Materiale de obturatie definitiva

Materiale de obturatie definitiva

Msteriale compozite

Compozitia chimica:

FAZA ORGANICA

_este o faza continua, polimorfa, constituita dintr-un amestec de monomeri si adotivi(5%);

Monomerii fazei organice sunt:

-monomeri principali, de baza ;

-monomeri de dilutie, de adittie;

Monomerii principali

-MMA – a fost primul monomer de baza utilizat;

-acesta era foarte putin rezistent la abraziune, nu prezenta o etanseizare buna si avea o tendinta mare de colorare in timp;

-in 1951, la MMA se adauga pentru prima oara particule de umplere din oxid de aluminiu, pentru a reduce contractia de priza a materialului in momentul polimerizarii sale

-BisGMA- rezulta din legarea la fiecare extremitate a unei molecule de bisfenol un grup glicidilmetacrilat,

-BisAGMA- este un bisfenol-a-diglicidilmetacrilat rezultat prin actiunea dintre metacrilatul glicidinic(GMA) cu bisfenol acetona(BisA);

Din cauza gruparilor –OH secundare ce formeaza cu alte grupari –OH din molecula de BisGMA punti de hidrogen, precum si datorita masei moleculare mari, monomerii de baza tip BisGMA, au vascozitate crescuta. Pentru a mari proprietatile hidrofile ale rasinii si pentru ai scadea vascozitatea s-a incercar eliminarea gruparilor –OH secundare, precum si utilizarea unor monomeri alternativi pe baza de utretan dimetacrilati, care sa inlocuiasca partial sau total BisGMA.Acestia au vascozitate mai mica, sun mai hidrofili si au o duritate mai mare.

Proprietatile cerute monomerilor de baza sunt:

contractie minima de polimerizare;

vascozitate si volatilitate mica;

absorbtie minima de apa;

aderenta la tesuturile dure dentare;

toxicitate minima pentru pulpa dentara;

Monomerii de dilutie

Au rolul de a dilua monomerul de baza. Ei au o masa moleculara mai mica decat monomerii de baza si au fost introdusi in compozitia fazei organice a materialelor compozite pentru a le reduce vascozitatea si a permite manipularea clinica mai buna a materialului. Acestia sunt:

-TEG-GMA, trietilen glicol dimetacrilat;

-EG-DMA, etilen glicol dimetacrilat;

-HEMA, hidroxietil metacrilat;

Denunmiti in raport cu grupele polimerizabile ca monomeri diluanti:

-monofuncitonali, cu o grupare polimerizabila;

-bifunctionali,cu doua grupari polimerizabile;

-trifunctionali, cu trei grupari polimerizabile, ei reprezinta 25% din totalul masei organice;

Scaderea vascozitatii masei organice, datorata acestor monomeri de dilutie, permite umectarea usoara a suprafetelor de smalt gravate acid. Diferentele de vascozitate ale diferitelor materiale compozite aflate pe piata, se datoreaza proportiei de monomeri de dilutie pe care ai contin. Gruparile polimerizabile permit participarea monomerilor de dilutie la reactia de polimerizare.

Aditivii, in proportie de 5% din componenta fazei organice a  compozitelor, difera in raport cu modul de polimerizare astfel:

-Rasinile compozite chimico-polimerizabile, sistem bicomponent, au urmatorii aditivi:

-initiatorul de polimerizare care, cel mai des este peroxidul de benzoil(POB) sau un derivat de acid sulfinic in proportie de 0,5-2,5% si ester inglobat in pasta catalizator;

-acceleratori ai polimerizarii, reprezentati de amine aromatice tertiare cum ar fi N,N,-dimetil-p-toluidina care a fost inlocuita de N,N-dietanol-p-toluidina(0,5-3,2%);

Acestia se gasesc in pasta de baza.

-Rasinile compozite monocomponente, fotopoklimerizabile, au urmatorii aditivi

-fotosensibilizatori, care au scopul de a initia fotopolimerizarea, cum ar fi eterul etilic sau metilic al benzoinei;

Alti aditivi:

-inhibitori ai polimerizarii, ei au scopul de a nu permite polimerizarea materialului compozit in timpul polimerizarii sale;

-stabilizatori de ultraviolete, care absorb radiatiile ultraviolete;

-coloranti, pigmenti, impuritati;

Faza anorganica

-este cunoscuta si sub denumirea de umplutura;

-particulele ce compun umplutura se deosebesc intre ele atat prin compozitia chimica, cat si prin marimea particulelor;

din punct de vedere al structurii chimice, particulele sunt in general substante minerale, compusi de siliciu in diferite forme cristaline( cristobalit,trinidit, cuart), silicat de aluminiu, saruri de bariu, zinc, zirconiu, ytriu, etc;

dupa marime, particulele care alcatuiesc faza anorganica pot fi:

-megaparticule(>100 micrometri);

-macroparticule(intre 10-100 micrometri);

-midiparticule(intre 1-10 micrometri);

-microparticule( intre 0,01-0,1);

-nanoparticule(intre 0,005-0,001);

marimea particulelor este dictata pe de o parte de structura lor chimica, dar si de modul de preparare, asadar;

particulele mari: se prepara din cuart, sticla, caramica, prin macinare(maruntire) si cernere, obtinandu-se particule ascutite, sub forma de aschii. Marimea lor se incadreaza intre 10-100 micrometri.pentru a se obtine radioopacitate, la acestea se adauga bariu, strontiu,lantan.

Particulele mici: se prepara prin hidroliza si precipitare, sunt radiotransparente si alcatuite si oxid de siliciu amorf.

Materialele compozite se impart in functie de marimea particulelor de umplutura:

compozite cu macroparticule, conventionale;

compozite conventionale moderne-cu microparticule;

compozite hibride;

Compozitele cu macroparticule

-au fost primele rasini aparute in practica stomatologica;

-contineau ca monomer de baza BisGMA si macroparticule de cuart ale caror dimensiuni puteau ajunge pana la 100 micrometri;

Neajunsurile compozitelor conventionale:

Duritate mare, cuartul fiind foarte dur, nu permitea realizarea unor particule fine prin macinarea sa;

Datorita particulelor mari si a duritatii mari a acestora, obturatiile realizate au o suprafata neregulata, aspra dupa priza si nu permit realizarea unor suprafete netede prin finisare;

Nu sunt radioopace decat daca li se adauga saruri de strontiu si bariu care sunt elemente minerale mai moi si confera pe langa radioopacitate si posibilitatea realizarii unor surprafete mai netede;

Au coeficient ridicat de expansiune termica, mai mare decat al tesuturilor dure dentare;

Matricea de rasina se uzeaza prin abraziune mult mai repede decat particulele anorganice, ceea ce duce la aparitia unor suprafete neregulate si, in timp, la modificari coloristice prin impregnare.

Compozite conventionale moderne

Compozitele conbentionale moderne incearca sa micsoreza neajunsurile semnalate ale primei generatii, utilizand alte tipuri de umplutura, particule mai putin dure ca cuartul, care sa permita obtinerea prin macinare a unor particule mai fine, care sa realizeze suprafete mai netede, mai usor de lustruit.

