Seria Collegium. Psihologie este coordonata de Adrian Neculau
serban Ionescu este psihiatru si doctor în litere si stiinte umane; este director al Institutului de Psihoiogie de Ia Universitatea René Descartes - Paris-V si profesor de psihopatologie la Universitatea din Québec - Trois-Rivičres.
Marie-Madeleine Jacquet este doctor în psihologie, preda cursuri de psihologie clinica si patologica Ia Universitatea din Rennes.
Claude Lhote este doctor în psihologie; a lucrat la Institutul de Psihologie de Ia Universitatea Rend Descartes - Paris-V.
Les mécanismes de défense. Théorie et clinique
2001 by Nathan/HER, Paris
2002 by Editura POLIROM, pentru prezenta traducere
www. polirom. ro
Editura POLIROM
Iasi, B-dul Copou nr. 4, P.O. BOX 266, 6600
Bucuresti, B-dul I.C. Bratianu nr. 6, 222u2010c et. 7, ap. 33, O.P. 37,
P.O. BOX 1-728, 70700
Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale:
IONESCU, sERBAN
Mecanisrnele de aparare: teorie si aspecte clinice / serban Ionescu, Marie-Madeleine
Jacquet, Claude Lhote; trad. de Andrei-Paul Corescu - Iasi; Polirom, 2002
336 p.; 21 cm (Collegium. Psihologie)
ISBN:
I. Jacquet, Marie-Madeleine
II. Lhote, Claude
III. Corescu, Adrian-Paul (trad.)
Printed in ROMANIA
serban Ionescu
Marie-Madeleine Jacquet
Claude Lhote
Mecanismele de aparare
Teorie si aspecte clinice
Traducere de Andrei-Paul Corescu
POLIROM
Tabla de materii
Nota asupra editiei 9
Introducere 11
PRIMA PARTE
FUNDAMENTE
CAPITOLUL 1 - Probleme generale 17
1. Scurt istoric 17
2. sapte întrebari
fundamentale 20
2.1. Exista
diferente între termenul " mecanism de aparare"
si alti
termeni utilizati pentru a desemna apararea? 21
2.2. Împotriva cui
se apara eul? 24
2.3. Din ce motive
se apara eul? 25
2.4. Ce
înseamna o aparare reusita ? 26
2.5. Ce este o aparare
adaptativa? 27
2.6. Exista
aparari normale si aparari patologice? 28
2.7. Cum se
denumesc mecanismele de aparare? 30
CAPITOLUL 2 - Liste si clasificari
Liste de mecanisme de aparare. Problema numarului lor 36
2. Mecanismele
retinute si prezentate în partea a doua
a acestei lucrari
si definitiile celorlalte mecanisme 3. Clasificari
CAPITOLUL 3 - Aparitia si evolutia mecanismelor de aparare 62
Originile mecanismelor de aparare: precursori, prototipuri,
nuclee fizice 2. Cronologia aparitiei si problema ierarhiei 68
3. Evolutia mecanismelor de aparare 71
4.Un exemplu: secventa de
dezvoltare a refuzului 74
CAPITOLUL 4 Evaluarea 81
1. Problemele
pe care le ridica evaluarea mecanismelor
de aparare 81
1.1. Studiul
dezvoltarii adultului: aspecte metodologice 81
1.2. Fidelitatea si
validitatea evaluarii 84
1.3. Procesele
inconstiente pot fi evaluate? 87
2. Variatiile
individuale legate de sex, de nivelul de instruire
si alte diferente
culturale 3. Principalele
metode si instrumente de evaluare 93
3.1. Testele proiective 94
3.2. Alte
instrumente
CAPITOLUL 5 Utilizarea mecanismelor de aparare
în practica
clinica 98
1. Un
punct de plecare: analiza apararii 98
2. Aplicatii
în psihoterapie 101
3. Mecanismele
de aparare ca repere în diagnosticare
si indici de
evolutie a tulburarilor psihologice 104
4. Alte
aplicatii 108
CAPITOLUL 6 - Perspective: pentru o abordare integrativa
a proceselor psihologice de adaptare 110
1. Alte
mecanisme numite "de aparare" 110
2. Conceptul
de degajare 113
3. Coping-ul 115
Premisele unei
abordari integrative 116
PARTEA A DOUA
DOUĂZECI sI NOUĂ DE MECANISME DE APĂRARE
Activism 121
Afiliere 127
Afirmare de sine prin exprimarea sentimentelor 134
Altruism 141
Anticipare 147
Anularea retroactiva 153
Ascetismul adolescentului 158
Clivaj (al eului, al obiectului) 162
Contrainvestire 169
(De)negare 176
Formatiune reactionala 181
Identificare 190
Identificare cu agresorul 195
Identificare proiectiva 201
Intelectualizare 206
Introiectie 212
Izolare 218
Înlaturare 226
Întoarcere catre propria persoana 231
Proiectie 238
Rationalizare 244
Refugiu în reverie 249
Refulare 258
Refuz (al realitatii) 266
Regresie 274
Retragere apatica 282
Sublimare 287
Transformare în contrariu 297
Umorul 302
Bibliografie 307
Nota asupra editiei
Pentru asigurarea conformitatii stiintifice a terminologiei, au fost consultate urmatoarele lucrari:
