Medicina arhaica

Medicina arhaica

Medicina a aparut odata cu societatea umana din necesitatea pastrarii fortei de munca, necesitatea îngrijirii nou-nascutului si a gravidei, necesitatea combaterii durerii.

Exista 3 izvoare principale: - paleopatologia

- arheologia medico-istorica

- etnoiatria

Paleopatologia = patologia veche, studiaza urme ale proceselor de vindecare si procese patologice conservate pe scheletele vechi, preistorice, studiate cu mijloace moderne de investigare.

Arheologia medico-istorica = cerceteaza obiecte ce au legatura cu igiena si practica medicala, instrumentarul medical, obiectele magice etc.

Etnoiatria = studiaza conceptele si practicile medicale ale unor populatii aflate in prezent pe treptele inferioare ale dezvoltarii sociale (triburi din Amazonia, Australia, Polinezia).

Medicina populara = medicina unor populatii agrare, care are la baza conceptia primitiva asupra bolii, este intens contaminate de medicina culta.

Boala a preexistat aparitiei omului pe Pamânt: exista animale cu îmbolnaviri de diferite tipuri. Actiunea de vindecare a existat înainte de aparitia omului.

Exista o filogeneza a activitatii vindecatoare. Se remarca o deosebire esentiala între actiunile vindecatoare din lumea biologica si cele din medicina umana. Cele din prima categorie sunt instinctive, fiziologice în timp ce actiunile medicinei umane se bazeaza pe constiinta, gândire, strategie.

Paleopatologia ne arata bolile de care a suferit omul primitiv dintre care cele mai multe exista si astazi (cele osoase).

S-au evidentiat leziuni de tip reumatismal, de tip osteomielitic, leziuni osoase tuberculoase, luetice, leziuni de tumori osoase (osteosarcoame).

Demografia istorica. Durata medie de viata a omului primitiv era de 20-21 ani la începutul neoliticului, fapt demonstrat de o statistica pe 187 de schelete descoperite, dintre care 50% prezentau semne de mortalitate infantila, semn al fragilitatii omului primitiv.

Unele procese de vindecare ofera date despre practicile vindecatoare primitive: fracturile si alte leziuni traumatice sunt bine tratate, demonstrând aplicarea corecta a tratamentului conservator.

~n ceea ce priveste trepanatiile craniene, în Europa s-au descoperit aprox. 800 cranii cu orificii temporale (18 în România). Topografia sinusurilor venoase este respectata si exista semne ca unii bolnavi au supravietuit interventiei. Majoritatea erau operatii "magice", dar în unele cazuri era vorba de operatii cu efect terapeutic real. Trepanatiile se efectuau cu lame de silex/oxidian (piatra vulcanica), obiecte de bronz, fier (in cazul decesului in timpul operatiei, cadavrele erau îngropate impreuna cu instrumentele cu care s-a operat).

Conceptia medicala era una animista, demoniaca, boala fiind vazuta ca o parazitare a organismului de catre un demon. Tratamentul bolii era realizat de catre vindecatorii triburilor primitive, care reuseau eliminarea demonilor cauzatori de boala. ~n pestera "Les trois frčres" este reprezentat primul medic, efectuând un dans ritual (paleolitic).

Terapia=amestec de elemente magico-religioase cu elemente de vindecare empirice.

Strategiile de vindecare difera în functie de etiologie: incantatii, înselarea spiritului malefic etc. Nu exista etica si deontologie în practica medicala, vindecatorul e doar mediator, nu îsi asuma raspunderea actului vindecarii (aceasta apare odata cu medicina hipocratica medicina stiintifica).

Partea magica era ajutata si de obiectele magice: amulete (fragmente de os, dinti de animal, pietre semipretioase), figurine (antropomorfe, zoomorfe) purtate în scop profilactic, talismane (cu anumite semnificatii), tatuaje, masti etc.

Omul primitiv era mereu în cautarea hranei. Odata cu aparitia surplusului de produse, apare si primul medic, un pas catre civilizarea societatii.

Acum 5000 ani, în lume, diferite populatii reusesc sa realizeze primele societati urbane din istorie.

Medicina in Mesopotamia antica (Asiro-Babilonia)

Prima civilizatie urbana cunoscuta este cea sumeriana, în sudul Mesopotamiei (agricultura, i 929g67j rigatii, tehnologii de constructie, prima scriere-cuneiforma). Medicina sumeriana este una de tip sacerdotal, religios; exista zeitati cu atribute medicale (Ninisina-zeita medicinei, Gula-marea zeita a oamenilor cu parul negru). Actul vindecarii consta în interpretarea de catre medicul-preot a viselor sau a anumitor simptome. Fenomenele sociale, ca si evolutia bolilor, sunt puse pe seama astrelor. Prognosticul bolilor se facea prin divinatie.

Organoscopia = studiul anatomiei organelor animalelor sacrificate la templu, in special a ficatului de miel (! si la etrusci, populatie migrata din Mesopotamia, exista o divizatie prin hepatoscopie). Existau si alte metode de divizatie.

Herodot, în cartea a II-a, spune ca babilonienii nu au avut medici, medicina. Cercetarile moderne au infirmat aceasta teza. S-a descoperit o tableta de lut sumeriana (cel mai vechi document medical, scris de un medic la 2200 BC, descifrat în 1953), în care exista date specifice referitoare la medicamente si forme medicamentoase destinate bolnavilor (medicina empirica). De exemplu sunt mentionate ceapa, usturoiul, smochine, curmale, pere, brad, pielea de sarpe, uleiul de peste, oua, lapte, sarea de mare. Formele medicamentoase erau pentru uz extern si intern (substanta activa+vehicul, unguente, mixturi).

Nu exista date despre boli si dozele administrate, datorita caracterului secret pe care îl aveau cunostintele medicale.

La Ninive, tot în tablete de lut, exista date referitoare la 250 plante medicinale, 180 medicamente de origine animala si medicamente de origine minerala (au fost identificate prin traducerea tabletelor aflate acum la British Museum).

~n codul de legi al lui Hammurabi (primul cod de legi cunoscut, scris la aprox. 1750 BC), exista 9 articole referitoare la practica medicala, la cea a chirurgiei; unde sunt mentionate recompense si pedepse în functie de clasa sociala a medicului si pacientului. Referirea este însa limitata la anumite practici. Nu exista etica sau deontologie medicala.

