoterapie de familie).

Inducerea unor modificari durabile în com­portamentul individual.

Trasarea unor sarcini si dezvoltarea unor comportamente adecvate nivelului de vârsta al pacientului.

Restructurarea atitudinala (modificarea sis­temului de perceptii, atitudini si convingeri ale pacientului).

5. Dezvoltarea la pacient a unei flexibilitati afec­tive si emotionale.

Modificarea gândirii legate de imaginea de sine (Se dezvolta capacitatea pacientului de a anticipa modul în care va folosi noile solutii în situatii variate; este vorba de a se imagina pe sine competent si capabil de a rezolva anumite situatii).

Utilizarea paradoxului conform careia bu­curia de viata are la baza un mare efort de autodisciplina. .

fn terapiile sale, E r i c k s o n utiliza frecvent sistemul de inductie hipnotica dubla, cu doi terapeuti, care dadeau adesea sugestii con­tradictorii pacientului.

Studii interesante si recente asupra psiho-terapiei prin paradox au prezentat si Pallozolli, Cecchin, Prata si Boscolo (1978) Week si UAbate (1982); 1985), Watson (1985), Cade (1985) Frankl (1985), Lankton (1985), Rohrbaugh (1985), Madanes (1984) s.a.