NOTIUNI GENERALE DE TOXICOLOGIE PROFESIONAL

NOŢIUNI GENERALE DE TOXICOLOGIE PROFESIONAL

DEFINIŢII

A. TOXICUL este definit de catre Fabre si Truhaut ca fiind o substanta chimica ce
poate patrunde în organism indiferent pe ce cale, fie într-o cantitate relativ mare în doza
unica sau în doze repetate la intervale foarte scurte, fie în cantitati relativ mici dar repetate
în timp, provocând în mod tranzitoriu sau durabil, tulburari mai mult s 141g65b au mai putin grave a
uneia sau a mai multor functii, putând provoca chiar moartea. Toxicul profesional este o
substanta chimica din mediul de munca, o noxa profesionala, care poate sa deterioreze
sanatatea, sa provoace disconfort si sa scada capacitatea de munca.

B. INTOXICAŢIA este îmbolnavirea provocata de un toxic. Dupa împrejurarile în care
are loc, intoxicatia poate fi accidentala sau voluntara, neprofesionala sau profesionala.

C. TOXICOLOGIA este stiinta care se ocupa cu substantele chimice din mediul extern
si cu efectele lor asupra organismului în ce priveste: identificarea, izolarea si determinarea
lor cantitativa; mecanismele si manifestarile intoxicatiilor; mijloacele de prevenire si
combatere. Aparuta initial din necesitati medico-legale pentru dovedirea crimei prin
otravire, toxicologia si-a extins treptat preocuparile în domeniile farmaceutic, sanitar
(toxicele din aer, apa si alimente) si industrial. Toxicologia profesionala se ocupa cu
etiologia, patogenia, clinica, diagnosticul, tratamentul si profilaxia intoxicatiilor
profesionale. Principalele aspecte generale în toxicologia profesionala se refera 3 mari
probleme: etiologia si patogenia intoxicatiilor; riscul toxic si evaluarea lui; limitele de
expunere.

ETIOLOGIA INTOXICAŢIILOR PROFESIONALE

A.     CLASIFICAREA TOXICELOR PROFESIONALE se poate face dupa mai multe criterii. Dupa criteriul tehnologic toxicele pot fi: materii prime; produse finite; substante intermediare, adaugate sau aparute în timpul transformarii materiilor prime; substante prezente întâmplator ca impuritati în anumite produse; deseuri, cum sunt de pilda substantele aparute prin arderea combustibililor; catalizatori. Existenta unora dintre substante este de obicei cunoscuta, a altora însa nu, putând apare accidental si imprevizibil în mediul de munca. Dupa criteriul starii de agregare toxicele se pot prezenta sub forma de substante solide, lichide concentrate sau diluate, gaze, vapori, fum, ceata sau nori. Dupa criteriul actiunii asupra organismului toxicele pot fi cu actiune generala sau sistemica, iritativa, necrotica, hipoxemianta, alergica, cancerigena, mutagena sau teratogena. Dupa criteriul gravitatii efectelor asupra organismului, conform expertilor OMS si BIM (1969), toxicele pot fi: nepericuloase, cu efecte rapid reversibile; cu efecte fara stare patologica precisa; cu efecte conturate ca intoxicatie reversibila sau ireversibila, mergând uneori pana la moarte. Dupa criteriul structurii chimice, toxicele pot apartine diferitelor clase de substante anorganice sau organice.

B .STRUCTURA CHIMICA confera anumite caracteristici care tin de gruparile
chimice, structura stereochimica, densitatea electronilor, distanta intramoleculara, greutatea
moleculara, dimensiunea moleculara si forma moleculelor. Intre structura chirnica a unei
substante organice si toxicitatea sa exista o relatie care poate fi stabilita prin metoda lui
Hansch. Se pot astfel prevedea efectele farmacologice si toxice ale unui compus organic pe
baza unei formule care ia in consideratie proprietatile hidrofobice, electronice si sterice ale
moleculelor: Quantitative Multiple Parameter Approach to Structure-Activity Relationship
(QSAR).

C PROPRIETATILE FIZICO-CHIMICE importante pentru riscul toxic sunt: starea
de agregare; marimea particulelor toxice; starea de ionizare; pH-ul; capacitatea de hidroliza
cu formare de coloizi; volatilitatea; solubilitatea in apa si grasimi; continutul in jmpuritati;
concentratia in aer; interactiunea dintre toxice. Cu cat volatilitatea e mai mare, cu atat
toxicul e mai periculos; aceasta rezulta de pilda din calculul toxicitatii bifazice (dupa
formula lui Lehman) exprimata prin produsul dintre toxicitatea monofazica si volatilitatea
relativa. Tetracloretanul , de pilda, are toxicitatea monofazica 9,1 iar volatilitatea relativa
0,2; rezulta o toxicitate bifazica de 1,8. Cloroformul are toxicitatea monofazica 2,2 iar
volatilitatea relativa 6,3; rezulta o toxicitate bifazica de 13,9. Desi toxicitatea monofazica a
cloroformului e mai mica decât a tetracloretanului, este evident ca volatilitatea mult mai
mare a cloroformului duce la cresterea toxicitatii bifazice a acestuia comparativ cu cea a
tetracloretanului. Lipofilia usureaza patrunderea toxicului prin membrana lipidica, pe când
hidrofilia usureaza difuziunea in apa citoplasmatica. Toxicitatea e influentata de raportul
de repartitie lipide/apa (coeficientul Owerton-Mayer), acest raport trebuind sa fie, normal,
nici prea mare dar nici prea mic. Considerând ca A si B sunt 2 substante chimice oarecare,
combinatia dintre toxice poate avea 3 feluri de efecte: indiferent, cand A si B nu se
influenteaza reciproc; sinergic, cand A si B actioneaza in acelasi sens; antagonic, când A si
B actioneaza in sens contrar, efectul global fiind micsorat, nul sau inversat. Efectul sinergic
poate fi, la rândul sau, de 2 feluri: aditiv sau prin potentare. Efectul aditiv sau prin sumatie
e întâlnit când substantele actioneaza asupra aceluiasi tip de receptori, el fiind aproximativ
egal cu suma efectelor substantelor A si B (sau mai mic); tetraclorura de carbon si
dicloretanul au de pilda efect aditiv. Efectul prin potentare e întâlnit când substantele
actioneaza asupra unor receptori de tip diferit, efectul global fiind mai mare decât suma
efectelor partiale ale lui A si B; exemple in acest sens sunt efectele coexistentei cianamidei
calcice si alcoolului etilic, sau malationului si dipterexului.

PATOGENIA INTOXICATIILOR PROFESIONALE

Patogenia intoxicatiilor profesionale poate fi mai bine înteleasa daca este abordata la nivel molecular, prin prisma asa numitei toxicologii moleculare. Mecanismele patogene se desfasoara in 2 faze: toxicochinetica si toxicodinamica.

A. FAZA TOXICOCHINETICA cuprinde 2 categorii de procese, considerate efecte ale actiunii organismului asupra toxicelor. Ele se refera la distributia toxicelor in organism si la metabolismul lor.

a) Distributia toxicelor in organism implica procesele de patrundere, absorbtie, transport, depozitare si excretie. Distributia e conditional de structura si proprietatile membranelor celulare si de proprietatile chimice si fizico-chimice ale toxicelor.