Medicina în Egiptul faraonic

pâna la cucerirea de catre macedoneni în 330 BC

exista o continuitate în ciuda succesiunii de dinastii

deja vorbim despre o cultura si civilizatie urbana, egiptenii cunosc diferite tehnologii de constructie, de irigatii

religie politeista, în care în general zeii sunt personificari ale elementelor naturale, cu multiple ierarhizari si specializari

exista o medicina sacerdotala, religioasa si una laica

zeul suprem, Amon Ra, era si zeu vindecator

exista o triada importanta de zei:

Isis (zeita naturii), patrona cunostintele legate de plantele medicinale, dar si de formulele magice vindecatoare

Osiris (zeul Nilului), este zeul întineririi, al refacerii fortelor naturii si a omului

Horus (fiul lor), cu multe atribute vindecatoare, în special în convalescenta

practicienii medicinei, preotii medici, apartin teocratilor

prin sanctificarea unui medic si arhitect celebru (Im Hotep), din dinastia I (Regatul Vechi), acesta devine principalul zeu al medicinei. ~n Memphis exista un templu închinat lui.

~n studiul medicinei Egiptului faraonic, ne bazam pe 3 izvoare:

iconografie (basoreliefuri, picturi, obiecte)

papirusul Ebers

a crezut ca apartine celor 6 scrieri ermetice medicale din cele 42 ermetice care au fost anuntate de Clement Flavius

e datat 1555 BC, tradus complet în 1930 (Grapow)

de dimensiuni mari (20 m lungime, 108 paragrafe)

se refera în special la bolile interne

arsenalul terapeutic este superior asiro-babilonienilor (plante cu efect terapeutic, medicamente de origine animala - mierea, ceara, oua, lapte, peste, ulei de peste, începutul utilizarii organelor - ficat, rinichi; metale si pietre pretioase, metaloizi, carbunele animal)

este descrisa prima metoda de anestezie locala (piatra memfitica presarata pe rana+otet refrigeratie locala)

forme medicamentoase: unguente, mixturi, pilule, comprimate, fumigatii, emplastre, inhalatii, infuzii, decocturi.

! fumigatia cu cannabis indica la geto-daci (Herodot)

papirusul Schmidt

este anterior ca timp (1800 BC)

de dimensiuni mai mici (5 m), se refera la chirurgie

contine 48 cazuri chirurgicale, printre care fracturi, luxatii, circumcizie, plagi (! luxatia ATM este tratata la fel ca astazi)

este structurat astfel încât sa descrie afectiunile de la vertex în jos, cu observatii clinice foarte riguroase

! observatiile empirice si rationamentul anticipeaza gândirea hipocratica

pe verso: practici religioase si o metoda de transformare a unui batrân într-un tânar de 20 ani.

papirusul Flinders-Petri (Kahun)

datat 2200-2100 BC

279 rânduri despre obstetrica, ginecologie, urologie, flebologie etc.

papirusul Broughs (papirusul de la Berlin)

se refera la obstetrica si pediatrie

papirusul de la Londra

cel mai vechi, neimportant

2. Studii de paleopatologie

Studiile de astazi efectuate cu ajutorul RMN asupra mumiilor egiptene demonstreaza cu precizie existenta anumitor boli osoase, parazitare etc.

3. Iconografie

basoreliefuri, picturi unele arata existenta unor boli ce altfel nu am sti ca ar fi existat în vechiul Egipt.

un portar din Memphis cu poliomielita

un individ cu TBC vertebrala ( gibozitate)

diverse scene de chirurgie (circumcizia operatie rituala la toate popoarele semitice).

Remarcam conceptia pneumatista (în centrul vindecarii sta respiratia), in timp ce la asirobabilonieni era ficatul. Au fost foarte aproape de descoperirea circulatiei sangvine (relatia dintre puls si posibilitatea ca sângele sa curga prin organe).

! La 1300, un medic arab (Ibn an Nafis) va descoperi mica circulatie.

Medicina în India Antica

Contemporana cu egiptenii si sumerienii (aprox. 3000 BC), civilizatia protoindiana a fost o civilizatie urbana, localizata în valea Indului. Orasele erau construite prin planificare urbana, cu case cu 1-2 etaje, baie proprie, sistem de canalizare, strazi perpendiculare pavate, ornamentate cu statui în pozitii ascete.

~n valea Indului si Gangelui exista o populatie de origine indo-europeana - arienii ("stapân, nobil" în sanscrita) - ce au ajuns relativ târziu (1500 BC). Indienii vechi (hindusii) nu au pastrat scrierile proprii. Hindusii foloseau arme de fier si au reusit domesticirea animalelor, inclusiv a calului. Se întâlnesc si astazi forme de cultura indiana cu origine în vechea antichitate.

Se disting 3 etape ale medicinei indice:

cultura bazata pe religia indiana primitiva

perioada cu traduceri orale, literatura cu mituri, observatii despre natura, toate fixate în 4 scrieri:

Rig Veda

Atava Veda

Ayur Veda

Sama Veda

! Sunt primii care folosesc o scriere alfabetica

nu mai avem versiunea lor originala, ci doar traduceri si prelucrari tardive (veda=cunostinte)

~n Rig Veda se vorbeste despre medicul triburilor ("înteleptul medicilor"). Nu aveau temple dedicate zeilor vindecatori, fiind înca nomazi. Se remarca asemanarile cu tracii si geto-dacii (sihastrii carturari).

~n Atava Veda este descrisa pentru prima oara malaria, alaturi de ciuma, variola, holera, epilepsie, delirium tremens, reumatism, guta. Tratamentele propuse se bazeaza pe plante medicinale. ("soma" trata aproape orice afectiune).

~n Ayur Veda se regaseste întreaga literatura medicala a vechii Indii.

Dintre cunostintele hinduse amintim tratamentul muscaturilor de sarpe, al fracturilor si luxatiilor, al bolilor oculare precum si folosirea protezelor oculare si a celor pentru membre.

Odata cu asezarea nomazilor, vorbim despre a 2-a etapa.

Lumea e formata din 5 elemente si este guvernata de 5 forte. Ideea centrala a religiei brahmanice este aceea a transmutatiei si reîncarnarii, fiecare fiinta se afla într-o perpetua transformare (se naste, traieste si moare pentru a se reincarna si a reincepe ciclul).

Societatea este foarte strict ierarhizata, în 5 caste: 2 de conducatori militari si religiosi (medic!), profesiuni libere, mestesugari si paria (sclavi).