Apar astfel particule cu dimensiuni submicronice, e ordinul a 0,1-0,04 , realizate din silice coloidala. Aceasta se obtine prin procese chimice si anume, prin ardeerea tetraclorurii de siliciu intr-un amestec de H si O gazos, obtinandu-se hidrolizarea si precipitarea la temperaturi inalte a particulelor de oxid de siliciu, de unde si denumirea de silice pirolitica sau pirogena. Particulele astfel obtinute fiind foarte mici, cantitatea lor pe unitate de volum al materialului este mare, crescand foarte mult greutatea materialului. Ele permit o ameliorare importanta a aspectului estetic al restauratiei permitand o finisare ce lasa in urma suprafete mai fine, mai netede.

Datorita particulelor mici, nu poate fi asigurat un continut suficient de mare de umplutura, ceea ce face ca proprietatile mecanice ale acestor tipuri de materiale compozite sa nu fie foarte bune.Ele au:

o vascozitate mare;

un procent crescut de masa organica;

un coeficient de expansiune termica mai mare decat celelalte materiale compozite;

un coeficient crescut de absorbtie al apei;

un modul de elasticitate scazut;

sunt mai vulnerabile la abraziune;

Aceste neajunsuri au dus la aparitia de noi dehnologii prin care microumplutura este incorporata in matricea organica. S-au realizat astfel:

- Particule omogene- realizate doar experimental, obtinute prin dispersarea particulelor mici de siliciu coloidal in matricea organica nepolimerizata, ceea ce duce la cresterea mare a vascozitatii la concentratii mici de silice. Ele dau aspect fizionomic foarte bun dar proprietatile materialului sun t slabe.

-Particule heterogene- menite sa mareasca concentratia de microumplutura din compozit pana la nivelul care sa permita imbunatatirea proprietatilor lor mecanice nesatisfacatoare cu particule omogene.

S-au folosit solutii tohnologice prin care sa se realizeze [articule cu dimensiuni mai mari de 20-30 denumite complexe, care sa permita o impachetare mai densa, dar sa pastreze structura de microparticule. Aceste complexe sunt dispersate in faza organica in care anterior s-a dispersat silice coloidala pirolitica. Aceste particule pot fi:

particule prepolimerizate sub forma de aschii. Pentru obtinerea lor, rasina cu microparticule este polimerizata si apoi maruntita sub forma de particule de umplutura si acestea sunt incorporate in rasini ce contin microparticule de silice coloidala care apoi vor fi polimerizate dupa inserarea materialului in cavitate; prin aceasta metoda se reduce contractia de polimerizare.

Particule prepolimerizate sferice, care permit o condensare optima;

Complexe de microparticule condensate. Microparticulele se oxid de siliciu sunt sinterizate intr-o masa poroasa care se va macina pentru a forma particule condensate de oxid de siliceiu cu diametrul de 25 mm. Acestea se incorporeaza alaturi de microparticule aditionale in rasini nepolimerizate.

Rasina compozita microincarcata poate fi BisGMA sau UDMA, si rasinile compozite astfel obtinute pot fi auto sau fotopolimerizabile. Folosind o combinatie de particule prepolimerizate sub forma de aschii cu complexe de microparticule condensate(aglomerate), va creste continutul de microumplutura anorganica pana la 75%.

Pentru ca acestea nu sunt radioopace, li se va adauga Yterbiu sau zirconiu care sa le confere radiopacitatea necesara.

Compozite hibride

Aceste contin o combinatie de macro si microparticule, si sunt probabil cele mai folosite compozite.Ele, datorita combinatiei amintite, immbina calitatile celor doua tipuri de particule si anume, calitatile fizice ale compozitelor cu particule conventionale cu cele estetice ale compozitelor cu microumplutura.

Principala modificare a acestora este in proportia si distributia particulelor de diferite marimi, pentru ca, in functie de acestea se mareste procentul de umplutura a rasinii. Ele contin cam 70-80% umplutura anorganica, particulele umpluturii anorganice avand dimensiuni ceva mai mici decat cele din compozitele conventionale, pana la cele submicronice din compozitele cu microumplutura.

Particulele mici, submicronice, se gasesc dispersate si ocupa spatiile dintre particulele anorganice mari, neregulate. Astfel se imbina proprietatile fizice ale celor doua tipuri de compozite

Rasina de baza a acestor compozite hibride este BisGMA, dar poate fi si UDMA si sunt, in general radioopace si cel mai frecvent fotopolimerizabile.

Azi, in nomenclatura materialelor compozite apar termeni meniti sa scoata in evidenta mai clar compozitia si structura lor. Astfel, se utilizeaza in raport cu continutul in umplutura minerala termenii de:

Compozite monomodale care la randul lor pot fi:

-compozite conventionale, cu macroumplutura;

-compozite cu microumplutura:

-de inalta densitate, create pentru dintii laterali, cu proprietati fizico-chimice ameliorate, cu structura heterogena, cu complexe prepolimerizate, ce permit o incarcare minerala suficienta;

-sferoidala, macinate, indicate in special pe dintii laterali, a caror forme neregulate si dimensiuni mici ale particulelor permit realizarea unei densitati ridicate a umpluturii;

-compozite bimodale, caer sunt compozitele de prima generatie tip Oclusion Ful-Fil.

Agentii de cuplare(de legatura);

Scopul agentilor de cuplare este acela de a uni particulele de umplutura ale fazei anorganice cu monomerii fazei organice a materialelor compozite. De aceasta legatura depinde rezistebnta si durata compozitului. Agentii de legatura cei mai uzuali sunt silanii X-Si(OR)3, cu grupari polimerizabile X sau hidrolizabile R. Prin hidroliza, rezulta silanoli.

Agentul de legatura este metacriloxiipropil-trimetoxisilan. Legatura se face cu ajutorul moleculelor bipolare. La inceput s-au folosit vinil silanii, apoi metacriloxipropil trimetoxi-silanul.

Legatura intre faza organica si cea anorganica a compozitului prin agentul de legatura este una mecanica si chimica. In ultimul timp, pentru realizarea unei legaturi mecanice mai bune a particulelor de umplutura cu rasina de baza, se incearca realizarea unor particule de suprafata neregulata, rugoasa, care permit o oarecare imbunatatire a ancorarii in porii acestora a rasinii de legatura.

In cazul polimerizarii compozitului, gruparile monomerului participa impreuna la reactie realizand legaturi covalente si punti de hidrogen, rezultand o legare chimica de suprafata a particulelor de umplutura . Aceasta legare chimica prezinta avantaje pentru ca, in conditii ideale, ea poate determina o distribuire continua a fortelor de solicitare intre umplututra si matrice precum si faptul ca, intr-o anumita masura, liantul protejeaza agentul de umplutura impotriva degradarii hidrolitice.

-inca nu se cunoaste numarul de legaturi necesare pentru a realiza o rezistenta durabila la nivelul suprafetei intermediare, dar se stie ca ea este influentata de:

-forma geometrica a suprafetei particulelor de umplutura;

-compozitia umpluturii;

-prezenta impuritatilor;

Cercetarile intreprinse au aratat ca zona de minima ezistenta a rasinilor compozite se afla la nivelul unirii celor doua compoente.