Structura membranelor celulare ale citoplasmei si organitelor cuprinde o foita bimoleculara de lipide (fosfolipide) situata intre 2 straturi monomoleculare de proteine fibrilare. Membrana are o zona centrala hidrofoba incadrata de 2 zone hidrofile, una spre exterior si alta spre interior, cu grupari polare sau ionizate, puternic hidratate. Ea e traversata de pori umpluti cu apa, si contine in general cca 60% proteine si cca 40% fosfolipide, putand insa fi usor restructurata atat in ce priveste continutul in lipide si proteine, cat si in ce priveste functionalitatea porilor.

Difuziunea toxicelor prin membrana difera de la un toxic la altul; unele toxice o traverseaza usor, altele mai greu dupa o prealabila dizolvare, iar altele deloc. Transportul transmembranar are loc prin 2 feluri de procese: pasive, cu difuziune prin pori, prin dizolvarea toxicului in constituientii membranei sau prin difuziune facilitata; active, cu transport activ sau prin pinocitoza. Difuziunea simpla e caracteristica substantelor organice neîncarcate electric. Difuziunea prin pori (filtrarea) permite trecerea ionilor si moleculelor mici hidrofile, inclusiv ale apei. Difuziunea facilitata (catalizata) se face cu ajutorul unui vector (caraus). Daca toate formele de difuziune pasiva nu comporta consum energetic, difuziunea activa are loc cu consum energetic furnizat probabil de ATP, in sens contrar gradientului de concentratie, cu ajutorul vectorilor. Acest tip de difuziune e caracteristic ionilor minerali, fiind important in absorbtia intestinala; in ce priveste toxicele, el e întâlnit mai ales in excretia renala si biliara a acestora. Pinocitoza, tot un proces activ, e întâlnita in cazul micilor picaturi sau particule. In intoxicatia profesionala importanta majora au difuziunea simpla si facilitata.

Patrunderea si absorbtia toxicelor in organism. Cunoasterea cailor de patrundere a loxicelor in organism este utila atat pentru orientarea masurilor de profilaxie a intoxicatiilor (masti, protectia pielii, igiena individuala) cat si pentru aplicarea masurilor terapeutice in vederea intreruperii expunerii la toxic. In toxicologia profesionala pot fi intalnite toate cele 3 cai de patrundere a toxicelor, respiratorie, cutanata si digestiva, dar cu pondere diferita.

Calea respiratorie este utilizata de catre gaze, vapori, pulberi toxice s.a., fiind cea mai periculoasa intrucat: suprafata de contact cu toxicul e foarte mare, cca 100 m² in inspiratia profunda; reteaua de capilare pulmonare e foarte lunga, de cca 2 mii km; membrana alveolo-capilara are o grosime mica, de cca 0,8u; toxicul patrunde rapid si direct in circulatia generala, distribuindu-se in cca 23 de secunde in tot organismul. Comportamentul gazelor si vaporilor in aparatul respirator depinde de 2 factori: solubilitatea in apa si lipide; reactivitatea chimica a toxicului. Hidrosolubilitatea favorizeaza patrunderea mai ales la nivelul cailor aeriene superioare, pe cand liposolubilitatea la nivelul cailor profunde si alveolelor (patrundere prin membrana celulara lipotroteica). Hidrosolubilitatea favorizeaza absorbtia in sange mai ales a gazelor si vaporilor inerti, coeficientul de distributie sange arterial/aer alveolar depinzand de hidrosolibilitate in conformitate cu legea Henderson-Haggard. Substantele intens reactive, hidrosolubile (iritante, acizi, baze s.a.), actioneaza mai ales la nivelul cailor aeriene, fara a atinge saturatia in sange. In afara solubilitatii si reactivitatii, particulele toxice dispun si de capacitatea de a fi pinocitate. Comportamentul toxicelor patrunse pe cale respiratorie este influentat si de alti factori ca talia individului, intensitatea ventilatiei pulmonare (crescuta in efort fizic), starea circulatiei pulmonare s.a.

Calea cutanata de patrundere a toxicelor e intalnita in cazul lichidelor, dar si a unor gaze si vapori (ex. hidrogen sulfurat, acid cianhidric s.a.). Comparativ cu suprafafa respiratorie, suprafata cutanata e mica, de cca 1,5 m², din care doar 0,25 m² e suprafata{a descoperita. Patrunderea toxicului se face insa tot direct in sange. Toxicul poate patrunde: transepidermic, cu difuziune prin stratul lipidic, selectiv pentru compusii nedisociabili; transfolicular, prin foliculii pilosi si glandele sebacee; direct in derm, prin leziuni mecanice, chimice sau patologice ale barierei lipidice; direct in derm, prin pielea intacta. Factorii de care depinde patrunderea transcutanata sunt: liposolubilitatea (mercurul si solventii organici sunt liposolubili); caracteristicile polare; dimensiunea moleculara; disociatia; temperatura pielii; pH-ul pielii; intensitatea circulatiei cutanate; metabolismul cutanat; caracteristicile zonale (grosime s.a.); proprietatile solventului (in cazul solutiilor). Derivatii nitro si amino ai bidrocarburilor aromatice si pesticidele organofosforice patrund si prin pielea intacta.

Calea digestiva are un rol minor in toxicologia profesionala, ea putand fi intalnita in cazul unui comportament neigienic, prin ingestia de alimente si bauturi contaminate prin intermediul mainilor, sau prin inghitirea salivei cu particule toxice care provin din caile respiratorii. Interventia ficatului cu functia sa antitoxica si excretia toxicelor prin bila in intestin scad riscul de intoxicatie; o parte din toxic poate fi insa reabsorbita din intestin.

Transportul toxicelor in organism se face sub forma de molecule si ioni, prin sange si mai putin prin limfa. Unele toxice sunt hidrolizate sau polimerizate sub forma de particule coloidale. Toxicele pot circula fie liber, sub forma de gaze si vapori dizolvate in plasma ori ca particule nedisociate, fie legate de anumiti constituienti ai sangelui ca eritrocite, proteine, lipoproteine. Relativ putine toxice au afinitate pronuntata pentru eritrocite: oxidul de carbon (pentru hem); arsenul (pentru globina); plumbul, mercurul organic, cromul hexavalent si cesiul. Cele mai multe toxice au afinitate pentru plasma, unde exista 3 posibilitati de combinare: cu proteine ( albumine, globuline, fibrinogen); cu acizi organici (lactic, glutamic, citric) cu care formeaza complexe; cu anumiti constituenti ai plasmei care au rol de chelanti. Dintre proteinele plasmatice albumina este cel mai important mijloc de transport al toxicelor, prin: formare de legaturi de diferite tipuri cu cationi, anioni sau molecule neutre ale toxicelor (prin forte Van der Walls); atractie de ioni; asociere intre grape polare si nepolare; punti de hidrogen; legaturi covalente. Moleculele mici, ionii unor metale (cupru, zinc, fier) si toti coloizii se pot lega de globuline (alfa si beta) si de moleculele foarte mici de fibrinogen, iar substantele lipofile de lipoproteine. Metalele alcalinoteroase, metalele rare si anumite elemente grele pot forma complexe cu acizii organici, complexe care sunt difuzibile si deci usor de eliminat din tesuturi si organe. Anumiti ioni sunt legaji de chelanti naturali. Intre proteinele plasmatice si eritrocite poate apare o competitie pentru legarea anumitor substante chimice. Afinitatea mare a unor toxice pentru constituentii sângelui poate explica persistenta uneori îndelungata a lor in organism.

