Obiectul de studiu si ramurile Imunologiei - Definirea domeniului Imunobiologiei

Imunologia sau stiinta imunitatii, care studiaza mecanismele de aparare ale organismului, este o ramura a biologiei fundamentale care a restructurat conce 646j92g pte fundamentale din alte domenii, impactul sau cel mai puternic fiind asupra stiintelor medicale. In comparatie cu alte domenii ale stiintelor biomedicale, imunologia este o stiinta relativ tanara care a aparut initial ca un domeniu particular al Microbiologiei, dupa descoperirile lui Jenner, Pasteur, Metchnikoff, in prezent fiind considerata una din cele mai importante ale stiintelor biologice.

Beneficiind de progresele realizate in alte domenii (microbiologie, biochimie, biologie celulara si moleculara, inginerie genetica), precum si de progresele majore ale tehnicilor de explorare (microscopie electronica, metode fizico-chimice de mare finete), imunologia insasi a inregistrat progrese remarcabile si restructurari esentiale, fiind considerata ca unul dintre domeniile cele mai dinamice ale biologiei. Tehnicile imunologice la randul lor au fost preluate, datorita specificitatii si sensibilitatii lor deosebite, pentru determinari analitice si de diagnostic, prin care se poate evidentia si cuantifica o gama larga de substante, de la molecule mici ale unor medicamente sau droguri, la substante macromoleculare.

Termenul de imunitate si termenii derivati din acesta isi au originea in cuvantul din limba latina immunis, utilizat in Roma antica pentru a desemna persoanele scutite de dari si impozite – respectiv senatorii romani, pe timpul exercitarii mandatului; termenul a capatat ulterior, prin extensie, un sens mai larg fiind folosit pentru desemnarea persoanelor care erau «scutite» de imbolnavire in timpul epidemiilor.

Domeniul de cel mai mare interes a fost legat de rezistenta fata de bolile infectioase, fapt care explica aparitia imunologiei ca stiinta in cadrul microbiologiei, ca o ramura a stiintelor medicale (existand si in prezent un capitol numit imunologie antiinfectioasa).

In acceptiunea clasica, imunitatea reprezenta starea de nereceptivitate sau rezistenta a unui organism fata de agentii patogeni (virusuri, bacterii, ciuperci microscopice, protozoare) pe care ii face incapabili sa genereze o infectie si boala consecutiva, atunci cand sunt intrunite toate conditiile pentu ca aceasta sa se poata produce. In aceasta conceptie clasica, starea de imunitate era considerata ca fiind intotdeauna benefica, conferind protectie organismului. In conceptia actuala, starea de imunitate in anumite conditii poate avea si efecte negative, manifestate ca boli autoimune, stari de hipersensibilitate sau reactii de respingere a transplanturilor de tesuturi si organe. Astfel, s-a demonstrat ca anumite celule sau substante proprii organismului, modificate (ca rezultat al unor boli infectioase, prin ingerarea de substante toxice, medicamentoase, prin iradiere), nu mai sunt recunoscute ca atare de catre sistemul imunitar, care declanseaza un raspuns imun, manifestat printr-o boala autoimuna.

Hipersensibilitatea caracterizeaza situatia in care un organism, dupa un prim contact cu o anumita substanta din mediul inconjurator, se sensibilizeaza fata de aceasta si dobandeste o hiperreactivitate, iar la un contact ulterior, chiar daca substanta se gaseste in cantitati infime, organismul reactioneaza cu fenomene patologice uneori dramatice (soc anafilactic), care pot conduce la un sfarsit letal (exitus); de exemplu:

- febra fanului si unele cazuri de astm bronsic sunt stari patologice determinate de sensibilizarea mucoasei respiratorii fata de polenul anumitor plante (in special graminee salbatice); rinita alergica este determinata de sensibilizarea fata de praful de casa, spori de mucegai, parul si blana animalelor de casa, puful si penele pasarilor de colivie;

- hipersensibilitatea fata de substante chimice, medicamente (de ex. penicilina, sulfamide); reactii alergice puternice pot fi declansate si de veninul albinelor si viespilor;

- hipersensibilitatea tegumentara (dermatita de contact) fata de coloranti, detergenti, imbracaminte din fire sintetice sau chiar naturale; urticaria sau eczema determinata de sensibilizarea fata de proteine alimentare (din lapte, fructe de mare), fructe de tipul achenelor, alune, diferite tipuri de aditivi alimentari - coloranti, conservanti;

Respingerea grefelor de tesuturi si organe are la baza un fenomen imunitar: tesutul de la donator este recunoscut de sistemul imunitar al receptorului de grefa ca strain, se activeaza mecanisme imune celulare si umorale si are loc respingerea tesutului grefat. Astfel se explica de ce grefele prind perfect in cazul autogrefelor sau cand se realizeaza intre gemenii univitelini, in timp ce alogrefele trebuie sa fie precedate si urmate obligatoriu de un tratament imunosupresor.