Polimerizarea rasinilor compozite

Rasinile compozite se diferentiaza intre ele si prin modul de polimerizare. Asfel, se cunosc mai multe sisteme de initiere a polimerizarii:

sistem de activare chimica(autopolimerizare);

sistem de activare prin fotopolimerizare;

sistem dublu activat, prin fotopolimerizare si polimerizare chimica.

Sistemul de acticare chimica a polimerizarii

Materialele compozite ce prezinta acest sistem de polimerizare prin activare chimica sunt comercializate sub forma de:

-pasta-pasta;

-pulbere-lichid;

-pasta-lichid;

Initiatorul de priza este de regula peroxidul de benzoil, sau un derivat al acidului sulfinic.

Catalizatorul sau acceleratorul de priza este o amina tertiara aromatica. Combinare celor doua parti componente, respectiv pasta/pasta si lichid/pulbere sau pasta, se face in principiu, in proportie de 1/1, dar variatiile acestui amestec pot merge pana la 2/1 in favoarea uneia sau alteia din parti. Ea duce la eliberarea de radicali liberi care vor initia polimerizarea rasinii.

Radicalii liberi generati decsistemul de initiere, se ciocnesc de dublele legaturi C=C ale monomerului si se leaga de un electron al dublei legaturi, lasand celalalt electron liber. Astfel, molecula de monomer devine radical liber si procesul continua.

In compozitele cu initierre chimica, ractia este elativ uniforma in tot volumul materialului; totusi, o mare parte din gruparile metacrilat raman nepolimerizate chiar dupa cateva ore.

Polimerizara este incetinita de prezenta oxigenului, care este absorbit de radicalii liberi. Orice rasina care vine in contact cu aerul in timpul polimerizarii, va dezvolta un strat de suprafata nepolimerizat datorita difuziunii oxigenului in lichidul rasinii. Acest strat nepolimerizat de suprafata, este mai subtire la compozitele fotopolimerizabile decat la cele activate chimic.

Viteza de polimerizare, timpul de lucru si rezistenta compozitului depind de:

-tipul si cantitatea de stabilizator si inhibitor, precum si raportul dintre ele;

-raportul POB/amina;

-tipul de monomer si de umplutura anorganica;

-temperatura mediului ambiant in momentul polimerizarii;

Acest tip de polimerizare are avantajul ca:

-nu necesita aparatura speciala;

-asigura polimerizarea uniforma independent de grosimea stratului de compozit;

Dezavantajele sunt:

-instabilitate cromatica datorita reactiei dintre amina tertiara si peroxid;

-timp de lucru relativ scurt si timp de modelare limitat(2-3 minute);

-inglobarea de aer in timpul prepararii materialului;

-culoare neomogena daca cele doua componente(paste) nu au aceeasi cuoloare si nu au fost amestecate corect;

-biocompatibilitater limitata datorita toxicitatii aminelor pentru tesutul pulpar;

-fularea incorecta poate genera goluri in masa materialului restaurator;

-prelucrarea mecanica, finisarea si lustruirea restauratiei pot determina aparitia unor suprafete rugoase responsabile de modificarile de culoare ulterioare si acumularea de placa bacteriana.

Sistemul de activare a polimerizarii orin radiatii(fotopolimerizare);

Radiatiile care pot determina activarea fotopolimerizarii pot fi;

-incoerente;

-radiatii ultraviolete;

-radiatii vizibile;

-radiatii coerente;

Initierea fotopolimerizarii prin radiatii incoerente ultraviolete;

Radiatiile ultravioelte au constituit primul sistem utilizat.

Aza organica a compozitelor fotopolimerizabile cu ajutorul radiatiilor ultraviolete continea in proportie de 2% un fotosensibilizator, de regula eterul metilic sau etilic al benzoinei. La iradierea materialului cu rqadiatii ultraviolete cu lungime de unda de 265 nm furnizate de o lampa speciala, fotosensibilizatorul absoarbe radiatiile ultraviolete si se descompune in radicali liberi ce vor initia polimerizarea monomerilor.

Cmpozitele cu acest sistem de initiere a polimerizarii sunt livrate sub forma de pasta unica, introdusa intr-o seringa. Avantajele lor sunt:

o mai buna stabilitate cromatica datorita absentei aminei tertiare;

timp nelimitat pentru aplicarea si modelarea materialului restaurator;

- duritate crescuta a restauratiei;

-manipulare usoara;

-polimerizarea fiind completa in 20-30 secunde, toxicitatea materialului compozit asupra pulpei dentare este scazuta;

Dezavantajele tin de proprietatile razelor ultraviolete care:

-sunt nocive pentru retina si tegument;

-nu trec prin peretii de smalt determinand o polimerizare insuficienta a materialului compozit in aceste zone, sub peretii de smalt;

-au putere mica de penetrare, maxim 1,5 mm;

-polimerizarea are loc doar atata timp cat actioneaza sursa de lumina;

-nu poate fi utilizata la materiale compozite cu microumpluturi deoarece, datorita dimensiunilor mici ale particulelor, radiatia ultravioleta se disperseaza foarte mult scazandu-I astfel penetrabilitatea.

Initierea polimerizarii prin radiatii luminoase incoerente, in spectrul vizibil

La acest tip de initiere a fotopolimerizarii, lampa de u.v. a fost inlocuita cu o lampa cu filtru triplu, care furnizeaza o radiatie cu lungimea de unda intre 420-450 nm, deci in domeniul lungimii de unda vizibile(400-800 nm). Sursa de lumina a fost la inceput un bec cu halogen de 75-150 W.

Rasinile compozite activate cu lumina vizibila au un sistem de activare bicomponent, format din dicetona (camforchinona si cetone aromatice) si o amina tertiara. Dicetona fotosensibilizata, de obicei camforchinona, absoarbe energia radianta cu lungimea de unda de cca. 470 Nm(lumina albastra) si terce in stare de excitare. La momentul oportun de excitare, dicetona se combina cu amina tertiara si rezulta un complex oportun care se descompune, cu eliberarea de radicali liberi si acestia vor initia polimerizarea rasinii.

Profunzimea pana la care patrunde lumina este foarte importanta si ea depinde de o serie de factori. O mare parte a rasinii ramasa neactivata initial de actiunea luminii, in momentul prizei va ramane nepolimerizata. Polimerizarea nu este niciodata completa, o maer parte a gruparilor metacrilat ramanand nepolimerizate chiar dupa cateva ore. Cu cat gradul de polimerizare este mai ridicat, cu atat proprietatile fizice ale compozitului sunt mai stabile.

Gradul de conversie al dublelor legaturi C=C ale monomerului la 0,2 mm sub suprafata unui compozit fotopolimerizabil optim este de 44-75% deci, cantitatea de metacrilat nepolimerizat este de 25-56% si ea depinde deconcetratia diferitilor monomeri. O conversie mai mare face sa creasca concentratia de polimerizare. Dublele legaturi ramase la capatul lanturilor dupa fotopolimerizarea initiala devin neutilizabile in 24 ore pentru viitoarele legaturi.

