MELOTERAPIA SI IMPACTUL EI ASUPRA OMULUI

MELOTERAPIA sI IMPACTUL EI ASUPRA OMULUI

MELOTERAPIA  sI IMPACTUL EI ASUPRA OMULUI  

Meloterapia este metoda de vindecare sau atenuare a simptomelor prin ascultarea muzicii. Muzica ce are capacitatea de a induce echilibrare energetica prin fenomenul de biorezonanta indus de vibratiile sunetelor este în general muzica instrumentala. De altfel întelesul fara cuvinte al muzicii este cel care confera putere si valoare. Se spune ca nu ar exista muzica si nu ar fi nevoie de ea daca s-ar putea exprima verbal ceea ce se comunica prin muzica: toata gama sentimentelor umane, fenomene naturale, sugestia unor anotimpuri, ale momentelor zile si noptii cu fascinamentul inexprimabil, peisaje mirifice, mobilizarea fortelor, energiilor sau, dimpotriva, disperarea, risipirea lor în oceanul galactic. În muzica medievala si clasica regasim binecunoscutul ritm din viata noastra de dincolo de amintire, tezaurizat în subconssient. Deci meloterapia ca si alte metode naturale se foloseste în scop profilactic si în scop curativ. Medicul, terapeutul este acel care selecteaza fragmentele muzicale în cazul al doilea. Pentru ca muzica actioneaza subtil, pe sistem de vibratii si biorezonanta, chiar o muzica a compozitorilor clasici, culta, în sectiile de medicina interna sau în cabinetele stomatologice, indiferent de gradul de cultura al pacientului va avea un efect benefic. (34)

Prin diferitele elemente ale sale, muzica actioneaza asupra organismului în functie de nivelul din sistemul nervos caruia i se adreseaza. Se stie ca acesta are o structura complexa, "plurietajata", care contine atât regiunea instinctelor si a emotiilor primare, legate de activitatea subcorticala si a etajelor superioare ale trunchiului cerebral, cât si regiunea functiilor psihice superioare realizate în scoarta cerebrala. Aceasta structura lucreaza însa ca un tot unitar, iar muzica se adreseaza în acelasi timp diferitelor etaje ale acestui sistem. Se pare însa ca unele compozitii muzicale s-ar adresa cu predilectie unor etaje, altele altora. Astfel, muzica poate sa trezeasca excitatii senzuale, cum ar fi reputata scena despre Venusberg din opera "Tannhäuser" a lui Wagner, sa duca la un dinamism motor, cum vedem în marsuri, sa provoace sentimente nostalgice prin romante, sentimente superioare, cum ar fi simfoniile lui Beethoven, sau o actiune tonica asupra ritmului nostru spiritual.(21)

Actualmente, prin muzicoterapie se întelege un ansamblu de metode psihoterapeutice implicând participarea activa a bolnavului, utilizând complexul sunet-fiinta umana în scop diagnostic si la tratament. Este pe de o parte o forma privilegiata de art-terapie, pe de alta parte o tehnica stiintifica care se bazeaza pe descoperirile de psihologie, neurofiziologie, electroacustica etc. Muzicoterapia, reamintim, are ca principal obiectiv acela de a diminua anxietatea, de a înlatura inhibitiile, de a tonifica, de a ajuta la reorganizarea vietii interioare, de a facilita acceptarea de sine, pe a celorlalti si a realitatii, de a restabili sau ameliora comunicarea, de a atenua handicapurile motorii si senzoriale etc.

Muzica a putut fi utilizata si ca adjuvant analgezic capabil sa produca operatului constient o destindere psihica, o distragere activa prin diversiune senzoriala si izolare acustica .(11)

Muzica trebuie sa fie auzita numai de operat, sa-i fie cunoscuta, sa fie continua si destul de "neutra". Alegerea bucatior muzicale trebuie facuta, bineînteles, tinând se 19519e41t ama de idiosincraziile subiectului.

J. Chevallier distinge schematic trei temperamente muzicale:

- temperamentul "concerto de Haendel";

- temperamentul "vals de Strauss";

- temperamentul "varietati sau surprize".

Indicatiile simptomatice ale muzicoterapiei sunt urmatoarele:

 Anxietatea. Sub toate formele sale, aceasta este o indicatie simptomatica majora a tehnicilor de destindere psihomuzicala si a tehnicilor de expresie corporala, care cauta sa redea individului o impresie corporala de tihna si de stapânire de sine.

Dizarmaniile psihomotorii. Existenta unei dizarmonii de atitudine poate sa tinâ fie de tulburari somatice, fie de tulburari psihologice, din care tulburarea motorie nu este decât expresia acestora. Printre tulburarile de acest gen am putea cita: tensiunea musculara si rigiditatea de atitudine a subiectului prezentând o stare nevrotica ca raspuns la stresuri; fatigabilitatea patologica a starilor numite "neurastenice"; inabilitatea motorie si conduitele motorii patologice care se întâlnesc în nevroza obsesiva; descarcari motorii si gesturi parazitare care traduc prezenta de obstacole în executarea miscarilor întentionale; manierism al atitudinilor si gesturilor. La aceste dezordini se asociaza în mare masura tulburari ritmice. P. Sivadon, în lucrarea sa La reeducation corporelle des fonctions mentales, referindu-se la P. Janet, arata foarte just ca noi redescoperim astazi cu terapeuticile de expresie corporala, o idee fecunda care provine din marea epoca a psihistriei clinice, la care expresia muzicala se poate asocia foarte util.

Blocajele psihomotorii. Oricare ar fi gradul lor, ele sunt una din indicatiile majore ale terapeuticii de expresie corporala, de muzicoterapie receptiva individuala si de grup si muzicoterapie activa. Aceasta merge de la blocajul prin inhibitie emotiva, care se denumeste vulgar trac, la inhibitiile psihomotrice grave ale psihoticilor, ale melancolicului, ale delirantului, ale schizofrenului catatonic.

Tulburarile de orientaresi de adaptare în spatiu. Nu este vorba numai de dezorientarea dementului si a schizofrenicului, dar si de angoasele subiectului care nu are o justa apreciere a spatiului sau pericorporal si care se simte în nesiguranta într-un spatiu prea limitat (claustrofobie) sau prea larg (agorafobie) care îl înconjoara.

