Lucrul in echipa: medic, asistent, preot, psiholog, psihiatru, asistent social, pacient
Pacientul
in ierarhia valorilor umane, sanatatea este pusa, aproape in unanimitate, pe primul loc. Pierderea temporara sau definitiva a starii de sanatate transforma persoana in pacient care se adreseaza medicului. in zilele noastre, pacientul este perceput, nu ca un 'caz clinic', ci ca o persoana care are o problema de sanatate ce genereaza, pe langa suferinta fizica, mai mult sau mai putin serioasa, probleme psihologice si perturbarea rolului social (activitatea profesionala, mobilitatea, relatiile familiale si sociale). Pacientul se afla in centrul asistentei medicale, fiind incurajat sa participe activ la deciziile privind diagnosticul si tratamentul sau. Respectarea demnitatii umane permite pacientului sa-si aleaga medicul si sa consimta asupra tratamentului sau. Societatea asteapta de la pacient, spre binele sau, un comportament adecvat care consta in urmarea indicatiilor medicale de investigatii si tratament.
Adresabilitatea pacientului este o determinanta esentiala a succesului terapeutic, dependenta de structura psihica a persoanei, dar si de factori socio-economici. Medicul curant este cel care preia problema pacientului caruia ii devine sfatuitor cu privire la deciziile ulterioare.
Corn plianta este a doua premiza esentiala, ce consta in acceptarea si respectarea indicatiilor medicale de catre pacient.
Medicii si relatiile dintre ei
Oricat de bine pregatit profesional ar fi, nici un medic nu poate sa detina toate cunostintele si sa stapaneasca toate mijloacele tehnice necesare diagnosticului si tratamentului unui pacient.
Aceasta problema este rezolvata prin specializarea medicilor, care devine tot mai inalta. Medicul specialist are dexteritatea necesara aplicarii, in conditii optime, a mijloacelor terapeutice specifice si posibilitatea insusirii informatiilor la zi privind progresele in domeniul limitat de care se ocupa. De obicei, el devine medicul curant al pacientului respectiv, asumandu~si responsabilitatea diagnosticului si tratamentului bolii. Este posibil insa ca pacientul sa fie indrumat la alt specialist sau sa urmeze tratamentul sub indrumarea medicului de familie.
Medicul de familie are un statut aparte. El este pregatit sa acorde asistenta primara, fiind deci sfatuitorul cel mai apropiat al unei persoane in orice problema de sanatate, de la cele mai marunte, pana la deciziile cele mai importante. El cunoaste cel mai bine particularitatile biologice ale pacientului sau, dar si problemele lui psiho-sociale. Fiecare persoana are dreptul legal de a-si alege medicul de familie, fapt ce favorizeaza din start bunele relatii de incredere medic-pacient. in situatii deosebite, medicul de familie indruma pacientul spre
specialistul potrivit, fie pentru un consult de specialitate (diagnostic si eventual recomandari de tratament), fie pentru tratament de specialitate. Datorita izolarii geografice, medicii din mediul rural desfasoara o munca mai complexa, rezolvind variatele urgente si asistand bolnavii cronici din teritoriu. in mediul urban, medicii de familie apeleaza mult mai frecvent la ajutorul specialistilor, motiv pentru care sunt expusi riscului de a se transforma in 'dispeceri'. in trecut, aproape toti medicii tineri erau obligati sa faca un stagiu de trei ani in mediul rural, desavarsindu-si astfel pregatirea din timpul facultatii. Aceasta practica a fost considerata recent non-etica si a fost abandonata. in prezent, majoritatea absolventilor intra direct in pregatirea de specialitate, fiind astfel frustati de cunoasterea directa a unor probleme de baza ale pacientilor, precum si de experienta in aite specialitati medicale.
Cooperarea interdisc.iplinara este rezultatul firesc al specializarii. Ea creste calitatea actului medical dar are dezavantajul dezumanizarii medicinei si expunerii la riscul diluarii resposabilitatii medicale. Regulile deontologiei medicale obliga medicii la reprimarea propriilor orgolii si subordonarea la interesele pacientului, materializata prin recunoasterea rolului de coordonator al medicului curant.
Colaborand cu clinicienii, medicii de laborator, anatomo-patologii sau specialistii in imagistica, contribuie esential la succesul asistentei medicale, principalele lor calitati fiind solicitudinea, competenta, si corectitudinea. Cu acestea, ei castiga respectul colegilor medici care trebuie sa compenseze 'anonimatul' din relatia efemera cu bolnavii. Comunicarea dintre medicii de diferite specialitati se face, in majoritatea cazurilor, prin corespondenta, contactul direct fiind rezervat problemelor speciale sau manifestarilor cu caracter stiintific.