Zeul medicinei este reprezentat de Ateyor, caruia Brahma insusi i-a destainuit toate cunostintele legate de boli.

Exista doua scoli medicale, la Taxilia si Benares. Neexistând tiparul, cunostintele se raspândeau prin manuscrise, care erau rare, de aceea autorii le redactau in versuri. Exista însa 2 carti medicale fundamentale: Charaka Samita si Susruta Samita.

Charaka Samita este rezultatul muncii scolii de la Taxilia, cuprinzând secretele dezvaluite de zei oamenilor (BrahmaAteyor om), cuprinde 8 lectii + 1 rezumat, în versuri pentru fiecare capitol. Sunt prezente cunostinte de medicina interna (boli si tratamente), metode de relaxare Yoga, transpuse în plan medical. Se considera ca în timpul vietii omul foloseste doar o mica parte din posibilitatile psihice si fizice, dar prin asceza si exercitii alese si urmate dupa anumite reguli, se poate ajunge pâna la suspendarea totala a laturii fizice, inclusiv controlul metabolic.

Susruta Samisa este produsul scolii din Benares, fiind o vasta enciclopedie medicala, din 2 parti, una referitoare la anatomie, fiziologie, medicamente, boli; iar cealalta la chirurgie.

Nu erau permise disectii pe cadavre umane, dar se eludau interdictiile religioase prin asezarea cadavrelor într-un cos de nuiele pe cursul unui râu, timp de 4-6 zile, nu atingeau cadavrul, observau descompunerea, reusind sa descrie existenta a 200 oase, 300 muschi si 70 "tuburi".

Chirurgia foarte bine tratata, ramura a medicinei cel putin egala cu medicina interna, cea mai importanta ramura a medicinei ("cea mai nobila si eficienta ramura a medicinei").

"Medicul care nu practica si operatii chirurgicale este ca o pasare cu o singura aripa". Cea mai importanta operatie era plastia nazala. Alte operatii: extragerea de calculi din vezica urinara, operatia de cataracta, folosirea protezelor, chiar oculare.

Mai sunt prezentate elemente de asepsie si antisepsie, de sutura a plagilor abdominale (! cu ajutorul furnicilor negre). Plantele erau folosite pe scara larga, de exemplu Rowulfia carpentina în hipotensiune arteriala, psihiatrie (antidepresiv) - "remediul oamenilor tristi".

Budismul a fost introdus de un rajah (Buddha), care a decis sa se izoleze de lumea agitata, a mers într-un pustiu, apoi dupa mai multi ani, a dezvoltat o noua conceptie asupra lumii si vietii, alatuiri de noi tehnici Yoga. Mai târziu aceasta conceptie a capatat atribute de religie. Manastirile budiste aveau camere speciale pentru îngrijirea bolnavilor.

Locul de nastere al civilizatiei hinduse a fost ocupat de trupele musulmane, fiind reprezentat de actualul Pakistan.

Vorbim astfel de un spatiu de interferenta între traditiile tibetane, medicina chineza, brahmanica si cea budista.

Medicina chineza

~nca din urma cu 5000 ani, în vaile fluviilor Huang He si Yang Tze, a aparut o civilizatie urbana, cu o scriere ideografica, de aproximativ 3200 caractere (astazi aprox.150). Nu s-au pastrat decât pe oase, carapace de broasca testoasa. Unii autori o studiaza la Evul Mediu.

Chinezii atribuie toate descoperirile efectuate de-a lungul timpului unor împarati legendari (Fu Xi, Huang Ti, Che Hong)

aparitia drumurilor, târgurilor

medicina, farmacologie Se spune ca ar fi încercat pe propriul corp toate plantele de pe teritoriul chinez, împartindu-le în plante alimentare, otravitoare (cca.70) si medicinale, cu indicatii precise. (e.g.:Efedra Sinica, utilizata în afectiuni astmatice)

acupunctura, ignipunctura

prima scriere medicala din China ("Cartea schimbarilor"), scrisa sub forma de dialog între medicul curtii imperiale si împaratul respectiv.

Acupunctura a aparut dupa observatii întâmplatoare. La început a fost practicata cu ace din piatra (neolitic), apoi din metale ("misterioasele ace galbene"). Energia vitala este distribuita pe 14 meridiane (12 prinicipale si 2 secundare), cu 365 puncte de acupunctura.

Exista totusi unele basoreliefuri ce sugereaza originea extraterestra a acupuncturii.

~n China chirurgia era interzisa, singurele operatii practicate fiind castrarea eunucilor si corectarea deformarii piciorului. La curtea imperiala exista un singur chirurg.

Taoismul (Daoismul), filozofia chineza contemporana cu budismul si filozofia presocratica, considera lumea alcatuita din 5 elemente principale (lemn, metal, pamânt, apa, foc), care trec una în alta sub influenta Yin si Yang, doua forte care nu se exclud, nu sunt complementare, ci se includ una pe alta. Yang reprezinta forta activa, pozitiva, masculina; iar Yin forta pasiva, negativa, feminina.     Starea de sanatate reprezinta o stare de echilibru al energiei, condusa de Yin si Yang de-a lungul meridianelor. Boala este consecinta unui dezechilibru, remediul fiind obtinut prin acupunctura si ignipunctura, în scopul redirijarii energiei vitale.

~n Europa, primul care a folosit ace de acupunctura chinezesti a fost dr. L.Berlioz (tatal lui Hector Berlioz), în sec. XIX. ~n 1825, Cloquet uitilizeaza si el acupunctura în studiile sale.

Totusi, înemeietorul acupuncturii europene (1927) este considerat Sauliers du Morraine (primul sinolog important), care a tradus în franceza tratatele clasice ale medicinei chineze (1000 AD).

Teoria pulsului (din tratatul de teoria pulsului, datat în jurul 1000 AD, tradus tot de Morraine). Pulsul era singura metoda de examinare a unui bolnav.

Pulsul se palpeaza în 18 locuri diferite, fiecare palpare fiind superficiala, medie si profunda; înainte si dupa efort.

~n functie de mai multe criterii (vârsta, sex, anotimp etc.), sunt descrise 200 tipuri diferite de puls, dintre care 26 prevestesc moartea. S-au descoperit figurine din vechea China cu semne de locuri unde pot aparea boli.

