Modificari de adaptare morfologica si functionala
Reprezinta o categorie aparte de leziuni, aparute de obicei pe fondul modificarii unor conditii din mediul intern sau extern. In urma acestor modificari organismul este nevoit sa-si remodeleze anumite functii (functii sporite sau diminuate). Ca urmare, morfologia organelor responsabile pentru aceste functii se va schimba si ea, într-o maniera reversibila sau ireversibila.
Atrofia
Hipoplazia reprezinta subdezvoltarea unui organ ca urmare a interventiei unor factori nocivi ce au actionat pe parcursul vietii intrauterine.
Aplazia este definita ca lipsa de dezvoltare si diferentiere a mugurelui embrionar si a cordonului vasculo-nervos al unui organ.
Clasificarea atrofiilor se poate realiza având la baza mai multe criterii.
Din punct de vedere etiopatogenetic se cunosc urmatoarele tipuri de atrofii:
atrofia de compresiune are loc în organele care suporta o presiune îndelungata care se exercita progresiv; se instaleaza ca urmare a acumularii unor lichide, formarii unor tumori, calculi, chisturi, hematoame etc;
atrofia de inactivitate este consecinta reducerii sau încetarii functiei unui organ; apare în cazul imobilizarii unui membru ca urmare a fracturilor osoase si se manifesta prin reducerea volumului maselor musculare;
atrofia neurogena apare consecutiv suprimarii influxului nervos pe un anumit teritoriu, este evidenta mai ales în cazul muschilor inervati de nervii sectionati sau lezati;
atrofia hormonala poate afecta simultan mai multe organe, consecutiv lipsei de secretie a unor hormoni ce stimuleaza activitatea acestora; de exemplu, lipsa hormonilor secretati de lobul anterior al hipofizei va duce la atrofia tiroidei, gonadelor si a corticosuprarenalei;
atrofia toxica sunt consecinta unor intoxicatii cronice, fiind afectate cu precadere maduva osoasa hematogena si limfonodurile;
atrofia actinica este produsa de radiatiile ionizante, cele mai sensibile organe fiind gonadele, maduva osoasa hematogena, limfonodurile si glandele;
atrofia marasmatica sau cahexia afecteaza toate structurile organismului si apare consecutiv unor boli grave cu evolutie cronica, malabsorbtiei sau subnutritiei.
Din punct de vedere morfologic se disting urmatoarele tipuri:
atrofia simpla se caracterizeaza prin reducerea dimensiunilor, a volumului si a masei, decolorarea nuantei normale, margini ascutite, încretirea capsulei (splina) si rezistenta la palpatie si la sectionare;
atrofia grasa afecteaza mai ales muschii, asociindu-se cu atrofia neurogena; în teritoriile care au fost ocupate anterior de fibrele musculare se formeaza tesut adipos;
atrofia seroasa afecteaza tesutul adipos si apare în cadrul atrofiei marasmatice; datorita epuizarii depozitelor adipoase de la baza cordului, mezenter si epiploon acestea se transforma în mase gelatinoase, galbui;
atrofia bruna se caracterizeaza prin asocierea dintre diminuarea volumului si coloratia bruna a organului afectat, datorita acumularii de lipofuscina; apare în atrofia marasmatica si în cea senila, cu localizare în muschi, cord si ficat;
atrofia fibroasa apare în urma înlocuirii celulelor disparute cu tesut conjunctiv fibros si se întâlneste în atrofiile de compresiune.
Hipotrepsia
Este caracteristica tineretului si se manifesta printr-un deficit de crestere si dezvoltare. Cele mai importante cauze care duc la instalarea hipotrepsiei sunt deficitul nutritional sau sanatatea precara a mamelor, carentele nutritionale ale nou nascutilor, întarcarea prematura, aglomeratia, frigul, umezeala etc. Acesti factori pot actiona direct asupra organismelor tinere sau indirect prin afectarea femelelor gestante. Modalitatea de actiune a factorilor enumerati este deosebit de complexa si se bazeaza pe perturbarea secretiei de hormoni a unor glande endocrine. Toate aceste modificari vor duce ulterior la oprirea dezvoltarii organismelor tinere si compromiterea functiei sistemului imunitar.
Animalele cu hipotrepsie sunt pitice datorita subdezvoltarii sistemului osos, iar masa corporala este sub nivelul vârstei si speciei afectate. Musculatura scheletica, tubul digestiv, ficatul, pancreasul, rinichii, organele genitale si cele limfoide sunt diminuate ca volum. Purceii si viteii prezinta un par lung, zburlit, fara luciu (hirsutism). Puii de gaina prezinta un penaj incomplet dezvoltat, mat si zburlit. Indiferent de specie, oasele sunt moi, scurte, deformate ca urmare a rahitismului. Datorita atrofiei organelor limfoide, rezistenta fata de agentii microbieni este mult diminuata, ceea ce va genera leziuni ale pielii, tubului digestiv si ale aparatului respirator. În ciuda diminuarii de volum a întregului organism, suprarenalele sunt supradimensionate, prezentând un volum dublu fata de normal.