Uneori, asistenta medicala impune o cooperare mult mai apropiata dintre specialitati, notiunea de echipa devenind concreta. Este cazul chirurgului si anestezistului, a caror activitate este complementara. Datorita aparentelor dar si prin traditie, pacientul considera ca viata sa este in mana chirurgului, caruia ii acorda toata increderea si recunostinta, fapt ce poate genera sentimente de frustrare din partea anestezistului. Aceasta situatie nu se va schimba, fapt ce trebuie luat in calcul inca de la alegerea specialitatii viitoare de catre tinerii medici.
Terapia multi modala este un principiu modern aplicat in oncologie, constand in aplicarea succesiva unui pacient a mai multor metode terapeutice: chimioterapie, radioterapie si chirurgie. Oncologul chimioterapeut, radioterapeutui si chirurgul formeaza o comisie de diagnostic si tratament, stabilind strategia terapeutica pentru fiecare caz. Acest mod de conlucrare conduce la exploatarea optima a fiecarei metode in beneficiul bolnavului.
Personalul medical asociat
in conceptia moderna, asistenta medicala presupune ingrijirea totala, bio-psiho-sociala, a pacientului. Aceasta determina nevoia conlucrarii unui numar
specialistul potrivit, fie pentru un consult de specialitate (diagnostic si eventual recomandari de tratament), fie pentru tratament de specialitate. Datorita izolarii geografice, medicii din mediul rural desfasoara o munca mai complexa, rezolvind variatele urgente si asistand bolnavii cronici din teritoriu. in mediul urban, medicii de familie apeleaza mult mai frecvent la ajutorul specialistilor, motiv pentru care sunt expusi riscului de a se transforma in 'dispeceri'. in trecut, aproape toti medicii tineri erau obligati sa faca un stagiu de trei ani in mediul rural, desavarsindu-si astfel pregatirea din timpul facultatii. Aceasta practica a fost considerata recent non-etica si a fost abandonata. in prezent, majoritatea absolventilor intra direct in pregatirea de specialitate, fiind astfel frustati de cunoasterea directa a unor probleme de baza ale pacientilor, precum si de experienta in alte specialitati medicale.
Cooperarea interdisciplinara este rezultatul firesc al specializarii. Ea creste calitatea actului medical dar are dezavantajul dezumanizarii medicinei si expunerii la riscul diluarii resposabilitatii medicale. Regulile deontologiei medicale obliga medicii la reprimarea propriilor orgolii si subordonarea la interesele pacientului, materializata prin recunoasterea rolului de coordonator al medicului curant.
Colaborand cu clinicienii, medicii de laborator, anatomo-patologii sau specialistii in imagistica, contribuie esential la succesul asistentei medicale, principalele lor calitati fiind solicitudinea, competenta, si corectitudinea. Cu acestea, ei castiga respectul colegilor medici care trebuie sa compenseze 'anonimatul' din relatia efemera cu bolnavii. Comunicarea dintre medicii de diferite specialitati se face, in majoritatea cazurilor, prin corespondenta, contactul direct fiind rezervat problemelor speciale sau manifestarilor cu caracter stiintific.
Uneori, asistenta medicala impune o cooperare mult mai apropiata dintre specialitati, notiunea de echipa devenind concreta. Este cazul chirurgului si anestezistului, a caror activitate este complementara. Datorita aparentelor dar si prin traditie, pacientul considera ca viata sa este in mana chirurgului, caruia ii acorda toata increderea si recunostinta, fapt ce poate genera sentimente de frustrare din partea anestezistului. Aceasta situatie nu se va schimba, fapt ce trebuie luat in calcul inca de la alegerea specialitatii viitoare de catre tinerii medici.
Terapia multi modala este un principiu modern aplicat in oncologie, constand in aplicarea succesiva unui pacient a mai multor metode terapeutice: chimioterapie, radioterapie si chirurgie. Oncologul chimioterapeut, radioterapeutul si chirurgul formeaza o comisie de diagnostic si tratament, stabilind strategia terapeutica pentru fiecare caz. Acest mod de conlucrare conduce la exploatarea optima a fiecarei metode in beneficiul bolnavului.
Personalul medical asociat
in conceptia moderna, asistenta medicala presupune ingrijirea totala, bio-psiho-sociala, a pacientului. Aceasta determina nevoia conlucrarii unui numar
mare de persoane, cu nivele si domenii diferite de calificare. in tarile occidentale, personalul asociat este de circa 20 de ori mai numeros decat medicii.