Chinezii sunt primii care au introdus o metoda de profilaxie a variolei (variolizarea preventiva). Recoltau dintr-o pustula variola umana, o uscau în timp pentru a diminua virulenta, apoi era triturata si suflata printr-un tub de bambus pe narina copiilor. Acestia faceau o forma usoara si ramâneau imunizati. Prima carte despre variola a fost scrisa tot de chinezi, în 1001 AD.

~n România a fost introdusa de un medic grec, primele inoculari stiintifice au fost realizate la 1714 de Iacob Pylarino, medicul personal al lui {erban Cantacuzino si Constantin Brâncoveanu. Vaccinarea antivariolica, introdusa în 1796, se bazeaza pe un alt principiu si anume imunizarea încrucisata între virusul variolei umane si virusul vaccinei.

Medicina greco-romana

Medicina în Grecia Antica

este tot de tip religios, sacerdotal. Zeul vindecator: Asclepios

momentul de apogeu îl reprezinta "secolul de aur al lui Pericle" (sec. V-IV BC

în Grecia a aparut primul set de observatii medicale bazate pe observatii si rationament: sistemul hipocratic

~nca din sec. VI BC, odata cu transformarile sociale, au aparut noi mestesuguri, în care sunt implicati oameni liberi ("demos"), acestia devin mai bogati, fapt ce duce la un conflict politic între aristocratie si demos. Cei din urma ies victoriosi, ceea ce duce la întemeierea primelor state democratice din lume. ~ncepe astfel si laicizarea medicinei.

La început apare periodeutul, medicul calator, care se aseza pentru o anumita peroada de timp în cetate, dadea îngrijirile necesare, apoi se muta în alta si tot asa.

Apoi acestia ajung sa se stabileasca în constructii speciale din cadrul polisurilor. Cele mai importante scoli laice sunt cele din Kos si Knidos. {coala din Kos priveste organismul ca o unitate structural-functionala, în continua legatura cu mediul extern. Boala era vazuta ca o afectare generala a organismului în totalitate (organismul era considerat ca fiind alcatuit din umorilichide fundamentale).

Terapia este naturista (Hipocrate este cel mai de seama reprezentant al scolii de la Kos). Exista ideea de har, de talent, caci "daca ai un har, poti sa practici medicina, daca acesta lipseste, totul este zadarnic".

{coala din Knidos se bazeaza pe gândirea analitica, prefera sa studieze organismul pe parti distincte, sa considere ca partea solida este esentiala, nu cea lichida, umorala. Tratamentul este simptomatic, numarul de medicamente prescrise este mare, cu o tendinta deci spre polipragmatism.

Hipocrate

exponent al scolii din Kos

nu este demonstrat faptul ca a scris toate cele 62 scrieri ale "colectiei hipocratice"

Platon îl mentioneaza în "Dialoguri" ca cel mai mare medic grec

Soranus îi scrie biografia la 200 ani de la moarte (în care se demonstreaza descendenta directa din Asclepios - 18 generatii; si unde se aminteste ca atât tatal, cât si bunicul lui Hipocrate au fost de asemenea medici. Devenit terapeut, calatoreste pentru a-si însusi meseria, apoi se întoarce în Kos. Ginerele sau Polib face o sinteza a hipocratismului.)

cele 62 lucrari sunt foarte diferite, ca subiect, întindere si nivel de prezentare

5 lucrari de etica si deontologie medicala (sistem de reguli, valori, percepte asupra relatiei dintre medic si societate / pacient / alti medici). Colectia include scrieri ale unor medici apartinând diferitelor scoli din Grecia Antica.

lucrari de patologie generala (aer, apa, epidemii, "despre bolile omului" etc.)

! prima lucrare de patologie speciala se refera la epilepsie ("Boala sfânta")

lucrari de oftalmologie, pediatrie, obstetrica, ginecologie

nu existau titluri si se denumeau cu primele cuvinte

Medicina si chirurgia formau un tot (acest lucru rezulta din lucrarile de chirurgie), dar totusi chirurgia era apanajul unor categorii de mestesugari, neconsiderati medici. Dintre lucrari amintim cele despre fracturi, luxatii, articulatii dar si cea referitoare la litotomia pentru îndepartarea calculilor vezicali.

Disectiile pe cadavre erau interzise si totusi în ciuda slabelor cunostinte de anatomie, s-au scris lucrari "despre inima", "despre muschi" etc.

"Aforismele" reprezinta o colectie de fraze si sentinte referitoare la experienta clinica a medicului hipocratic.

Starea de sanatate (eucrazia) era considerata starea de echilibru cantitativ si calitativ al componentelor organismului. Erau definite 4 lichide - umorile cardinale:

bila galbena (ficat)

bila neagra (splina)

sânge (inima)

mucus, flegma (creier)

Starile posibile erau de rece/cald; repectiv uscat/umed.

Mentinerea în echilibru se datora unui principiu numit "neuma", pe care organismul îl ia prin respiratie.

"Physis" reprezinta o forta naturala a oricarui organism ce se opune bolii, reactionând în mod spontan pentru a readuce organismul la functionarea normala, daca ea a fost perturbata.

Observând deosebirile dintre sanatate si boala, au fost definite tipologic 4 temperamente , în functie de umoarea care este predominanta:

coleric (predomina bila galbena)

melancolic (predomina bila neagra)

sanghin (predomina sângele)

flegmatic (predomina flegma)

Starea de boala (discrazia) era definita ca un dezechilibru între umori, produs prin influenta unor factori etiologici (sunt incriminati în special factorii negativi din mediul extern). ! Unui medic îi este recomandat ca atunci când se duce într-o zona, sa evalueze diferiti parametrii meteorologici. Alti factori considerati patogeni sunt obiceiurile sau pozitiile vicioase, modurile de iluminare a locuintelor etc.

~n ceea ce priveste bolile infecto-contagioase, acestea sunt aduse de "miasme morbide" (substante toxice emanate din balti cu ape stagnante si apoi aduse de vânturi).

Nu exista nici o incriminare a factorilor supranaturali, nici chiar în cazul "bolii sfinte" (epilepsia); cauza este considerata la fel de naturala, doar ca nu era inca descoperita.

Investigatia bolnavului scoate în evidenta extraordinarul simt de observatie al autorilor hipocratici.