Tulburarile schemei corporale si ale identitatii. Trecem peste tulburarile care sunt de origine neurologica, pentru a nu mentiona aici decât tulburarile de origine psihologica. În nevroze, la tulburarile de schema corporala propriu-zise, pot sa se asocieze tulburari ale "simtului realului" dupa P. Janet, griji permanente de natura ipohondrica privind functionarea organelor, preocupari de ordin estetic si tulburari de identificare a imaginii de sine. Pentru tulburarile caracteriale sunt indicate tehnicile de destindere ale expresiei corporale sub inductie muzicala si toate tehnicile favorizând comunicatia si integrarea în grup.

Perturbatii ale vigilentei cerebrale cu insomnii. Sunt indicate muzicoterapia de destindere si de adormire, tehnicile de relaxare; în dificultatile trezirii, muzica poate aduce o facilitare; în hipersomnii, cele doua tehnici, corporala si muzicala, furnizeaza mijloace de stimulare.

Tulburarile de comunicare. Muzica, prin magia sa, va permite des declansarea unei comunicari autentice. Comportamentele astenice si de remisie, pe care le prezinta pacientii supusi unei spitalizari prelungite, în mod curent numite "nevroze institutionale", vor beneficia de asemenea de tehnicile de expresie sub aspectul lor dinamizant.

Tulburarile sexuale. S-au obtinut rezultate favorabile în ejacularea precoce, tulburari orgasmice si relationale (disorgasmie, anorgasmie, dizarmonie sexuala) si poate ajuta un cuplu sa ajunga la orgasm.

Nevroze. stiind ca simptomele tinta sunt anxietatea si tulburarile de adaptare, se poate considera ca le vom gasi în toate afectiunile nevrotice si inadaptarile pasagere. Dezechilibrul psihic si toxicomaniile, tulburarile psihosomatice pot beneficia de tratamentul prin muzica pe care-l putem utiliza ca un substitut al drogului, pentru a amorsa o relatie de comunicare.

Psihoze Delirurile sistematizate si psihoza maniaco-depresiva sunt, în general, considerate drept contraindicatii.

În schimb, în schizofrenie, muzica da psihoticului posibiliatea de a iesi din inertia sa, din gândurile sale disociate, confuze, delirante si de a merge întru cautarea identitatii sale. Ar fi multe de spus asupra tratamentului schizofreniei la adult (lucrarile lui H. Wilms de la Berlin si ale lui J. Verdeau-Paillés, la noi ale Rodicai Radulescu) si autismul infantil (lucrarile lui Benenzon în Argentina) prin muzica. Relatia terapeutica pleaca de la un nivel arhaic si regresiv pentru a ajunge prin etape succesive la a reconstitui, gratie descoperirii canalelor de comunicare, o posibilitate de contact real cu lumea exterioara si de comunicare verbala.

În ceea ce priveste persoanele în vârsta, în geronto-psihiatrie se recurge din ce în ce mai mult la expresia corporala destinata sa mentina motricitatea, ca si la muzica pentru a stimula functiile intelectuale încetinite (concentrare, atentie, memorie), a influenta perturbarile ritmului veghe-somn, a atenua sentimentul de izolare si pentru a evita comportamentele de demisie.

Limitele muzicoterapiei. Ca si celelalte terapeutici, tehnicile psiho-muzicale au limite de aplicare care tin de:

Rezistentele subiectilor de tratat. Se considera ca ele sunt dificil de aplicat muzicienilor profesionisti: acestia se apara intelectualizând auditia muzicala. Dar rezistentele pot fi învinse, recurgându-se la compozitii care nu le sunt familiare, chiar improvizatii.

O alta forma de rezistenta: nereceptivitatea la muzica. Datele de neurofiziologie releva ca aceasta este rara în afara atingerii organice a cailor de transmisie si a centrilor nervosi. Nereceptivitatea ar putea fi ea însasi o reactie nevrotica interpretabila si utilizabila în psihoterapie fie ca este vorba de o indiferenta sau o adevarata respingere. Singura mare contraindicatie ar fi epilepsia muzicogena. Dar daca controalele arata o absenta de perturbatii ale transeelor sub stimulare auditiva intermitenta si absenta de reactivitate într-un sens defavorabil auditiei muzicale, nu este cazul sa se retina aceasta contraindicatie.

Limitele de eficacitate. Muzicoterapia nu înlocuieste nici chimioterapeuticile, nici alte psihoterapii, ci se asociaza acestora. Ea nu este un remediu universal a tuturorr tulburarilor. Precizând cu grija la ce ne putem astepta de la ea si la indicatiile sale, vom da pacientului  maximum de sanse de a beneficia de ea.

Muzicoterapia, administrata în sedinte de circa 46-60 minute, unice sau repatate pe parcursul mai multor zile, a fost considerata ca având sansa de a diminua hipercortizolemia de stress, pornindu-se de la reactiile subiective favorabile, de relaxare sau înviorare, observate în mod obisnuit sub influenta muzicii.

   Muzica poate sa modifice în mod favorabil o dispozitie si chiar o stare depresiva, dar faptul ca un astfel de efect se instaleaza mai lent poate scadea interesul clinicienilor pentru muzicoterapie. Cu atât mai pretios este aportul dozarilor hormonale (cortizol salivar) si al inregistrarilor EEG care pot surprinde virajul spre o dispozitie pozitiva înaintea aparitiei semnelor clinice. Astfel, acesti parametri, analizati înainte de aplicarea muzicoterapiei la un lot de adolescenti cu stari depresive (într-un studiu efectuat de Field si colab.) aratau valori crescute de normal si, respectiv, o activare relativ mai mare a lobului frontal drept. Dupa o singura "sesiune", de 23 de minute, de muzica bine ritmata si cu o tenta vesela, s-a putut evidentia o  neta scadere a valorilor cortizolului salivar (în raport cu cele anterioare muzico terapiei), si de asemenea, o modificare EEG care a indicat o inversare a activarii dominante, înregistrata - de aceasta data - la nivelul lobului frontal stâng (corelata în mod obisnuit cu stari afective pozitive).(66)

Tulburarile motorii beneficiaza si ele de expresia corporala a muzicii, de caracterul sau stimulant ca si de anumite trasaturi ale structurii muzicale, în special ritmul. Muzicoterapia devine astfel un adjuvant important la celelalte masuri de reabilitare motorie în cazul unei pareze si paralizii neurologice dar si în inabilitatea motorie sau conduitele motorii patologice "ticuri" din nevroza obsesiva.