Nursele reprezinta, in mod traditional, ajutoarele cele mai apropiate ale medicului. in spital, nursa se ocupa de ingrijirea directa a pacientului pe care il supravegheaza nemijlocit sau cu ajutorul aparaturii de monitorizare, recolteaza produsele patologice pentru investigatii, aplica tratamente si altele. in cadrul specializarii, nursele dobandesc cunostinte tot mai multe in diverse domenii, fiind capabile sa efectueze activitati independente in folosul bolnavilor, degrevand medicii de unele activitati consumatoare de timp, cum ar fi antrenarea bolnavilor in a participa la propria lor ingrijire. De exemplu, un pacient nou diagnosticat cu diabet zaharat trebuie instruit rapid si eficient asupra modului de administrare a insulinei si asupra modului in care se stabileste dieta speciala pe care o va urma. Activitatea de nursing se extinde tot mai mult in domeniul ingrijirii la domiciliu a bolnavilor cronici, a varstnicilor, a copiilor.
Psihologii sunt foarte recent introdusi in echipele medicale din tara noastra, ei devenind nu numai utili ci chiar indispensabili. Ei se ocupa in primul rand de evaluarea psihologica a pacientilor prin stabilirea profilului psihologic, depistandu-le nevoile individuale. Cu mijloacele psihoterapiei (individuale sau de grup), ei intervin in rezolvarea unor conflicte generate de stresul bolii sau al spitalizarii. De interventia psihologului beneficiaza in egala masura pacientii, familiile lor, dar si personalul medical expus stresului. Cabinetele de psihologie activeaza de multa vreme in cadrul spitalelor psihiatrice, unde activitatea psihologului este legata direct de asistenta dezordinii psihice pentru care este spitalizat bolnavul.
Personalul tehnic este pregatit pentru manipularea tehnologiei tot mai sofisticate ce se aplica in diagnostic si tratament. Serviciile de imagistica, statiile de dializa si salile de operatie sunt exemple elocvente de sectoare in care manipularea si intretinerea aparaturii este importanta. Spre deosebire de industrie, de exemplu, personalul tehnic din spital trebuie sa aiba in vedere ca, lucrand cu subiecti umani, comportamentul lor trebuie sa fie diferit, bazat pe cerintele epidemiologice si cele dictate de regulile eticii si deontologiei medicale.
Asistentul social este menit sa rezolve problemele pacientului legate de asigurarile sociale de sanatate, resursele financiare si sa-1 sprijine in relatiile sociale perturbate (familie, scoala, loc de munca, etc). O problema importanta pentru tara noastra este practica abandonarii, de unele mame, a nou-naseutiior in maternitati. Copilul este privat de familie, camin, dar mai ales de identitate. Asistentul social incepe prin a colabora cu autoritatile pentru gasirea mamei (de tata nici vorba). Urmeaza o complicata activitate birocratica de dobandire a unui act de identitate (certificat de nastere). in final se pune problema plasamentului copilului, fiind preferate in ordine: familia naturala, familie adoptiva, casa de copii de tip familial si in cel mai rau caz, casele de copii de tip institutional (orfelinate, centre de plasament, etc). Lucrurile devin si mai dramatice cand copilul abandonat prezinta disabilitati fizice, dar mai ales neuropsihice.
Preotul acorda asistenta religioasa, pornind de la considerentul ca persoanele bolnave au o nevoie sporita de asistenta spirituala. Organizarea serviciului religios in unitatile sanitare este ingreunata de lipsa spatiilor adecvate, dar mai ales de varietatea confesiunilor pacientilor. Rezolvarea acestei ultime probleme este realizata prin caracterul ecumenic al serviciului religios din spitale.
Paramedicii reprezinta o categorie noua de personal dedicat sanatatii. In ultimul timp, accidentele ocupa un loc de frunte, (la copii chiar primul loc in tarile dezvoltate), intre cauzele de mortalitate. S-a constatat ca majoritatea accidentatilor mor din cauza lipsei unui prim ajutor, minim, dar prompt si eficient. S-a nascut astfel ideea infiintarii serviciilor mobile de urgenta si descarcerare (SMURD) in care lucreaza paramedici instruiti in prim ajutor, alaturi de medici specializati in medicina de urgenta. Relatiile membrilor echipei de paramedici se bazeaza pe spiritul de sacrificiu, umanitarism si eficienta.
ingrijirea complexa a pacientilor cu hemofilie
in principiu, ingrijirea bolnavilor cronici sau a persoanelor cu nevoi speciale impune cooperarea unui numar mare de persoane cu grade si domenii diferite de calificare. Fiecare domeniu prezinta anumite particularitati. Pentru intelegera procesului ingrijirii, vom exemplifica munca in echipa prin prezentarea problemelor bolnavului hemofilie.
