|
||||
|
|
||||
|
Infectiile tractului urinar afecteaza oamenii de toate varstele, ocupand
locul al doilea dupa infectiile tractului respirator. Ele afecteaza mai mult
femeile, insa la varsta a treia barbatii pot fi afectati in aceeasi masura. Infectiile urinare se pot intalni la nivel renal (pielonefrite) sau
sunt infectii de tract urinar inferior (cistite, uretrite, prostatite,
epididimite). Dintre diferitele microorganisme ce pot infecta tractul urinar,
cel mai des intalnit este grup 111l1119b ul coli-aerogen (Escherichia coli),
care intervine in aproape 90% din cazurile de prima infectie dobandita in
afara spitalului. Alaturi de el, mai pot fi inalniti si alti germeni
gramnegativi si grampozitivi. Cel mai important factor care determina infectia urinara sunt germenii
prezenti in intestinul gros si care ajung in vezica prin uretra. Aceasta
explica frecventa mai mare a infectiilor in randul femeilor. Alti factori
care favorizeaza infectiile urinare sunt: constipatia, diabetul zaharat,
sarcina, adenomul de prostata, litiaza renala, explorarile urologice. Forme clinice Infectiile urinare pot fi acute (recidivante) sau cronice, cu evolutii indelungate si asimptomatice, putandu-se ajunge la complicatii grave precum insuficienta renala cronica. Infectiile acute sunt intalnite mai ales la femei si se manifesta prin: urinari dese, durere in timpul mictiunii, durere deasupra zonei pubiene, dureri lombare, febra, frisoane. Urina poate avea mirosul si culoarea modificate (aspect de bere bruna). La barbati prostatita acuta se manifesta prin febra, frisoane si o prostata moale si sensibila la examinare. In cazul infectiilor urinare cronice, pacientul prezinta simptome precum: oboseala, scadere in greutate, scaderea poftei de mancare, temperatura intre 37-37,5°C, urinari frecvente, mai ales pe timpul noptii. Examene ce pot depista o infectie urinara Principalele examene de laborator pe care trebuie sa le efectueze bolnavii cu suferinte urinare sunt urocultura si antibiograma. Recoltarea urinei se face de dimineata, din mijlocul jetului urinar, dupa toaleta prealabila cu apa si sapun. Daca la urocultura se identifica mai mult de 100.000 colonii germeni/ ml, atunci este vorba despre infectie urinara. Pe langa acestea, mai sunt necesare si alte teste: sumarul de urina (care poate evidentia prezenta leucocitelor in urina, a hematiilor), hemoleucograma (depisteaza cresterea numarului de leucocite), ureea, acidul uric, creatinina sangvina. De asemenea, pot fi recomadate examene suplimentare: ecografie abdomino-pelviana, urografie, alte explorari functionale ale rinichiului care pot pune in evidenta anomalii anatomice sau fiziologice ale functionarii aparatului renal. Masuri profilactice Neplacerile cauzate de infectii urinare pot fi evitate prin masuri foarte simple:
Organismul incearca sa se apere prin mijloace specifice Desi urina normala, la temperatura obisnuita a corpului, reprezinta un mediu propice cresterii si multiplicarii germenilor, totusi organismul dezvolta mijloace de aparare: pH-ul scazut al urinei, fluxul dinamic al urinei cu efect de spalare, precum si proprietatile antibacteriene ale membranei ce captuseste tractul urinar. Tratament Tratamentul curativ este unul nuantat. Se poate initia antibioterapia de
urgenta inaintea obtinerii rezultatelor antibiogramei. Durata antibioterapiei
este variata, in functie de caracterul acut, recidivant sau cronic al
infectiei urinare. In cazul unei infectii urinare acute necomplicate,
tratamentul poate dura pana la 14 zile, iar in cazul unei infectii
cronice, durata poate fi si de un an de zile. Daca in urina sunt prezente si
ciuperci patogene, este foarte important sa se faca distinctia intre infectie
si colonizare locala. Pacientii vor primi astfel tratament antifungic timp de
cinci zile. Retineti! Lipsa simptomelor nu exclude existenta unei infectii urinare. Prin urmare, efectuati in mod regulat teste de laborator care includ obligatoriu o urocultura si o antibiograma. |
|