 Muzicoterapia receptiva

Datorita simplitatii (accesibilitatii) conditiilor de instituire, reprezinta cea mai raspândita categorie de metode ("modele") de instituire a muzicoterapiei.

 Obiective terapeutice

Se bazeaza pe utilizarea muzicii ca element cu functii multiple:

- "psihoigiena" (Schwabe) sau - cum consideram noi aceasta functie  - actiune antidistres sau procurare (eventual amplificare - în cazuri rituale) de eustres;

   - reglarea proceselor fiziologice neurovegetative;

   - ameliorarea capacitatii de de exprimare verbala a unor subiecti cu deficiente în acest domeniu;

   - descarcare emotionala (functie cathartica);

   - tratamentul tulburarilor obiectivale si bolilor psihosomatice (efect auxiliar terapiei medicamentoase si psihoterapiei);

- diminuarea acuzelor somatoforme dureroase;

   - tratamentul nevrozelor prin favorizarea prelucrarii sau chiar a exteriorizarii conflictelor ascunse (Fikentscher);

   - îmbogatirea personalitatii prin rafinarea afectivitatii, stimularea imaginatiei si dezvotarea creativitatii. (lamandescu - 2003);

   - corectarea unor atingeri ale personalitatii (Fikentscher). Acest din urma efect se realizeaza - potrivit autorului citat - printr-o serie de modalitati potentiale de actiune a mesajului muzical: redarea spontaneitatii exprimarii subiectilor si relationarii (comunicarii) lor cu ceilalti, cresterea capacitatii de simbolizare si evocare în cadrul dezvoltarii imaginatiei;

   - formarea gustului muzical (cresterea capacitatii de întelegere pentru capodoperele muzicii).

În acelasi timp, valoarea formativa a ascultarii muzicii (muzicoterapia receptiva), explicata de catre psihologi si neurofiziologi, are drept cauze principale (de ordin organic) solicitarea si dezvoltarea - prin ascultarea repetata a unei muzici "de calitate" - atât a emisferei cerebrale stângi, cât mai ales a celei drepte (van Deest). Se poate afirma ca, în aceasta perspectiva, viitorul ne va putea confirma ipoteza conform careia, în cadrul diferitelor tipuri de muzica ascultata, un anumit profil al acesteia (cu impact cognitiv-emotional si psihosomatic), ca si un anumit mod de ascultare (intelectual sau afectiv) se constituie ca premize ale unor solicitari diferite ale celor doua emisfere cerebrale, în cursul audittei muzicale. Astfel, o muzica meditativa sau cu o structura complexa, rafinata, va solicita cu precadere mecanismele analitice, cu localizare preponderenta în emisfera cerebrala stânga, în timp ce o muzica cu caracter impulsiv si foarte ritmata va constitui un stimul pentru o "activare globala holistica", prin activitatea emisferei cerebrale drepte (Harvey).(66)

Ceea ce marcheaza, ca un demers premeditat în scop postterapeutic introducerea muzicii în saloanele sectiilor de chirurgie (fie sub forma accesibila tuturor bolnavilor, la aparatele de radio, fie sub forma auditiei "la casca" - cu posibilitati mari de individualizare), este orientarea influentei sale psihosomatice asupra bolnavului chirurgical pe doua mari directii: diminuarea disconfortului somatic generat de boala chirurgicala (în special durerea) si combaterea starii de anxietate (care devine adesea contagioasa). Acest din urma efect al introducerii muzicii într-un serviciu de chirurgie a fost demonstrat de un studiu efectuat in 1994 de catre Winter si colab. Care au evidentiat scaderea neta a anxietatii la grupul de pacienti care beneficiau de ascultarea muzicii în raport cu grupul de control (fara muzica).

Analizând efectele muzicoterapiei aplicate intraoperator pe baza datelor din literatura, putem reliefa urmatoarele aspecte:

1. actiunea analgezica a muzicii este demonstrata în mod spectacular de catre Spintge si Droh la bonavele "anesteziate" cu muzica anxiolitica si care au tolerat interventia chirurgicala pentru avorturi provocate (chiuretaj uterin) în lipsa anestezicelor, raportând senzatii dureroase absente sau minime, în raport chiar cu un lot de control tratat cu diverse anestezice.

Situatii similare de efect anestezic al muzicii au fost reprezentate de punctia lombara sau efctuarea gastroscopiei în chirurgia abdominala (Good - 1995).(32)

Alti autori care au apreciat efectele analgezice ale muzicoterapiei aplicate intraoperator, ce contribuie la potentarea efectelor anestezicului si scaderea celor secundare, confirma indirect efectele antialgice ale muzicii, constante si în alte imprejurari: la bolnavi neoplazici cu dureri cronice intense (Beck) sau cu artrita reumatoida (Schorr - 1993).

2. actiunea anxiolitica reprezinta o calitate esentiala a muzicii asupra bolnavului operat, ea fiind demonstrata experimental utilizând parametrii psihologici ai anxietatii (prin utilizarea diferitelor scale sau subscale pentru anxietate, Barnason si colab. - 1995) ca si parametrii fiziologici reprezentati de corelatiile sale psihosomatice în plan cardiovascular (frecventa cardiaca si tensiunea arteriala) ambele fiind mai scazute (aproape de normalul bazal) în cursul interventiei chirurgicale la bolnavii operati pe cord si care beneficiaza de muzicoterapie (Elliot - 1994).(23)

3. efecte complexe, favorizând ventilatia mecanica a bolnavilor chirurgicali (Chlan - 1995) sau diminuând efectele secundare ale anestezicelor. Un exemplu referitor la actiunea anxiolitica si de normalizare a unor parametri fiziologici cardio-respiratori (frecventa cardiaca si numarul de respiratii, ambele crescute ca efect - corelat somatovisceral - al anxietatii) îl reprezinta un studiu efectuat de Chlan (1999) care a umarit - pe 54 de pacienti chirurgicali nesedati, supusi ventilatiei mecanice  - efectele auditiei muzicale la casca timp de 30 de minute, comparativ cu un lot de control (fara muzicoterapie), nivelul anxietatii, rata pulsului ti a respiratiei. Rezultatele obtinute au demonstrat atât scaderea anxietatii (media itemilor posttest 10,4 la bolnavii cu muzicoterapie, fata de 16,2 la bolnavii lotului de control), cât si a alurii ventriculare si a numarului de respiratii.