Deci in prezent cadrul conceptual al imunologiei s-a largit, iar aceasta este considerata o ramura a stiintelor biologice, deoarece imunitatea este o proprietate a tuturor sistemelor biologice, de la cele mai simple, la cele mai evoluate. Aceasta proprietate biologica fundamentala se manifesta prin discriminarea constituentilor proprii organismului respectiv, de cei straini, cu tolerarea perfecta a propriului si reactia vehementa impotriva non-propriului. Aceasta recunoastere a propriilor celule a reprezentat insasi conditia evolutiei, a cresterii gradului de complexitate a organismelor vii, prin stabilirea unor activitati cooperante intre celulele de acelasi tip si aparitia unor tesuturi si organe specializate. Sistemul de recunoastere primitiv a preluat apoi o a doua functie, la fel de importanta, aceea a eliminarii celulelor si substantelor straine din organism, mentinand individualitatea si integritatea acestuia.

Interesul pentru imunologie este motivat de mai multe fapte si observatii:

- demonstrarea faptului ca organismele superioare nu pot supravietui in absenta unor mecanisme de aparare, cel putin egale ca eficienta cu strategiile prin care agentii patogeni invadeaza organismele superioare propagandu-si propriile gene si supravietuind astfel in natura;

- observatia ca acelasi sistem imunitar poate determina in anumite conditii leziuni severe sau poate genera stari patologice (boli autoimune, alergii, imunodeficiente, respingerea grefelor);

- observatia ca raspunsul imun poate fi modulat in sensul dorit, fie al imunostimularii, fie al imunosupresiei, in scopul prevenirii sau tratarii unor stari patologice, cu ajutorul unor substante denumite generic imunomodulatori;

- utilizarea reactiilor imunologice nu numai in domeniul propriu, ci si ca metode specifice si sensibile pentru determinari analitice si de diagnostic prin care se pun in evidenta macromolecule (anticorpi si alte proteine serice, enzime, hormoni, microorganisme, virusuri si componente ale acestora, medicamente, receptori celulari etc.);

- faptul ca o serie de descoperiri majore din imunologie au influentat si alte domenii ale stiintelor biomedicale (Zarnea, 1990).

Ramurile Imunologiei

Imunologia a inregistrat progrese spectaculoase dupa 1960, fiind in prezent un domeniu bine definit al stiintelor biomedicale, in continua diversificare si restructurare si ocupand o pozitie centrala in biologia contemporana. Astfel, in cadrul Imunologiei s-au diferentiat urmatoarele ramuri:

Imunobiologia - studiaza aspectele biologice ale reactiilor imunitare, celulele sistemlui imunitar si procesele de diferentiere si maturare ale acestora, ca si factorii umorali ce influenteaza aceste procese; studiaza de asemenea fenomenele imunitare din cursul evolutiei procesului tumoral, mecanismele imunitare ale respingerii grefelor de tesuturi si organe, ca si bazele celulare si moleculare ale fenomenelor alergice; aceasta ramura a imunologiei se ocupa de asemenea cu studiul raspunsului imun in ontogenie si filogenie si, in ansamblu, cu studiul fenomenului imunitar ca functie biologica.

Imunochimia - studiaza procesele imunitare din punct de vedere chimic, respectiv antigenele si anticorpii la nivel molecular si in general toate aspectele moleculare si cantitative ale reactiilor imunologice.

Imunogenetica - studiaza determinismul si controlul genetic al raspunsului imun, modul de recunoastere a antigenelor, biosinteza si generarea diversitatii anticorpilor, ca si mecanismele genetice ale rezistentei fata de agentii infectiosi.

Imunohematologia - ramura care a aparut odata cu stabilirea deosebirilor dintre eritrocitele diferitilor indivizi si cu precizarea grupelor sanguine de catre Landsteiner in 1901 si care s-a extins odata cu descoperirea deosebirilor chimice in cadrul aceluiasi grup sanguin, dupa descoperirea factorului Rh.

Imunologia medicala umana si veterinara care s-a diferentiat in:

- profilactica - care se ocupa de obtinerea de noi vaccinuri care sa creeze dupa administrare o stare de imunitate crescuta a organismului, de modul de asociere a vaccinurilor si stabilirea unor scheme terapeutice pentru obtinerea unui raspuns imun optim, de posibilitatea folosirii de adjuvanti care sa potenteze imunogenitatea vaccinurilor;

Imunoserologia - este o ramura care grupeaza tehnicile de explorare a reactiilor imunologice produse in vitro si la care unul dintre reactanti este reprezentat de un ser (provenit de la un pacient sau de la animale imunizate - imunoser).

Imunopatologia - studiaza patologia consecutiva unor reactii imunitare, manifestata prin fenomene de hipersensibilitate de diferite tipuri, maladii autoimune, imunodeficiente primare (congenitale) si dobandite (de ex. sindromul de imunodeficienta dobandita = SIDA, consecutiv infectiei cu virusul HIV = human immunodeficiency virus).