Timpul de injumatatire al radicalilor liberi ramasi, potential reactivi, este de numai 30-50 ore, ceea ce inseamna ca majoritatea reactiilor ce au loc in timpul mecanismului de priza si contractia consecutiva lor, vor avea loc in primele secunde in timpul fotopolimerizarii si se completeaza in urmatoarele doua zile;

Sursa de lumina influenteaza adancimea polimerizarii si gradul de conversie al monomerilor. Lampa cu halogen, folosind o sursa incandescenta a carei temperatura la nivelul becului atinge valori de 400 grade celsius, face ca numai 10% din energia produsa sa foe utilizata pentru emisia de radiatii vizibile.

Acest lucru a detrminat initierea unor cercetari pentru gasirea unor lampi care sa o inlocuiasca pe aceasta. Astfel, cercetatorii japonezi au introdus lampi cu diode LED care au avantajul ca:

-asigura o adancime mai mare de polimerizare;

-realizeaza un grad sporit de conversie a monomerilor reziduali;

-nu emit radiatii ultraviolete;

-au o actiune rapida;

-au putere mai mare de penetrare;

Lungimile de unda ale acestor radiatii emise de lampile LED sunt de 420-450 nm.

Un alt tip de sursa de lumina folosita pentru fotopolimerizare este acela al lampilor TriLight, care ofera posibilitatea variatiei luminoase permitand astfel modelarea desfasurarii prizei materialului compozit si contractiei consecutive acesteia. Exista astfel posibilitatea realizarii unei intensitati luminoase mai reduse, medie sau standard.

De asemenea, se cunosc astazi sursele luminoase de maer putere, su frecventa in sistem stroboscopic(descarcae electrica in xenon, plasma), ce permit fotopolimerizarea aproape instantanee(3-5 minute), eliminand astfel contractia de priza si timpul de lucru. Totusi, sursele de lumina mai puternice, crescand viteza de polimerizare, vor duce la o cantitate mai mare de monomeri liberi.

Avantajele polimerizarii prin radiatii viibile sunt:

-polimerizare se face in profunzime(2-3 mm);

-penetreaza tesuturile dure dentare;

-timpul de priza al materialului este de (20-30secunde);

-suprafata restauratiei este neteda, fara porozitati;

-priza completa elimina toxicitatea materialului restaurator pentru pulpa dentara;

-confera stabilitate coloristica mare;

Initierea fotopolimerizarii prin radiatii coerente vizibile tip laser

Laserul este un generator e lumina cuantica, ce permite amplificarea luminii prin stimularea emisiei de radiatii coerente(la care fotonii sunt in aceeasi faza si merg in aceeasi directie), cu luminozitate ridicata, densitate energetica inalta, monocromatica si care pot fi directionate strict.

Laserii au o paleta larga de aplicatii in stomatologie, in ultimul timp gasindu-si utilitatea si in fotopolimerizarea materialelor compozite. Astfel, laserii cu Argon sunt folositi in polimerizarea compozitelor demai bine de 5 ani si prezinta avantaje certe fata e polimerizarea conventionala in sensul ca:

-lampa cu raze laser se aplica oe stratul de compozit o perioada mai scurta(10 secunde) in loc de 20-40 secunde cat este necesar pentru lumina vizibila coerenta;

-se reduce timpul de lucru si creste confortul pacientului;

-aer penetrabilitate de 5-6 mm; se recomanda totusi polimerizarea in straturi de 2 mm compozit timp de 10 secunde per strat;

-asigura un grad inalt de polimerizare, imbunatatind calitatile mecanice ale compozitului;

-cantitatea de monomer rezidual este mica, efectul pulpo-toxic mai mic;

Primul timp in procesul de fotopolimerizare este initierea, fotoreductia camforchinonei care declanseaza formare de redicali liberi care vor actiona cu noi molecule de monomer rezidual propagarea polimerizarii. Reactia se repeta mereu pana se intalnesc doi radicali liberi(terminarea polimerizarii);

Aparatele laser utilizate in procesul de fotopolimerizara au si urmatoarele avantaje:

-sunt usor de manevrat;

-sunt programabile;

-sunt ergonomice;

-sunt relativ mici;

-folosesc curent electric de 220V(sau 110 V); iar pentru racire folosesc apa sau aer;

-permit reglarea intensitatii luminii;

-au semnal sonor si/sau vizual care anunta timpul expunerii;

-au piesa de mana cu deschidere de 12 mm, numeroase accesorii utile in zonele mai greu accesibile;

-reudc hipersensibilitatea postoperatorie;

Totusi, datorita pretului mare de cost al aparatului carea atrage dupa sine si cresterea pretului de cost al realizarii restauratiei, datorita faptului ca necesita aparatura speciala si personal calificat precum si mijloace de protectie suplimentare pentru pacient, medic, asistenta medicala, deocamdata acest tip de aparat se utilizeaza in fotopolimerizarea materialelor compozite destul de rar.

Initierea polimerizarii cu ajutorul unor sisteme cu dubla activare

Aceste sisteme de initiere a polimerizarii materialelor compozite au un sistem de initiere prin fotopolimerizare si chimic, iar activarea chimica continua si completeaza reactia de priza.

Acest tip de compozite dual polimerizabile au aparut datorita faptului ca timpul de polimerizare ste scurt la compozitele cu initiere chimica a polimerizarii, precum si faptului ca, in timupul prepararii materialului restaurator, se remarca o crestere continua a vascozitatii acestuia.

Prelungirea timpului de lucru se obtine prin initierea foto a polimerizarii; de asemenea, acest sistem elimina inconvenientul persistentei in profunzimea compozitului fotopolimerizabil a unor zone ramase nepolimerizate, oplimerizarea acestor zone fiind asigurata de sistemul de initiere chimica.

Proprietatile rasinilor compozite

Proprietatile rasinilr compozite depind de o serie de factori precum:

-tipul matricei, a rasinilor fazei organice;

-dimensiunea si compozitia particulelor de umlutura ale fazei minerale;

-tipul si cantitatea agentului de cuplare silanic;

Proprietatile mecanice

DURITATEA

Unitatea de masura pentru duritatea suprafetei rasinii compozite este indicele Knoop.Acesta difera in functie de tipul materialului compozit. Astfel, la materialele compozite cu macroumplutura si la cele hibride, indicele Knoop este de 35-65 Kg/mm2, pe cand la cele cu microumplutura este de doar 10-39 Kg/mm2. Duritatea restauratiei depinde si de gradul de polimerizare si ea oate fi crescuta cu 2-4% printr-o polimerizare aditionala, dupa adaptarea ocluzala si finisarea restauratiei.

REZISTENTA la uzura

Materialele de estauratie trebuie sa prezinte o rezistenta la uzura egala cu a smaltului din zona restaurata. Rasinile compozite au o uzura complexa:

-o degradare chimica, hidrolitiza a componentelor sale;

-o degradare fizica a suprafetei restauratiilor;

Degradarea fizica a restauratiei la nivelul suprafetei sale este determinata de doi factori:

-abraziunea;

-oboseala materialului restaurator asociata cu stresul intermitent la care este supus in timpul proceselor de masticatie;

Aceasta uzura se asociaza cu oasprire a suprafetei restauratiei datorata partial( la compozitele cu microumplututra) zgarierii compozitului si pierderii particulelor de suprafata si datorita frictiunii(la compozitele cu macroumplutura), ducand la o pierder de substanta verticala importanta, neomogena.