4. în plan psihologic, muzicoterapia intraoperatorie favorizeaza relatia de comunicare dintre chirurg si bolnav, atunci când acesta este supus anesteziei locale sau pâna la instalarea efectului hipnotic al anesteziei generale.(66)

 Muzicoterapia utilizata postoperator

1. Efectele de atenuare a cresterii tonusului simpatic (ca martor al reactiei de stress)

Efectele muzicoterapiei au fost studiate, fie in ultimele 30 de minute de proceduri chirurgicale si la iesirea din anestezie (60 de minute, postanestezie, în serviciile ATI), fie în prima zi de dupa operatie, bolnavii fiind retinuti în continuare în unitatea ATI (unde între alti agentt stresori, se numara zgomotele produse de monitorizarea pacientilor de catre diferite dispozitive cu sisteme de avertizare sonora, concomitent cu izolarea pacientilor de cei apropiati).

Cele mai relevante rezultate au fost raportate la bolnavii operati pe cord studiati de catre White (1995), în prima zi dupa operatie, când pe 40 de subiecti (22 foarte sensibili la zgomot si 18 moderat sensibili) - s-a constatat ca doua reprize de 15 minute de muzica au scazut nivelul alurii ventriculare si frecventa respiratiei în mod semnificativ fata de restul timpului în care aceiasi pacienti (proprii lor martori) au avut valorile cele mai crescute, data fiind actiunea simpatico-stimulata exercitata de zgomote, cu cresterea tonusului muscular si a travaliului cardiac.

2. Referitor la actiunea miorelaxanta si antialgica a muzicii exercitata asupra bolnavilor cu dureri postoperatorii, acestea au fost aprobate în multe studii care au utilizat muzica în sedinte de 30-60 de minute (Good M. - 1996, Makagani - 1997 - la bolnavii neoplazici, Zimmerman si colab. - 1996 la bolnavii coronarieni operati prin grefa bypass). Ultimul studiu mentionat a evidentiat si un efect inductor al somnului (scoruri mai reduse la Richard-Sleep Questionnaire)

3. Diminuarea anxietatii si depresiei sub efectul muzicoterapiei au fost evidentiate în mai multe lucrari: Hanser si Thompson - 1994, Meiser si colab. - 1997, Elliot - 1944, acesta din urma utilizând testul HAD (Hospital Anxiety and Depression) la 56 de bolnavi operati pe cord care au fost "tratati" cu muzica clasica, accesibila, în 3 sedinte a 30 de minute.

4. Scaderea cortizolului plasmatic si ACTH sub actiunea muzicii (demonstrata si la adultul sanatos), a fost raportata si la bolnavii chirurgicali, postoperator (Miluk-Kolasa - 1996), fapt ce reprezinta o dovada a efectului antistres produs de muzicoterapie si care sugereaza - prin scaderea reactiei cortizolice - posibilitatea unei vindecari mai rapide a plagii operatorii si o crestere importanta a rezistentei la infectii a bolnavului operat (consecutiva aceleiasi scaderi a cortizolului plasmatic dar si a cresterii secretiei de endorfine, ambele modificari fiind induse de muzica si repercutându-se sinergic asupra activitatii celulelor NK, prin stimularea acestora).(66)

Aceste informatii au fost tinute multa vreme ,,strict secrete". Pitagora , de exemplu, stia despre importanta tertei, pe care o denumea Lambdoma.

Terta are o mare putere expresiva. Terta marita exprima starea de solidaritate, de masculinitate, de virilitate, iar terta micsorata exprima starea de feminitate, de unduire, de pasivitate.

Acordurile minore genereaza o neliniste tragica, stari nostalgice, iar modul major ne imprima bucurie, reinviere, exuberanta.

Exista savanti, medici, muzicieni care experimenteaza actiunea muzicii asupra animalelor, plantelor, oamenilor. Toate acestea se realizeaza in institute de cercetari, in laboratoare, in sanatorii, cu ajutorul celor mai moderne mijloace stiintifice.(27)

Analiza efectelor muzicii asupra fiintei umane, permite o sistematizare capabila sa contureze adevarate functii ale acestei veritabile arte, capabila sa modeleze sufletul omenesc.

In cadrul acestei sistematizari bazata pe consideratiile noastre personale,( citat Iamandescu Ion-Bratu) - alaturi de datele unor autori ca van Deest, Stobel si Maranto - vom distinge:

- Functia emotionala (trezeste variate emotii, in grade diferite de intensitate) subdivizata in functia cathartica (de relaxare) si functia activatoare (energizanta);

- Functia cognitiva (ne transmite mesaje inteligibile sau se sugereaza idei si situatii ale caror lacune le umplem cu imaginatia noastra);

- Functia fiziologica (ne produce modificari neuro-fiziologice inductoare, prin releul psihoneuroendocrino-imun, a unor modificari somato-viscerale);

- Functia sociala, axata pe procesul de comunicare interindividuala si la nivel de grup si avind un rol unificator (de exemplu imnul national al unei tari);

- Functia pedagogica (ne ajuta sa invatam mai usor - inclusiv memorizarea - si inlatura oboseala intelectuala), este mult inlesnita si de capacitatea inalta de simbolizare pe care o are muzica;

- Functia terapeutica - de la efectul general antidistres si pina la eliberarea de endorfine (cu rol posibil asupra imunitatii si longevitatii). Functia terapeutica se exercita in special prin cresterea comunicarii intre pacient si terapeut, ca si prin favorizarea verbalizarii suferintei omului bolnav, capabila sa goleasca sufletul acestuia de anxietate legata de problemele bolii si/sau personale.

Muzica in calitate de agent terapeutic se adreseaza omului bolnav actionind prin intermediul psihicului acestuia atit "la nivel local" in cazul existentei unor tulburari psihice - cit si la nivelul celorlalte organe si aparate (efecte psihosomatice) prin mijlocirea psihicului bolnavului.

Referitor la anxietate si depresie, muzica este un factor de scadere a anxietatii si depresiei la muzicieni comparativ cu alte profesii, fapt explicat prin lipsa preocuparii constante pentru muzica la profesionisti din afara domeniului muzical, fapt ce sugereaza posibilul rol terapeutic al muzicii.