Animalele cu hipotrepsie ramân în urma cu dezvoltarea corporala, nu realizeaza sporul în greutate si nu ating maturitatea sexuala. Moartea acestora se produce în urma leziunilor digestive si respiratorii produse de diferiti agenti patogeni.
Hipertrofia
Hipertrofia este o modificare adaptativa prin care se produce cresterea în volum a unui tesut sau organ pe baza maririi volumului celulelor constituente. Hipertrofia poate evolua în limite fiziologice, activitatea generala a organismului nefiind modificata (hipertrofia musculaturii scheletice si a cordului la caii de sport). Atunci când pragul normalitatii este depasit, modificarile de tip hipertrofic se reflecta si asupra altor structuri
În functie de cauzele care duc la instalarea hipertrofiei, se cunosc urmatoarele tipuri:
hipertrofia prin hiperactivitate vizeaza în primul rând miocardul ca urmare a unor îngustari (stenoze) ale orificiilor cardiace; datorita efortului suplimentar efectuat de cord în vederea expulzarii sângelui în marile vase, peretii miocardici se îngroasa considerabil; hipertrofia miocardica trebuie diferentiata de dilatatia cardiaca, care morfologic se caracterizeaza printr-o subtiere a peretilor ventriculari asociata cu cresterea volumului camerelor cardiace;
hipertrofia vicarianta (compensatorie) se constata mai ales în situatia organelor pereche; litiaza renala monolaterala sau alte leziuni care micsoreaza volumul si functia unuia dintre cei doi rinichi va induce cresterea volumului congenerului ca urmare a preluarii functiei de filtrare a rinichiului afectat.
Hiperplazia
Hiperplazia este caracterizata printr-o crestere a volumului unui tesut sau organ generata de cresterea numarului de celule parenchimatoase sau conjunctive din structura acestuia. În unele situatii, procesul hiperplazic este fiziologic si se desfasoara în zonele în care are loc regenerarea sau reparatia unor teritorii distruse. De cele mai multe ori hiperplazia este reprezentata de aparitia unor celule anormale, aceasta având un caracter pur patologic.
Caracterizarea hiperplaziilor se realizeaza în functie de mecanismele si cauzele care au dus la instalarea lor:
hiperplazii adaptative se produc de obicei ca urmare a unui exces hormonal (excesul de hormoni sexuali din grupa estrogenilor va determina hiperplazia mucoasei uterine), fiind un proces reversibil;
hiperplaziile regenerative se instaleaza în urma unor distrugeri importante de celule, având drept scop înlocuirea acestora cu celule noi; în cazul anemiilor hemolitice, eritrocitele distruse sunt înlocuite prin hiperplazia regenerativa a maduvei osoase hematogene;
hiperplaziile inflamatorii sunt parte componenta a proceselor inflamatorii cu pronuntat caracter de mulstiplicare (proliferare); în aceste situatii se constata hiperplazia celulelor stromale, dar si a celor parenchimatoase;
hiperplaziile tumorale sunt rezultatul aparitiei si proliferarii unor celule diferite de cele normale, având ca rezultat final formarea de tumori; diviziunile celulare care au loc scapa de sub controlul factorilor care limiteaza aceste procese; este necesar de precizat ca oricare dintre tipurile de hiperplazie mentionate anterior se pot transforma în hiperplazie tumorala.
Metaplazia
Este un proces de adaptare patologica prin care un tesut matur se transforma în alt tesut matur, ambele având aceeasi origine embrionara. Cauzele si mecanismele care duc la instalarea metaplaziei sunt putin cunoscute, cele mai cunoscute fiind iritatiile prelungite si carenta în vitamina A. Se cunosc doua tipuri de metaplazie: epiteliala si conjunctiva:
Metaplazia epiteliala (cornoasa) afecteaza galinaceele ca urmare a carentei în vitamina A. Leziunea se localizeaza în esofag si afecteaza glandele de la acest nivel. Ca urmare a cornificarii acestora, ele vor deveni vizibile macroscopic sub forma unor noduli de dimensiuni mici (boabe de mei), de culoare alb-galbui, proeminente pe suprafata.
Metaplazia conjunctiva (mezenchimala) afecteaza în mod obisnuit tesutul conjunctiv fibros, care se va transforma în tesut cartilaginos si apoi în tesut osos. O situatie de acest gen este observata în pulmonul de bovine sau la nivelul tesutului conjunctiv al valvulelor cardiace de la aceeasi specie (oase cardiace).
|