Pe suorafetele expuse unor forte masticatorii mari apar microfisuri atat la suprafata restauratiei cat si sub particulele de macroumplutura.

Importanta estesi uzura smaltului dintilor antagonisti care depinde de tipul e compozit utilizat. Cu cat particulele de umplutura sunt mai mari cu atat uzura surpafetei compozitului este mai mare si uzura dintilor antagonisti este mai importanta.

Compozitele cu particule de cuart dau o uzura mai importanta smaltului dintilor antagonisti decat cele cu bariu, staniu sau alte materiale de umplutura.

Fenomenul de oboseala a materialului compozit determina compromiterea restauratiei, cu aparitia de fisuri in matricea organica, ca urmare a solicitarilor masticatorii. In interiorul materialului de restauratie se produc modificari ce nu sunt vizibile cu ochiul liber, si care mobilizeaza particulele de umplutura si submineaza integritatea restauratiei prin aparitia e fisuri.

MODULUL DE ELASTICITATE

Modulul de elasticitate indica rigiditatea materialului de restauratie si este masurat in Gpa. El difera in raport cu tipul materialului compozit astfel:

-compozitele cu microumplutura au modulul de elasticitate de 4-8 Gpa;

-compozitele cu macroumplutura si cele hibride au un modul de elasticitate de 8-19 Gpa;

Cu cat cantitatea de umplutura este mai mare cu atat rigiditatea compozitului este mai mare, asemanatoare cu cea a dentinei(18,5 Gpa), dar mai mica decat a smaltului(82,5 Gpa). Materialele de restauratie cu un modul de elasticitate mic se deformeaza usor sub actiunea fortelor de masticatie puternice, de aceea trebuie folosite materiale compozite cu modul de elasticitate ridicat, cu o valoare apropiata de cea a dentinei, de aceea trebuie folosite materiale compozite cu un modul de elasticitate ridicat, cu o valoare apropiata a dentinei, mai ales pentru restaurarea dintilor laterali;

Rezistenta

-Este proprietatea fizica care se refera la rezistenta materilului compozit la compresiune si tractiune. Ea este inferioara materialelor de restauratie metalice(amalgame). Rezistenta la compresiune este mai mare decat cea la tractiune, fara implicatii clinice deosebite.

-Rezistenta la fractura este importanta si ea se refera la energia necesara pentru a propaga o fractura in masa materialului compozit. Dupa priza finala a materialului, apar in masa restauratiei icrofisuri ce pot duce in timp la fracturi, mai ales in zonele de minima rezistenta. Cu cat cantitatea de umplutura este mai mare si particulele au dimensiuni mai mari, cu atat rezistenta la fractura a compozitelor estemai mare, astfel:

-compozitele cu microumpluturi au rezistenta la fractura de 0,7-1,2 MN/m2;

-compozitele cu macroumplutura si cele hibride au o rezistenta la fractura de 1,4-2 MN/m2;

Rezistenta la fractura scade in timp in mediul bucal datorita absorbtiei de apa si degradarii fizice;

Proprietatile fizice

Coeficientul de dilatare termica

La rasinile compozite, coeficientul de dilatare termica ste mult mai mare decat cel al dentinei, acest lucru avand o importanta clinica deosebita;

-coeficientul de dilatare termica al dentinei este de;

-coeficientul de dilatare termica al smaltului este de ;

-coeficientul de dilatare termica al compozitelor conventionale cu macroumplutura si hibride este

-coeficientul de dilatare termica al compozitelor cu microumplutura este

Acest coeficient de dilatare termica face ca, la modificarile de 1 grad ale temperaturii, restauratiile de compozit sa-si modifice dimensiunile de trei ori mai mult decat dintele, si etanseitatea inchiderii marginale se altereaza.

Difuzibilitatea termica a materialului arata capacitatea acestuia de a reactiona la stimulii termici temporari existenti in cavitatea bucala. Ea stopeaza transmiterea variatiilor termice din mediul bucal spre pulpa dentara.

RADIOOPACITATEA

Pentru materialele compozite obtinerea radioopacitatii necesita:

utilizara unor monomeri ce contin brom, iod;

Utilizarea umpluturilor anorganice radioopace cum ar fi sulfatul de bariu, wolframul de calciu, fluorurile lantanidelor, care insa modifica proprietatile rasinilor compozite. Se mai poate utiliza trifluorura de yterbiu, zirconiu.

Radioopacitatea compozitelor este foarte importanta ea permitand clinicienilor sa depisteze cariile secundare ca apar mai ales la nivelul restauratiilor proximale, la marginea gingivala a acestora. Radioopacitatea se masoara prin comparatie cu aluminiul si e constanta in mediul hidric.

ABSORBTIA APEI SI solubilitatea;

Rasinile compozite reactioneaza in mediul bucal prin absorbtie de apa. Aceasta apa absorbita modificaq proprietatile fizice si mecanice ale restauratiei in sens negativ, al alterarii lor, datorita scindarii hidrolitice a silanului de legatura. De asemenea, duce la prelungirea duratei polimerizarii deci a tensiunilor de contractie.

Absorbtia minima de apa pentru o saptamana admisa de specificatia ADA este de 1,7 mg/cm 2, iar saturarea se produce dupa 2-5 zile.

Rasinile cu microumplutura au o absorbtie mai mare a apei, de 1,5-2 mg/cm2, pecand cele hibride si conventionale au un indice de absorbtie al apei de 1,1 mg/cm2 datorita volumului mai mare de procent de rasina.

O cantitate limitata de apa absorbita e benefica obturatiilor mari si aceasta pentru ca ea vacompensa intr-o oarecaer masura contractia de priza.

Dupa polimerizarea completaa rasinii compozite, solubilitatea acesteia in apa este relativ scazuta, de 0,01-0,06 mg/cm2.

Absorbtia apei si solubilitatea rasinilor compozite depind de:

-tipul si cantitatea de monomer de baza si diluanti. Rasinile bazate pe UDMA au tendinta mai mica de absorbtie si solubilitate mai mica;

-este invers proportionala cu cantitatea de umplutura a rasinii. Cu cat procentul de umplutura este mai mic, cu atat absorbtia de apa este mai crescuta.

-gradul de polimerizare. Cu cat monomerii reziduali sunn in cantitate mai mare, cu atat creste si solubilitatea rasinii, un timp de polimerizare redus cu 25% face sa creasca absorbtia de 2 ori, iar solubilitatea de 4-6- ori.

-interactiunea dinre monomer si particulele de umplutura;

-gradul de solubilitate al moleculelor, cea mai putin hidrofila fiin TEGDMA;

-Compozitia salivei, vascozitatea ei;

Degradarea in mediul bucal

In timp, in mediul bucal se produce un proces de degradare al compozitului chiar daca acesta nu este supus fortelor de masticatie ci doar variatiilor chimice si termice. In acest proces de degradare sunt implicate:

-Gruparile metacrilat nereactionate, ramase dupa polimerizare care degradandu-se mai repede, pot fi extrase din masa rasinii;

-degradarea hidrolitica a bariului si strontiului ce poate duce la aparitia unei presiuni la interfata rasina/umplutura si in consecinta la aparitia de microfisuri;

-apa sau atacul chimic, ca si variatiile termice duc in timp la cedarea agentului silanic de cuplare.