Din aceste considerente rezulta valabilitatea definitiei date de Jacqueline Verdeau-Pailles (1982): muzicoterapia reprezinta utilizarea complexului sunet-fiinta umana (cu participarea activa a acestuia), in scop terapeutic.(94)

Muzicoterapia se aplica, la fel ca si celelalte forme de psihoterapie atit omului sanatos (caruia îi procura o stare de confort mintal si o sanatate mai buna), cit si omului aflat intr-o stare de impas existential: dificultati de relationare (il ajuta sa-si realizeze o mai buna integrare), o boala somatica (îi alina suferinta fizica) sau alinare (îi dezvolta capacitatea de orientare si resocializare). 

Eficacitatea terapiei prin muzica apare acolo unde "ea solicita si stimuleaza toate elementele pozitive ale individului: vointa, perseverenta, initiativa, incredere in sine, inteligenta, memorie" (J. Verdeau-Pailles si Kiefer - 1994).

 Elementul terapeutic de baza al acestei metode psihoterapeutice, muzica actioneaza ca un "agent homeostatic", facilitind restabilirea ritmurilor fundamentale ale organismului si - "colaborind" cu alte "limbaje" aflate la dispozitia sa (expresia corporala, expresia grafica si picturala) - le sporeste valoarea terapeutica.(93)

Groddek afirma chiar ca "muzica nu vine dinspre partea constienta a spiritului, ea nu se adreseaza constiintei, dar forta sa provine din inconstient si ea actioneaza asupra inconstientului" (cit. de B. Lubban-Plozza si colab. 1988).(71)

Practica muzicoterapiei se situeaza in rindul psihoterapiilor de inspiratie psihanalitica; ele sunt psihoterapii de activare, suscitind participarea activa a pacientului chiar la ascultarea muzicii, stimulind creativitatea sa.

Exista foarte multe piese muzicale ca poseda un efect anxiolitic, mai ales cele construite pe principiul temei de variatiuni dar si avind o ritmica mai pregnanta. Van Deest face o analiza a istoricii muzicii pornind de la calmul lui Bach si seninatatea lui Mozart, trecind prin rezvratirile beethoviene care trezesc in ascultatori frecvente momente anxioase si culminind cu triada Wagner, Bruckner, Mahler la care anxietatea atinge cote maxime. Spintge si Droh au utilizat in scop anestezic, muzica "anxiolitica" - deci cu totul altfel de muzica, decit cea aritmogena, descrisa mai sus - la bolnavele carora li s-a efectuat chiuretaj uterin  si care au fost analgeziate in mod foarte eficient.

Exista un intreg "retetar muzical", cuprinzind piese muzicale avind indicatii de utilizare in depresii dar alegerea lor nu este simpla, deoarece forma, ca si etiologia depresiilor, este extrem de variata. Ca indicatie generala se poate exemplifica prin utilizarea muzicii lui Bach, despre care G. Duhamel (scriitor celebru, de formatie medicala) afirma ca are o putere consolatoare, prin caracterul ei echilibrat armonizator. De asemenea, piesele muzicale ce poseda un caracter stimulant (ex. "Bolero" de Ravel, "Frunhlingslied" de Mendelssohn) piesele "briliante pentru pian sau orchestra ale lui Weber indicate de muzicoterapeutul american Parperte si    - de ce nu - cea mai mare parte din muzica lui Rossini, ca sa nu mai vorbim de Haydn si Mozart. Nici paginile eroice, dinamice din muzica lui Beethoven nu pot fi excluse din rindul pieselor muzicale ce trebuie incluse in rindul muzicii ca efect stimulant, energia vitalizanta a marelui compozitor putind avea un efect mobilizator.

Ca o reteta personala am propune (cit.Iamandescu I.B)., deci, detasarea unor preludii si fugi din "Clavecinul bine temperat" sau "Concertele branderburgice" ale "Cantorului de la Leipzig" sau partile I din Simfoniile "Haffner" si 39 de Mozart, Andantele din Simfonia 94 in sol major "Surpriza" de Haydn sau toata simfonia a VIII-a de Beethoven.(66)

Starile depresive minore (nevrotice) sau majore (psihotice) beneficiaza in mod constant de muzicoterapie receptiva, cu conditia alegerii cu multa grija a tipului de muzica difuzata. In mod expres trebuie mentionata contraindicatia pentru o muzica trista si dramatica, rascolitoare (van Deest).

Modelul muzicoterapeutic reglator al lui Cristoph Schwabe are la baza conceptia referitoare la invatatura pacientului ca sa-si constientizeze in mod activ trairile constiente intr-o receptare atenta - cu ajutorul muzicii - a prezentului (ginduri, sentimente, stari dispozitionale) fara eforturi de vointa obositoare.

"Trairile" muzicii se manifesta initial ca o receptie strict legata de particularitatile pieselor muzicale, privita de pacienti fara raportare la propria lor persoana dar - intr-o a doua etapa, ea apare ca o posibilitate de a fi scoase la iveala emotiile ascunse, inclusiv starile afective negative. In aceasta a doua etapa incepe sa se organizeze o raportare constructiva si combativa a individului fata de momentele conflictuale din viata sa.

Utilizind, in cadrul acestui model de terapie reglatorie, piese muzicale de Brahms, Bartok si Stravinskz - fara precizarea lucrarilor dar presupunem ca sunt acele piese vioaie, energice, bine ritmate, Schwable isi edifica un concept terapeutic ce are in vedere atingerea - pe baza utilizarii muzicii - urmatoarelor "tinte":

- manifestari comportamentale: lipsa de energie, interese, initiativa;

- stari afective: trairi cu continutul negativ, anxietate fata de propriile sentimente;

- gindire: senzatie de golire a gindirii sau presiunea unor ginduri parazitare cu continut negativ;

- comunicare: lipsa de contact cu ceilalti, in ciuda unei puternice dorinte pentru aceasta;

- somatic: cefaleea in variate dureri nesistematizate, scaderea apetitului in greutate.

Etapele recuperarii bolnavului depresiv includ demersurile cognitive consecutive reglarii raportului dintre perceptiile acceptate si cele neacceptate - acestea din urma raminind sub observatia bonavului spre a fi, in cele din urma, acceptate la adevarata lor dimensiune (mult mai redusa decit la inceputul depresiei). Muzica, prin stimularea imaginatiei dar si a altor procese cognitive la bolnavul depresiv, ajuta - fara interventia limbajului vorbit - la redresarea acestor raporturi intrapsihice ale subiectului supus muzicoterapiei reglative. Getrud Schubert a utilizat un amestec de muzicoterapie receptiva si activa in tratarea depresiilor endogene folosind in faza initiala cele doua romante in fa major si sol major de Beethoven sincronizata cu exercitii de relaxare centrate pe respiratie. Ulterior aplica exercitii cu caracter de muzico terapie activa, utilizind bateria de teste Karl Orfol, sub forma unor jocuri active menite sa-l descatuseze pe bolnavul depresiv de incarcatura sa afectiva negativa.

