Organe limfoide secundare sunt acelea în care are loc contactul dintre Ag si Ac, ce are ca urmare diferite evenimente cu rasunet asupra starii de imunitate a organismului.
Elementul morfologic caracteristic acestor organe limfoide secundare este foliculul limfatic
Principalele org limf sec sunt splina, situata pe calea sanguina si ganglionii limf situati pe calea limfatica.
Gangl limf raspund act unor Ag tisulare venite prin circ limfatica; splina raspunde Ag venite prin sg.
LIMFOGANGLIONUL
Limfoggl sunt organe mici, situate în serie de-a lungul vaselor limfatice. Sunt organe pline, cu o capsula, o stroma si un parenchim; parenchimul lor este o aglomerare de limfoci 323g64d te înalt ordonate care recunosc Ag venite pe calea limfei prin limfaticele ce perforeaza suprafata ggl. Ele ofera un raspuns imun adecvat Ag si de asemenea purifica limfa cu ajutorul macrofagelor pe care le contine.
Exista o multitudine de limfoggl: în regiunea paravertebrala, în torace si în abdomen însotind vasele sg, la nivel mezenteric si în nenumarate alte locuri.
Sunt ovoizi sau reniformi si au între 3 mm si 25 mm în diametru, prezentând o suprafata convexa, una concava continând hilul organului. Suprafata convexa este penetrata de limfatice aferente iar pe la nivelul hilului iese un numar mai redus de limfatice eferente. Limfaticele sunt prevazute cu valvule aranjate astfel pentru a permite circulatia adecvata a limfei.
Structura generaa a ggl limfatic este asemanatoare pt cele mai multe specii. Aspectul general însa difera de la individ la individ depinzând de starea de activitate.
Astfel la un moment dat aspectul populatiei celulare, aranjamentul ei la niv unui lggl al unui subiect considerat sanatos reflecta atât întreaga activitate imuna din trecut la modul general cât si reactiile locale la micile cant de Ag care sunt drenate aici de catre limfaticele aferente ce provin dintr-o anumita zona a organismului.
ORGANIZARE HISTOLOGICĂ
Ca definitie morfologica afirmam ca lggl este o masa încapsulata de tesut limfatic care este traversat de catre vase limfatice specializate denumite sinusuri limfatice.
Capsula este un învelis conjunctiv care se îngroasa progresiv catre hil. De la niv capsulei se desprind septuri care împart parenchimul în loje inegale si incomplete.
Stroma este reprezentata de o retea bogata de fibre reticulare la care se asociaza cel reticulare.
Limfa adusa de aferentele limfatice circula initial prin sinusul subcapsular cu care se continua acestea dupa care este repartizata la sinusurile înguste trabeculare, corticale si apoi la cele mai largi, medulare care cara limfa la eferentele limfatice.
Pe sectiune se observa prezenta unei zone mai intens colorate situata la exterior cu o densitate celulara mai mare care se numeste z corticala iar la interior se gaseste z medulara care este mai relaxata, mai palida, cu o populatie mai rarefiata de cel si cu sinusuri mai largi. Raportul dintre corticala si medulara variaza mult în fct de pozitia ggl: de ex cei abdominali au o medulara mai bine reprez.
Este o retea de colagen tip III cu urmat tipuri de celule amplasate la nivelul ei:
cel fibroblastice prod de fbr
macrof fixe pe stroma
cel retic implic în prez de Ag, de tip dendritic în z timoindep si de tip interdigitat în z timodep; ultimele au Ag MHC de cl II si secreta factori de homing pt categ resp de limfocite.
SINUSURILE LIMFATICE
Aferentele limfatice penetreaza suprafata capsulei si se deschid în sinusul subcapsular; acesta nu este un vas cilindric ci un spatiu care separa parenchimul de capsula si care la nivelul hilului comunica cu eferentele limfatice. Peretele sau dinspre capsula are o structura obisnuita, cu endoteliu continuu format din celule endoteliale obisnuite. Lumenul sau este traversat de fibre de colagen cu diverse orientari.
Catre parenchim, din sinusul marginal se deschid sinusurile corticale, înguste, cu o dispozitie radiara de obicei urmând directia traveelor.
