Subiecte de discutie:
MORFOLOGIA PROCESELOR INFLAMATORII
1. Generalitati
Inflamatia reprezinta un mecanism de aparare, specific organismelor vii, menit neutralizeze sau sa limiteze actiunea nociva a agentilor patogeni. Evenimentele care se succed īn cadrul unei inflamatii vizeaza:
distructiile tisulare produse de agentul patogen sau de me 848j92i diatorii chimici sintetizati de organism si eliberati local - fenomene alterative;
migrarea īn focarul de inflamatie a unor elemente sanguine (leucocite) īn vedere realizarii detersiei (īndepartarii atāt a agentului patogen cāt si a tesuturilor distruse) - fenomene exsudative;
proliferarea (multiplicarea) unor celule menite sa asigure delimitarea procesului inflamator, regenerarea sau reparatia zonei afectate: fenomene proliferative.
Aceste fenomene se regasesc īntr-o proportie mai mica sau mai mare īn toate tipurile de inflamatie existente.
Terminologia inflamatiilor se formuleaza astfel: la denumirea stiintifica a organului sau tesutului afectat se adauga sufixul -ita (miozita, faringita, enterita, hepatita, nefrita). Exceptiile la regula amintita sunt pneumonie (inflamatia pulmonului), coriza (sinonim rinitei - inflamatia mucoasei nazale). Inflamatia capsulei organelor se denumeste cu prefixul peri- adaugat la inflamatia organului implicat: perihepatita, perisplenita.
Clasificarea proceselor inflamatorii se realizeaza dupa mai multe criterii. Este necesar de precizat ca diagnosticul unei inflamatii trebuie realizat tinānd cont de mai multe criterii simultan, astfel ca informatiile furnizate sa poata fi folosite pentru aprecierea prognosticului si aplicarea eventualelor interventii terapeutice.
Dupa etiologie:
inflamatii bacteriene;
inflamatii virale;
inflamatii parazitare;
inflamatii cu substrat imun.
Dupa criteriul intensitatii procesului inflamator se cunosc:
inflamatii minimale - situatiile īn care procesul inflamator este greu de observat macroscopic, iar modificarile instalate difera foarte putin de aspectul normal;
inflamatii medii - procesul inflamator este reprezentat īn principal de modificari circulatorii (edem, hiperemie);
inflamatii moderate - teritoriul care a suferit procese importante de distructie este invadat sau delimitat de leucocite, alaturi de reactie vasculara locala (hiperemie);
inflamatii severe - zone importante de tesut sau din organ distruse si prezenta unei exsudatii abundente;
inflamatie extensiva - procesul inflamator nu este delimitat si are tendinta evidenta de extindere.
Dupa evolutia procesului inflamator:
inflamatii supraacute - apar la scurt timp de la interventia agentului patogen, evolueaza rapid, modificarile care apar nefiind specifice si cu grad de exprimare redus;
inflamatii acute - dureaza de obicei cāteva zile; modificarile vasculare sunt evidente (hiperemie, tromboza, edem, hemoragii), focarul inflamator fiind invadat de numeroase leucocite;
inflamatii subacute - dureaza de la cāteva zile la cāteva saptamāni si nu se disting net de inflamatiile acute; modificarile circulatorii sunt estompate, iar neutrofilele sunt īnlocuite progresiv cu alte tipuri de celule (limfocite, macrofage);
inflamatiile cronice - dureaza mult (luni sau ani) si sunt caracterizate de tendinta de delimitare a procesului inflamator si de reparatie īn diferite grade a tesuturilor distruse anterior;.
Dupa extinderea procesului inflamator:
inflamatie focala - focar unic, delimitat de tesutul īnconjurator, de obicei nemodificat;
inflamatie multifocala (īn focare) - prezenta unor zone delimitate de inflamatie, variabile ca dimensiune, īn structura aceluiasi organ;
inflamatie difuza - procesul inflamator cuprinde teritorii īntinse dintr-un organ sau organul īn totalitate, fara delimitare a zonelor inflamate;
inflamatie cu extensivitate locala - teritoriul inflamat este rezultatul confluarii mai multor focare īnvecinate sau prin extinderea unei inflamatii initiale.
Dupa criteriul anatomopatologic:
inflamatii predominant alterative (inflamatia parenchimatoasa, necrotica,);
inflamatii predominant exsudative (inflamatia catarala, seroasa, fibrinoasa, purulenta, hemoragica, gangrenoasa, limfo-monocitara, eozinofilica);
inflamatii proliferative (granulomatoase si non-granulomatoase).
Se caracterizeaza prin ponderea mare pe care o au procesele distrofice, care afecteaza atāt celulele parenchimatoase cāt si spatiul interstitial, precum si a diferitelor tipuri de distructie tisulara (necroza). Modificarile de tip exsudativ sunt minime si sunt reprezentate macroscopic de hiperemie si cresterea permeabilitatii vasculare (edem). Modificarile proliferative sunt slab exprimate sau chiar absente. Din aceasta categorie fac parte inflamatiile parenchimatoasa si necrotica.
Asa cum arata si numele acestei inflamatii, aceasta afecteaza cu precadere organele parenchimatoase: miocard, ficat, rinichi, encefal. Inflamatia parenchimatoasa are de obicei o evolutie acuta. Macroscopic, organele afectate sunt tumefiate, decolorate, prezentānd nuante de cenusiu sau galbui, de consistenta redusa. Cordul prezinta īn anumite situatii de boala (febra aftoasa) un aspect macroscopic particular: miocard flasc, cu prezenta unor benzi decolorate, ce confera aspect de "cord tigrat".