In depresia de evolutie inclusiv din aterosleroza cerebrala muzicoterapia trebuie sa vizeze stimularea functiilor cognitive (atentie, memorie) si motorii (asociata cu exercitii fizice usoare), ca si comunicarea cu cei din jur, combatind tendinta de izolare a virstnicilor.(66)

Influenta muzicii asupra omului fie sanatos, fie bolnav devine maxima, capatind valente noi - legate de activitatea de creatie in general si suscitind o mobilizare de forte ale psihicului dar si ale intregului organism - in cazul in care subiectul supus muzicoterapiei executa (interpreteaza) muzica, asa cum poate el sa o faca (desigur o interpretare fara mari "abateri", mai ales fara omisiuni sau disonante, ar avea un efect superior, conferit de satisfactia lucrului bine facut).

Acest caz al utilizarii ca agent terapeutic prin antrenarea subiectului la interpretarea unei bucati muzicale sau - cel mai frecvent - la improvizatia melodica-ritmica (inclusiv "joaca cu instrumentele muzicale") constituie muzicoterapia activa. Aceasta forma de terapie are aplicatii mult mai restrinse, fiind utilizata, in special, in clinicile de psihiatrie sau neurologie.

Pentru omul sanatos cintatul vocal sau la un instrument ar avea un rol extrem de benefic dar exista citeva mari obstacole - unele de nedepasit, cum este lipsa dotarii naturale pentru muzica - dintre care trebuie sa mentionam: conditiile improprii datorate aglomeratiei urbane si lipsa timpului necesar, cauzata de concurenta cu celelalte activitati sau mijloace de divertisment (ambele cele mai bine intruchipate de calculator).

Din aceste motive, muzica este cel mai adesea folosita in terapie sub forma ascultarii ei "controlate" de muzicoterapeut prin "prescrierea" unei anumite muzici, urmarirea reactiei subiectului ascultator, purtarea unor discutii cu acesta pe marginea imaginilor si emotiilor evocate sau provocate de muzica respectiva. Avem conturata astfel imaginea muzicoterapiei receptive, in mod nepotrivit denumita pasiva, deoarece activismul acestei muzici este in vadita discordanta cu aparenta pasivitate a ascultatorului cufundat in fotoliu.

Referitor la bogatia lumii ce se deschide in fata celui care asculta muzica putem invoca genialul vers al genialului nostru spirit tutelar Eminescu: "ochiul lui inchis afara, inlauntru-i se desteapta".

Aceasta lume proprie, strict originala a fiecarui ascultator - "stirnita" de ascultarea muzicii - este analizata impreuna cu terapeutul. El are rolul de a stimula si a invata (eventual corija) pacientul (sau subiectul sanatos, supus unei muzicoterapii antistres) in legatura cu modul in investigare introspectiva a ceea ce muzica trezeste in sufletul acestuia si, nu in cele din urma, de exprimare sub forma verbala a continutului ideational sau emotional al trairilor sale personale incluse de muzica ascultata.

Multe tulburari psihice, usoare sau chiar mai severe, pot beneficia de aceasta forma de psihoterapie, care poate fi aplicata, cel mai adesea, in grup (cu efectele favorabile ale comunicarii) dar cel mai mare cistig pe care muzicoterapia receptiva le poate aduce pacientului il reprezinta structura unui mod propriu de forare in profunzimea propriului psihism, ca si de exprimare a continutul descoperit sub actiunea muzicii (de regula o muzica de foarte buna calitate).

O astfel de disponibilitate obtinuta cu ajutorul acestei forme de "psihoterapie prin muzica" incurajeaza ulterior pacientul la o ascultare sustinuta a celuiasi tip de muzica pe care s-a obisnuit sa o inteleaga; el ajunge sa o caute, frecventind salile de concerte, sau aducind-o in intimitatea locuintei sale sub forma inregistrarilor audio.

In legatura cu natura muzicii alese pentru terapie. Trebuie sa pornim de la urmatoarele "anxiome":

- cele de tip fiziologic care impun psihologia psihologilor referitoare la influenta terapeutica maxima exercitata de acea muzica pe care pacientul o prefera in cel mai inalt grad, si opinia neurofiziologilor - bazata pe analiza "pe viu" si "in direct" a activarii zonelor scoartelor cerebrale in timpul audierii muzicii. Aceasta analiza a relevat efectul maximal activator asupra creierului pe care il are numai o anumita muzica, in special aceea compusa de catre Mozart si - prin extensie - muzica baroca, clasica si chiar romantica.

Cu alte cuvinte, efectul maximal l-ar putea obtine o muzica iubita de catre pacient, bogata in continut ideal-afectiv (datorita unei structuri muzicale complexe, specifice muzicii simfonice si de camera). Psihoterapeutii sunt obligati sa tina cont de aceste doua conditii, aplicindu-le la gradul de inteligenta (consideram noi, ca factor favorizind intelegerea muzicii "grele") si de cultura al pacientului care ar putea fi blocat de o muzica pe care nici nu o intelege si nici nu îi place.

- axioma muzicoterapeutilor se refera la excluderea muzicii locale (lied, opera) din arsenalul pieselor muzicale destinate muzicoterapiei, invocindu-se motivul ca imaginile mentale si, mai ales, procesele afective ale pacientului supus procesului de decodificare a muzicii ar fi mult ingradite de mesajul explicit al textului vehiculat de catre piesele muzicale vocale. Este o opinie cu care suntem de acord dar ea este valabila numai pentru acele modele muzicoterapeutice receptive extrem de elaborate, cu o profunda sondare si influentare a psihismului pacientului, ca de exemplu, modelul J. Verdeau-Pailles, Cristoph Schwabe, H.L. Bonny.