STABILITATEA COLORISTICA

Restauratiile compozite sufera in timp, in mediul bucal, o modificare a culorii. Aceasta apare datorita unor cauze:

-extrinseci;

-intrinseci;

-o combinatie intre acestea;

Coloratiile extrinseci sunt detrminate de alimente precum: ceaiul, Coca-Cola, cofeina si aceasta prin absorbtia maxima de apa care are loc in primele 7-10 zile dupa inserarea materialului restaurator in preparatie. Inainte de polimerizarea completa, ele pot patrunde 3-5 micrometri in masa compozitului ducand la colorarea acestuia.

Porozitatea sau rugozitatea suprafetelor restauratiilor devin in timp favorabile colorarii compozitului, datorita alimentelor dar si bacteriilor cromogene din placa bacteriana, ce au o suprafata prielnica de depunere. Cu cat polimerizarea este deficitara, cu atat aceste doua defecte sunt mai importante.

Coloratiile intrinseci se datoresc oxidarii aminelor in exces in sistemul de initiere chimica a polimerizarii si in 1-3 ani apare o ingalbenire a restauratiei.

La compozitele fotopolimerizabile se observa o deschidere a culorii si cresterea transluciditatii cae se accentueaza in 24-48 ore, datorita probabil descompunerii camforchinonei. Ele, pe termen lung, sunt stabile coloristic daca polimerizarea a fost facut corect.

Contractia de polimerizare

In timpul polimerizarii, rasinile compozite sufera un proces de contractie de polimerizare care afecteaza foarte mult legatura la interfata dinte/restauratie.

Pentru compozitele conventionale, contractia volumetrica este de 10-25%, ca si pentru compozitele hibride, pe cand pentru coompozitele cu microumplutura contractia de polimerizare aer valori cuprinse intre 20-25%.

La compozitele fotopolimerizabile, cam 60% din contractia totala are loc in primul minut de fotoinitiere si prelungirea timpului de activare nu duce la cresterea contractiei totale. Contractia acestor materiale este centrifuga, spre sursa de lumina, ea este aceea ce tinde sa indeparteze rasina de peretii restauratiei.

La compozitele polimerizate chimic, contractia de polimerizare este mai lenta, spre centrul restauratiei, ceea ce determina un stres mai scazut la interfata restauratie/preparatie, cu o oarecare concavitate a suprafetei libere a restauratiei.

Contractia de polimerizare are impact asupra adaptarii restauratiei la pereti preparatiei, atat a celor din dentina cat si a celor din smalt.

Intarirea materialului de restauratie duce la aparitia de tensiuni de contractie cu o valoare de 2,4-7,3, si acestea se pot materializa prin fisuri in smalt, mai ales in 1/3 medie si cervicala a dintelui, fracturi ale peretilor cavitatilor. Cu cat volumul restauratiei este mai mare cu atat posibilitatea producerii fisurilor este mai mare.

In urma cercetarilor efectuate cu privire la contractia de priza se poate conchide ca:

-contractia de polimerizare este direct proportionala cu volumul de rasina polimerizata;

-forta de contractie se opune fortelor de adeziune ale rasinii si poate duce la microfisuri, goluri de aer;

-prin contractia materialului restaurator pot sa apara modificari ale dimensiunii intercuspidiene;

-cu cat restauratia este mai complexa cu atat tensiunile de contractie sunt mai mari;

-contractia de polimerizare are drept consecinta coloratia marginala, la interfata preparatie/restauratie si aparitia unei sensibilitati postrestaurative a dintelui.

Datorita consecintelor determinate de contractia de polimerizare, au aparut o serie de studii ce urmaresc sa realizeze rasini diacrilice fara contractie de polimerizare. S-au utilizat in acest scop compusi biciclici si o polimerizaer cu desfacerea inelelor aromatice. Astfel de monomeri biciclici sunt:

-spiro-orto-carbonatii-cei mai studiati monomeri biciclici, care determina o polimerizare aproape neutra din punct de vedere volumetric si dublarea adeziunii la smaltul gravat acid;

-spiro-orto-esterii;

-bicicloketal-lactonele;

-trioxi-biciclo-octanii;

Alta clasa de monomeri ce confera contractie de polimerizare mai mica este cea a oxibismetacrilatului la care s-a observat o reducere a contractiei de polimerizare cu 30-40% fata de cea a dimetacrilatului folosit frecvent in faza organica a rasinilor compozite;

Proprietati biologice

Raspunsul pulpar la materialele compozite este foarte greu de apreciat si mai ales este dificil de diferentiat efectul produs de elementele componente ale rasinilor compozite, in principal al fazei organice, de efectul produs de manoperele terapeutice de realizare a preparatiilor, efectele percolarii marginale si reactiile pulpare determinate de insasi evolutia procesului carios. Totusi, studiile de citotoxicitate arata ca rasinile compozite polimerizate pot induce iritatii pulpare minime, reversibile la nivelul tesutului pulpar. Toxicitatea lor se poate pune pe seama existentei monomerilor nepolimerizati, existenti in masa restauratiei dar si a comlexelor active de suprafata formate intre componentele cu greutate moleculara scazuta ale sistemelor de initiere fotopolimerizabile.

Daca restauratia este voluminoasa, rasina poate ramane neoplimerizata, daca este aplicata in cavitati profunde, direct pe canaliculele dentinare deschise si toxicitatea sa asupra tesutului pulpar va fi mai mare. De asemenea, rasinile polimerizate incomplet, mai ales cele cu continut scazut de umplutura, par a fi iritante pentru tesuturile gingivale. In absenta eliberarii de fluor in aceste zone nu mai apare rezistenta la formarea placii bacteriene astfel incat, orice rugozitate sau porozitate a materialului restaurator va determina acumularea de placa bacteriana, care, la randul sau, va accentua si mai mult iritatia gingivala deja existenta.

Gravarea acida a dentinei nu determina prin ea insasi o inflamatie a pulpei dentare si aceasta pentru ca acizii nu ajung la tesutul pulpar, dar gravarea indeparteaza stratul de detritus dentinar remanent si deschide canaliculele dentinare permitand astfel un flux pozitiv al limfei dentinare si determinand umiditatea crescuta a suprafetei dentinare.

Microfisurile marginale aparute ulterior vor pemite accesul florei microbiene la pulpa si iritatii pulpare consecutive, in situatia in care plaga dentinara ce va primi restauratia de rasina compozita nu va fi supusa procesului de hibridizare, proces care produce o buna sigilare marginala dar si sigilarea canaliculelor dentinare ce au fost supuse procesului de gravare acida.