Afecteaza cu precadere ficatul, splina, rinichiul, miocardul si limfonodurile, evoluānd acut sau subacut. Īn situatia īn care focarele de necroza afecteaza suprafata pielii sau mucoaselor se constata aparitia ulcerelor. Fenomenul inflamator īncepe prin aparitia unei necroze de coagulare de dimensiuni microscopice, care va creste progresiv, devenind vizibila cu ochiul liber. Īn functie de dimensiunile focarelor de necroza se pot īntālni:
inflamatie necrotica īn focare miliare - focarele sunt la limita vizibilitatii, au culoare cenusie si sunt īntālnite mai ales īn ficat si splina;
inflamatia necrotica īn focare mari - focare cu diametre de la cātiva milimetri la cātiva centimetri, de culoare cenusie, uscate pe sectiune, omogene sau cu tendinta de stratificare, friabile, delimitate de o zona de hiperemie.
3. Inflamatiile exsudative
Se caracterizeaza prin aparitia īn focarul inflamator a exsudatului. Prezenta sa este generata de instalarea unor modificari circulatorii accentuate (hiperemie, staza, edem, tromboza), urmate de migrarea leucocitelor īn spatiul extravascular si extravazarea proteinelor cu masa moleculara mare. Exsudatul este format din doua componente majore:
componenta lichida care contine albumine, globuline si fibrinogen (acesta se va transforma īn fibrina);
componenta particulata formata din elementele figurate ale sāngelui, celule locale descuamate si detritus celular.
Prezenta exsudatului īn focarul de inflamatie va delimita si dilua actiunea agentului patogen. Īn functie de ponderea pe care o au diferitele componente din exsudat se cunosc: exsudatul seros, fibrinos, purulent si hemoragic.
Afecteaza cu precadere mucoasele, mai ales cele de tip respirator si digestiv, dar poate fi īntālnita si īn unele organe parenchimatoase (pulmon, limfonoduri). Datorita mecanismelor si aspectelor morfologice, inflamatia catarala este inclusa de unii autori īn categoria celor alterative.
Exsudatul care se acumuleaza poarta denumirea de catar si este format din mucus, celule epiteliale descuamate si leucocite. Caracteristicile macroscopice specifice catarului pot varia mult īn decursul unui episod inflamator. Initial, acesta este transparent, fluid si incolor (catar seros), dupa care devine mucos, translucid, de culoare cenusie (catar sero-mucos sau mucos). Datorita migrarii din sānge a unui numar mare de neutrofile, culoarea catarului devine galben-cenusie sau galben-verzui, iar vāscozitatea creste (catar mucopurulent). Mucoasele afectate sunt tumefiate, cu pliuri evidente, de culoare rosie si cu aspect lucios. Catarul nu este aderent, el acoperind suprafata mucoasei.
Se manifesta prin formare de exsudat seros si este caracteristica seroaselor (pericard, pleura, peritoneu etc), mucoaselor si tesutului conjunctiv. Mai rar se constata afectarea organelor parenchimatoase, de exemplu a ficatului.
Exsudatul seros este un lichid citrin, transparent, asemanāndu-se mult cu transsudatul. Exsudatul coaguleaza īnsa īn contact cu aerul si precipita īn prezenta acizilor si la caldura, datorita concentratiei mari de proteine (peste 3-5%). Datorita asemanarii dintre cele doua leziuni, inflamatia seroasa se mai numeste si edem inflamator.
Seroasele afectate sunt tumefiate, pierzāndu-si transparenta, uneori cu hemoragii de dimensiuni mici. Cavitatea contine cantitati variabile de exsudat seros. Este necesar de precizat ca īn practica, inflamatia seroasa se īntālneste deseori sub forma combinata. Atunci cānd exsudatul este tulbure, cu identificarea unor acumulari variabile de fibrina se constata o inflamatie serofibrinoasa; exsudatul colorat īn diferite nuante de rosu denota o inflamatie serohemoragica.
Inflamatia seroasa a pielii si mucoaselor apare īn unele boli cu etiologie virala, cum ar fi febra aftoasa. Morfologic, apar acumulari bine delimitate de lichid transparent, denumite vezicule localizate mai ales pe limba, mameloane si īn spatiul interdigital.
Inflamatia seroasa a tesutului conjunctiv subcutanat este evidenta macroscopic mai ales īn regiunile cu piele fina, lipsita de par (pleoape, regiunile ventrale ale toracelui si abdomenului). Zonele afectate sunt deformate datorita tumefierii, sensibile, de culoare rosie, pastoase.
Este important de retinut faptul ca inflamatia seroasa poate fi debutul oricarui tip de inflamatie exsudativa, indiferent de localizare ei.
Afecteaza īn special seroasele (pericard, pleura, peritoneu). Cantitatea de exsudat fibrinos care se acumuleaza variaza foarte mult din punct de vedere cantitativ. Īn unele situatii fibrina se dispune sub forma de firisoare sau pelicule foarte fine, care pot trece neobservate la un examen macroscopic superficial. Alteori, la deschiderea cavitatilor mentionate se remarca acumulari masive de material galbui-cenusiu sau galbui-albicios, amorf, care īmbraca suprafata tuturor organelor prezente īn cavitatea afectata si care nu creaza aderente īntre acestea. Alaturi de exsudatul fibrinos mai poate fi remarcata prezenta unor cantitati mici de exsudat seros.
Īn urma cronicizarii procesului inflamator, mai ales cānd cantitatea de fibrina este mult prea mare, se produce o cronicizare a procesului inflamator prin crearea unor punti de tesut conjunctiv. Ca urmare a acestui proces, apar zone de aderenta īntre foitele seroase denumite bride sau sinechii.
|