Exista bolnavi, nu boli; se remarca efortul depus pentru individualizarea fiecarui caz.

reconstituirea evolutiei bolii, de la debut pâna la momentul prezentarii

descrierea starii prezente dupa examinari succesive

formularea unei ipoteze despre evolutia de viitor a bolii

teoria "zilelor critice"

Terapeutica hipocratica cuprindea elemente de psihoterapie, dietetica, exercitii fizice, terapie medicamentoasa (în limite naturiste), dar cu eliminarea medicamentelor vegetale fara eficienta

"medicina oamenilor sanatosi" - lucrare pentru întarirea sanatatii (medicina de palestra)

Relativa pasivitate a medicului hipocratic îsi gaseste explicatia în credinta în capacitatea "physisului" de a actiona în mod spontan pentru refacerea organismului si de abia dupa aceea medicul ar trebui sa intervina.

Marele câstig al medicinei hipocratice este metoda observatiei rationate. Pâna la Hipocrate, cele doua directii pe care se mergea erau:

metodele mitomagice

metodele empirice, fara o analiza în prealabil.

Acestea din urma au fost îmbunatatite radical de Hipocrate.

Medicina elenistica

~n Alexandria exista o scoala de medicina cu noutati fata de Grecia si Orient. Pentru prima oara au fost permise oficial disectiile pe cadavre umane (pâna la cucerirea romana).

Chirurgia era cea mai avansata din antichitate (pentru hemostaza se foloseau ligaturile vasculare). ~n general era urmata linia scolii din Knidos, cu tendinta spre studiul anatomo-patologic.

Exponenti: Herofil (anatomist, ginecolog, internist) si Erasistrat (fiziolog,chirurg).

fac diferenta între creier si cerebel

studiaza nervii spinali, cranieni; ochiul, retina

Herofil elev al scolii din Kos (doctrina pe baza umorala)

Erasistrat doctrina solidista,

sectioneaza maduva spinarii,

a cercetat circulatia sangvina

descopera ligatura vasculara, masa chirurgicala si alte 100 de instrumente noi (apoi au fost interzise)

Medicina în Roma Antica

dominata de medicii greci (primii medici greci au fost primiti cu ostilitate)

a început prin a fi religioasa (temple în cinstea lui Esculap, chiar si în Dacia, la Apullum)

! La Piacenza s-a descoperit un ficat de bronz cu lobulatie completa (animal)

{coala metodicilor

Asclepiade, adept al teoriei solidiste, dezvoltate de el în asociere cu teoria atomica (Leucip & Democrit).

Exista 2 stari de boala:

porii se dilata si atomii evolueaza

îngustarea porilor cu împiedicarea miscarii atomice

! Au introdus diferite medicamente, cu actiune vasodilatatoare sau vasoconstrictoare.

Metodicii considera ca trebuie intervenit imediat si nu sa se astepte forta naturala vindecatoare (combatere a lui Hipocrate).

Celsius a lasat o enciclopedie vasta, despre toate cunostintele din acea vreme

Plinus cel Batrân prezinta informatii complexe despre plante medicinale

Rufus din Efes psihiatrie

Soranus pediatru, obstetrician

Dioscoride din Padania a scris un tratat de farmacologie (se refera si la 26 plante dacice!)

Galen este, alaturi de Hipocrate, cel mai mare medic din antichitate

a învatat la Alexandria

un timp a fost medic de gladiatori

devine apoi medicul împaratului

este autorul primei anatomii complete a corpului uman, în conditiile în care în continuare nu erau permise disectiile umane, bazându-se mai mult pe extrapolarea datelor de la animale (disectii, vivisectii)

cea mai mare greseala a sa a fost conceptia asupra circulatiei sângelui ("dute-vino si se amesteca în inima")

tratatul sau a devenit o "opera crestina", deci nu a putut fi criticata

a ramas "tehnica galenica" de pregatire a medicamentelor

! Pentru fiecare legiune exista o categorie de "sanitari militari".

Medicina în Evul Mediu

Medicina bizantina

în Imperiul Roman de rasarit, cu capitala la Bizant (apoi Constantinopol)

despre medicina bizantina s-a scris putin

au dezvoltat o noua organizare medicala.

Oribazius (sec. IV BC) este autorul unei enciclopedii cu un continut extrem de vast, lucrare în care conspecteaza si ierarhizeaza toata literatura medicala greco-romana de pâna atunci (sunt aprox. 70 volume). Oribazius consemneaza si de unde a luat fragmentele, desi în acele timpuri nu se obisnuia acest lucru.

A doua lucrare a sa se intituleaza "Synopsis" si este un tratat medical cu scop didactic, structurat în 3 volume, o sinteza a medicinei antice, completata cu cazuri clinice si sinteze proprii, o carte de educatie pentru sanatate destinata calatorilor etc.

Actius din Amida a scris un tratat de medicina în 4 volume, în care vorbeste si despre difterie si unele medicamente noi din India.

Alexandru din Trales 12 volume (în întregime original)

Pavel din Egina (sec. VII)

a fost cel mai mare chirurg al Bizantului

a folosit bisturiul, metode chirurgicale noi

lucrari despre tumorile maligne, cancerul de sân, hemoroizi

Antilos, contemporan cu Oribazius, este autorul unei lucrari de chirurgie despre tratamentul anevrismelor arteriale.

Nicolas Mepis mare farmacolog & practician

~n anul 325 la Niceea, la primul sinod, biserica crestina s-a decis sa preia grija îngrijirilor medicale umane. S-au închis templele dedicate zeilor vindecatori, deschizându-se institutii de caritate crestina, pe specialitati si tipuri de boli.

! Primul spital la 370, în timpul lui Vasile cel Mare.

Medicina în califatele arabe

Se disting 3 perioade in evolutia culturii si civilizatiei arabe medievale:

este o perioada a traducerilor

sunt traduse principalele opere din cultura greco-romana si orientala

În etapa de asimilare, mai ales la Bagdad, dar si la Damasc (initial), apoi la Cairo; se realizeaza o veritabila scoala de traduceri in limba araba a lui Hipocrate, Oribazius, Galen, Dioscoride.

Traditia bizantina a spitalului (intemeiat de Vasile cel Mare - 370) a fost preluata, cel mai celebru fiind spitalul din Bagdad. Cei mai multi medici erau crestini, dar numele crestine nu s-au pastrat, arabii dându-le nume noi. Medicul lui Mahomed a fost un nestorian (Nestor fost patriarh al Constantinopolului, declarat eretic si refugiat in Iran, la Edessa. Majoritatea insotitorilor acestuia erau medici, care apoi au intemeiat spitalele din Harada, Pur).