I. Botez, Mihai Ioan, Neuropsihologie clinica si neurologia comportamentului, Editura Medicala, Bucuresti, 1996.
Freud, Sigmund, Opere, vol. III-IV, Ed. stiintifica, Bucuresti, 1994-1996.
Laplanche, Jean; Pontalis, J.-B., Vocabularul psihanalizei, Humanitas, Bucuresti, 1994.
Sillainy, Norbert, Dictionar de psihologie, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996.
Introducere
Lucrarea de fata este consacrata unuia dintre conceptele-cheie ale psihanalizei, p6ihopatologiei si psihologiei clinice. Descris în primele studii ale lui Freud dedicate nevrozelor - mai precis, psihonevrozelor de aparare -, conceptul mecanism de aparare îsi datoreaza celebritatea, în buna parte, Annei Freud, care-i va consacra cel dintâi studiu monografic. Ajuns deja la vârsta de 100 de ani, acest concept este înca valid, si nu numai ca nu da semne de îmbatrânire, dar stârneste tot mai mult interesul cercetatorilor si practicienilor.
O dovada incontestabila a acestui interes este cresterea constanta a cantitatii de publicatii care-i sunt integral sau partial consacrate. Astfel, numarul documentelor având ca descriptor sintagma "mecanisme de aparare" si înregistrate în banca PsycLIT în decursul ultimilor douazeci de ani a urcat de la 483, în perioada 1976-1980, la 597 (între 1981 si 1985), apoi la 1050 (între 1986 si 1990), pentru a atinge un total de 1169 în perioada cuprinsa între 1991 si 1995. Aceasta înseamna ca în banca PsycLIT au intrat, în medie, în ultimii cinci ani, câte doua articole consacrate mecanismelor de aparare sau mentionând conceptul la fiecare trei zile.
Cum se explica acest succes fara precedent? Cum se face ca mecanismele de aparare depasesc în popularitate toate celelalte concepte fundamentale ale psihanalizei? Chiar si inconstientul, concept foarte la moda în ultimii ani, ar avea de ce sa fie invidios!
Raspunsurile - numeroase si complementare - la aceste întrebari vor fi analizate detaliat în prima parte a acestei lucrari. Sa subliniem totusi rolul important pe care îl joaca mecanismele de aparare în functionarea normala si patologica a psihicului, precum si complexitatea si diversitatea lor. Grefat pe aceasta diversitate, refuzul, adesea exprimat, al oricarei perspective exhaustive sau sistematice a condus la o terminologie destul de vaga si la o imprecizie a definitiilor, a numarului si a clasificarilor acestor mecanisme. În cursul sau pe tema mecanismelor de aparare tinut în anul universitar 1971-1972 la Institutul de Psihologie, pe tema mecanismelor de aparare, Widlöcher nota deja ca acest concept de prima importanta, care este utilizat zi de zi, ramâne insuficient precizat în planul teoriei psihanalitice. Astfel, importanta Unui concept, combinata cu impreciziile sale, a prilejuit dezbateri, polemici si noi Cercetari, care au marit considerabil numarul de publicatii pe aceasta tema.
Interesul mereu crescând pentru mecanismele de aparare are trei explicatii.
Mai întâi, utilizarea mecanismelor de aparare în practica se diversifica încontinuu. Daca, la început, mecanismele de aparare au permis o mai buna întelegere
INTRODUCERE 12
a functionarii psihicului - fie ea normala sau patologica -, ele îsi gasesc acum noi aplicatii în practica clinica, servind drept indicatori ai functionarii psihicului la pacientii în curs de psihoterapie sau ca indici diagnostici si de evolutie în cazul tulburarilor psihopatologice. Utilizarea mecanismelor de aparare depaseste însa tot mai mult câmpul psihopatologiei, devenind curenta în domenii ca preventia si educatia sanitara, medicina tulburarilor fizice sau selectia profesionala.