Distributia si depozitarea toxicelor in organism. Distributia toxicelor in organism e infiuentata de: concentratia toxicului in sânge; debitul sanguin local; capacitatea de penetratie prin membranele celulare; afinitatea toxicului pentru diferite situsuri de legatura. O anumita fractiune din toxic isi exercita actiunea la nivelul receptorilor iar o alta se poate depozita provizoriu in anumite tesuturi. Pot exista mai multe forme de distribuite si depozitare: distribuite uniforma, cum este cazul cu cationii de litiu, cesiu sau rubidiu sau cu anionii de clor, brom, poloniu s.a.; depozitare in sistemul reticulo-endotelial, in cazul coloizilor; depozitare in tesuturile bogate in lipoizi a toxicelor lipofile, in mielina, glande endocrine, maduva hematogena, Jesut adipos s.a.; depozitare in oase a unor elemente usoare, metale alcalinoteroase si anumiti coloizi, anionii fosfat si OH, prin schimb ionic cu calciul din hidroxiapatita etc.

Eliminarea toxicelor din organism. Cunoasterea cailor de eliminare a toxicelor este utila atat pentru diagnostic (dozari de toxice in urina, aer expirat sau par), cat si pentru instituirea unor masuri de profilaxie medicala a intoxicatiilor (supravegherea functiei renale, a gravidelor sau femeilor care alapteaza). Eliminarea depinde de proprietatile toxicelor, de concentratiile si de legaturile lor in diferite compartimente ale organismului. Poate exista un schimb rapid sau unul lent. Schimbul rapid, reprezentând cca 30% din totalul schimbului, are loc in cazul plasmei si lichidelor organismului, iar schimbul lent in cazul tesutului adipos, rinichilor, fluidului celular, sistemului osos si organelor in general. In ordinea descrescânda a ponderii lor, caile de eliminare a toxicelor sunt: rinichii; bila; aerul expirat; intestinul; saliva; laptele matern; pielea; parul; placenta. Calea renala este cea mai importanta, eliminarea fiind realizata prin filtrare glomerulara, transport activ si difuzie pasiva tubulara. Transportul activ e intalnit la nivelul tubilor proximali pentru anioni acizi si cationi bazici organici, iar difuzia pasiva la nivelul tubilor distali pentru toxicele liposolubile si moleculele mai putin polare. Eliminarea renala e influentata de afinitatea plasmatica a toxicului, pH-ul urinar si integritatea functiei renale. Calea biliara de eliminare e utilizata de substantele puternic polare, compusii cu greutate moleculara peste 300 (cele cu greutate moleculara sub 300 utilizeaza calea renala), si de combinative anionice si cationice legate de proteinele plasmatice. Transportul transmembranar este activ. Calea respiratorie e utilizata de gazele si compusii volatili, uneori si nevolatili. Calea intestinala de eliminare este minora. Prin saliva se elimina unele metale grele ca plumbul, mercurul, cuprul, arsenul, difuziunea fiind pasiva. Prin laptele matern se elimina unele metale grele ca plumbul, mercurul sau arsenul, ca si unele substante liposolubile din clasa pesticidelor, solventilor organici fi metabolitilor acestora. Calea cutanata implica transpiratia ca mijloc de eliminarea a unor toxice. Prin par se elimina unele metale grele, arsenul s.a. Transplacentar, prin difuziune pasiva si activa, trec gaze si lichide volatile ca alcoolul, eterul s.a., unele substante hidrosolubile ca sarurile de plumb, mercur, arsen si fosfor, precum si unele substante liposolubile ca benzenul, benzina s.a.

b) Metabolizarea toxicelor in organism (biotransformarea) are loc in cea mai mare parte in ficat, dar si in piele, rinichi, plamani, intestin, sistem reticulo-endotelial, plasma si ochi. In general organismul transforma toxicele in metaboliti mai putin toxici, mai polari si mai usor excretabili. In metabolizare se pot distinge 2 faze. In faza I-a au loc 3 tipuri de reactii: de oxidare, de reducere si de hidroliza. Cel mai frecvent proces e oxidarea, acesta poate fi insa concomitent cu unul sau cu celelalte 2 procese, pentru un anumit toxic dominant ramanand insa un anumit proces. In aceasta faza pot rezulta 3 tipuri de metaboliti. Primul tip e reprezentat de metaboliti mai toxici sau de toxicitate asemanatoare toxicului initial, cum sunt de pilda acidul formic si formaldehida care rezulta din alcoolul metilic, sau fenolul si difenolii care rezulta din benzen. Al doilea tip e reprezentat de metabolitii netoxici sau mai pufin toxici decat toxicul initial, cum sunt de pilda bioxidul de carbon si apa ce rezulta din alcoolul etilic. Al treilea tip e reprezentat de metabolitii cu radicali reactivi ca OH, SH, COOH sau NH₂, care intra în reactie în faza a Ii-a, cum e de pilda fenolul (radical reactiv OH). In faza a Ii-a au loc reactii de conjugare sau sinteza, gruparile reactive ale metabolitilor rezultati din prima faza combinându-se cu substante furnizate de organism. Cea mai raspândita reactie e glicuronoconjugarea, acidul glicuronic fiind sintetizat mai ales din glicogen în microzomii hepatici, din reactie rezultând glicuronide polare si hidrosolubile, usor excretabile. Gruparile OH din monoalcooli si fenoli, precum si carboxilii fixati pe nucleul aromatic, carbociclu sau carbonul tertiar, dau nastere la O-glicuronide, gruparile SH la S-glicuronide, iar gruparile NH2 la N-glicuronide. O alta reactia din faza a Ii-a e sulfoconjugarea (sulful provenind din metionina, cisteina si mai putin din sulfatul mineral), rezultând sulfoconjugati acizi, usor excretabili; în acest mod are loc detoxifierea oxidrilului fenolic sau alcoolic, aminelor aromatice si tiofenolilor sau tioalcoolilor, rezultând sulfati, sulfamati si tiosulfati. Conjugarea se mai poate face: cu acidul mercapturic, compusul final fiind uneori mai toxic dar mai rapid excretabil; cu glicocolul, cu care se conjuga de pilda acidul benzoic, formându-se acid hipuric; cu glutamina. O alta reactie e acetilarea gruparilor aminice care are loc în sistemul reticulo-endotelial. Metilarea se face pe unii metaloizi minerali ca arsen, seleniu ori telur sau pe grupari OH ale unor acizi fenolici. Transulfurarea ionului cian duce la formarea de tiocianat netoxic si excretabil.