Hemofilia este o boala ereditara X-linkata recesiva, datorata deficitului de factor VIII al coagularii. Boala este raspandita in toata lumea, fara predilectie rasiala sau etnica, se manifesta la baieti, iar mamele sunt purtatoare ale tarei ereditare. Manifestarea bolii consta in aparitia de singerari prelungite, amenintatoare de viata, ce pot apare dupa traumatisme minore. Hemoragiile cu localizare articulara produc tulburari locomotorii invalidante. in principiu, tratamentul specific consta in administrarea substitutiva, pe cale injectabila, a factorului VIII, cu scopul prevenirii sau opririi sangerarilor.
Medicul hematolog stabileste diagnosticul bolii si gradul ei de severitate, decide asupra schemei de tratament pe care bolnavul o va urma. El devine medical curant al pacientului, pe care il informeaza si il va asista practic pe tot parcursul vietii. Prin procesul de dispensarizare, medicul urmareste efectele terapiei, curative si adverse, complicatiile si sechelele bolii. in timp, medicina progreseaza, apar noi metode terapeutice pe care medicul si le insuseste si le pune la dispozitia pacientului. Relatia medic-pacient presupune solicitudine, loialitate si competenta din partea medicului; incredere si complianta din partea pacientului.
Nursa are un rol important in aplicarea terapiei specifice cu factor VIII, a micilor ingrijiri, in instruirea pacientului cu privire la prevenirea accidentelor hemoragice si a modului de acordare a primului ajutor.
Medicul de familie poate avea un rol central in ingrijirea complexa, in masura in care este decis si pregatit sa si-1 asume dar aceasta se intampla foarte rar.
Geneticianul stabileste diagnosticul molecular al bolii, efectueaza ancheta genetica si examineaza rudele pacientului, potential bolnave sau purtatoare ale tarei ereditare. Sfatul genetic este o sarcina importanta a sa. El consta in explicarea mecanismului de transmitere a bolii si a riscurilor pentru urmasi de a fi bolnavi sau purtatori ai tarei ereditare. in caz de sarcina, medical genetician colaboreaza cu obstetricianui pentru precizarea diagnosticului prenatal
Psihologul il ajuta pe bolnav sa-si accepte boala si sa infrunte frustrarile generate de fragilitatea fizica, de tara ereditara pe care o poarta si pe care o poate transmite urmasilor. Evitarea accidentelor hemoragice presupune adoptarea unui stil de viata mai sedentar, ce poate fi in discordanta cu temperamentul pacientului. Integrarea in viata sociala poate fi mai dificila iar orientarea scolara si profesionala necesita consiliere, pe care psihologul o poate face.
Asistentul social contribuie la rezolvarea unor probleme legate de asigurarile de sanatate (costurile asistentei medicale ale unui bolnav de hemofilie sunt foarte ridicate), asigurarile sociale, obtinerea unor facilitati impuse de nevoile speciale ale pacientului, integrarea scolara si profesionala.
Medicul stomatolog care asista bolnavii hemofiiici trebuie sa aiba o pregatire speciala in acest sens, pentru a putea efectua tratamentele stomatologice in conditii de deplina siguranta.
Medicul ortoped are rol important in tratamentul artropatiei hemofilice care este generatoare de handicap. Nu orice ortoped poate face acest lucru, ci doar acela care este pregatit special.
Fizioterapeutul se ocupa de gimnastica medicala si fizioterapia recuperatorie.
Pacientul hemofilie este participant activ la propria sa ingrijire. in primul rand, el trebuie sa-si cunoasca boala si sa o accepte, sa fie cooperant, constient ca numai cu ajutorul medicului poate sa duca o viata normala.
Hemofilicui se confrunta in viata cu o sumedenie de frustrari. El poate avea
resentimente fata de propria mama, datorita tarei mostenite de la aceasta. Toata
viata, el are restrictii privind activitatea fizica. Alegerea unei meserii este
, conditionata de fragilitatea fizica si de eventuale handicapuri consecutive
artropatiei hemofilice. intemeierea unei familii este o noua provocare si legat de
| aceasta, decizia procreerii nu este usoara.
in conditiile actuale, hemofilia este o boala care beneficiaza de tratament eficace, ceea ce permite pacientului sa duca o viata apropiata de normal, colaborand armonios cu echipa de ingrijire pe care o are la dispozitie. Orice I disfunctionaiitate se repercuta negativ asupra calitatii vietii pacientului.
|
