PARTEA SPECIALA

PARTEA SPECIALĂ

1. Observatii privind stresul oxidativ la nivel cutanat

Din cele expuse în partea generala a lucrarii putem trage urmatoarele concluzii:

1) generarea de RL si alte specii reactive are loc "in vivo";

2) un sistem de aparare foarte evoluat are rolul de a limita si de a repara alterarile chimice ale acestor specii reactive.

Când generarea de RL depaseste capacitatea celulelor de a o contrabalansa conditia stresului oxidativ este îndeplinita. La nivelul pielii S.O. este indus prin trei mecanisme:

Fotoleziunea. Evident, cel mai important agent cu care pielea vine în contact, este soarele. Componenta UV are l 290-400nm. Undele de 290nm fiind absorbite de ozonul atmosferic    sunt acceptate ca fiind cele mai agresive din tot spectrul solar.Inainte s-a considerat ca radiatiile UV n-au fost suficient de energice pentru a genera RL si ca fara dovezi aceste specii nu pot fi invocate cauzatoare de leziuni prin fotosensibilizare. Acum este evident ca speciile reactive de O₂ sunt generate in vivo prin iradierea UV a pielii. Produsii peroxidarii lipidice, radicalii lipidici, radicalii melaninici si depletia antioxidanta au fost toate observate în pielea iradiata cu UV. Formarea asa ziselor celule "arse de soare" ("msun burn cell"), markeri ai leziunilor epidermice la expunerea la UVB, pot fi moderate de scavengeri ai RL si de alte unde, cu lungime de undâ mai mare, UVA, efectele biologice fiind modulate de oxigen. În plus, o importanta si foarte reproductibila descoperire este ca iradierea UV a pielii duce la compromiterea apararii antioxidante. Activitatile enzimatice ale SOD, catalazei, GSH-Px scad si, de asemeni, antoxidantii lipidici solubili, de tipul vitaminei E sau ubiquinonelor, nivelul vitaminei C scad rapid dupa expunerea la UV.

Aceste schimbari, o data în plus, contribuie la marirea stresului oxidativ al pielii, prin scaderea nivelului bazal al antioxidantilor, dupa alterarile initiale. Reactiile de fotosensibilizare, oxigen-dependente, sunt deja cunoscute. Substantele endogene fotosensibile includ porfirine, flavine, melanine, triptofanul si metabolitii sai. Reunind datele, rezulta ca, direct sau indirect, soarele provoaca S.O. al pielii. Trei manifestari clinice ale leziunilor solare trebuie atribuite RL: cancerul pielii, fotodermatozele si îmbatrânirea. S-a demonstrat cu rigurozitate cresterea incidentei cancerului de piele (carcinomul cu celule bazale, epiteliomul bazocelular) de catre radiatiile UV. S-a observat reducerea incidentei cancerului la oameni si la animale, în functie de dieta bogata sau nu, în antioxidanti, tratamentul topic cu vitamina C si vitamina E. Un studiu recent a demonstrat legatura între formarea melanomului si expunerea la UVA, UVA fiind frecvent implicat în generarea de specii reactive de oxigen care induc cancerul nu numai via UV. si alte substante pot produce RL de O₂, precum forbol esterii sau peroxizii organici care s-a demonstrat ca pot fi promotori de tumori ale pielii.

Dovezi pentru implicarea RL în fotodermatoze rezulta din experimentele in vitro, reactia producatoare de oxidanti, indusa experimental, declansând aceeasi simptomatologie clinica care poate fi combatuta prin terapie antioxidanta. Conditii asociate cu RL sunt porfiria, tratamentul PUVA, reactii fototoxice la droguri (diuretice tiazidice, anumite tetracicline).

În final, îmbatrânirea prin expunere la radiatii se datoreaza în mare parte degradarii colagenului la atacul radicalic. Pielea expusa la radiatii UV prezinta un infiltrat leucocitar marcat, capabil cu siguranta de generare oxidanta si alterari cutanate în timp.

Inflamatia;

Migrarea si continua recrutare de PMN-N si macrofage catre anumite locuri din piele, duce la concluzia ca exista o influenta indusa între tesutul lezat si RL derivati. Cum s-a discutat, aceste celule sangvine pot genera si elibera o gama larga de specii reactive de O₂. În plus, neutrofilele de la pacientii cu o varietate de boli inflamatorii, elibereaza RL de O₂ chiar daca nu exista o tinta rationala, reactionând nediscriminator cu gazda. Este bine stiut ca produsii neutrofilelor activate, O₂ si H₂O₂, pot distruge si degrada toate componentele tesutului conjunctiv, colagenul fiind extrem de susceptibil.