B. FAZA TOXICODINAMICĂ corespunde raspunsului organismului si mecanismelor de actiune ale toxicelor, mecanisme intim cunoscute doar pentru putine toxice. Principalele mecanisme sunt: actiunea asupra unor constituienti celulari si asupra unor enzime; interferenta cu caile metabolice vitale; mecanismele imunologice, neurohormonale si reflexe. Un anumit toxic poate actiona prin mai multe mecanisme, unul ramânând însa principal. Dintre constituentii celulari, acizii nucleici sunt cei asupra carora actioneaza substantele numite radiomimetice, actiunea fiind asemanatoare cu cea a radiatiilor ionizante. Mecanismele enzimatice primare se întâlnesc în cazul multor toxice, rezultatul fiind inhibarea sau stimularea enzimatica. Inhibitia enzimatica e mai frecventa; ea poate fi reversibila sau ireversibila, nespecifica sau specifica. Inhibitia nespecifica are loc prin denaturarea si blocarea enzimei sau a gruparilor reactive (OH, SH, COOH, NH₂); de pilda gruparea tiol e blocata de metalele grele, arsen, agenti oxidanti sau alcalinizanti. Inhibitia specifica e realizata prin mai multe mecanisme: competitie cu substratul, ca în cazul pesticidelor organofosforice care inhiba acetilcolinesteraza; blocarea substratului; competitie cu coenzime sau cu gruparea prostetica, cum e cazul ionului cian care actioneaza asupra fierului bivalent din citocromoxidaza; blocarea activatorilor, cazul de pilda a sulfurii de carbon si a metabolitilor sai, prin chelarea unor oligoelemente din structura enzimei. Stimularea enzimatica (inductia enzimatica) a fost demonstrata doar la bacterii si ciuperci. Grupul mecanismelor de interferenta cu caile metabolice vitale include actiunea antimetabolica a unor toxice care interfereaza cu vitaminele, coenzimele, aminoacizii, pirimidina sau purina. Efectele pot fi multiple: inhibarea catabolismului si stocarea catecolaminelor (implicate sunt MAO si OCMT); distrugerea vitaminelor; competitia între ioni; decuplarea fosforilarii oxidative (dinitrofenoli); interferenta cu fluxurile ionice (organoclorate); producerea de alchilari (iperita, nitroamine); declansarea de procese cancerigene. Acest grup include si sinteza letala, care consta în transferul fuiorului de la fluoroacetat catre acidul citric cu formare de fluoroacetat, având ca efect inhibarea ciclului Krebs. Mecanismele imunologice se întâlnesc în cazul toxicelor care se comporta ca haptene. Mecanismele neurohormonale prin actiune primara sau secundara pot fi exemplificate prin implicarea suprarenalei, hipofizei si hipotalamusului în intoxicatia cu tetraclorura de carbon sau cu sulfura de carbon. Mecanismele reflexe sunt întâlnite de exemplu în cazul gazelor si vaporilor iritanti, când se declanseaza reflexe motorii, secretorii si vasculare.

TOXICITATEA sI RISCUL TOXIC

Prin toxicitate se întelege gradul de incompatibilitate a unui toxic cu viata unui organism. Riscul toxic este probabilitatea ca un toxic sa produca intoxicatii, în afara toxicitatii fiind implicati si alti factori.

A. TOXICITATEA unei substante depinde de caracteristicile sale chimice si fizico-
chimice, fiind strâns legata de mecanismele de actiune ale toxicului. Toxicitatea unei
substante poate fi stabilita prin toxicometrie la animalul de experienta, exprimându-se prin
anumiti parametri de toxicitate. Cei mai importanti sunt: doza sau concentratia letala 50
(DL 50), care omoara 50 % din animalele de experienta; pragul de efect acut integrat,
bazat pe aprecierea starii generale de sanatate a animalelor; pragul de efect acut specific,
bazat pe aprecierea starii unui sistem, organ, tesut sau a unor celule; indicele de cumulare
sau pragul de efect cronic, prin expunere repetata. Se pot stabili si parametri derivati:
zonele de efecte acute, specifice sau cronice; coeficientul de intoxicatie potentiala prin
inhalare; coeficientul de siguranta s.a.

B. RISCUL TOXIC depinde de 3 categorii de factori: caracteristicile toxicului,
particularitatile organismului si factorii de mediu. Pentru a stabili corect diagnosticul,
tratamentul si profilaxia intoxicatiilor cu un anumit toxic, trebuie cunoscuti urmatorii factori
care tin de organism: specia; vârsta, cunoscut fiind ca fetusul, nou-nascutul si vârstnicul
sunt mai sensibili din cauza capacitatii mai scazute de detoxifiere a organismului; sexul,
femeia fiind mai sensibila, mai ales în perioada de sarcina, atât din cauza scaderii
citocromului P450, enzima importanta în eliminarea toxicului, cât si a cresterii
progesteronului, care scade nivelul enzimelor cu rol în detoxifiere; starea psihica; starile
patologice, mai ales hepatice si renale; starea alimentatiei si nutritiei; ritmul circadian;
factorii genetici (deficitul de glucozo-6-fosfatdehidrogenaza creste de pilda susceptibilitatea
pentru intoxicatia cu plumb). Dintre factorii de mediu prezinta importanta: temperatura
crescuta a aerului, prin cresterea volatilitatii substantelor lichide, influentând si
metabolizarea unora dintre toxice; umiditatea aerului, care poate modifica unele
caracteristici de toxicitate; curentii de aer, care pot transporta gazele, vaporii sau pulberile
toxice de la o zona la alta; zgomotul, care poate influenta metabolizarea; disconfortul
ambiental prin cumulul mai multor factori s.a.

VALORILE LIMITA DE EXPUNERE LA TOXICE

Valorile limita de expunere se refera atât la toxicele din aer cât si din mediile biologice.

A. VALORILE LIMITA DE EXPUNERE PENTRU AER. Precizarea unor notiuni
este indispensabila, întrucât pot fi utilizati mai multi termeni cu semnificatii diferite. BIM,
prin expertii sai, recomanda utilizarea termenului de limita de expunere în loc de
concentratie maxima admisa (CMA), întrucât CMA implica o norma legala care nu
totdeauna poate fi respectata. Termenul de limita tolerabila nu e corespunzator, întrucât
aceasta limita nu este tolerata de toti cei expusi unui toxic anume. Americanii utilizeaza
termenul de Threshold Limit Value (TLV), valoare limita prag. Exista 3 tipuri de TLV si
anume: Threshold Limit Value-Time Weihgt Average (TLV-TWA); Threshold Limit Value-
Ceiling (TLV-C); Threshold Limit Value-Short Term Exposure Limit (TLV-STEL)

Expertii OMS au definit TLV-TWA astfel: "concentratia medie ponderata cu timpul a unei substante, despre care se stie, conform actualelor cunostinte stiintifice, ca nu are efecte nocive, inclusiv pe termen lung si pentru generatiile viitoare, în cazul unei expuneri de 8-10 ore/zi si 40 de ore/saptamâna". TLV-TWA ar corespunde cu valoarea limita pe 8 ore din NGPM/2002 din România. TLV-C (ceiling = plafon) este concentratia de vârf (momentana) care "nu trebuie depasita nici un moment, chiar instantaneu". TLV-STEL este definita astfel: "concentratia la care muncitorii pot fi expusi continuu pentru o scurta perioada de timp, fara iritatie intolerabila, modificari cronice sau ireversibile ale tesuturilor, narcoza suficienta pentru a creste riscul de accidente, scaderea capacitatii de autosalvare la necesitate si reducerea capacitatii de munca". Aceasta concentratie nu trebuie depasita mai mult de 15 minute, cel mult de 2 ori pe zi, cu un interval de timp de cel putin o ora între cele 2 depasiri. Aceasta ar fi corespunzatoare cu valoarea limita pe termen scurt (15 minute) din NGPM/2002 din România.

