Notiuni de biochimie medicala asistenta de farmacie

NOTIUNI DE BIOCHIMIE MEDICALA ASISTENTA DE FARMACIE

CUPRINS

Substantele solide – in recipiente pentru reziduuri ;

Lichidele solubile – in chiuveta , lasand sa curga apa in exces ;

Lichidele insolubile in apa – se depoziteaza in recipientele speciale ;

In cazul supraincalzirii lichidelor se folosesc bucatele de piatra ponce sau portelan poros , care provoaca o fierbere progresiva si linistita a lichidelor ; piatra ponce sau portelanul poros se vor introduce intotdeauna in lichidul rece sin u in cel fierbinte ;

49. Spalarea vaslor se face imediat dupa terminarea operatiei la care au fost folosite , cu lichide potrivite in care impuritatile respective sunt solubile , pentru a preveni reactiile vatamatoare ;

50. Acizii se pastreaza in sticle cu dop rodat ; acidul fluorhidric se pastreaza in recipiente de polietilena sau de ebonite ;

51. Solutiile de hidroxizi se pastreaza in sticle cu dopuri de cauciuc ;

52. In orice moment fiti atenti la ceea ce faceti !

ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR

Orice accident trebuie anuntat imediat cadrul didactic indrumator .

In cazul arsurilor chimice , se indeparteaza imbracamintea , se spala cu apa din abundenta regiunea arsa , apoi se neutralizeaza arsura astfel :

arsurile provocate de acizi se spala cu o solutie de 2% NaHCO₃ ;

arsurile provocate de alcalii se spala cu o solutie 4% acid boric sau 2% acid acetic .

Dupa neutralizare , se unge cu grija rana cu jecolan si se panseaza .

arsurile cu brom sau acid bromhisric se tamponeaza local cu solutia 2% tiosulfat de sodium .

daca o substanta coroziva a patruns in ochi se spala ochii cu apa multa , apoi , folosindu-se paharul spalator de ochi si pipeta , se neutralizeaza cu solutie 3% bicarbonate de sodium sau 2% acid boric , dupa cum arsura se datoreste acizilor sau alcaliilor .

daca acidul a patruns in gura , se clateste gura cu multa apa si apoi se bea lapte . Nu se provoaca voma !

daca bazele tari au patruns in gura , se clateste gura cu multa apa si apoi cu otet diluat sau cu suc de lamiae . Se provoaca voma prin administrare de ulei vegetal .

in cazul arsurilor provocate prin caldura , se indeparteaza resturile de imbracaminte si apoi , in funtie de gradul arsurii , se va proceda dupa cum urmeaza :

la arsurile de gradul 1 ( roseata ) se tamponeaza rana cu alcool si se unge cu jecolan , ulei de peste , Bioxiteracor , etc. ;

la arsurile de gradul 2 ( basici ) , se tamponeaza rana cu o solutie 3% permanganate de potasiu sau cu o solutie 5% tannin proaspat preparata ;

la arsurile de gradul 3 ( distrugerea tesutului ) , se acopera rana cu pansament steril si se asteapta medical .

in cazul intoxicatiilor acute , primul ajutor consta in scoaterea accidentatului din mediul toxic si transportarea lui intr-o incapere bine aerista . Accidentatul este asezat in pozitia culcat si I se indeparteaza imbracamintea daca aceasta este imbibata cu substanta toxica . Se anunta urgent medical .

pentru intoxicatiile cu arsen sau stibiu se provoaca vima cu ajutorul unei solutii de sulfat de magneziu . Se administreaza un antidote constand in : 300 ml apa , 100 g sulfat ferric + suspensie de 20 g oxid de magneziu frecat cu 300 ml apa . Solutia antidote se agita puternic si se administreaza in portii mici .

pentru intoxicatiile cu compusi ai mercurului se administreaza rapid trei oua crude amestecate cu cca 1 l lapte apoi se provoaca voma .

pentru intoxicatii cu compusi ai plumbului se bea o cantitate mare de solutie de sulfat de magneziu .

pentru intoxicatiile prin ingestie de solventi organici i se da accidentatului sa bea ulei de parafina .