Fenomenul de ischemie-reperfuzie;

Se accepta astazi ca RL de O₂ joaca un rol în leziunea de reperfuzie. În piele, leziunea de ischemie-reperfuzie, reprezinta o importanta sechela, cu indicatie pentru chirurgia de reconstructie si transplant. În timpul perioadei de ischemie depozitele celulelor endoteliului capilar în adenozin-5'-trifosfat (ATP) sunt scazute, ducând la cresterea nivelului produsilor de degradare, incluzând hipoxantinele (desi nivelul endogen al acestor produsi pare sa fie suficient sa substituie aceste reactii). Xantin-dehidrogenaza este convertita în forma sa oxidata, xantin-oxidaza, se presupune via modificari proteolitice. Hipoxantina este unul din substraturile pentru oxidaza, celalalt substrat necesar fiind oxigenul. Dupa reperfuzie, oxigenul este mai mult decât suficient, astfel ca xantin-oxidaza catalizeaza producerea de O₂ si oxidanti.

2. Ipoteza de lucru

Pornind de la ipoteza, confirmata de altfel de numeroase alte studii, ca în psoriazis exista posibilitatea inducerii unui mecanism fiziopatogenic având la baza si stresul oxidativ, am verificat câtiva parametrii biochimici care ne-ar putea confirma aceata presupunere. Am cercetat:

- concentratia sangvina a MDA, markerul peroxidarii lipidice, MDA fiind produsul final de descompunere în lantul peroxidarii AGPN;

- concentratia sangvina a glutationului redus;

- activitatea enzimatica a superoxid dismutazei eritrocitare;

- concentratia plasmatica de ceruloplasmina, proteina de faza acuta considerata ca fiind si o proteina cu rol antioxidant.

3. Metodele utilizate

3.1. Lotul de bolnavi investigati. Lotul investigat cuprinde 10 pacienti aflati în faza de diagnostic    a psoriazisului, surprinsi în etapa acuta de manifestare a bolii. Mentionez faptul ca nici unul dintre pacienti nu a folosit vreo metoda terapeutica antipsoriazica. Cei 10 bolnavi au fost supusi anamnezei si au fost diagnosticati în Sectia de Dermatologie, a Spitalului Clinic Colentina. Vârsta pacientilor luati în studiu variaza între 27 si 54 de ani, 5 barbati si 5 femei.

Fig nr. 8 Distributia în functie de vârsta si sex a bolnavilor diagnosticati cu psoriazis

3.1.1. Prelucrarea statistica a datelor

În prelucrarea statistica a datelor vom utiliza testul t Student. Acesta este un instrument creat special pentru analizarea loturilor mici (n<30) si arata daca între rezultate exista o diferenta semnificativa statistic.

Prin definitie diferenta semnificativa statistic, numita si semnificatie statistica, este concluzia ca diferenta dintre esantioane nu este datorata numai sansei (adica diferenta este datorata altor factori); cu alte cuvinte diferenta dintre esantioane este semnificativa din punct de vedere statistic, daca ipoteza nula este respinsa. Ipoteza nula, simbolizata cu H₀, presupune ca loturile comparate sunt similare.

Testul t Student, bazat pe distributia t care reflecta o variatie mai mare datorata sansei decât distributia normala este folosit pentru analiza loturilor mici. Distributia t este o distributie continua, simetrica, unimodala, în forma de clopot, asemanatoare cu forma distributiei normale, dar mai împrastiata.

În lucrare am folosit doua loturi si am efectuat câte patru determinari pentru fiecare lot, respectiv un lot martor si un lot de bolnavi, la care am investigat urmatoarele componente: concentratia MDA (malondialdehida) în sânge , concentratia glutationului redus (GSH) în sânge, concentratia plasmatica de ceruloplasmina si activitatea enzimatica a superoxid dismutazei (SOD) eritrocitare.

3.2. Determinarea peroxizilor lipidici

3.2.1. Principiul metodei.

Peroxizii lipidici au fot determinati dupa metoda Jose-Slater.