Pentru unele toxice, de pilda pentru gazele iritante, e suficient sa se ia în consideratie o singura limita de expunere, de exemplu valoarea limita pe termen scurt. Pentru alte toxice, dupa natura actiunii lor, trebuie luate în consideratie 2 si chiar toate cele 3 limite de expunere. Depasirea cel putin a uneia dintre limite denota existenta riscului de intoxicatie. Trebuie de precizat ca limitele de expunere nu reprezinta limite absolute de demarcatie între concentratiile nenocive si cele nocive, expunerea sub aceste limite neputând garanta sanatatea absoluta a tuturor persoanelor expuse. Ele reprezinta un ghid pentru instituirea unor masuri profilactice, care sa protejeze cea mai mare parte a persoanelor expuse.

In literatura este întâlnita si notiunea de limita admisa pentru fluctuatii, definita ca amplitudine acceptabila a abaterii valorilor momentane fata de concentratia medie ponderata. La concentratii medii ponderate pâna la 1 mg/m³ se admite o fluctuatie pâna la de 3 ori, între 1-10 mg/³ pâna la de 2 ori, între 10-100 mg/m³ pâna la de 1,5 ori, iar peste 100 mg/m³ pâna la de 1,25 ori.

Valorile limita de expunere pentru aer reprezinta indicatori de expunere externa.

B. VALORILE LIMITA PENTRU MEDII BIOLOGICE. Valorile limita biologice
de expunere reprezinta concentratii limita pentru toxice sau metaboliti ai acestora în medii
biologice, sânge, urina, aer expirat s.a., sub care nu ar trebui sa existe riscuri pentru
sanatatea sau capacitatea de munca a celor expusi. Aceste valori au o importanta
primordiala pentru supravegherea medicala a persoanelor expuse la toxice si pentru
diagnosticul bolilor profesionale. Exista 2 feluri de indicatori biologici: de expunere si de raspuns. Indicatorul de expunere interna exprima intensitatea expunerii la un toxic pentru toate caile de patrundere a lui în organism, atât în mediu profesional cât si extraprofesional. Indicatorul de efect biologic exprima efectul expunerii, prin modificari structurale si/sau functionale, biochimice, enzimatice, hematologice s.a. Facând o distinctie între efect si raspuns, Ordinul 803/2001 al ministrului sanatatii si familiei defineste 3 tipuri de indicatori biologici: indicatori de efect biologic, de raspuns, si de raspuns specific. Pe plan international se folosesc uneori si notiunile de "expunere-efect" si "expunere-raspuns". Expunerea-efect este relatia exprimata cantitativ, la un anumit individ, dintre expunere si intensitatea unui efect, de pilda dintre expunerea la plumb si acidul delta-aminolevulinic. Expunerea-raspuns este relatia dintre expunere si procentul persoanelor care prezinta un anumit efect raportat la numarul persoanelor expuse, de pilda procentul persoanelor care prezinta cresteri ale acidului delta-aminolevulinic fata de toate persoanele expuse la plumb si examinate.

EVALUAREA RISCULUI TOXIC PROFESIONAL

A. PLANUL DE EVALUARE va fi întocmit pe baza datelor obtinute în faza de recunoastere a conditiilor de munca si a noxelor profesionale la nivel de întreprindere, sectie, încapere, atelier, loc de munca, profesie, post de munca, grup ocupational. Procesul tehnologic trebuie studiat pe faze tehnologice. Obiectul, muncii trebuie cunoscut sub aspectul materiilor prime, intermediare, colaterale si finite, pentru a sesiza substantele cu care persoanele pot veni în contact si caracteristicile chimice, fizico-chimice si toxicologice specifice fiecarei substante în parte si ale amestecului lor. Se va avea în vedere si posibilitatea ca anumite substante sau produse sa contina impuritati naturale sau provenind din prelucrare. Mijloacele de munca vor fi studiate sub aspectul tipului de utilaje, masini si instrumente sau unelte folosite, a anului fabricatiei, marcii si firmei producatoare, a gradului de mecanizare, automatizare si ermetizare pentru prevenirea degajarii unor noxe chimice sau a contactului direct cu acestea. Procesul de munca are în vedere operatiile de munca si durata lor, stabilite prin cronograma profesionala. Prin studiul procesului tehnologic si de munca se vor obtine informatii si asupra altor factori profesionali care pot influenta riscul toxic: factori de mediu, organizationali, ergonomici, de protectia muncii si psihosociali. Sunt necesare informatii si asupra particularitatilor persoanelor care compun grupul ocupational. O documentare cât mai completa si la zi este necesara si pentru identificarea compozitiei chimice a unor produse cu denumiri comerciale care nu sugereaza totdeauna substantele chimice componente, unele constituind secrete de fabricatie. Din acest punct de vedere, atestatul ergonomie al unui produs confera un plus de siguranta si eficienta în utilizarea lui. Trebuie sesizate de asemenea caile de contact cu toxicul si de patrundere a lui în organism, precum si masurile de protectie individuala si colectiva. Informatiile vor viza si efectele asupra organismului, relatate atât de catre persoanele expuse cât si pe cele bazate pe datele examenelor medicale.

Punctele unde urmeaza sa fie efectuate masuratori se stabilesc în raport cu amplasarea spatiala a surselor de poluare chimica, la locurile de efectuare a diferitelor operatii de munca, la diferite distante de surse, precum si pe spatiile de circulatie. Momentele recoltarii probelor de aer vor corespunde operatiilor de munca si fazelor tehnologice, pentru a surprinde fluctuatiile degajarilor pe parcursul zilei si a schimburilor de munca.

Masuratorile vor tine cont si de influenta sistemelor de ventilatie si a sezonului, fiind necesare determinari cu si tara ventilatia în functie în diferite sezoane.

B. METODELE sI TEHNICILE de recoltare si determinare vor corespunde naturii si
caracteristicilor toxicelor, în functie si de dotarea si de capacitatea laboratorului.
Recoltarea probelor de aer se face în dispozitive de retinere sau în vase închise de
capacitate cunoscuta. Dispozitivele de retinere pentru gaze si vapori contin un mediu
absorbant (apa, reactiv chimic) sau adsorbant (gel de siliciu sau aluminiu, carbune s.a.), iar
dispozitivele de retinere pentru pulberi un mediu filtrant. Aerul e aspirat cu ajutorul unui
aspirator si, dupa trecerea lui prin dispozitivul de retinere, este masurat cu ajutorul unui
rotametru sau gazometru. Pentru unele toxice recoltarea probelor de aer se face în vase
închise de capacitate cunoscuta (baloane obisnuite sau speciale, sticle, tonometre s.a), fie
prin deslocuirea de lichid sau aer fie cu ajutorul vidului.