! Arabii au fost primii mari chimisti ai lumii, ducând la aparitia farmacistului; medicul trebuia sa delege aceasta functie cuiva cu o pregatire specifica, cu responsabilitate morala si intelectuala, permitând astfel dedicarea unui timp mai mare activitatii medicale propriu-zise.

Din perioada de inflorire, amintim personalitatea lui Razes (Al Razi), din sec. IX-X, autor de carti medicale, cea mai de seama fiind enciclopedia "Contines" ("continentul").

"Cartea lui Mansur" (numele califului) este o lucrare originala, scrisa cu o atitudine conservatoare ("daca poti, foloseste dieta si nu medicamente sau daca folosesti medicamente, alege unele simple si nu complicate"); nu se admite decât ceea ce se poate deomonstra la patul bolnavului. Lucrarea este structurata in 10 volume, dintre care volumul VIII, cel referitor la medicina interna, este considerat o adevarata capodopera, devenit manual si pentru unele universitati europene.

Ali Al Bas este autorul unui tratat enciclopedic care se refera la clasici (ierarhizati) si la experienta clinica proprie.

Cel mai important ramâne insa Avicena, din ale carui lucrari amintim "Canonul medicinei" (ultima mare sinteza a intregului câmp al medicinei, realizata de o singura persoana; cea mai limpede si clara dintre sintezele Evului Mediu), "Poemul medicinei" - o colectie de 5 carti, dupa cum urmeaza:

anatomia, fiziologia

igiena si organizarea activitatii medicale

etica si deontologia

istoria medicinei

medicamentele simple

medicina interna

chirurgie (inclusiv bolile infectioase eruptive)

medicamentele compuse

Avicena (980-1037) era tadjic (un popor nordic), a fost un mare poet, filozof, teolog; primul mare geograf si geolog, muzician.

În ceea ce priveste Califatul de Apus, cu capitala la Cordoba, o interpretare diferita a Coranului a permis o mai mare libertate de gândire, astfel ca de multe ori au procedat contrar parerilor lui Avicena. Îi remarcam pe Averoes, filozof si autor al unui tratat de patologie generala si pe Albu Cazi, contemporan cu Averoes, care a descris otitele si parazitul ce produce râia.

Europa Occidentala

Primele elemente de medicina apar in mânastiri. Odata cu crestinarea popoarelor germanice, ei adopta punctul de vedere crestin al medicinei. Au existat calugari specializati la nivelul medicinei populare.

Prima scoala de medicina propriu-zisa laica din Europa Occidetala este {coala medicala din Salermo (port in Italia, in apropierea mânastirii Monte Casino - unde calugarul Benedict a intemeiat primul spital din Occident si un ordin calugaresc pentru asistenta bolnavilor, spre sfârsitul sec. VIII, inceputul sec. IX).

au fost primii care au acceptat si femei (Trotula a fost medic ginecolog)

volumul "Regimul de la Salermo" a fost tradus si in româna ("Floarea sanatatii"). Traducerile ce se faceau la Salermo erau din araba

Igiena precara a oraselor a permis producerea marilor epidemii al Evului Mediu (lepra, ciuma, variola, sifilis cu ipoteza originii americane a acestuia). Au existat insa si asa-numitele "epidemii psihice", isterii colective (coreo-mania, când ieseau si tremurau la marginea satului pâna la epuizare, flagelatii colective).

Are loc o decadere a chirurgiei, nu erau permise manevre sângerânde, pentru ca medicii erau si preoti. Existau 2 categorii de chirurgi:

chirurgii de roba lunga (propriu-zisi), care invatau doar anatomie si tehnici chirurgicale

chirurgii de roba scurta (chirurgi barbieri), care transmiteau deprinderile din tata in fiu

Primele orase cu facultate de medicina au fost Montpellier (1220), apoi Padova, pentru statul Venetian; si Salermo (adevarata facultate de medicina).

Renasterea (sec. XV-XVI) a readus in prim-plan valorile antichitatii. Pe plan laic se dezvolta doctrina umanista, care considera ca Dumnezeu l-a creat pe om liber si omul trebuie sa aiba demnitate ("Despre demnitatea omului" - Pico della Mirandelo).

reforma religioasa, marile descoperiri geografice

progrese in: - anatomie, fiziologie;

patologie, terapeutica

chirurgie

Anatomia

Pâna atunci, disectiile fusesera interzise, dar odata cu aparitia facultatilor de medicina, au inceput sa se permita (prin bule papale) disectii in scop didactic. Era disecat câte un singur cadavru intr-un an universitar. Erau interdictii clare referitoare la comentariile privind opera lui Galen. Disectiile se faceau in amfiteatre (putea participa oricine), profesorul citea din Galen, iar barbierul-chirurg taia (el nu stia latina, adica profu' citea degeaba, ca el tot ce stia el taia... :-) ).

Andreas Vesalius (Vesal) - belgian, fiu de farmacist, a studiat la Paris (universitatea era de tip Galenic), dar a terminat studiile la Padova, unde a devenit mai târziu profesor de anatomie. Este considerat intemeietorul medicinei moderne.

a pus bazele stiintei disectiei, folosind instrumente speciale

efectua disectii paralele, pe un numar crescut de cadavre (metoda stiintifica de cercetare)

a studiat corelând structuralul cu functionalul

! este autorul primului atlas anatomic (6 planse, la Venetia, in 1538)

a denumit cu câte un cuvânt anume diverse formatiuni anatomice, in neolatina

scrie un tratat complet de anatomie (Basel, 1543), cu formatiunile prezetate in pozitii active. Tot la universitatea din Basel se gaseste un schelet preparat de Vesal

dupa publicarea tratatului se refugiaza la Madrid, unde apare editia a II-a (1555)

este condamnat ca eretic la moarte prin ardere pe rug, dar pedeapsa este comutata intr-o calatorie la Ierusalim (pe drum este mâncat de rechini in Marea Mediterana)

În Renastere, si artistii au contribuit la dezvoltarea medicinei, unii au facut chiar disectii si au realizat planse anatomice (Leonardo da Vinci).

acesta a realizat peste 30 disectii umane, primele cu Marc Antonio de la Torre

face deosebirea intre structurile anatomice la diferite vârste

aplica tehnici de injectare vasculara sau cu ceara topita in cavitati

realizeaza sectiuni la diferite incidente

30 caiete, tiparite târziu (sfârsitul sec. XIX)

Albrecht Dürer a publicat o anatomie artistica, rezultat al cercetarilor la cadavru. Este autorul unor gravuri anatomice, de larga circulatie (au ajuns si in Transilvania, la Oradea).