Componentele trusei de prin ajutor :

solutie apa oxigenata 3%

solutie acid boric 4%

fiole cafeina

fiole Algolcamin

tinctura de iod

solutie carbonat acid de sodium 2%

solutie diluata de permanganate de potasiu

un tub Jecolan

un flacon Emetiral

un flacon Lizadon

vata hidrofila

comprese sterile

fasa tifon

leucoplast

foarfece

pahar ocular

ETAPELE PROCESULUI DE PRELUCRARE SI ANALIZA A

MATERIALELOR BIOOGICE IN LABORATORUL DE

BIOCHIMIE

1. Recoltarea

A. Probele de origine animala – se recolteaza imediat dupa sacrificarea animalului . Daca nu sunt prelucrate imediat , conservarea se face la -20⁰C , timp limitat , functie de parametrii de analizat .

Obs.: probele de sange se vor prelucra la cel putin doua ore dupa consumul hranei . Uneori este necesara pregatirea animalului pentru sacrificare ( se specifica in protocolul de lucru ) .

B. Probele de origine vegetala – se recolteaza in sezonul optim , dupa 11:00 a.m. , la distanta de zilele ploioase .

2. Prelucrarea primara

Materialele biologice cele mai variate ( sange , urina , LCR , tesuturi , par ) care intra pentru determinari in laboratoare de multe ori sunt prelucrate ca atare , dar sunt si cazuri can dele necesita unele pregatiri preliminare . Pe un anumit material biologic , care urmeaza sa fie supus analizelor biochimice , nu se pot efectua simultan toate determinarile necesare , acesta trebuind impartit in prealabil in mai multe parti si pregatit in mod corespunzator pentru fiecare tip de determinare .

Rezultatele analizelor , in special la tesuturi , sunt raportate de obicei la 1 g substanta proaspata sau la 1 g substanta uscata , eventual la 1 g cenusa .

Uscarea

Pentru raportarea rezultatelor analizelor chimice la substanta uscata , in practica curenta se determina apa totala . Metoda cea mai des intalnita este uscarea produselor biologice la etuva incalzita la 105⁰C .

Intr-o fiola de cantarire ( care in prealabil a fost uscata la 105⁰C si la care s-a luat tara ) se cantaresc la balanta analitica 2-3 g din materialul de cercetat , dupa care se introduce in etuva la 105±2⁰C . Uscarea dureaza de obicei cateva ore , pana cand se ajunge la o pondere constanta , adica se cantareste fiola , se noteaza greutatea , dupa care din nou se incalzeste 30 min. si se repeat cantarirea . Daca rezultatele obtinute la doua cantariri consecutive nu difera mai mult de 0 % din masa probei uscate , procesul se considera terminat .

Analiza elementelor anorganice din tesuturi biologice necesita ca operatie preliminara distrugerea materiei organice . Aceasta este posibila fie prin incinerare fie prin mineralizare . Pentru ambele grupuri de operatii se pleaca de la produsul uscat .

Incinerarea ( Calcinarea )

Se cantaresc la balanta analitica 1-2 g din produsul deshidratat intr-un creuzet de portelan . Creuzetul este incalzit pana la carbonizarea probei , intr-un cuptor electric de calcinare , ridicandu-se treptat temperature acestuia pana la 550⁰C . Temperatura creuzetului se pastreaza la aceasta valoare pana cand se obtine o cenusa alba , fara pete negre . Creuzetul se raceste in exicator si apoi se recantareste .

Cantitatea de cenusa dupa calcinare

Cenusa % = x 100

Cantitatea de produs luat in lucru

Nu este indicata depasirea temperaturii de 550⁰C , intrucat la temperature mai ridicate oxizii unor metaluri pot suferi evaporari considerabile . In tot cursul incinerarii se evita prezenta unei atmosphere reducatoare , care ar putea provoca de asemenea pierderi din substanta .

Incinerarea tesuturilor animale prezinta dezavantajul ca adesea se pierde din substanta datorita revarsarii si aglomerarii materialului in cursul calcinarii .

Mineralizarea pe cale umeda ( Dezagregarea )

Tratarea substantelor solide , insolubile in apa , cu acizi minerali se numeste mineralizare , dar pentru ca reactivii sunt in stare lichida se spune ca se face o mineralizare pe cale umeda . Viteza de dezagregare a substantelor depinde de mai multi factori si anume : de natura probei , de gradul de diviziune a probei , de reactivii utilizati , de temperature la care are loc procesul .