Determinarea substantelor toxice în probele de aer recoltate se poate face prin numeroase metode si tehnici: spectrofotometrice, volumetrice, cromatografice, electrochimice, prin absorbtie atomica s.a. Aparatura moderna de mare precizie este asistata de calculator, rezultatele fiind prelucrate automat si redate rapid. De mare importanta pentru prevenirea mai ales a intoxicatiilor acute sunt metodele orientative rapide prin utilizarea tuburile Drager care-si schimba culoarea în prezenta unui anumit toxic, sau a aparaturii cu semnalizare optica si/sau acustica în cazul depasirii unui anumit prag de concentratie. Exista astfel de dispozitive pentru oxidul de carbon, acidul cianhidric si compusii cianici, hidrogenul sulfurat s.a.

C. EXPRIMAREA REZULTATELOR se face, în general, fie în "parti per milion"
(ppm), fie în mg/m³ aer, existând posibilitatea convertirii unui mod de exprimare în altul. în
România, în practica curenta, exprimarea se face în mg/m³ aer pentru ambele valori limita
normate: valoarea limita pe 8 ore (VL₈) si valoarea limita pe termen scurt (VL_S).

a)  Substanta figureaza în legislatia in vigoare cu VL_S fara VL₈. Astfel de substante fie ca actioneaza
asupra organismului rapid, având efecte acute, cum sunt de pilda unele iritante, narcotice
sau sensibilizante, fie ca au efect cumulativ "fara prag". Riscul toxic se considera prezent
pentru depasiri peste 15 minute a VL_S.

b) Substanta figureaza in legislatia in vigoare cu VL_S si VL₈ Astfel de substante pot avea efecte
acute, subacute si cronice. Riscul toxic se considera prezent daca este depasita cel putin una
dintre VL. VL₈ este o concentratie medie ponderata cu timpul pentru 8 ore de expunere
(C₈), si se calculeaza dupa formula:

C₈ = C₁x T ₁ + C2 x T₂ + ....C_n x T_n/ T

In formula: Ci, C₂,....C_n reprezinta concentratiile corespunzatoare operatiilor 1,2, ...n din timpul zilei de munca; T_1; T₂....T_n reprezinta timpii în minute corespunzatori duratelor pentru întreaga zi de munca a fiecareia dintre operatiilor 1,2 .. .n; T corespunde la 8 ore sau 480 de minute, durata obisnuita a unei zile de munca.

Riscul toxic e cu atât mai mare cu cât depasirile sunt mai mari, si când ambele limite sunt depasite. Depasirea VL_S corespunde mai ales riscului pentru efecte acute, iar depasirea VL_S> riscului pentru efecte subacute si cronice. Pentru exprimarea mai sugestiva a riscului toxic pentru o zi de munca se poate întocmi o toxicograma, pe abscisa reprezentându-se timpii si pe ordonata concentratiile corespunzatoare diferitelor operatii.

c)   Substanta figureaza în tabel cu simboluri suplimentare P, pC, C sau Fp, cu
semnificatiile mentionate la sfârsitul tabelului. Daca o substanta poate patrunde în organism
prin pielea intacta, chiar daca concentratiile în aer sunt sub VL_S si/sau sub VL₈, riscul toxic
poate fi prezent, impunându-se utilizarea indicatorilor biologici, care arata dimensiunea
riscului real; daca exista în acelasi timp si depasiri ale valorilor limita pentru aer,
dimensiunea riscului creste. Daca substanta e potential cancerigena sau cancerigena,
raportarea la valorile limita se face doar pentru aprecierea riscului toxic propriu zis,
prioritate având interpretarea în raport cu indicativele pC si C.

d)  Prezenta concomitenta a mai multor substante chimice necesita o interpretare
nuantata. Când substantele sunt indiferente una fata de alta, aprecierea se face pentru
fiecare separat. Când substantele sunt antagonice, cazuri rare, interpretarea se face tot
separat pentru fiecare, efectul combinat fiind dificil de apreciat. Cazurile mai frecvente sunt
cele cu efecte sinergic-aditive, de pilda combinatiile de vapori iritanti (acid clorhidric,
sulfuric, azotic s.a.), sau combinatiile unor esteri alhidici ai acidului acetic care au actiune
narcotica (acetat de metil, etil, butii) s.a. Pot exista 2 situatii diferite: când s-a efectuat
masurarea separata a fiecarei substante sau când s-a efectuat masurarea lor globala. Când
exista dozari separate, se calculeaza indicele toxic global (ITG) prin formula:

ITG= C₁+C₂ + C_n / VL₁...VL_2..VL_n

In formula: C₁, C₂,....sunt concentratiile individuale gasite, iar VL₁, VL₂ ....VL_n valorile limita corespunzatoare. Riscul toxic se considera prezent daca ITG depaseste valoarea 1.

Când nu exista dozari separate pentru fiecare substanta, amestecul poate fi nedefinit sau definit (proprietatile diferitelor substante din amestec sunt cunoscute). Când amestecul e nedefinit, rezultatul exprimat prin doza globala a amestecului e comparat cu VL cea mai scazuta, ce corespunde cele mai agresive substante. De pilda, în cazul amestecului acizilor clorhidric, sulfuric si azotic, rezultatul se va raporta la VL a acidului sulfuric, care este lmg/m³. Când amestecul e definit, se va calcula concentratia pentru amestec (C_x) dupa formula:

In formula: VL_x reprezinta VL pentru amestec; P_1; P₂,....P_n reprezinta proportiile substantelor 1, 2,....n în amestec; VL_1; VL₂....VL_n reprezinta VL pentru substantele 1, 2,... .n. Rezultatul obtinut prin determinarea globala e comparat cu VL_X.

Pentru calcule se vor lua în consideratie VL_S sau VL₈, în functie de existenta normei pentru una sau alta dintre cele 2 valori; când exista stabilite norme pentru ambele VL, se ia în calcul VL_S.

Când substantele au mecanisme de actiune diferite sau actioneaza asupra unor receptori diferiti, ele se pot potenta reciproc, actiunea fiind sinergica cu potentare. In acest mod actioneaza de pilda oxidul de carbon cu oxizii de azot, oxidul de carbon cu bioxidul de sulf, sau anilina cu alcoolul etilic. Exista metode de calcul si pentru acest tip de actiune, ele fiind însa mai complicate nu sunt intrate în uzul curent.

E. EVALUĂRILE ASUPRA ORGANISMULUI se bazeaza, în primul rând, pe indicatorii biologici de expunere (reala), de efect si de raspuns, stabiliti prin metode si tehnici adecvate fiecarui toxic si metabolit, produsului biologic (sânge, urina etc), precum si în raport de natura efectelor si raspunsurilor organismului. Se iau în consideratie rezultatele examinarilor clinice si paraclinice efectuate la angajare si prin controalele medicale periodice. Toate acestea se coreleaza cu rezultatele masuratorilor din aer, în vederea confirmarii sau infirmarii existentei riscului toxic si aprecierii naturii si dimensiunilor acestuia.