O alta consecinta negativa pe care o poate avea o rasina compozita fotopolimerizabila este iritatia pe care lumina activatoare a fotopolimerizarii o poate produce asupra retinei, printr-o expunere prelungita a ochiului la lumina vizibila de 470 nm.De asemenea, lumina poate produce o crestere a temperaturii locale cu 0,5-10 grade printr0un strat de dentina de 1-2 mm grosime si astfel poate duce la afectarea tesutului conjunctiv pulpar.

Lumina activatoare cu radiatii ultraviolete poate sa produca leziuni ale epidermei pacientului sau a medicului, de aceea, utilizarea lampii producatoare de radiatii ultraviolete trebuie facuta cu foarte mare atentie.

CIMENturile ionomeri de stical (CIS);

Clasificarea cimenturilor ionomeri de sticla

-Dupa utilizarea lor, sunt:

-cimenturi ionomeri de sticla pentru cimentarea lucrarilor protetice;

-cimenturi ionomeri de sticla pentru restauratii coronare indicate in:

-cimenturi ionomeri de sticla pentru:-obturatii de baza;

-ca lineri;

-Dupa compozitia chimica sunt:

-CIS cinventionale bicomponente, pulbere-lichid;

-CIS anhidru;

-CIS fotopolimerizabile;

-CIS cu adaos de pulberi metalice;

Dupa mecanismul de priza:

-autopolimerizabile;

-fotopolimerizabile;

Dupa modul de prezentare:

-sistem bicomponent

-nedozat

-incapsule dozate

sistem anhidru dizolvat in:

apa distilata;

acid tartric;

sistem monocomponent, fotopolimerizabil.

Compozitie chimica

Cimenturi ionomeri de sticla convenionale

-se prezinta sub forma bicomponenta:

-pulbere: formata din particule de sticla cu diametrul de 20-50 mm care:

-la CIS de prima generatie era o sticla ternara de tip alumino-silicat polialchenoic acid;

-la CIS moderne are o compozitie chimica mai complexa, ele mai contin:

-fluoruri de aluminiu, calciu, natriu caer se adauga in scop:

-cariopreventiv;

-pentru cresterea rezistentei mecanice;

-scaderea gradului de transluciditate;

-particule de bariu, strontiu, lantan si o cantitate de corindon cu scopul de a imbunatati:

-transparenta;

-opalescenta;

-transluciditate;

-lichid, care:

-la prima generatie de CIS este acidul poliacrilic;

-la cimenturile moderne este constituit din acizi policarboxilici, acizi organici, acidul poliacrilic obtinut prin polimerizare fiind indispensabil pentru legaturile CIS cu tesuturile dure dentare. Aceste molecule ale acidului determina, direct proportional, cresterea rezistentei dar si a vascozitatii cimentului, ducand la o ingreunare a realizarii amestecului lichid-pulbere. La acizii utilizati in solutie apoasa se adauga, pentru imbunatatirea calitatii lor fizice:

-acid itaconic sau maleic ce permit:

-o limitare a cresterii vascozitatii cimentului;

-creste stabilitatea poliacizilor in solutii apoase;

-acizi di si tricarboxilici(3-buten-1,2,3,-tricarboxilic) pentru a creste:

-rezistenta mecanica finala;

-reactivitatea cimentului;

-aciditatea sa;

dar scade in acelasi timp legaturile CIS cu structurile dure dentare;

-acid tartric(10%) ce permite:

-prelungirea timpului de lucru;

-creste viteza reactiei de priza;

Cimenturi ionomeri de sticla anhidre

Cimenturile ionomeri de sticla anhidre sunt varianta recenta de CIS care prezinta acidul policarboxilic sub forma deshidratata, concentrat si amestecat direct cu pulberea. Pentru realizarea cimentului se amesteca pulberea astfel obtinuta cu apa distilata sau acizi(acid tartric). Aceasta malaxare va permite realizarea unui ciment foarte fin, utilizat pentru sigilare- cimentare.

Cimenturile ionomeri de sticla autopolimerizabile fac priza prin initiere acido-bazica, acidul fiind reprezentat de electroliti si baza de pulbere de sticla. Prin acesta reactie a sistemelor bicomponente particulele de sticla sunt dizolvate, cu formarea unei solutii acide ortosilicica.

Cimenturi ionomeri de sticla fotopolimerizabile

O cucerire recenta, o reprezinta cimenturile ionomeri de sticla care prezinta in plus fotoinitiatori de polimerizare, asemanatori celor care se gasesc la rasinile compozite fotopolimerizabile rezultand astfel un compus hibrid. 

Cimenturile ionomeri de sticla fotopolimerizabile pot fi :

-sistem bicomponent: pasta-lichid sau pasta pasta;

-sistem monocomponent: pasta;

Sistemele bicomponente pot fi

-nedozate;

-dozate(capsule);

Pulberea CIS fotopolimerizabile contine un amestec de sticla fluoro-alumino-silicat, acid tartric si acid poliacrilic modificat, iar lichidul lor este o solutie apoasa pe baza de HEMA, initiatori solubili si activatori fotosensibili;

Reactia lor de priza este dubla:

o reactie chimica clasica tip acid-baza, cu formarea unui gel poliacrilat;

o reactie de formare a unui del de silice(silicogel) care intareste si leaga particulele de sticla.

Aplicarea cimenturilor ionomeri de sticla in aceasta forma cere mult timp(10 minute) de lucru si lasa grupari metacrilat nepolimerizate; de aceea, s-a inrodus un sistem tripolimerizabil, ce prezinta o a treia reactie de pirza relativ rapida, initiata de un catalizator. Ea permite dezvoltarea unor proprietati fizice optime si acolo unde lumina nu poate patrunde. Este o autopolimerizare la intuneric a grupurilor metacrilice ce se desfasoara in trei faze;

-Reactia acid-baza initiata in momentul in care pulberea intra in contact cu lichidul si care se poate derula si la intuneric;

-o reactie autoinitiata a radicalilor liberi metacrilici, initiata tot de contactul pulbere-lichid;

-o reactie fotoinitiata a radicalilor liberi metacrilici, declansata de lumina lampii de fotopolimerizare. Ea produce fotopolimerizarea materialului pana in zona in care lumina poate penetra materialul.

Cimenturile ionomeri de sticla modificate cu particule metalice

Cimenturile ionomeri de sticla modificate cu particule metalice reprezinta o alta varianta a cimenturilor ionomeri de sticla, aparute din dorinta continua de a imunatati unele din proprietatile fizice ale CIS conventionale, in principal rezistenta la abraziune. Acestea prezinta doua categorii:

-Un sistem mixt, alcatuit din sticla de alumino-fluoro-silicat care reactioneaza cu un acid acrilic si formeaza o matrice de saruri ce inconjoara particulele de sticla nereactionate si pulberea metalica.

-Ciment alcatuit din sticla ractiva ce a fost fusionata termic cu marticule metalice(Ag) inainte de a fi transformatain pulbere. Aceasta sticla imbogatita cu argint va reactiona cu acidul acrilic si va forma o matrice ce va inconjura perticulele nereactionate

Diferenta dintre cele 2 tipuri de CIS imbogatie cu pulberea metalica este ca, la o doua categorie de cimenturi modificate, nu exista particule metalice libere in compozitie dupa priza materialului.