Se dozeaza malondialdehida (MDA) rezultata din descompunerea endoperoxizilor lipidici cu acid tiobarbituric (TBA) în mediu acid. Cresterea concentratiei MDA este un marker al peroxidarii acizilor grasi cu mai mult de trei legaturi duble, existând o relatie direct proportionala între aceasta si nivelul peroxizilor lipidici. În reactia dintre TBA si NDA se formeaza un produs galben-roz cu absorbtie specifica l 532nm. Intensitatea coloratiei depinde de numarul de duble legaturi din acidul gras polinesaturat si este apreciata prin citirea spectrofotometrica în aceasta banda.

3.2.2.Materiale necesare.

- solutie 20% de acid tricloracetic (TCA);

- solutie 10% de acid percloric saturata cu acid tiobarbituric (1 volum de acid 3 volume de TBA);

- plasma de la bolnavi.

3.2.3. Tehnica de lucru.

Se prepara o solutie de acid percloric saturata cu acid tiobarbituric (1 volum de acid 3 volume TBA); se agita bine si se filtreaza solutia, eliminând excesul de TBA; se obtine astfel supernatantul.

Reactivul I se prepara extemporaneu si este alcatuit din 10 parti supernatant si 30 parti TCA 20%. Blank-ul este preparat din 0,5ml apa distilata si 4,5mL reactiv I de culoare.

În eprubete lungi se prepara probele din 0,5ml plasma si 4,5ml reactiv I. Amestecul se agita si se trece timp de 20 de minute în baie de apa la 100 C, apoi se raceste si se trece în eprubete de centrifuga timp de 10 minute la turatia 4.000-5.000 grame. Supernatantul obtinut dupa centrifugare este citit spectrofotometric la l 532nm fata de blank.

3.2.4 Calculul concentratiei de MDA

Corelatia între extinctie si concentratia de MDA s-a facut cu ajutorul formulei:

c

unde E extinctia citita la 532nm,

C coeficientul molar de extinctie al MDA (155 x 10³).

c concentratia sangvina de MDA (nmoli/ml).

D dilutia probelor

3.3. Determinarea concentratiei sangvine a glutationului redus(GSH)

3.3.1. Principiul metodei.

S-a folosit metoda Ellman, modificata de Seldak si Sinsdary, de determinare a gruparilor tiolice neproteice.

Anionul acidului 2-N-mercaptobenzoic, rezultat din reactia dintre gruparile tiolice si acidul 5, 5'-ditio-bis-nitrobenzoic (DTNB), este intens colorat în galben si are absorbtia specifica în banda de 490nm.

3.3.2. Materiale necesare

- 1ml sânge recoltat pe heparina;

- solutie precipitanta cu 1,67g acid metafosforic, 0,20g acid etilendiaminotetraacetic (EDTA) si 30g NaCl, în 100ml apa distilata;

- solutie 0,3M fosfat disodic;

- solutie DTNB cu 100mg acid în 25ml acool metilic absolut.

3.3.3. Tehnica de lucru

În eprubete normale se pun 0,5ml sânge si 1,5 ml apa. Se realizeaza hemoliza prin procese de înghet-dezghet de 2 ori. Peste himolizat se adauga 3 ml solutie precipitanta. Se agita timp de 10 minute si se filtreaza.

Probele contin: 1ml filtrat, 4ml solutie fosfat, 0,5ml reactiv DTNB.

Blank-ul contine: 1ml apadistilata si 3 ml.apa distilanta.

Se citesc extinctiile probelor fata de blank la l 420nm.

3.3.4. Calculul concentratiei sangvine a glutationului redus (GSH)

Concentratia se calculeaza cu ajutorul formulei:

c

unde E extinctia probei citita la 420nm;

C coeficientul molar de extinctie al GSH (13600)

c concentratia sangvina a glutationului redus (mmoli/dl)

D dilutia probei.

3.4. Determinarea concentratiei plasmatice a ceruloplasminei

3.4.1. Principiul metodei

S-a folosit metoda Ravin.

Concentratia de ceruloplasmina este determinata în functie de debitul de formare al produsului de oxidare a P-penilendiaminei sub actiunea ceruloplasminei, la 37 C si pH

3.4.2. Materiale necesare

- tampon acid acetic-acetat de sodiu 0,1M si pH ;

- solutie de p-fenilendiamina cu 0,1g cu 20ml tampon;

- solutie azida de sodiu cu 0,5g în 100ml apa distilata;

- ser de la bolnavi.