In rest, muzicoterapia receptiva poate sa utilizeze si piese vocale, mai ales de muzica usoara ritmica (unde cuvintele cintate de un solist sau de un ansamblu vocal nu se disting cu claritate, vocea avind calitatea ei de baza, de asigura o prezenta timbrala de cea mai buna calitate de a . umaniza muzica respectiva).

In acest punct al analizei se cuvine analiza reversului medaliei: raspunsul ascultatorului la tipul de muzica pe care o asculta pastrind regula de baza a oricarei muzicoterapii: sa il emotioneze intens si pozitiv, sa îi placa.(66)

Acest raspuns este conditionat de o serie de trasaturi psihofizice ale ascultatorului implicate in ascultarea muzicii, ca element de divertisment si ca element terapeutic. Vom analiza rolul muzicii asupra sanatatii psihice si somatice (fizice).

a) Ca element de divertisment, muzica avea un nivel profilactic (fata de stres si de boli) dar si terapeutic chiar atunci cind este utilizata spontan de catre pacientul cu o serie de tulburari patologice de la cele mai usoare, la cele mai severe; desigur efectele sale sunt variabile si adjuvante la tratamentul de baza (medicamentos sau de alta natura). Exista posibilitatea ca un tip de muzica din cele preferate de catre pacient sa-i fie recomandat acestuia de catre terapeut, sub forma unei indicatii (analog recomandarilor dietetice de tipul: "sa evite alimentele grele" poate sa existe si indicatia "la depresia dvs. este bine sa evitati muzica trista, lenta"). Nu credem ca se poate incadra o astfel de ascultare a muzicii in muzicoterapie; mai degraba am putea accepta termenul de "meloterapie" banalizat in rindul publicului si depreciat din lipsa calitatii muzicii utilizate si datorita unei "autonomii" exagerate a pacientului care isi procura singur setul de casete realizate dupa "metoda" cutarui autor (uneori pot fi, insa, casete reusite, creatoare de o atmosfera relaxanta). Rolul de divertisment pe care il joaca muzica nu trebuie minimalizat dupa cum o plimbare in aer liber sau un dus inviorator intra in obiceiurile cele mai sanatoase ale unui individ. La acest subpunct al rolului distractiv-relaxant-euforizant al muzicii putem lua in considerare orice fel de muzica, inclusiv mult hulitele manele care isi au publicul lor in diversele straturi sociale (mai putin culturale).

b) Ca element terapeutic implicind angajarea muzicoterapeutului muzica solicita o participare activa mentala si comportamentala a pacientului la "regulile jocului". Ea isi poate exercita cu succes rolul terapeutic, in fuctie de mai multe conditii dependente de pacient dar si de abilitatile terapeutului.

Acesta din urma are obligatia sa gaseasca o cale de acces a muzicii de calitate catre zona de vibratie afectiva maxima a ascultatorului. In cazul utilizarii muzicoterapiei receptive ca element de tratare a unor sindroame afective de tipul depresiei, anxietatii dar, mai ales, la bolnavii cu stresuri majore sau minore dar cumulate - pe cale sa le induca tulburari psihologice de intensitate nevrotica sau diverse boli psihosomatice - alegerea pieselor muzicale destinate terapiei este extrem de angajanta pentru terapeut deoarece, adeseori, pacientul - cu sau voia sa - isi structureaza ulterior gustul pentru muzica utilizata, in special sau atunci cind "campania" de muzicoterapie din viata sa a fost incheiata cu succes.

Din aceste motive terapeutul va trebui sa opteze pentru una din cele doua cai  posibili in "prescrierea muzicii" pentru terapie:

- o cale facila, comoda, prin alegerea unor piese extrem de accesibile, din repertoriul muzicii usoare sau etno ori alt tip de muzica mai mult sau mai putin artificiala dar si o muzica structurala si asamblata de tipul New Age sau ale muzicii vibroacustice; este calea de acces catre majoritatea subiectilor fara o cultura muzicala si cu un nivel intelectual mediu sau scazut.

- o cale dificila sau productiva, cu potential formativ, prin alegerea unor piese muzicale simfonice sau camerale, capabila sa antreneze un la fel de complex izomorfism muzico-psiho-somatic, largind la un nivel maximal influenta muzicii asupra organismului pacientului. O astfel de muzica bogata in semnificatii angajind participarea a largi si numeroase arii corticale la receptia si prelucrarea ei (inclusiv realizarea unei stari de "antrenament cortical") este nu numai la indemina melomanilor, ci a tuturor subiectilor cu un nivel intelectual ridicat (asa cum s-a putut constata in rindul studentilor medicinisti din anul II). Ea poate fi ulterior utilizata automuzicoterapie la domiciliu.

Indeplinirea acestor obligatii ale terapeutului, in planul selectiilor pieselor muzicale destinate muzicoterapiei, depinde si de modul in care el apreciaza urmatorii parametrii psiho-socio-culturali ai pacientului (date completate dupa van Deest, Strobel si Maranto):

- preferinta pentru muzica in raport cu celelalte arte;

- "urechea muzicala" (lipsa unei dotari naturale, "afonii", nu reprezinta o cauza de respingere a muzicii, ci eventual o receptivitate mai scazuta la o parte dintre ei);

- gradul de cunoastere a pieselor ascultate si preferintele pentru genul de apartenenta al acestora;

- nivelul intelectual;

- nivelul cultural (eventuala preferinta pentru artele inrudite, ca de exemplu artele plastice sau literatura, ca factori asociativi la receptia muzicii).(66)

 Astfel pot fi tratate agresivitatile ascunse, tulburarile mentale sau afective, anumite blocari, dar si câteva boli psihosomatice, cum ar fi astmul sau problemele de alimentatie.

Meloterapia poate lua doua forme:

o modalitate activa - practica unui instrument muzical

2. o modalitate pasiva - ascultarea muzicii.

Tensiunea, pulsul, respiratia, sensibilitatea la durere, toate sunt influentate de ritm sau de anumite lungimi de unda.

Efectuând diferite teste, medicii au descoperit ca nivelul hormonilor stresului, adrenalina si cortizolul, pot fi coborâte cu 20% cu ajutorul unei muzici romantice sau cerebrale. Acest fapt este folosit de medicina.