Aceste cimenturi cu adaosuri de metale au urmatoarele carcteristici:

-rezistenta la avrasziune, compresiune, duritate superioara CIS conventionale;

-o cromatica mai asemanatoare smaltului, datorita oxidului de titan;

-priza rapida;

-sunt mai putin sensibile la contaminarea cu apa;

Aceste proprietati le indica pentru restaurarea dintilor temporari;

Proprietatile cimenturilor ionomeri de sticla

Cimenturile ionomeri de sticla se caracterizeaza prin:

-contractie de priza minima;

-expansiune termica similara cu cea a tesuturilor dure dentare si o conductibilitate termica redusa, asemanatoare cu cea a dentinei;

-sunt sensibile la umezeala atat in timpul insertiei cat si in primele ore de la aplicare;

-rezistenta la uzura este scazuta, ceea ce le face inutilizabile in zone in care exista stopuri ocluzale in ocluzie centrica, contacte interdentare sau functii incizale;

-au o suprafata rugoasa care determina acumulare de placa bacteriana dar sunt bine tolerate de parodontiul marginal, ceea ce le indica in restaurarile leziunilor de colet de tip abraziv sau eroziv. Au o mare rezistenta la abraziune.

-modulul de elasticitate este mai mic decat al cimenturilor conventionale;

-Duritatea de suprafata si rezistenta la compresiune este mai buna decat a cimenturilor policarboxilice.

-Aderenta foarte buna atat la nivelul smaltului cat si al dentinei sigurand o onchidere marginala buna. La nivelul smaltului aderenta lor este mai buna decat la nivelul dentinei, permitand reducerea infiltratiilor marginale si aceasta aderenta se realizeaza prin mijloace fizico-chimice, prin legaturi ionice si legaturi polare(punti de hidrogen). Aderenta nu necesita gravare acida, ci doar o conditionare a plagii dentinare cu acid poliacrilic 10% timp de 20 secunde sau acid poliacrilic 40% pentru 20 secunde, urmata de spalare cu apa calduta 30 secunde. Aderenta se produce si in mediu umed.

-Biocompatibilitatea asupra tesutului pulpar si a parodontiului marginal este recunoscuta, totusi, in cavitatile profunde, la care se apreciaza ca stratul de dentina este sub 0,5 mm, se indica aplicarea lor peste un liner cu hidroxid de calciu si aceasta pentru ca s-a constatat ca in aceste situatii pot determina necroza pulpara.

-Au efect cariostatic fiind donatoare de fluor si dupa priza, cu efect in prevenirea cariei secundare marginale si a recidivei de carie. Ele pot absorbi si alti ioni de fluor din medii pe caer ulterior pot sa-I elibereze in tesuturile dentare inconjuratoare.

-Stabilitatea coloristica este mai buna decat a cimentului silicat in timp insa, sufera o infiltrare a materialului care determina cresterea opacitatii sale. Sunt mai putin estetice decat compozitele si mai opace. Transluciditatea lor depinde de grosimea stratului de ciment, o grosime de 1mm, oferindu-le o transluciditate optima.

-Timpul de priza initial este de 3-8 minute, iar cel final de 24 h fiind influentat de umiditate, temperatura mediului ambiant care cu cat este mai ridicata cu atat timpul de priza se scurteaza, de raportul dintre partile componente ale cimentului si de marimea particulelor.

-Au o manevrabilitate relativ simpla si rapida si sunt mai rezonabili din punct de vedere economic;

COMPOMERII

-La inceput a aparut un hibrid intre cimenturile ionomeri de sticla si rasinile diacrilice compozite, cunoscute pe piata materialelor dentare in 1992 ca cimenturi ionomere modificate cu rasini. In 1993, apar sub denumirea de compomer, material restaurator care imbina proprietatile chimice ale glassionomerilor cu calitatile matrialelor compozite.Uneori sunt denumite si compozite modificate cu poliacid;

Sunt formate din rasina metacrilica carboxilata si sticla fluoro-alumino-silicat. Sunt materiale monocomponente, se prezinta sub forma de paste plasate in capsule sau seringi si se fotopolimerizeaza. Acest sistem monocomponent ofera o serie de avantaje:

-usurinta si comoditate in manipularea materialului;

-materialul prezentat in capsule sau seringi e ferit de contaminare si permite o aplicare curata.

Din punct de vedere estetic se apropie de calitatile materialelor compozite deci aspectul lor estetic este bun.

Sunt eliberatoare de fluor oferind astfel carioprotectie dar, din acest punct de vedere ele nu se ridica la gradul de protectie oferit de glassionomeri.

Cuplarea chimica a compomerului la tesuturile dure dentare are loc pe baza legaturilor ionice intre gruparile sale functionale hidrofile carboxilice si ionii de calciu din substants dentara cu care vine in contact. Complermentar pot aparea si lgaturi de hidrogen.

Compomerii nu necesita gravare acida si aceasta pentru ca ei prezinta un sistem adeziv ce contine primer autogravant, acest lucru constituind un mare avantaj prin scurtarea timpului de lucru.Totusi, s-a constatat ca acest sistem de adeziune dentara cu primeri autogravanti are o activitate acida slaba, nereusind sa graveze in smalt retentiii suficient de puternice, iar in stratul de dentina produc o demineralizaer de doar 0,2 microni. In aceasta situatie, adeziunea se deterioreaza rapid, dupa 6 luni putandu-se observa colorarea marginala a restauratiei sau carii secundare;

Compomerii pot fi flositi si cu sistemele adezive ale altor componente dar, in acest caz, necesita demineralizarea chimica a smaltului si a dentinei.

Compomerii sunt caracterizati prin urmatoarele proprietati:

-Rezistenta scazuta la uzura in compoaratie cu rsinile compozite;

-au o manevrabilitate facila;

-sunt eliberatoare de fluor;

-au modificari dimensionale mai mici decat glassionomerii si se apropie de cele ale rasinilor compozite;

-coeficientul de expansiune termica este apropiat de cel al structurilor dure dentare;

-au o rezistenta la compresiune comparabila cu a materialelorcompozite;

-rezistenta la abraziune buna;

-d.p.d.v estetic ei au un grad de opacitate apropiat de cel al rasinilor compozite;

-sunt radioopace;

-au o contractie de priza de aproximativ 3% anulata partial de o dilatare de aproximativ 2% din volum;

-pot fi finisate satisfacator;

Se prezinta sub forma monocomponenta de pasta in diferite nuante care difera numeric de firma producatoare, in seringi sau capsule si un adeziv mono sau bicomponent;

Reactia de priza are loc in doua etape;

-prima etapa este o reactie tipica compozitelor fotopolimerizabile, pasta monocomponenta intarindu-se prin fooactivare, la adapost de saliva, sub izolare;

-etapa a doua se face prin absorbtie de apa, in functie de volumul obturatiei, pana se atinge limita de saturatie in apa, care reprezinta 3% din greutatea compomerului. Aceasta se petrece in doua trei luni.in prezenta apei si a gruparilor carboxil din poliacid si a ionilor metalici din particulele de sticla, are loc o reactie acid-baza lenta, cu formare de hidrogeli in structura rasinii.