3.4.3. Tehnica de lucru

Se prepara în paralel o proba si un martor.

Martorul contine: 0,1ml ser, 8 ml tampon, 1ml substrat (p-fenilendiamina) si 1ml azida de sodiu.

Proba contine: 0,1 ml ser, 8 ml tampon si 1ml substrat.

Se introduc epribetele timp de o ora într-o baie termostat la 37 C si dupa racire se adauga 1ml azida în proba. Dupa 30 de minute se citesc extinctiile la 350nm. În blank reactia catalizata de ceruloplasmina este inhibata de azida dar poate avea loc oxidarea neenzimatica a substratului.

3.4.4. Calculul concentratiei plasmatice de ceruloplasmina.

În functie de extinctii se citesc valorile concentratiilor din tabelele de echivalenta. Concentratia ceruloplasminei se calculeaza dupa formula:

c

unde E extinctia probei citita la 350nm;

C coeficientul molar de extinctie al ceruloplasminei(87,5)

c concentratia plasmatica de ceruloplasmina (mg/100ml plasma)

D dilutia probelor.

Valorile normale sunt 70-120u.i. (32 4,9mg/100ml plasma)

3.5. Determinarea activitatii enzimatice a superoxid dismutazei (SOD) eritrocitare

3.5.1. Principiul metodei

A fost utilizata metoda descrisa de Csovari S. si Angyal T.

Prin reactia dintre fenazinmetosulfat (FMS) si NDH se formeaza o solutie stabila de anion superoxid (O₂ ) care reduc nitrobluetetrazoliu (NBT) la nitroformazan, colorat în albastru. Aceasta reactie e inhibata prin prezenta SOD în solutie care dismuta în anionii superoxid. Nitroformazanul absoarbe specific la l 550nm.

Se prepara martor fara SOD si probe cu SOD. Diferenta de extinctie este direct proportionala cu continutul de SOD al probei.

3.5.2. Materiale necesare

- solutie NDH cu 12mg 1n 20ml tampon TRIS;

- solutie NBT cu 2,7mg în 10ml tampon TRIS;

- solutie FMS cu 2,1mg în 10ml tampon TRIS;

ml sânge de la bolnavi recoltat pe heparina.

3.5.3. Tehnica de lucru

S-a utilizat o tehnica de lucru modificata dupa Olinescu.

Se prepara blank pentru SOD continând: 6,5 ml solutie standard, 1ml NDH, 1ml NBT, 0,5ml FMS si 0,1ml H₂O.

Se prepara martor fara FMS continând 7ml solutie standard, 1ml NDH, 1ml NBT si 0,1ml H₂O.

Probele contin: 6,5ml solutie standard, 1ml NDH, 1ml NBT, 0,5ml FMS si 0,1ml solutie supernatant cu enzima. Aceasta este de fapt un amestec de 0,5ml sânge, 0,75ml cloroform-metanol si 0,25ml solutie fosfati, care se centrifugheaza timp de 20 minute la 6.000g.

Dupa incubare timp de 3 minute, în baie termostat la 37 C, se citesc din 30 în 30 de secunde extinctiile blank-ului si probei fata de martor, la l 550nm.

3.5.4.Calculul activitatii enzimatice a superoxid dismutazei (SOD) eritrocitare.

Concentratia SOD se calculeaza dupa formula:

c concentratia SOD masurata în unitati SOD/ml sânge (1 unitate SOD este acea cantitate de enzima care produce o inhibitie de 50% a formarii nitroformazanul în conditiile de reactie descrise)

E_b extinctia blank-ului

E_p extinctia probei

4. Interpretarea rezultatelor dupa prelucrarea statistica. Concluzii

4.1. Malon dialdehida (MDA) si glutationul redus (GSH)

Unul din evenimentele majore care determina evolutia procesului inflamator sau al actiunii altei noxe cu caracter oxidativ, ce creste permeabilitatea vasculara, este peroxidarea lipidelor nesaturate. Aceasta reprezinta consecinta inevitabila a faptului ca intracelular se produce o crestere a concentratiei Ca² , se activeaza diverse proteaze si fosfolipazele. Se stie ca ionii Ca² liberi, intracelular, variaza între 0,1-0,4mM datorita unor mecanisme

Fig nr.9 Perturbarea homeostaziei Ca² din peretele vascular în urma stresului oxidativ

homeostazice foarte eficiente, astfel ca se pastreaza un echilibru între concentratia intracelulara (mM) si extracelulara (mM). Mentinerea acestui gradient de concentratie al calciului este atât de importanta pentru integritatea celulara încât sunt implicate mai multe sisteme în reglarea lui (ATP-aze, translocaze, canale si transportori proteici de tipul calmodulinei).