Tratarea afectiunilor prin meloterapie

Studiile de psihologie efectuate pâna acum în diverse laboratoare de cercetare au permis elaborarea urmatoarelor recomandari:

   - pentru calmarea sistemului nervos: Concertul nr. 5 pentru pian si orchestra de Beethoven si Uvertura operei Parsifal de Wagner

- pentru  destindere psihica si relaxare: Sonata pentru flaut, alto si harpa si Clar de luna de Debussy, Nocturnele lui Chopin si Apocalipsa animalelor de Vanghelis

- pentru combaterea oboselii si surmenajului: Poemul simfonic Voltva de Smetana si Dimineata de Grieg

- pentru tratarea starilor depresive: Carnavalul de Dvorak

- pentru calmarea starilor de agitatie: Oda bucuriei de Beethoven si Corul pelerinilor de Wagner

- pentru tratarea nevrozei astenice si a tulburarilor vegetative: Mica serenada si Simfonia nr. 41 de Mozart

- pentru calmarea marilor suferinte care apar în urma unor întâmplari tragice: Concertul pentru violoncel de Dvorak si Patetica de Ceaikovski (61)

De-a lungul vremurilor s-a observat efectul binefacator al muzicii cu sonoritati placute si mai mult decit atit la unele persoane dotate, trairi fantastice asemanatoare cu cele din lumea basmului, extraterestre, paranormale exprimate intr-un limbaj actual.

Legendele vorbesc de zeul PAN care atunci cind cinta la nai vrajea animalele, caprele dansau.

Orfeu imblinzea fiarele salbatice cu lira, iar in Biblie se relateaza cum David luind harpa cinta si lui Saul ii era mai usor si mai bine si duhul rau se departa de el.

Elevii lui Pitagora (pitagoreicii) practicau muzica, melodii, ritmuri si dansuri selectate pentru petreceri sau pentru ceremonialul religios public cunoscind efectele ei.

Azi vedem direct sau in filme cum unele animale cinta, emit sunete melodioase prin dresaj. Multe au un comportament de melomani, se aduna in jurul aparatelor de radio, dind semne de multumire la ascultare.

Este cunoscuta actiunea undelor sonore atit asupra plantelor care incoltesc si cresc mai bine, cit si a productivitatii laptelui, la vacile in ale caror grajduri se cinta, se asculta muzica.

Iata cum se redescopera multiplele virtuti ale muzicii - ea nu are numai un rol, o functie cultural estetica, asa cum cred unii la prima vedere, ci si o functie filozofica, magica, terapeutica.

Amintim in treacat ca descintecele (magia alba) practicate in vechime, dar si in zilele noastre sint soptite, subliniindu-se anumite cuvinte cheie prin incantatii, care emit

S-a ajuns la desonorizarea muzicii. In goana dupa originalitate, urmind moda veacului, s-a ajuns la expansiune, la adevarate mutatii stilistice.

In Manifestul muzicienilor futuristi se spune: ne face infinit mai multa placere sa combinam ideal zgomotele tramvaielor, ale autocamioanelor, ale trasaturilor si ale multimii galagioase, decit sa ascultam spre exemplu Eroica sau Pastorala, iar de Pasti - un cocert de locomotive.

Omul modern fiind extrem de ocupat nu isi mai rezerva timp pentru sine. Procesul de incintare nu se mai produce la auzul flautului sau harpei. A disparut din el copilul, care trebuie sa existe in fiecare - copilaria din om, capacitatea de a se uimi in fata frumosului, a ineditului, care da prospetime si vigoare.

In schimb exista pericolul ca muzica sa redevina o forta, sa induca violenta pe plan psihic tulburari de neimaginat, in special la tinerii adepti ai noilor curente (jazz, rock, havy-metal etc.).

Cu atit mai mult ni se pare extrem de important atit de a denunta efectele nocive, cit si de a aduce la cunostinta publicului larg, a oamenilor de toate virstele si in special a tinerilor adevarul despre muzica si virtutile ei, efectele ei binefacatoare, tamaduitoare.

Conditii de ascultare a muzicii:

este recomandat sa fii singur in camera, pe cit posibil intr-o camera in care sa nu fii deranjat in timpul ascultarii;

sursa sonora (radio, casetofon, boxa) sa fie la distanta de 2-3 metri de scaunul sau fotoliul in care va asezati;

sa fie indepartate din cimpul vizual obiecte sau fotografii care va trezesc amintiri;

scaunul sau fotoliul sa nu fie nici prea inalt, nici prea scund, spre a nu ingreuna circulatia singelui;

miinile vor fi asezate pe linga corp, iar picioarele paralele, nu incrucisate, pentru a facilita circulatia energetica in meridianele corpului.

(Pozitia incrucisat o folosim cind ne aparam de un interlocutor neplacut sau care ne comunica lucruri neplacute ori are un anumit ton, o violenta verbala).

Nivelul sonor, intensitatea este greu de stabilit de noi. Dvs. sinteti cei in masura sa apreciati fiecare dupa temperament si acuitate auditiva, insa tineti cont de faptul ca un nivel prea slab poate elimina anumite impresii, mai ales cind este vorba de interpretarea unei orchestre, iar un nivel prea inalt (tare) oboseste, modifica puterea afectiva a auditiei.

La domiciliu se pot folosi casti pentru auditie pentru a nu deranja pe ceilalti membri ai familiei.

Iluminarea camerei sau salii in care se face o sedinta de meloterapie poate fi:

naturala (lumina zilei);

artificiala, mai ales cind se combina cu cromoterapie, practicindu-se la alegerea culorii in functie de diagnostic.

De asemenea, cind afara este o zi ploioasa sau cetoasa, cenusie, recurgem tot la lumina artificiala, fie la domiciliu sau in timpul auditiei in grup organizat.

Temperatura mediului ambiant: 20-22 de grade (18-24 de grade).

In timpul auditiei recomandam sa va amintiti lucrurile minunate din natura: munti, paduri, ape cristaline, flori, armonia culorilor etc., iar daca sinteti obosit, nu va ginditi la nimic, lasati-va furat, dus, leganat de muzica.

Recomandam ascultarea a minimum trei piese muzicale. Alegerea lor se face in functie de nivelul cultural, cultura muzicala, de starea afectiva si de diagnostic atunci cind omul este bolnav.(39)

Medicul, terapeutul este acel care selecteaza fragmentele muzicale in cazul al doilea.

Pentru ca muzica actioneaza subtil, pe sistem de vibratii si biorezonanta, chiar o muzica a compozitorilor clasici, culta, in sectiile de medicina interna sau in cabinetele stomatologice, indiferent de gradul de cultura al pacientului va avea un efect benefic