In practica curenta a mineralizarilor se folosesc acizi anorganici ca atare sau in amestec . Cei mai utilizati sunt :

Acidul clorhidric –care formeaza cloruri usor solubile in apa ; nu da reactii secundare , iar excesul de acid se indeparteaza usor prin evaporare . Este mai putin intrebuintat in cadrul laboratoarelor ca agent de mineralizare ;

Acidul azotic – care formeaza nitrati solubili in apa , are o actiune puternic oxidativa . Excesul se poate indeparta de asemenea prin evaporare ;

Acidul percloric concentrat – prin mineralizare elementele metalice trec sub forma de perclorati usor solubili in apa , unii perclorati fiind puternic higroscopici . Acidul concentrate incalzit pana la fierbere ( 208⁰C ) are propietati exidante ( spre deosebire de cel diluat ) . Puterea oxidativa se poate explica prin descompunerea moleculei in oxigen , clor si apa . Substantele organice pot fi astfel oxidate cu o viteaza foarte mare si violent , producand explozii . Pentru evitarea acestor accidente , in general , materialul se trateaza in prealabil cu acid azotic si numai dupa aceea se adauga acidul percloric ;

Acidul sulfuric concentrat – desi este un acid puternic oxidant , este relativ putin intrebuintat ca atare la mineralizare .

In laboratoarele clinice de cele mai multe ori se folosesc pentru mineralizare amestecuri de acizi .

Una din metode prevede , de exemplu , pentru mineralizarea sangelui , urinii , parului , organelor , in vederea dozarii unor oligoelemente ( mangan , nichel , arsen , crom ) urmatorul procedeu .

Intr-un balon Erlenmayer de 100 ml , prevazut cu sticla de ceas pentru acoperire se pipeteaza 15-20 ml sange ( sau se introduce 1-2 g organe ) si 10 ml acid azotic concentrat si se incalzeste pe baia de nisip . Cand raman 2-3 ml , se raceste si se adauga acid azotic diluat ( 2:1 ) . Se continua incalzirea pana cand lichidul devine limpede , galben pai si nu mai emite vapori bruni . Daca inainte de a se ajunge la acest stadium lichidul s-a evaporate , se vor adauga dupa racier inca cativa ml de acid azotic diluat si se va continua incalzirea avand grija san u se carbonizeze proba . Vasul cu lichid se raceste si se adauga 1 ml acid percloric si 2-3 ml apa distilata . Se continua incalzirea vasului acoperit pana la decolorarea completa , apoi se indeparteaza sticla de ceas si se evapora la sec . Pentru indepartarea urmelor de acid percloric se mai adauga de cateva ori cate 5 ml apa distilata si se evapora . Reziduul trebuie sa fie cristalin si perfect alb .

Mineralizarea urinii este identical , dar se porneste de la 200 ml urina si 20 ml acid azotic .

O alta tehnica destul de rapida , recomanda pentru fiecare gram de tesut un amestec format din 10 ml acid azotic concentrate , 2 ml acid percloric concentrat si 0,25 acid sulfuric concentrate . Materialul penrtu mineralizare , deshidratat si cantarit exact , se introduce fie in balonul Kjeldahl , fie in paharul Berzelius de 250 ml , se pune peste proba amestecul de acizi , se acopera vasul si se incalzeste treptat pana la fierbere la baia de nisip , unde se mentine pana la eliminarea vaporilor nitrosi ( de culoare roscata-maronie ) . Dupa clarificarea probelor , vasul se lasa descoperit pana la obinerea unui reziduu uscat . Reziduul trebuie sa aiba culoarea alba , in caz contrar se lasa sa se raceasca proba , se mai adauga 5 ml din amestecul de acizi si se repeta operatia .

Reziduul uscat se reia cu apa distilata fierbinte si usor acidulata cu acid clorhidric , pentru a asigura dizolvarea metalelor . Lichidul se transvazeaza cantitativ intr-un balon cotat si se aduce la semn cu apa distilata .

Este de dorit in cazul mineralizarilor sa se faca cu fiecare serie o proba martor , toate operatiunile executandu-se la nisa .

Deproteinizarea

Un numar de determinari necesita obtinerea filtratelor fara proteine , adica este necesara o deproteinizare prealabila .

Este cunoscut faptul ca proteinele sunt ioni polivalenti , care se comporta la un pH mai mic decat punctul izoeletric ca niste cationi si ca anioni la un pH mai ridicat decat punctul izoeletric . Proteinele formeaza un precipitat usor separabil din mediul de reactie , la un Ph mai mic decat punctul izoeletric , cu acid tricloroacetic , acid percloric , molibdat , wolframat si la un pH superior punctului izoelectric cu diferiti cationic si metalelor grele : bariu , mercur , zinc .