Acestea se continua cu sinusurile medulare mult mai largi, neregulate, care se ramifica si se anastomozeaza repetat împartind parenchimul medular în cordoane medulare.
Sinusurile medulare se continua cu sinusul marginal la niv hilului.
La ME s-a constatat ca sinusurile sunt delimitate de un endoteliu format din celule aplatizate si cu lumenul traversat de o retea de celule stelate reticulare conectate unele cu altele si cu peretii sinusurilor prin procese celulare fine. De asemenea s-a observat ca dinspre peretele sinusului ca si dinspre reteaua de celule stelate proemina în lumen macrofage la care se observa valuri ondulante si microvili.
Tot în lumen sunt prezente si limfocite libere.
Ţesutul de sustinere al sinusurilor este alcatuit din din fibre reticulare si celule reticulare, la fel ca si stroma de sustinere a parenchimului limfatic.
Nu se observa o lamina basalis între fibre reticulare si celule endoteliale care captusesc sinusurile.
Fbr retic care traverseaza lumenul nu sunt expuse direct limfei deoarece sunt învelite de celule stelate intraluminale.
Peretele sinus este traversat în permanenta de celule care migreaza liber catre lumen si dinspre lumen.
În componenta peretelui sinus se gasesc 2 tipuri de celule: 1) macrofage si 2) celule aplatiz si stelate asem cu cel endotel.
Primele sunt incluse în peretele sinusului si sunt în contact cu celulele stelate transluminale; nu au complexe jonctionale si cont celular ca orice cel fagocitara. Provenienta lor nu este clara.
Cel endotel au organite moderat dezv si putine materii particulate preluate prin endocitoza.
Proportia de cel endoteliale si macrofage depinde de pozitia sinusului astfel încât la cele medulare ex mai multe macrofage iar la cele apropiate de trabecule sau sinusul marginal exista mai multe endoteliale.
Functia de filtrare a limfei este facilitata la niv sinusurilor prin prezenta benzilor care traverseaza lumenele si care creeaza un flux turbulent si încetinit permitând unui nr sporit de celule sa ia contact cu peretii sinusurilor si de asemenea macrofagelor sa-si exercite functia asupra mai multor elemente - celule, elem particulate etc.
CORTEX
Apare în MO ca o masa densa de limfocite printre care se observa travee conjunctive si sinusuri. La rândul lui dat unor diferente regionale, cortexul este subîmpartit în 2 regiuni si anume o z situata imediat sub capsula unde se gaseste o densitate mai mare de foliculi limfoizi si care se numeste corticala superficiala si o zona situata între aceasta si medulara cu o dispozitie difuza a limfocitelor denumita z paracorticala sau cort profunda.
Zona corticala superficiala este zona cu dispozitie nodulara a limfocitelor deci este timoindependenta; z paracorticala este z timodependenta.
Foliculii limfoizi sunt fie primari fie secundari. Primii sunt aglomerari ovoide sau sferice de limfocite B mici, mature, în stadiul G0 deci în repaus, uniforme ca si coloratie; se mai gasesc macrof si la periferie LT4.
A 2 a categorie de foliculi au o z palida centrala denumita centru clar înconjurata de o zona mai închisa la culoare - mantaua de limfociti alcat din LB mici, în repaus. Ei sunt asezati în general cu capisonul catre capsula.
Se observa si aici alte 2 subzone - o z clara, cam 2/3, cu mai multe macrofage, limfocite mari si mici. În z întunecata a centrului germinativ se afla o densitate mai mare de limfocite. Acesti foliculi secundari sunt expresia limfopoiezei secundare induse de un Ag deci este Ag-dependenta.
Celulele transformate blastic în centrul germinativ în z întunecata se numesc centroblaste. Expansiunea clonala care urmeaza are loc numai pe clona care a recunoscut Ag astfel ca se num expansiunr monoclonala.
Tot aici vor mai avea loc înca 2 evenimente - comutarea lanturilor grele prin rearanjare genica - din R pt IgD+/- IgM vor aparea R pt IgG sau IgA
mutatia hipersomatica - vor fi selectate + clonele care au o afinitate maxima pt un Ag.
Ele se vor regasi la niv zonei clare a centrului germinativ sub forma de centrocite.