Cresterea influxului de Ca în celule, marcând o prima etapa comuna actiunilor toxice, are loc numai dupa depasirea sistemelor homeostazice mentionate, din care amintim vitamina E cu caracter AO foarte puternic la nivelul cutanat.

Importanta mentinerii unei concentratii fiziologice de vitamina E este cu atât mai mare cu cât s-au descoperit doar doua mecanisme de mentinere a acestui nivel. Ambele mecanisme pornesc de la producerea radicalilor peroxi LOO si transformarea lor în hidroperoxizi, LOOH, de catre tocoferol, TOC-OH, cu formare de radical liber al tocoferolului, TOC-O

LOO TOC-OH LOOH TOC-O

TOC-O GSH TOC-OH GS

2GS GSSG

TOC-O Vitamina C TOC-OH Vit. C

Ambele mecanisme, dovedite experimental implica regenerarea TOC-O de catre agenti reducatori hidrosolubili, glutation (GSH) sau vitamina C, care la rândul lor sunt transformati în radicalii liberi respectivi. Fiind hidrosolubili, sunt regenerati pe cale sangvina sau prin sisteme enzimatice (GSH-Px sau GSH-reductaza). Cel mai afectat este continutul în GSH intracelular care scade în toate cazurile de stres oxidativ.

Rolul GSH, demonstrat mai demult în rezistenta la oxidare, consta de fapt în regenerarea gruparilor SH din proteina. Pastrarea proteinelor ce contin SH în stare redusa asigura translocazele membranare si homeostazia calciului.

Pierderea viabilitatii celulare are loc numai dupa atingerea unui anumit prag în vitamina E situat la 0,6-1,0nmoli/10⁶ celule sau 0,4-0,7nmoli/mg proteine. Acest prag sugereaza ca o molecula a-tocoferol ar exercita o protectie pentru aproximativ 500 molecule acizi grasi, AGPN.

Lipidele nesaturate reprezinta tinta preferata a radicalilor liberi si în special a radicalilor liberi de O₂. Dar AGPN (oleic, arahidonic) sunt esentiali existentei membranelor celulare si prin peroxidarea lor sunt protejate alte structuri fundamentale ale celulei. Cum acesti AGPN nu sunt sintetizati în organism si rolul lor este foarte important, li s-a atribuit statutul de vitamina F, fiind inclusi alaturi de alte vitamine si ioni, printre necesitatile unei alimentatii rationale.

Fig.10 Glutationul redus (GSH) ca principala linie de aparare fata de RL ai O₂ dupa Biaglow

S-a masurat peroxidarea lipidica in vitro a lipoproteinelor cu densitate foarte mica (VLDL) si a lipoproteinelor cu densitate mica (LDL), lipoproteine provenind din pielea pacientilor psoriazici. La analiza compozitiei s-au constat cresteri semnificative ale trigliceridelor si fosfolipidelor, atât pentru VLDL (p<0 ) cât si pentru LDL (p<0,01). Mai mult, s-a constat o crestere a colesterolului total (p<0 ) fata de martori. În concluzie, modificarile compozitionale ale lipoproteinelor au sugerat o crestere a riscului de aterogeneza la adultii psoriazici.

Rezultatele masuratorilor noastre arata o crestere a concentratiei MDA la lotul bolnav fata de martori, semnificativa statistic (t_c 5 ; t_t a 0,05), fapt care confirma existenta stresului oxidativ asupra AGPN în psoriazis.

Concentratia glutationului redus sangvin scade însa aceasta scadere nu este semnificativa statistic (t_c ; t_t a 0,05), asa cum ar fi fost de asteptat, date fiind rezultatele foarte mari ale concentratiei de MDA. Este posibil ca acest lucru sa se explice printr-o crestere a GSH-ului la nivel intracelular.