În al doilea rând, apar si se dezvolta trei directii de studiu privind ontogeneza si evolutia în cursul ciclului de viata a mecanismelor de aparare, care sunt evaluate si puse în relatie cu alte strategii adaptative, mai ales cu mecanismele de coping si de degajare. În virtutea importantei lor, aceste directii de cercetare fac obiectul unor capitole distincte în prima parte a lucrarii de fata.
În al treilea rând, abordarile utilizate în studierea mecanismelor de aparare se diversifica. Într-o prima perioada, mecanismele de aparare au fost ignorate, nu fara o anume aroganta, din cauza unei purificari nationale operate în contextul psihopatologiei ateoretice si al exceselor revolutiei cognitive. La vremea respectiva, s-a facut auzita o atentionare ce avea sa se dovedeasca un avertisment premonitoriu: "Nu aruncati o data cu apa din cada si bebelusul psihanalizei". Evenimentele ulterioare au aratat, într-adevar, ca notiunea "mecanism de aparare" era atragatoare, convingatoare, indispensabila chiar. si în asa masura încât acum - si, fara îndoiala, termenul nu e suficient de puternic - toata lumea si-l disputa! Dupa o intrare discreta în DSM III-R, DSM-IV propune o scala a functionarii defensive, recunoscând ca întelegerea faptului patologic este imposibila fara utilizarea conceptului "mecanism de aparare". În acelasi timp, noile directii de cercetare în domeniu au rezultat din diversificarea abordarilor utilizate în studiul mecanismelor de aparare: abordarea din punctul de vedere al dezvoltarii (pentru ontogeneza si perspectiva ciclului de viata), abordarea cantitativ-comportamentalista (pentru evaluare) sau cognitivista (în cazul studiului relatiilor dintre mecanismele de aparare si strategiile de coping). Iata cum un concept fundamental al psihanalizei este supus unor abordari diferite, la prima vedere antinomice.
În fata recuperarii unui concept psihanalitic a carui valoare clinica nu mai trebuie demonstrata, reactiile nu au întârziat sa apara. Sa o retinem pe aceea a renumitului psihanalist american George Vaillant (1993), care afirma: "Este timpul ca eul si mecanismele sale de aparare sa fie vazute ca niste fatete ale realitatii psihobiologice, si nu ca simple obiecte ale cultului psihanalitic". Aceasta declaratie arata în ce masura se schimba mentalitatile si lasa sa se întrevada evolutii interesante pentru cei ce cred posibila dezvoltarea unei psihopatologii integrative.
Reactiile la ultimele evolutii privind mecanismele de aparare nu constituie un fapt cu totul nou. În 1936, Eul si mecanismele de aparare de A. Freud aparea ca o lucrare foarte îndrazneata, chiar revolutionara. Treizeci si sase de ani mai târziu, în convorbirile sale cu Sandler (1985/19891), A. Freud povesteste ca un psihanalist
Prima dintre cele doua date separate prin bara oblica este anul aparitiei textului original. Cea de-a doua corespunde editiei franceze consultate. Vom utiliza aceasta modalitate de prezentare în ansamblul textului si în bibliografie.
INTRODUCERE
de renume i-a spus ca, din cauza acestei carti, ea avea sa se trezeasca în afara miscarii psihanalitice. Altadata, ea relateaza ca, potrivit lui Deutsch, Eul si mecanismele de aparare a rupt pentru totdeauna relatiile dintre autoare si psihanalisti, întrucât cartea vorbeste despre eu si nu despre sine. Atunci când, la începutul dialogurilor purtate cu A. Freud, Sandler exclama: "Cât de greu trebuie sa fi fost sa scrii o astfel de carte la vremea aceea!", interlocutoarea raspunde descriind atitudinea unui alt psihanalist renumit, Fenichel, care opina ca ea "se opreste întotdeauna din a vorbi despre un lucru de îndata ce devine cu adevarat interesant". Autoarea considera ca aceasta replica este un fel. de a spune ca detaliile pe care ea le ofera "pot dauna claritatii tabloului pe care si-a propus sa-l alcatuiasca".