L care rez în urma ac procese fie vor da nastere la LB cu memorie care ramân în mantaua de limfocite sau care vor intra în polul recirculant, fie se vor matura catre plasmoblaste si apoi catre plasmocite sub influenta unor IL-uri; ele vor migra catre z medulara unde vor începe producerea de Ac.
Purificarea limfei - ggl ca filtru: prin macrof care elimina microbi, particule straine. O agresiune microbiana într-o anumita z determina trecerea agentului infectios pe cale limfatica la ggl care dreneaza z si determina o reactie de aparare specifica cu dezvoltarea unui proces inflamator acut - limfadenita acuta. Uneori posibilitatile de filtru sunt depasite iar germenii pot fi diseminati de însusi ggl limfatic. Acelasi lucru se poate întâmpla si în cazul unei infestari neoplazice.
Functia imunitara se desf cu raspuns imun umoral si cu
SPLINA
reprezinta un filtru complex care este situat pe calea circulatiei sanguine si are rolul de a curata sângele de substante particulate cât si de elemente figurate îmbatrânite sau defecte la care se adauga functia imunologica caracteristica oricaruiorgan limfatic secundar. La unele animale dar nu si la om ea este si organ hemolimfopoietic; la anumite mamifere ea este si rezervor de eritrocite mature care sunt trimise în sânge la cererere în cazuri de forta majora. Pentru toate aceste functii splina este dotata cu un tip special de vase care permit sg sa vina în contact cu un numar mare de macrofage precum si cu aglomerari de limfocite.
Splina este un organ plin alcatuit din capsula, stroma si parenchim si este învelita de peritoneu.
Pe o sectiune proaspata de splina, sub capsula, se observa zone alungite sau rotunjite de culoare palid-cenusie raspândite pe o suprafata de culoare rosie-bruna. Aceste zone au un diametru de aprox 0,2-0,7 mm si sunt expresia sectiunilor prin mase ovoide sau sferoidale care împreuna constituie pulpa alba; restul, de culoare rosie-bruna reprezinta pulpa rosie.
Ariile palide constau în tesut limfoid difuz sau nodular.
Pulpa rosie este constituita din:
- vase de sânge dispuse neregulat cu o anumita structura si o dispozitie speciala, neregulate ca forma si cu un calibru mare denumite sinusuri venoase splenice,
împreuna cu spatiile dintre ele umplute cu celule extravazate si denumite cordoanele lui Billroth.
Structura interna a splinei precum si relatiile dintre pulpa alba si pulpa rosie se bazeaza pe distributia speciala a vaselor. Distributia, ca si raportul dintre cantitatile relative de pulpa alba si rosie difera semnificativ de la specie la specie ca si în cadrul aceluiasi organism, unde se modifica în raport de starea organismului respectiv (diferite raspunsuri imune, distrugeri ale elem fig ale sg sau tulburari ale procesului de formare a acestora).
PULPA ALBĂ
P.a. se organizeaza în jurul arterelor care parasesc trabeculele si patrund în parenchim, însotindu-le pâna în punctul în care acestea se capilarizeaza, formând teci periarteriale (PALS).
De-a lungul lor, acestea contin centri germinali denumiti si corpusculi splenici Malpighi.
Desi ambele structuri sunt formate din tesut limfoid ele sunt diferite ca structura si de asemenea ca functie imunitara.
Structura tecilor periarteriale este similara cu structura cortexului profund al ggl limfatici. Aceste teci au o retea laxa de fibre reticulare asociate cu celule reticulare în ale carei ochiuri sunt asezate limfocite mici si mijlocii uneori asociate cu celule interdigitate. Ocazional se gasesc si plasmocite cât si macrofage catre periferia tecii.
În cursul unor raspunsuri imune apar un nr mare de limfocite mari, limfoblaste si plasmocite imature care se concentreaza în periferia tecii. În aceasta zona fbr reticulare se aranjeaza circumferential si celulele reticulare aplatizate asociate acestora formeaza straturi concentrice care delimiteaza tes limfoid al pulpei albe tecale de pulpa rosie înconjuratoare.
