|
Incontinenta urinara reprezinta pierderea
involuntara de urina temporara sau permanenta. Conform
statisticilor, peste 15% dintre vārstnici au aceasta problema. Incontinenta
urinara poate fi tranzitorie si cronica. Cea tranzitorie este determinata de
cauze reversibile: infectii urinare, vaginite si uretrite atrofice, unele
medicamente (diuretice, antihipertensive, antihistaminice, sedative,
decongestionante nazale cu efedrina) alcoolul, unele boli (insuficienta
cardiaca, insuficienta venoasa), constipatia.
Cauze si efecte ale bolii
Dintre cauzele incontinentei urinare
cronice, cea mai frecventa la vārstnici este tulburarea de contractie a
muschiului vezicii urinare, secundara unor afectiuni neurologice (accidente
vasculare cerebrale, boala Parkinson, boala Alzheimer), sau altele (cistite,
cancere vezicale, obstructie uretrala). Incontinenta urinara de stress este a
doua cauza de incontinenta la femeile vārstnice si consta in pierderea de
urina prin manevre ce cresc presiunea intraabdominala (tuse stranut, ridicat)
fiind o consecinta a slabirii planseului pelvin prin imbatrāniri si nasteri
multiple. La barbati principala cauza a pierderii de urina o constituie
afectiunile prostatei (adenomul sau cancerul de prostata). In 5% dintre
cazuri incontinenta urinara este secundara neuropatiei diabetice, deficitul
de vitamina B12 sau este idiopatica.
La toate aceste cauze se adauga modificarile fiziologice de vārsta (scaderea
capacitatii vezicii urinare, cresterea eliminarii lichidelor consumate ziua
in timpul noptii). Mobilitatea redusa a vārstnicului, tulburarile de mers,
pierderea echilibrului contribuie la aparitia incontinentei urinare.
Consecinte ale acestei afectiuni sunt: medicale (leziuni locale, ulceratii,
micoze, infectii urinare), psihosociale (jena, izolare sociala, depresie), economice
(deseori se ajunge la spitalizarea batrānilor cu costuri foarte mari).
Ce trebuie sa faca vārstnicul
cu incontenenta urinara?
Sa se prezinte la
aparitia primelor simptome la medic. Identificarea cauzei determina o anumita
conduita terapeutica. Tratarea infectiunilor urinare prin antibiotice,
atrofiei vaginale prin terapie hormonala, eliminarea unor medicamente,
tratamentul constipatiei pot rezolva aceasta problema.
In incontinenta urinara de stress alaturi de modificarea stilului de viata
(scaderea greutatii corporale la obezi, oprirea fumatului, exercitii de
intarire a planseului pelvian), tratamentul factorilor precipitanti (tuse,
vaginite), un rol important il au tratamentele farmacologice si chirurgicale.
Pentru incontinentele urinare care nu au raspuns la aceste masuri un rol
major il are educarea pacientului. Golirea vezicii urinare la anumite
intervale de timp, reducerea consumului de lichide dupa ora 18.00 (fara insa
sa-si restrictioneze consumul de lichide in cursul zilei), golirea vezicii
urinare inainte de culcare, au un efect benefic. Toaleta locala riguroasa
previne aparitia infectiilor bacteriene, micotice, leziunilor. Purtarea
condoamelor, tampoanelor, pampersilor, montarea sondelor urinare temporar sau
definitiv devin necesare in incontinentele urinare refractare la masurile
terapeutice.
Incontinenta urinara este o problema delicata si grava prin consecintele sale
putānd duce la izolarea vārstnicului si dependenta sa de casa. Prezentarea in
timp util la medic determina tratarea si deseori vindecarea acestei
afectiuni.
|
