Metodele terapiei ocupationale

METODELE TERAPIEI OCUPATIONALE

Clasificarea metodelor de lucru a fost abordata diferit de-a lungul timpului de diverse scoli

de TO. Cea mai moderna clasificare este cea americana, conceputa de AOTA. Dupa aceasta, exista trei categorii de metode:

I. Metode esentiale, semnificative

II. Metode neesentiale, nesemnificative

III. Metode ajutatoare

I.     Metodele (activitatile) esentiale  stau la baza intregului sistem terapeutic ocupational.

Activitatile esentiale (semnificative - purposefull) sunt acele activitati care au un scop final - obtinerea unui produs concret, util, eventual vandabil.

Aceste activitati trebuie sa respecte o serie de criterii[23]

sa fie acceptate de pacient, sa prezinte interes pentru el

sa solicite o participare activa fizica si mentala

sa fie adaptabile - la conditia pacientului, la mediul de lucru

sa fie gradabile - sa permita cresterea solicitarii pe masura ce pacientul isi imbunatateste capacitatea functionala

sa contribuie la recuperarea deficitelor pacientului

sa dezvolte abilitati care maresc performantele pacientului

sa nu fie periculoase si poluante

sa fie variate, sa nu plictiseasca

sa nu fie costisitoare

sa existe conditii pentru executarea lor

Fig.2

In aceasta grupa de metode se integreaza toate activitatile practice:

Activitatile vietii zilnice (ADL) si ADL instrumentate (I-ADL)

Activitatile profesionale

Actvitatile artistice – pictura, desenul, sculptura, modelajul, manipularea marionetelor, dansul etc.

Activitati recreative – jocuri

Activitati sportive

Pentru fiecare „client” in parte se vor alege activitatile care il intereseaza in mod deosebit , cele care sunt semnificative (meaningfull) pentru el.

Exemplu: Un pacient cu limitare de mobilitate articulara care doreste sa execute o activitate de tamplarie (sa faca o etajera pentru carti), activitate adecvata deficitului sau functional. Confectionarea etajerei presupune: taierea scandurilor, finisarea lor cu o rindea, asamblarea partilor componente cu cuie, vopsirea. Toate aceste gesturi antreneaza mobilizarea activa a articulatiiilor membrului superior, contractii musculare (izotonice, izometrice, concentrice), coordonare. Pacientul se concentreaza asupra scopului propus si nu asupra aspectelor kinetice, efortul i se pare mai mic si oboseala apare mai tarziu. Pe masura ce deficitele se reduce si capacitatea functionala se amelioreaza, se pot creste progresiv solicitarile: se utilizeaza scule mai grele, un lemn mai dur, se creste marimea obiectelor, se creste viteza si/sau durata de lucru, se lucreaza in echipa. Aceste modificari vizeaza solicitari suplimentare pentru amplitudinea articulara, forta, anduranta, coordonare, socializare.

II.Metodele neesentiale(activitatile) nu au ca scop final un produs finit, lucrativ, dar au un scop/obiectiv bine definit:

Creaza scheme practice de miscare

Antreneaza abilitati senzorio-motorii

Dezvolta capacitati perceptuale si cognitive

Sunt activitati mai simple ca cele esentiale, fiind componente ale acestora. Au ca obiective aceleasi procese disfunctionale ca si activitatile esentiale, dar cu un accent mai ridicat pe coordonare si abilitate. Au mai fost denumite si activitati facilitatoare. Sunt 'activitati gestuale cu scop'.[23]

Exemple:

1. Gestualitati de pregatire pentru activitati mai complexe:

Manipularea unor obiecte (de diverse marimi, forme, greutati)

Asamblari de cuburi, piese de constructie

Manipularea unor mici instalatii (broaste cu cheie, zavoare, pistoane, suruburi, clante, cremoane)

Impingerea unor obiecte cu piciorul pe podea

2. Gestualitati extrase din diverse sporturi:

aruncatul mingii

prinderea mingii

lovitura cu racheta

vaslit

pedalaj

3. Gestualitati din activitatile vietii zilnice (ADL):

ridicat-asezat pe scaun

apucat- lasat un pahar

intrat- iesit din vana

spalat/barbierit

elemente din gestica mancatului, imbracatului.

4. Gesturi mai complexe, mai conturate fata de cele anterioare, care fac legatura cu activitatile esentiale, cu ADL.
5. Activitatile de transfer de pe pat pe scaun/scaun rulant, pe scaunul de WC, din masina etc.

Ca si activitatile esentiale , ele trebuie sa fie adaptabile si gradabile.

Tot aici se inscriu si o serie de “simulatoare” de activitate folosite in TO: scandura pentru slefuit, simulatoare de conducere auto, simulatoare de activitati profesionale etc.

Unii autori include in aceasta categorie si anumite echipamente care faciliteaza activitatile ocupationale si asumarea rolurilor ocupationale: scaunul cu rotile, imbracaminte speciala, dispozitive de comunicare, ajutoare pentru mers, alte sisteme de asistare a bolnavilor. [15]

III.  Metode ajutatoare sunt activitati care pregatesc pacientul pentru TO:

1. exercitiile terapeutice
2. ortezarea
3. fizioterapia

1.   Exercitiile terapeutice sunt cele cunoscute din kinetoterapie si subscriu obiectivelor acesteia:

Cresterea mobilitatii

Cresterea fortei si rezistentei musculare

Cresterea stabilitatii, coordonarii si echilibrului

Antrenament cardio-respirator

Ele au rolul de a pregati pacientul pentru activitatile de TO. AOTA considera ca aceste exercitii fac parte din TO numai daca se executa in asociere cu TO specifica, altfel este vorba despre exercitii de kinetoterapie.

Exercitiile fizice terapeutice au fost definite ca fiind orice miscare a corpului sau contractie musculara cu scopul de prevenire sau corectare a unei incapacitati fizice, de ameliorare a functiei musculo-scheletale si de mentinere a unei stari de bine.