Fig nr.11. Comparatie între concentratiile sangvine de MDA la cele doua loturi(nm/ml)

Fig nr 12 Comparatie între concentratiile sangvine de GSH la cele doua loturi (mmoli/dl)

Fig nr.13 Concentratiile sangvine ale MDA pentru lotul martor (nmoli/ml)

Fig nr.14 Concentratiile sangvine ale MDA la lotul de bolnavi (nmoli/ml)

Fig nr.15 Comparatia dintre valorile medii ale concentratiilor sangvine de MDA între lotul martor si lotul de bolnavi (nmoli/ml)

Fig nr.16 Comparatia dintre valorile maxime si minime ale concentratiei sangvine de MDA între cele doua loturi (nmoli/ml)

Fig nr.17Concentratiile sangvine ale GSH pentru lotul martor (mmoli/dl)

Fig nr.18 Concentratiile sangvine ale GSH la lotul de bolnavi (mmoli/dl)

Fig nr. 19 Comparatia dintre valorile medii ale concentratiilor sangvine de GSH între lotul martor si lotul de bolnavi (mmoli/dl)

Fig nr. 20 Comparatia dintre valorile maxime si minime ale concentratiei sangvine de GSH între cele doua loturi (mmol/dl)

4.2. Superoxid dismutaza (SOD)

Cercetarile efectuate pâna în momentul de fata arata cresteri semnificative ale SOD în fibroblastele psoriazice, PMN, KC. S-a aratat ca expresia SOD eritrocitar nu este întotdeauna legata de caracterul de gravitate al manifestarii psoriazisului, evocând mai degraba raspunsul general de protectie a celulelor organismului la citokinele eliberate de celulele inflamatorii care au invadat pielea bolnava.

Rezultatul studiului de fata s-ar putea încadra într-o astfel de ipoteza observându-se o crestere a activitatii enzimatice a superoxid dismutazei eritrocitare la lotul de bolnavi fata de lotul martor, însa fara semnificatie statistica (t_c ; t_t a

Fig nr.20 Comparatia dintre activitatile enzimatice ale SOD eritrocitare între cele doua loturi (u.i. SOD/ml plasma)

Fig nr.21    Activitatea enzimatica a SOD eritrocitara la lotul martor (u.i. SOD/ml plasma)

Fig nr. 22 Activitatea enzimatica a SOD eritrocitara la lotul de bolnavi (u.i. SOD/ml plasma)

Fig nr.23    Comparatia dintre valorile medii ale activitatilor enzimatice ale SOD eritrocitare între lotul de martori si lotul de bolnavi (u.i. SOD/ml plasma)

Fig nr.24 Comparatia dintre valorile maxime si minime ale activitatilor enzimatice ale SOD eritrocitare între lotul de martori si lotul de bolnavi (u.i. SOD/ml plasma)

4.3. Ceruloplasmina

Studiul arata o crestere semnificativa statistic a concentratiei plasmatice de ceruloplasmina la lotul bolnav fata de cel martor (t_c 4,8; t_t a 0,05). Ceruloplasmina este adesea legata de cresterea cupremiei, aceasta proteina reprezentând principala forma de transport a acestui element.

Totusi ceruloplasmina ramâne în primul rând o proteina de faza acuta, prezenta sa în plasma fiind mediata de eliberarea de catre celulele inflamatorii a IL-1. Dat fiind faptul ca probele de sânge au fost recoltate de la pacienti aflati în faza acuta de manifestare a bolii, chiar în faza de diagnostic, fara interventia vreunei terapii antiinflamatorii, cresterea ceruloplasminei nu face decât sa ne confirme si la nivel biochimic starea clinica a pacientilor.

Fig nr.25 Comparatia dintre concentratiile plasmatice de ceruloplasmina între lotul de martori si lotul de bolnavi (mg/100ml plasma)

Fig nr.26 Concentratia plasmatica a ceruloplasminei în lotul martor (mg/100ml plasma)

Fig nr.27 Concentratia plasmatica a ceruloplasminei în lotul de bolnavi (mg/100ml plasma)

Fig nr.28 Comparatie dintre valorile medii ale concentratiilor plasmatice de ceruloplasmina între cele doua loturi

Fig nr.29 Comparatia dintre valorile maxime si minime ale concentratiilor plasmatice de ceruloplasmina între cele doua loturi