F. MĂSURILE DE PREVENIRE SI COMBATERE A RISCULUI TOXIC sI A INTOXICAŢIILOR se stabilesc pe baza cunostintelor în domeniu, a informatiilor si evaluarilor de la locurile de munca.

Normele privind agentii chimici sunt prevazute în NGPM/2002, articolele 444-477, rezumate mai jos. Angajatorul trebuie sa elimine sau sa reduca la minimum riscurile datorate agentilor chimici periculosi, fiind obligatorie respectarea VL de expunere. Evaluarea riscurilor se va face prin obtinerea tuturor informatiilor necesare si prin masurarea acestora pentru determinarea concentratiei lor prin metode standardizate. Se vor face evaluari si pentru combinatiile de agenti chimici. Evaluarile trebuie efectuate înca din faza de proiectare a sistemelor de munca, înaintea darii în exploatare a acestora, fiind repetate periodic în raport de natura si intensitatea expunerii, si ori de câte ori este necesar. Eliminarea sau reducerea riscurilor ce implica agenti chimici periculosi se va face în special prin: proiectarea si organizarea sistemelor de munca; dotarea cu echipament corespunzator, elaborarea si implementarea procedurilor de întretinere; reducerea la minimum a numarului de angajati expusi sau care pot fi expusi; reducerea la minimum a duratei si intensitatii de expunere; masuri corespunzatoare de igiena; reducerea cantitatii de agent chimic prezent la locul de munca la nivelul minim cerut pentru tipul de activitate; proceduri adecvate de lucru care includ în special dispozitii privind manipularea, depozitarea si transportul în siguranta la locul de munca al agentilor chimici periculosi si al deseurilor care contin asemenea agenti. Daca rezultatele evaluarii riscurilor prin masurari indica existenta acestora, se vor aplica masuri specifice de protectie, prevenire si supraveghere, anume: înlocuirea agentului sau procesului periculos prin altul nepericulos sau mai putin periculos; proiectarea unor procese de munca si de control corespunzatoare si folosirea de materiale si echipamente adecvate; aplicarea masurilor colective de protectie la sursa de risc (de pilda ventilare si masuri organizatorice); aplicarea masurilor individuale, incluzând echipament individual de protectie; supravegherea starii de sanatate. Masuri speciale tehnice si/sau organizatorice sunt impuse în cazul agentilor chimici incompatibili, a substantelor inflamabile si explozibile, a celor instabile chimic, impunându-se evitarea surselor de aprindere, controlul instalatiilor, echipamentelor si utilajelor, dotarea cu sisteme antiex, extinctoare cu declansare rapida/automata si dispozitive de limitare a presiunilor. Echipamentul de lucru, sistemele de protectie si categoriile de echipament trebuie sa fie conform reglementarilor în vigoare. Vor fi stabilite proceduri/planuri pentru cazuri de accidente, incidente sau urgente, incluzând si masuri pentru acordarea primului ajutor. Angajatii trebuie informati în legatura cu riscurile si masurile ce se impun pentru prevenirea si combaterea acestora.

In NGPM/2002, articolele 466-468 si anexa nr.34, se precizeaza interdictiile privind producerea sau folosirea unor agenti chimici, derogarile si masurile care se impun (a se vedea capitolul 29, cancerul profesional). Masuri speciale sunt prevazute si în ce priveste expunerea la plumb si unii compusi ai acestuia (a se vedea capitolul 14).

Masurile medicale legate de expunerea ocupationala la agenti chimici vor fi stabilite si aplicate tinând cont de NGPM/2002, articolele 469-477, si de reglementarile Ministerului Sanatatii si Familiei. "Supravegherea starii de sanatate se efectueaza când: între o anumita deteriorare a sanatatii si expunere exista o corelatie; exista probabilitatea unui anumit efect negativ sub influenta conditiilor specifice de la locul de munca; tehnica de investigare implica riscuri minime pentru angajati". Pentru agentii chimici la care sunt stabilite valori limita biologice, supravegherea starii de sanatate e obligatorie. Pentru fiecare angajat supravegheat medical, dosarul medical si fisa individuala de expunere vor fi actualizate, si vor contine rezumate ale monitorizarii expunerii individuale. Angajatul va avea acces, la cerere, la datele sale medicale si de expunere. In cazul deteriorarii sanatatii sau depasirii limitelor biologice, angajatul va fi informat asupra rezultatelor si masurilor care se impun, iar angajatorul va întreprinde masurile corespunzatoare prevazute de legislatie. La cerere, copii ale înregistrarilor vor fi furnizate inspectoratului de munca si directiei de sanatate publica teritoriale.

G. APLICAŢII PRACTICE

a) într-un atelier de teracota s-au efectuat determinari de plumb în aer, constatându-se urmatoarele concentratii:

Cele 3 operatii si pauza tehnologica rezulta din cronograma profesionala pe 8 ore de munca/zi (480 minute), pentru ocupatia de glazurator. Compararea valorilor momentane cu VL_S (0,1 mg/m³) arata: în timpul cântaririi substantelor exista depasiri ale VL de 5-6 ori, în timpul prepararii amestecului de 3,6 - 4,8 ori, în timpul aplicarii glazurii pe placile de teracota de 1,5-2,4 ori, iar în timpul pauzei concentratia toxicului e sub VL_S. Rezulta ca, din cele 480 de minute ale zilei de munca, 450 minute glazuratorul este expus riscului toxic, majoritatea timpului (380 minute) la concentratii aproximativ duble fata de VL. Compararea valorilor medii pe operatii demonstreaza marimea riscului comparativ al acestora. Cmpt calculata pentru ziua de munca este de 0,23 mg/m³. Fata de VL/8 (0,05 mg/m³), Cmpt e mai mare de 4,6 ori. întrucât atât VL_S cât si VL₈ sunt depasite, expunerea poate avea efecte acute, subacute si cronice. Ultimul control medical al celor 15 glazuratori existenti în atelier a aratat valori ale plumburiei cuprinse între 98-315 gama/l, la 5 muncitori valorile fiind între 98-150 gama/l (acceptabile), la 7 între 150-250 gama/l (absorbtie excesiva), si la 3 între 250-315 gama/l (absorbtie excesiva si periculoasa). In ultimele 6 luni au fost declarate 2 cazuri de intoxicatie profesionala, dintre care un caz de intoxicatie cronica forma usoara, si un caz de colica saturnina pe fond de intoxicatie cronica de gravitate medie. S-a constatat ca, pe lânga patrunderea toxicului pe cale respiratorie, la unii muncitori care nu respecta masurile de protectie si de igiena individuala, toxicul patrunde si pe cale digestiva, mai ales prin fumat si mâncat. Pentru scaderea sub VL a plumbului în aer, principalele masuri care se impun se refera la operatiile de glazurare (mecanizare si ventilatie) si, mai ales, la cele de preparare a glazurii. In paralel, se recomanda protectia individuala cu echipament adecvat, igiena individuala, amenajarea de anexe social-sanitare ca vestiare, dusuri, spalatoare, fumoare si încaperi pentru luat masa, conform NGPM/2002.