În afara tecii de limfocite se gaseste o zona aflata între pulpa alba si cea rosie denumita zona marginala care este groasa de aprox 80-100 m¸ în ac zona fbr reticulare formeaza o retea densa cu ochiuri ocupate de un nr mare de limfoc mici si plasmocite precum si macrofage. Ac zona primeste sg arterial destinat pulpei rosii si unde diferite elemente sg iau contact prima data cu parenchimul splenic. Tot aici limfocite din sectorul de recirculare parasesc sinusurile venoase pentru a se atasa PALS.
Artera din axul PALS da nastere la mai multe ramuri dintre care unele se termina la niv zonei marginale sau în pulpa rosie. Pe masura ce calibrul sau scade scade si dimens PALS si de asemenea îsi pierde si fbr reticulare circumferentiale. În final mansonul va fi alcatuit din câteva siruri de limfocit înconjurate la rândul lor de o z marginala foarte subtire
PULPA ROsIE
Este formata dintr-o retea complexa de sinusuri venoase care se anastomozeaza si se ramifica drenând în venele pulpare. Interspatiile dintre sinusuri sunt ocupate de o populatie densa de celule care sunt numite cordoane splenice sau cordoane Billroth. Acestea sunt diferite ca forma si ca marime depinzând de morfologia spatiilor create de sinusurile venoase si sunt constituite din cel extravazate sustinute de o retea de fibre reticulare.
Fbr reticulare se unesc cu fasc groase de colagen din trabecule si din capsula splinei si cu fâsiile de lamina basalis ce sustin sinusurile venoase. Toate fbr reticulare din stroma cordoanelor splenice sunt învelite de celule stelate reticulare.
Cel reticulare se sprijina de peretii sinusurilor prin niste prelungiri ca niste picioruse a caror directie este perpendiculara pe axul lg al sinusurilor.
Ochiurile acestei retele formate din fbr retic si cel retic sunt ocupate de diferite tipuri de cel: - macrofage care contin resturi de eritrocite sau alte elemente fagocitate- leuco, plachete etc.
- Plasmocite
- Eritrocite în nr mare
- Plachete numeroase
La unele mamifere precum si la embrionii umani, pe lânga elem enumerate se gasesc elem tinere din seriile rosie si alba. În splina adulta umana aceste elem lipsesc de obicei dar pot aparea în anum conditii patologice - anemii, infectii, leucemii, unele intoxicatii, fenomen denumit metaplazie mieloida.
CAPSULA sI TRABECULELE
Splina este un organ plin si atunci ca tuturor org pline i se descrie o capsula o stroma si un parenchim. Ea este un org intraperitoneal si ca atare este acoperita de catre foita mezoteliala a acestuia. Este de forma alungita si are aprox 150 g.
Capsula este conjunctiva densa bogata în fbr de elastina iar ca celule contine fibroblaste. Ea contine si fbr musc netede dar la om acestea sunt reduse pe când la alte specii ele sunt destul de multe încât sa fie responsabile de anumite variatii de volum ale splinei. La om aceste variatii se pot datora numai variatiilor de flux sanguin care ar putea apare la un moment dat. Din capsula se desprind trabecule care împart organul în compartimente inegale si care duc cu ele vase de sg si limfatice.
Capsula se continua cu o retea fina de fibre reticulare care ocupa interiorul org si în ale carei ochiuri se gasesc libere celule ale parenchimului splenic. La nivelul hilului splenic capsula se îngroasa si se ataseaza unor falduri ale peritoneului; pe la nivelul hilului intra artere si nervi si ies vene si vase limfatice.
ARTERE
Ramuri din artera splenica intra prin hilul splenic se ramifica dihotomic si se distribuie prin intermediul trabeculelor descrescând în diametru. Aceste ramif sunt de tip muscular cu o adeventice laxa.
Dupa scaderea diametrului pâna la val de aprox 0,2 mm.ele parasesc trabeculele. Din acest moment locul adventicei este luat de catre o teaca relativ groasa de limfocite. Artera învelita de teaca de limfocite va lua numele de artera centrala a tecii limfoide.
Totusi când de-a lungul tecii apar foliculii limfoizi artera poate fi dislocata pierzându-si locul central.