Personalitatea cea mai reprezentativa a patologiei renascentiste este Girolamo Fracastoro.

poet de limba neolatina

autorul teoriei sferelor homocentrice in astronomie (contemporan cu Copernic)

primul critic literar

descrie foarte bine sifilisul (Sifile a fost un pastor pedepsit pentru ca iubea fata pe care o iubea si zeul; vindecat apoi prin remediul propus de Fracastoro, care descrie astfel in versuri tratamentul)

a delimitat foarte bine din punct de vedere clinic si epidemiologic ciuma si variola

lanseaza ideea ca bolile infecto-contagioase nu sunt aduse de miasmele morbide, ci de "seminte ale bolii" ("Despre contagiune & bolile contagioase" - 1546)

! De abia in 1878, Pasteur si Koch demonstreaza ca bacteriile sunt factorul cauzal al diferitelor boli

Se remarca o crestere a tratamentelor odata cu marile descoperiri geografice (India, America cartoful a schimbat alimentatia).

Medicamentele chimice isi fac aparitia. Teoria iatrochimica este o varianta moderna a umoralismului hipocratic, starea de sanatate se considera ca este pastrata prin mentinerea starii chimice normale a organismului.

Paracelsius

considera ca medicina trebuie sa se invete din practica, nu din carti

a facut si chirurgie, chiar daca din punct de vedere religios ii era interzis

precursor in balneologie si patologie profesionala

Chirurgia in Renastere

Toate facultatile de medicina erau religioase. Oficial se cerea ca operatia chirurgicala sa fie indicata de medic iar chirurgul s-o execute la indicatiile si sub controlul medicului.

Ambroise Pané a fost cel mai mare chirurg din acel timp.

a urmat cursurile colegiului de chirurgie de la Paris (chirurg de roba lunga)

numeroase operatii in armata franceza

numeroase inventii in chirurgie (instrumente noi)

redescopera ligatura vasculara

propune pansamentul simplu in tratamentul plagilor (initial tratamentul era de cauterizare cu ulei de soc fierbinte)

autor al unei carti de chirurgie (1545)

intemeietorul balisticii in medicina legala

Pierre Franco, contemporan cu Ambroise Pané, este autorul a 2 tratate de chirurgie (din care pasaje intregi au fost preluate si de Pané).

Referitor la circulatia sangvina, s-au parcurs urmatorii pasi de-a lungul timpului:

I. Egiptenii (papirusurile Ebner si in special Schmidt) au fost destul de aproape de descoperirea circulatiei

II. Herofil, Erasistrat in Alexandria (vezi curs)

III. Galen credea ca in inima sângele arterial se amesteca cu cel venos prin porii interventriculari

IV. Miguel Servet (nu a fost medic propriu-zis) a descoperit mica circulatie, a fost ars pe rug impreuna cu cartile sale "Despre reinstaurarea crestinismului" (au scapat doar 3 exemplare)

V. Primul care a pus sub semnul intrebarii teoria lui Galen a fost Vesal, care in editia a 2-a (1555) arata ca nu exista nici un orificiu interventricular

VI. Colombo considera o posibila expicatie drumul sângelui prin plamân

VII. Andreas Cesalpino afirma existenta a 2 circulatii (mare si mica)

VIII. William Harvey, a studiat la Padova (1600-1602), apoi a devenit mare profesor la Oxford; exilat mai târziu pe o mosie a fratelui sau si izgonit din oras. Conceptia sa este de a se lucra in termeni cantitativi, matematizeaza lucrurile si propune metode fizice de studiu a curgerii lichidelor prin tuburi elastice.

Istoria medicinei moderne

Din punct de vedere medical, sec. XVII este un secol englez, doar Franta mai remarcându-se in acest domeniu prin cele 2 facultati importante (Paris si Montpellier), dar care se mentin pe pozitii Galeniste si se opun marilor descoperiri din domeniul medicinei.

Principalele doctrine medicale sunt iatrochimia (Paracelsius), care se dezvolta in }arile de Jos si Germania; si iatromecanica, introdusa de Harvey si care devine doctrina dominanta in Anglia si Italia.

Saltul calitativ este facut prin introducerea metodelor noi de calcul, a metodelor inductive de cercetare (Fr. Bacon) precum si a celor instrumentale, experimentale. Descoperirile recente ale fizicii (! fratii Bernoulli au fost medici), studiile pe modele in vitro au ajutat mult medicina sa progreseze.

Principala descoperire a sec. XVII este circulatia sângelui (carte tiparita la Frankfurt pe Main in 1628 - "Despre miscarea inimii").

Desi fusese descoperit, microscopul nu a fost utilizat de Harvey in studiile sale, fiind preferata o lupa foarte puternica.

Harvey este autor si al unei carti de embriologie

nu a vazut capilarele

nu a descris o circulatie limfatica (! contemporan cu el, un italian, Gasparazelius a publicat o lucrare in 1626 despre circulatia limfatica)

in 1661 Marcelo Malpighi observa prima celula animala la microscop (hematia)

Jean Pequet descopera canalul toracic, cisterna Pequet precum si racordarea circulatiei limfatice la circulatia generala (1646)

danezul Stenon descrie corect parotida si canalul excretor

englezul Wharton descrie glanda submandibulara

in Bavaria, Wirsung descopera canalul principal pancreatic

În ceea ce priveste clinica medicala, se revine la medicina de observatie rationala, de tip hipocratic (Teoria Sineham - englez autor al numeroase descrieri clinice si anatomo-clinice mergând pe firul observatiei la patul bolnavului).

a descoperit coreea acuta Sineham

denumirea unei forme de opiu imaginata de el a ramas pâna astazi

nu a aderat la iatrochimie sau iatromecanica

Pe linia iatromecanicii s-au remarcat Glisson (capsula fibroasa a ficatului, rahitismul), Willis (poligonul arterial cerebral).

ITALIA

Santorio (prima jumatate a sec. XVII)

a stat timp de aproape 40 ani mult timp pe o balanta, efectuând masuratori ale propriului corp, descoperind astfel perspiratia pulmonara

impune metode matematice in cercetare

a inventat metode paraclinice de masurare (puls, temperatura)

un profesor de la Pisa, medic si matematician, scrie un tratat de biomecanica ("Despre miscarea animalelor"), in care aplica legile fizicii la deplasarea omului si animalelor (in a 2-a jumatate a sec. XVII)

Adepti ai iatrochimiei: Sylvius, de Graaf (foliculul ovarian).