În mai multe rânduri, pe parcursul acestor convorbiri, A. Freud evoca atmosfera care domnea în 1936, în momentul publicarii lucrarii sale despre mecanismele de aparare, si precizeaza motivele atacurilor la care a fost supusa. Intr-o perioada în care valoarea unui psihanalist se evalua în functie de distanta dintre suprafata si obiectul explorarilor sale, într-o perioada în care tendinta era de a sonda tot mai adânc inconstientul, introducerea eului li se parea suspecta multor specialisti. Or, A. Freud sustinuse ideea ca pozitia psihanalistului "trebuie sa fie echidistanta între sine si eu, între suprafata si abisuri". "A fost o eroare, scria ea, sa credem ca trebuie sa exploram numai adâncimile si sa consideram ca aceasta este psihanaliza. Abisurile singure nu pot produce niciodata o nevroza, care nu poate aparea decât printr-o interactiune cu suprafata" (Sandler, 1985/1989). Fara a se îndoi de justetea pozitiei sale în plan teoretic, A. Freud recunoaste totusi ca, pe fondul atmosferei care domnea în mediile psihanalitice ale vremii, primul capitol din cartea sa Eul si mecanismele de aparare (1936/1993) este aproape un fel de "a-si cere scuze". În discutiile sale cu Sandler, ea îsi reafirma cu fermitate pozitia, precizând ca atât preferinta pentru inconstient si interpretarea continutului inconstient, cât si orientarea exclusiva spre eu constituie, fiecare în parte, o pozitie eronata. "Este ca si cum cineva ar spune ca-i place mai mult partea dreapta a unei persoane decât partea stânga, scria ea. Nu sunt decât parti ale persoanei respective si nu ar trebui sa existe vreo preferinta."
Totusi, Eul si mecanismele de aparare nu este doar tinta diverselor critici pe care le-am mentionat aici. Aceasta carte înseamna, foarte probabil, si o luare de pozitie împotriva lucrarii Analiza logica a rezistentelor, publicata în 1935 de catre Reich, care se îndepartase deja de S. Freud. Reich studiaza aici vestigiile unor fenomene defensive altadata foarte active; acestea, disociate de situatiile în care-si exercitau functiile împotriva instinctelor sau afectelor, s-au transformat în trasaturi de caracter definitive, cu manifestari externe, vizibile prin anumite atitudini corporale ce constituie cuirase sau blindaje ale caracterului (Charackterpanzerung). În Opinia Annei Freud, analiza acestor fenomene este anevoioasa si nu va face obiectul Studiului nostru decât în masura în care vom reusi sa descoperim conflictul actual între eu, pulsiune si afect. Autoarea ia pozitie si împotriva tendintei de a rezerva termenul "analiza a rezistentei" exclusiv studiului manifestarilor descrise de Reich, Sustinând ca acesta se poate aplica la fel de bine analizei tuturor rezistentelor.
Diferitele elemente prezentate pâna acum demonstreaza cât de dificil este sa abordezi tema mecanismelor de aparare. Suntem pe deplin constienti de acest lucru si marturisim ca nu am conceput aceasta carte pentru a stârni noi polemici. Ne-am
INTRODUCERE 14
propus ca obiectiv sa întocmim un bilant al notiunilor clasice si sa realizam o sinteza a evolutiilor recente, încercând totodata sa articulam teoria cu clinica, cu implicatiile practice.
Prima parte a lucrarii se intituleaza "Fundamente" si constituie o prezentare a evolutiei conceptului "mecanism de aparare" de la aparitia sa pâna la ultimele contributii în domeniu. A doua parte, intitulata "Douazeci si noua de mecanisme de aparare", este consacrata prezentarii, în ordine alfabetica, a acestor douazeci si noua de mecanisme. Fiecare prezentare contine o definitie si discutarea acesteia, un istoric, unul sau mai multe exemple extrase din studii de caz sau din protocoale ale unor examene psihologice, o sinteza a relatiilor cu alte mecanisme de aparare, precum si date referitoare la semnificatia pentru patologie. Un asemenea mod de prezentare a mecanismelor de aparare nu constituie o reminiscenta a psihologiei predate în facultate, în care accentul se pune pe entitatile psihologice, ci pur si simplu o încercare de a aborda aceasta tema - în care confuziile sunt, din pacate, numeroase - cât mai clar si mai didactic posibil.
Speram ca aceasta dubla articulare - notiuni clasice/evolutii recente si teorie/ aspecte clinice - va permite o mai buna întelegere a unuia dintre conceptele fundamentale în studiul functionarii normale si patologice a psihicului.
|