Artera centrala este o artera musc de talie mica cu un endoteliu înalt, cu 1 sau 2 straturi de celule musculare netede. În drumul sau ea da nastere la multe emergente capilare laterale care asigura vascularizatia tecii limfoide. Peretele acestor vase este alcatuit initial dintr-un epiteliu înalt, o mbr bazala si sunt învelite de un strat de pericite; pe masura înaintarii înaltimea endoteliului scade, pericitele dispar, aceste capilare trecând în zona marginala. Modul lor de finalizare este înca necunoscut.
Odata cu scaderea calibrului arterei centrale scade I grosimea tecii periarteriale de limfocite. Când arteriola atinge cam 40-50 microni ea se ramifica imediat în vase radiare delicate denumite penicilli (aspect de pensula). Ele au dimensiuni mai mici de 1 mm si sunt înca învelite în 1-2 rânduri de limfocite care reprez extensii ale tecii de limfocite. Peretele lor este format din endoteliu, un strat de cel musc netede si o adventice f fina.
Una - 2 max 3 ramif ale art penicilate sunt asa-numitele capilare acoperite deoarece sunt înconjurate de acumulari ca niste teci formate din cel reticulare si macrofage dintre care unele au fagocitat eritro sau alte elemente. Aceste macrof trec din teci în pulpa rosie si sunt permanent înlocuite de alte monocite care vin din sg si se diferentiaza în macrofage la acest nivel. Aglomerarile celulare mai sunt cunoscute si ca tecile elipsoide Schweigger-Seidel. Pe lânga celulele ment la niv acestor teci se mai afla si eritrocite precum si granulocite în numar mic. Aceasta structura este caract mai multor specii de animale inclusiv omului dar sunt diferit dezvoltate.
Capilarele acoperite au un endoteliu atipic si structurat astfel: celulele sunt fuziforme, orientate în axul lg al vaselor; ele sunt conectate la celulele adiacent prin jonct de tip gap dar pe cea mai mare parte a lg lor creeaza între ele santuri alungite pentru a permite pasajul cel în ambele sensuri: din lumen în parenchim si invers. Membrana bazala este discontinua.
Capilarele se termina în fata tecii într-un mod care este înca subiect de controversa.
Alte ramificatii ale art penicilate sunt neacoperite si se continua în pulpa rosie.
SINUSURILE SPLENICE sI VENELE
Una dintre struct care alcatuiesc pulpa rosie este repr de reteaua extensiva de vase cu perete subtire denumite sinusuri. Ele se numesc astfel dat formei lor variate si pentru ca sunt relativ largi (pâna la 40 microni) în raport cu dimens redusa a peretelui. Forma si largimea lor variaza în raport cu volumul de sg aflat la un moment dat în splina. Chiar si când sunt moderat destinse ele ocupa un volum mai mare decât cordoanele celulare dintre ele.
Structura lor speciala nu seamana cu cea a venelor lipsindu-le patura musculara iar endoteliul si membr bazala fiind de un aspect morfologic aparte.
Astfel cel endoteliale sunt fusiforme ca aspect, cu o lungime ce poate ajunge la 100 microni si care sunt orientate în axul lg al sinusului. Zona centrala în care se afla nucleul este zona mai îngrosata. Între capetele efilate ale cele se stabilesc jonctiuni iar în rest între celule se gasesc fante înguste. La niv fetei externe atât de partea luminala cât si extern se observa vez pinocitotice iar în interior pe lânga organitele caracteristice oricarei cel endot se gasesc filamente subtiri intermediare. Ele au o capacitate limitata de preluare a unor subst particulate de aceea nu pot fi considerate a avea capacitate macrofagica.
Membrana bazala este prezenta dar incompleta; ea este redusa la benzi dispuse în jurul endoteliului sub forma unor volute dar cu alte panglici care merg oblic si longitudinal si care solidarizeaza volutele între ele. La supraf acestor benzi de mbr bazalî se gasesc asociate cel reticulare care trimit procese ce se întâlnesc cu procesele altor celule pt a forma o retea la nivelul cordoanelor lui Billroth.
Aceasta structura particulara a sinusurilor permite celulelor sa paraseasca fluxul sg si sa intre în parenchim sau sa se mobilizeze în sens invers.