Felul deproteinizatului se allege in functie de analiza ceruta . Metodele de deproteinizare folosite cel mai frecvent in practica de laborator sunt :

1. Filtratul neutru ( Folin Wu ) , agentul precipitant fiind wolframic . La o parte de sange ( plasma , ser ) – proba biologica , se adauga aceeasi cantitate de wolframat de sodium 10% si 8 parti acid sulfuric n/12 ( 83,4 ml acid sulfuric 1 N ad 1000 ml apa distilata ) picatura cu picatura sub agitare continua . Se lasa in repaus 10 minute , apoi se filtreaza sau se centrifugheaza . Filtratul se poate pastra 1-2 zile in frigider .
2. Filtratul acid ( agentul de precipitare este acidul tricloroacetic 20% ) . Proba biologica se dilueaza cu 4 parti apa distilata si sub forma de solutie 10% si hidroxidul de sodium 0 N . Este important ca 10 ml sulfat de zinc sa corespunda 10 – 11,2 ml hidroxid de sodium ( se stabileste prin titrare in prezenta fenoftaleinei ) . Pentru obtinerea filtratului alcalin se porneste de la 1 parte proba biologica , 7 parti apa distilata , 1 parte sulfat de zinc si o parte hidroxid de sodium . Se agita puternic amestecul , se filtreaza sau se centrifugheaza . Filtratul astfel obtinut nu se poate folosi pentru determinarea azotului residual , intrucat in precipitat raman acidul uric , glutationul .
3. Precipitarea cu alcool-eter . La o parte proba biologica se pun 9 parti amestec alcool-eter ) picatura cu picatura , agitand continuu . Proba se pune pe baia de apa fierbinte 2 minute , avand grija ca pierderile sa fie minime , iar dupa racire se completeaza volumul pierdut cu un amestec acool etilic-eter , si se filtreaza . In filtrat se gasesc toate tipurile de lipide .

Dezintegrarea tisulara

Se realizeaza prin diverse procedee , in functie de tipul de tesut :

Pentru tesuturi moi ( viscere , mucoase ) se foloseste omogenizatorul Potter , Acesta este un vas cilindric prevazut cu un pistil de sticla rodata sau teflonata . Spatiul dintre pistil si peretele vasului are aproximativ 0 mm . Prin actionarea mecanica sau manuala a pistilului in vas , tesutul este dezintegrat pana la nivel de componente celulare sau subcelulare . Se mai poate utilize in acelasi scopuri si un mojar de portelan in care materialul biologic , cantarit in prealabil , se tritureaza prin amestecare cu o substanta dura si inerta ( alumina , bile de sticla nisip de cuart , pudra de sticla ) . In final acestea se separa de proba prin decantare sau centrifugare .

Pentru tesuturi cu consistenta medie ( muschi ) se pot utiliza omogenizatoare cu cutite , concepute special pentru acest scop . Acestea sunt prevazute cu un vas de sticla , pe fundul caruia se afla un cutit inoxidabil cu 4 brate actionat mecanic de un ax central . Designul special al acestui ax permite macinarea si omogenizarea probelor umede , datorita bunei etanseitati .

Tesuturi dure ( cartilagii , oase , cochilii ) se dezintegreaza utilizand mori cu bile sau mojare de agata , de preferinta actionate mecanic .

Pentru tesuturile vegetale , bacterii sau alte organisme unicelulare ( alge , protozoare , fungi ) dezintegrarea celulara poate fi facuta prin :

inghet – dezghet repetate , cand se produce ruperea membranelor prin soc osmotic .

ultrasonore , cand se modifica presiunea intracelulara si pot fi rupti astfel : peretii celulari ( in cazul tesuturilor vegetale sau al bacteriilor ) , membrane plasmatice si membrane subcelulare . Modelele noi de bai de ultrasunete dispun de generatoare duble ce maresc eficienta procedeului . Se proceseaza astfel : bacterii , fungi , alge unicelulare , protozoare , celule splenale , renale , ganglionare , eritrocite .

O alta metoda de dezintegrare tisulara utilizeaza digestia enzimatica . Prin aceasta metoda ruperea peretilor celulari in cazul celulelor vegetale sau bacteriene se realizeaza cu poliglicozidaze specifice ( celulaza – pentru peretii celulozici , muramidaza – pentru peretele celulelor bacteriene ) . Acest procedeu , desi eficace prin pastrarea nealterata a celorlalte componente celulare , prezinta dezavantajul contaminarii probei biologice cu proteine straine care pot interfera in determinarile ulterioare . Tratarea cu detergenti specific ice distrug structurile stratului dublu lipidic membranar este o metoda potrivita mai ales pentru separarea proteinelor fixate in membrane plasmatica .

In functie de specificul probei , se poate allege metoda de dezintegrare cea mai comoda .