Pentru o caracterizare mai aprofundata a riscului toxic se vor studia si a alte grupuri
ocupationale din atelier, mai ales grupul cuptorarilor. Se vor studia de asemenea factorii
individuali si de mediu care pot influenta riscul toxic (efort fizic, microclimat s.a.), care vor
fi corelati atât cu plumburia cât si cu alti indicatori biologici de expunere, precum si cu
starea de sanatate (indicatori de efect si de raspuns). Masurile profilactice vor fi astfel mai
cuprinzator si mai corect stabilite, pentru toate persoanele expuse la plumb. ₉

b) într-un laborator de chimie, o laboranta este expusa într-o zi de munca de 8 ore la urmatoarele substante si concentratii: 2 ore la acid sulfuric 0,8 mg/m³; 2 ore la acid sulfuric 1 mg/m³ si acid clorhidric 0,4 mg/m³; o ora la acid clorhidric 4,5 mg/m³ si acid azotic 4,9 mg/m³; timp de 3 ore din cele 8, nu exista expunere la toxice. Cum se interpreteaza rezultatele ?

Se vor compara aceste valori cu VL_S din tabelul cu valorile limita de expunere, constatându-se ca nici un toxic nu prezinta depasiri fata de VL_S. întrucât cei 3 acizi au efecte sinergice aditive, nu se poate afirma lipsa riscului toxic decât dupa calcularea ITG. Perioadele de expunere fiind exprimate în ore, calculul ITG poate fi facut simplu, luând în consideratie orele si nu minutele de expunere. Se constata ca ITG depaseste cifra 1, putându-se concluziona ca exista risc toxic prin efect sinergie de tip aditiv .

Pentru o caracterizare mai aprofundata se vor efectua determinari suplimentare, pentru a surprinde si fluctuatiile din cadrul fiecarei perioade în parte. De asemenea, e necesara corelarea rezultatelor determinarilor din aer cu rezultatele examinarilor medicale si cu alti factori care pot modula efectul toxic (factori individuali si de mediu). Pentru caracterizarea expunerii si a altor persoane din laborator, e necesara delimitarea grupurilor ocupationale cu conditii similare si efectuarea masuratorilor pentru operatiile de munca ale acestora, conform cronogramelor profesionale. Masurile care urmeaza a fi recomandate, tehnico-organizatoric si medicale, vor avea în vedere reducerea expunerii la toxice sub valorile limita, efectuarea examenelor medicale profilactice si educatia pentru sanatate.

GHID PENTRU VERIFICAREA CUNOsTINŢELOR

A. BAREM DE CUNOsTINŢE

Conceptele de toxic, intoxicatie si toxicologie profesionala. Clasificarea toxicelor profesionale. Proprietatile chimice si fizico-chimice ale toxicelor profesionale. Difuziunea toxicelor prin membrana celulara. Patrunderea si absorbtia toxicelor în organism. Transportul toxicelor în organism. Depozitarea toxicelor în organism. Metabolizarea toxicelor în organism. Eliminarea toxicelor din organism. Mecanisme de actiune ale toxicelor asupra organismului uman. Toxicitate si risc toxic. Valorile limita de expunere la toxice profesionale în aer si în medii biologice. Planul de evaluare a riscului toxic profesional. Principii de recoltare a probelor de aer si de determinare a toxicelor din aer. Interpretarea rezultatelor masuratorilor de toxice în aer. Evaluarea efectelor toxicelor asupra organismului uman la locul de munca. Masurile de prevenire a riscurilor toxice si intoxicatiilor profesionale.

B. ÎNTREBĂRI CU RĂSPUNSURI MULTIPLE

Toxicitatea unei substante depinde de:

a)starea de agregare;

b)volatilitate;

c)liposolubilitate;

d)hidrosolubilitate;

e)caracteristicile chimice;

f)  interactiunea dintre toxicele prezente concomitent în mediul de munca.

Calea respiratorie e cea mai periculoasa cale de patrundere a toxicelor în organism,
întrucât:

a)   hidrosolubilitatea toxicului favorizeaza absorbtia;

b)membrana alveolo-capilara e subtire si usor strabatuta de toxice;

c) parte din toxic e eliminat cu expiratia ce urmeaza inspiratiei;

d)suprafata de contact cu toxicul e mare;

e) toxicul patrunde direct în sânge.

a) transportate în organism prin plasma;

b) transportate în organism prin eritrocite;

c) chelate de constituentii plasmei.

a) cresterea debitului urinar;

b) cresterea reabsorbtiei tubulare;

c) filtrarea glomerulara;

d) transportul activ tubular;

e) vasodilatatia renala.

a) oxidarea e cel mai important proces în metabolizarea toxicelor;

b)în prima faza de metabolizare a toxicelor rezulta metaboliti care, de obicei, se elimina
din organism;

c) prin reactiile de conjugare iau nastere metaboliti mai toxici, care se elimina prin urina.

a) inhibitia;

b) stimularea;

c) smulgerea unor oligoelemente din structura enzimei.

a) caracteristicile chimice si fizico-chimice ale toxicului;

b) factorii mediului de munca;

c) asistenta medicala.

Valoarea limita pe termen scurt a unui toxic în aer este:

a) concentratia care nu trebuie depasita mai mult de 30 de minute;

b) concentratia care nu trebuie depasita de catre concentratia medie ponderata cu timpul/zi
de munca;

c) concentratia care nu trebuie depasita mai mult de 15 minute;

d) concentratia sub care nu exista risc de îmbolnavire pentru nici o persoana;

e) concentratia care, depasita fiind, produce sigur boala profesionala.

Limitele biologice tolerabile ale toxicelor sunt:

a) indicatori ai toxicului patruns pe toate caile în organism, si care nu trebuie depasiti;

b) indicatori "reali" de expunere, care nu trebuie depasiti;

c) indicatori de raspuns biologic la toxice;

d) indicatori de boala profesionala;

e) indicatori ale unor absorbtii crescute de toxic, care nu trebuie depasiti;

Planul de evaluare a riscului toxic profesional trebuie sa cuprinda:

a) cronograma profesionala;

b) procesul tehnologic;

c) procesul de munca;

d) punctele si momentele când trebuie recoltate probe de aer, pentru masurarea toxicelor.

Când pentru un toxic s-a normat numai valoarea limita pe termen scurt, toxicul
respectiv:

a) are actiune preponderent cronica asupra organismului;

b) are actiune preponderent acuta;

c) poate avea efect cumulativ.

Riscul toxic se considera prezent la locul de munca, atunci când:

a) Cmpt depaseste VL_S;

b) Cmpt depaseste VL₈;

c) concentratia momentana depaseste VLg;

d) concentratia momentana depaseste VL_S;

e)    concentratia momentana depaseste atât VL₈ cât si VL_S

Raspunsuri corecte:

a, b, c, d, e, f. 2: a, b, d, e. 3: a. 4: c, d. 5: a. 6: a. 7: a, b, c. 8: c. 9: a, b, e. 10: d. ll:b,c. 12:b,d.