Ac sinusuri splenice conduc sângele catre venele pulpare care au un endoteliu obisnuit cu o MB obisnuita si un strat subtire de muschi neted. Extern, ele prezinta câteva fbr elastice si o condensare discreta de fbr reticulare stromale. Venele pulpare cond sg la niv venelor trabeculare care mai departe dreneaza în venele de la nivelul hilului ce conduc sângele la v splenica.
CIRCULAŢIA SPLENICĂ
În alte organe ale organismului sg curge de la artere catre vene printr-o retea de capilare captusite de un endoteliu de tip continuu. Nu este si cazul splinei care are o circulatie diferita si înca destul de controversata. Astfel au aparut 3 teorii despre felul în care se desfasoara circ splenica:
v sustinatorii teoriei circulatiei deschise afirma despre capilarele care emerg din art penicilare ca se deschid în spatiile interstitiale printre cel reticulare; sg trece înapoi în circulatie prin spatiile din peretii sinusurilor splenice (fante între cel endoteliale + mbr bazala incompleta)
v alti autori afirma ca circ este închisa adica peretii capilarelor care emerg din art penicilate sunt continuate cu peretii sinusurilor
v în fine a treia teorie spune ca cele 2 tipuri de circulatie coexista, unele capil fiind deschise liber altele fiind continuate de sinusurile splenice.
multitudinea de eritrocite din interstitiu; autorii care sustin circ deschisa spun ca ele scapa datorita discontinuitatilor dintre capilarele arterelor penicilate si sinusuri; cei care sunt adeptii circ închise spun ca totusi nr lor este prea mic pentru interpretarea dinainte si arata ca eritrocitele marcate intrate în splina ies din organ în 30 sec (deci e greu de crezut ca ar putea urma un drum atât de complicat ca cel dinainte într-un timp atât de scurt).
Un alt atu pt circulatia deschisa ar fi un experiment în care particule de colorant, particule de carbon sau eritrocite nucleate de pasare sunt injectate la pres mica în art splenice; foarte rapid dupa aceea se regasesc în cordoanele celulare si abia dupa o perioada mai îndelungata ele apar în sinusuri; mai mult decât atât, când aceste particule sunt inject în sens retrograd la niv venei splenice sinusurile si stroma cordoanelor sunt invadate si nu segmentul arterial. Simpatizantii circulatiei închise apreciaza ca nerelevant experimentul pentru faptul ca este o situatie artificiala iar injectarea retrograda poate duce la ruptura peretilor delicati ai vaselor.
Ramâne totusi necunoscut felul în care celulele trec atât de rapid - în 30 sec- prin organ. S-a speculat ca unele cel reticulate au procese aranjate astfel încât sa creeze directii preferentiale de alunecare a celulelor crescând eficienta fluxului. De asemenea s-a pus în evidenta faptul ca la speciile unde exista arii de hematopoieza importante exista la nivelul acelor arii un pasaj mult încetinit pentru a permite celulelor sa se diferentieze.
v Daca se injecteaza materiale fin particulate se constata ca ele se evidentiaza foarte putin la niv pulpei albe; daca un animal este reexpus unui Ag pe care l-a mai experimentat acesta poate fi sechestrat o perioada lunga de timp la niv centrilor germinali ai corpusculilor splenici Malpighi.
v Tot în leg cu functia de filtrare a sângelui putem aminti ca macrofagele preiau si lipide din sg atunci când nivelul acestora este crescut. Macrofagele sunt în acest caz spumoase, ca de exemplu în cazul hiperlipemiilor de natura diabetica.
v De asemenea splina îndeparteaza celulele care sunt îmbatrânite sau au deficiente structurale sau functionale. Celulele care sunt normale se întorc în curentul sg.. Functia de eliminare a hematiilor îmbatrânite este împartita cu maduva hematogena si cu ficatul, aceasta observându-se în cazul splenectomiilor când nu se obs diferente majore între procesul respectiv realizat înainte de splenectomie si cel realizat dupa. Totusi nu se poate contesta rolul imp al splinei deoarece dupa splenectomii scapa în circulatia periferica hematii cu resturi de organite sau cu nucleu.
În mod normal splina adultului nu este un organ hematopoietic dar în cazuri patol - unele tipuri de leucemie - ea prezinta precursori din toate seriile si pulpa rosie începe sa semene cu maduva hematogena.
|