OLANDA

Antoni van Levercuc (portar la primaria din Leida, remarcat intâmplator de catre de Graaf)

compune un microscop din câteva lentile

utilizarea microscopului se extinde, Malpighi fiind coniderat intemeietorul histologiei normale si patologice, vegetale si animale.

În sec. XVIII, preocuparea pentru stiinta devine dominanta pentru numerosi medici, majoritatea bazati pe o finantare proprie.

Daca sec. XVII a ramas cunoscut drept "secolul circulatiei", sec. XVIII este cel "al luminii", "al ratiunii". Medicii recurg la mai putine metode paraclinice (in afara de termometru, celelalte aparate - pulsilogiu, microscop - nu dau imagini constante).

Se acumuleaza observatiile la patul bolnavului, care nu mai sunt explicate prin iatrochimie si iatromecanica. E nevoie de doctrine noi, pentru o explicatie stiintifica a acestora. Apare un mare numar de supozitii, unice in istoria medicala, cunoscute sub denumirea de "sistematica sec. XVIII", care incearca sa oblige faptele sa se subsumeze, sa se supuna unor idei preconcepute.

elementul definitoriu pentru sanatatea organismului este tonusul muscular

bolile sunt abateri de la tonusul optim al musculaturii netede & scheletice si se impart in boli hipertone si boli hipotone sau atone

au aparut medicamente, substante ce pot corecta abaterile tonusului, in special al musculaturii netede

licoarea Hoffman (amestec de alcool+eter) regleaza echilibrul tonic

cercetari in domeniul balneologiei (influenta apelor minerale asupra organismului)

elementul esential: excitabilitatea neuromusculara

bolile sunt semne ale modificarii (/) pragului de excitabilitate

important este in special corolarul terapeutic

exista spiritul vital ("anima")

semnele bolii sunt rezultate ale faptului ca anima face eforturi pentru a readuce organismul la starea normala si nu trebuie combatute, indiferent de intensitatea lor.

simptomele nu trebuie contracarate

utilizarea medicamentelor cu acelasi efect ca si cele ce au ca expresie simptomele, in cantitate cât mai mica (ex.: chinina produce o crestere a temperaturii la omul normal)

medicamentele trebuie folosite in sensul in care actioneaza si boala si nu contrar

doze infinitezimale, se ajunge ca pâna nici macar o molecula sa nu aiba sansa de a exista in solutie

principiul antrenarii, al dinamismului; prin agitarea indelungata a solutiei homeopate, patrunde in solutie un spirit vindecator din neant

! Cercetari recente au aratat ca apa pastreaza amprenta substantelor ce au fost dizolvate in ea, chiar când nu mai exista nici o molecula activa in solutie

incepe sa se dezvolte medicina anatomo-clinica, principiile medicinei bazate pe anatomia patologica, pe leziuni specifice. Morgagni scrie in 1761 un tratat "despre sediul si cauzele bolilor studiate prin metode anatomice" (transformari morfologice la nivel macroscopic, de organ).

Nu exista inca metode clinice ca percutia, auscultatia; ci doar inspectie, palpare. Tot in 1761, la Viena, apare o carte a lui Leopold Auenburger despre percutie. Lucrarea a fost apoi tradusa la Paris de medicul lui Napoleon (Jean Corvisard). Auscultatia este introdusa mai târziu, de catre inventatorul stetoscopului, Lieneque drept metoda de investigare a tuturor bolnavilor ("Tratat asupra auscultatiei mediate" - Paris, 1819).

Prin descoperirea tesuturilor de catre Xavier Bichat, tabloul lezional este mult modificat. Înainte de el, bolile erau descrise de la vertex in jos, apoi, odata cu descoperirea leziunii specifice fiecarei boli, aceasta ordine a fost schimbata.

Progrese s-au realizat si in ceea ce priveste etiologia bolilor infecto-contagioase. Cercetarile efectuate pe cadavre au aratat leziunea specifica a febrei tifoide, studiata pâna atunci impreuna cu celelalte varietati de febre abdominale. Bretenon deosebeste difteria de celelalte boli obstructive ale cailor respiratorii superioare prin prezenta falsei membrane.

Este rasturnat raportul cauzal al etiologiei bolilor de catre Pasteur, care a demonstrat ca nu este adevarata teoria generatiei spontanee (conform careia prezenta germenilor ar fi secundara bolii, deci efectul si nu cauza acesteia). Pouchet (un biolog francez) a sustinut ca intotdeauna in substantele organice in descompunere apar in mod spontan germeni. Pasteur l-a contrazis, ducând vasul de experienta la o altitudine mare in Pirinei, unde nu au mai aparut germeni.

Carl Zeiss, un mecanic german din Jena, a perfectionat microscopul, permitând identificarea bacteriilor cauzatoare.

Postulatele lui Koch

in produsele patologice din cadrul aceleiasi boli se gasesc aceiasi germeni

realizarea de culturi pe medii de cultura

cu germenii astfel obtinuti trebuie sa se produca in mod constant la animal aceeasi boala, cu aceleasi leziuni si manifestari

pâna la 1878 nu s-a reusit (apoi au demonstrat Pasteur & Koch

În sec. XIX, in domeniul chirurgiei, este descoperita anestezia prin inhalatie si se cristalizeaza elemente ale principiilor asepsiei si antisepsiei. Înainte de descoperire anesteziei:

30 martie 1842, in statul american Georgia, K.Long efectueaza o operatie unui prieten, dupa o inhalatie de vapori de eter, iar pacientul nu a simtit durerea

1844 - stomatologul Horace Wells foloseste gaz ilariant (protoxid de azot), dar demonstratia este nereusita (Boston) si se sinucide

Morton asista, dar considera drept cea mai eficienta metoda cea care foloseste eterul sulfuric, procedeu rapid adoptat si in Europa. Prima operatie reusita folosind eterul sulfuric a avut loc la 16 octombrie 1846

Simpson descopera cloroformul in ianuarie 1847

Bibliografie

Istoria medicinei universale - Ed. Medicala, 1970

Istoria medicinei românesti - Ed. Medicala 1972

Tratat de Istoria {tiintei în România - Medicina - Ed. Academiei 1980

Dictionar cronologic de medicina-farmacie - Ed. Enciclopedica 1975