PATOLOGIA MORŢII TISULARE
Moartea tisulara este definita ca distrugerea si moartea unei portiuni dintr-un tesut sau organ, fara ca acest lucru sa antreneze obligatoriu moartea întregului organism. Acest proces se manifesta prin doua categorii de leziuni:
necroza tisulara;
gangrena.
Necroza tisulara
Necroza tisulara este reprezentata de teritorii distruse, neviabile, care pornesc de la limita vizibilitatii cu ochiul liber pâna la zone de dimensiuni mari. Morfologic, se disting doua categorii de necr 828e41i oze:
necroze uscate;
necroze umede.
Necrozele uscate sunt specifice organelor cu un continut sarac în apa si bogate în proteine coagulabile. În functie de patogeneza si organul implicat se cunosc mai multe tipuri.
Necroza de coagulare se produce în urma degradarii proteinelor si deshidratarii ulterioare a acestora. Miocardul, ficatul, rinichiul si splina sunt organele cele mai afectate. De obicei, necrozele au caracter focal. Focarele de necroza pot avea dimensiuni mici, la limita vizibilitatii (focare miliare) sau mari, cu diametre de la câtiva milimetri la câtiva centimetri (focare mari). Necroza poate afecta în egala masura si suprafata pielii si a mucoaselor. Leziunile necrotice superficiale, de suprafata poarta denumirea de eroziuni; în situatia în care procesul coboara profund se instaleaza ulcerul.
Zonele de necroza au culoare galbuie-cenusie, sunt uscate, lipsite de luciu. La putin timp dupa instalarea necrozei, consistenta teritoriului afectat nu difera de cea normala, însa progresiv devine friabila. În jurul focarelor mari se formeaza o zona de reactie vitala, reprezentata de un brâu de culoare rosie (hiperemie).
Necroza ceroasa (de tip Zenker) este specifica atât musculaturii striate, cât si netede. Cauzele care conduc la instalarea acestei leziuni sunt diverse, printre care carenta în vitamina E si seleniu (boala muschilor albi). Astfel, acest tip de necroza este o continuare fireasca a distrofiei hialine musculare. Grupele musculare cele mai afectate sunt muschii coapsei, ai centurii scapulare (trenul anterior), diafragmul si miocardul. La galinacee este întâlnita necroza ceroasa a musculaturii stomacului triturant.
Macroscopic, muschii prezinta striuri de culoare albe-galbui, lucioase, cu aspect de ceara. Consistenta este flasca, rigiditatea postmortem fiind slaba.
Steatonecroza este necroza tesutului adipos. Mecanismele de producere sunt diverse:
traumatismele tesutului adipos subcutanat, apar în decubitul prelungit, mai ales în zona sternala (bovine);
enzimele eliberate în urma necrozei pancreasului, a rupturii acestuia vor interactiona cu tesutul adipos din cavitatea abdominala (epiploon si mezenter); se formeaza focare de culoare alba, concentrice, mate, bine delimitate de tesutul din jur.
Necroza de cazeificare este un tip particular de necroza de coagulare. Se asociaza cu bolile cronice provocate de microorganisme care se dezvolta intracelular (Mycobacterium spp.). Se dezvolta în toate tesuturile si organele. Organele afectate prezinta acumulari nodulare sau difuze de mase cu aspect grunjos, uscate, unsuroase, de culoare alb-cenusie sau galbuie, asemanatoare cu brânza de vaci.
Necroza umeda (de colicvatie sau de ramolitie) se produce în situatia în care distrugerea tisulara se realizeaza rapid, producându-se o topire a tesuturilor afectate. Acest tip de necroza afecteaza structurile tisulare care retin apa si sunt sarace în proteine coagulabile. Sistemul nervos central este cel mai des afectat, leziunea macroscopica fiind denumita cu termenul de ramolisment, iar cea microscopica malacie.
Ramolismentul rosu apare consecutiv traumatismelor produse în urma contuziilor (lovituri) sau prin migratia unor larve de paraziti si în infarctul cerebral. Zona de necroza va retine o cantitate mare de sânge, având culoare rosie-negricioasa.
Ramolismentul cenusiu este consecinta unor factori care actioneaza lent asupra substantei nervoase. Zona implicata are consistenta gelatinoasa si culoare cenusie.
Evolutia si consecintele necrozei depind de marimea teritoriului necrozat si de organul afectat. De obicei, în jurul focarelor de necroza migreaza numeroase celule cu functie de fagocitoza pentru a îndeparta detritusul (tesutul necrozat). Dupa aceasta etapa, în cazul focarelor mici, zona se reface aproape complet sau se va forma o cicatrice. Focarele de necroza mari nu pot fi îndepartate în totalitate, teritoriul necrozat fiind înconjurat de tesut conjunctiv, formându-se astfel un sechestru.
Gangrena
Eeste un tip particular de moarte tisulara în care tesutul necrozat sufera modificari secundare produse de bacteriile ce apartin florei locale sau din mediul înconjurator.
În functie de cauzele care duc la instalarea gangrenei se cunosc:
gangrena primara (gangrena gazoasa);
gangrena secundara (gangrena uscata si gangrena umeda).
Gangrena gazoasa se produce prin intervetia unor bacterii anaerobe mai ales cele din genul Clostridium care sunt inoculate sub piele sau în musculatura sau se dezvolta în plagile mari, complicate si netratate. Leziunile sunt vizibile mai ales în muschi, zona fiind tumefiata, crepitanta la palpatie, de culoare rosie-negricioasa si cu un miros particular de unt rânced.
Gangrena uscata se localizeaza în piele si sunt vizate zonele slab irigate. Cauzele care duc la instalarea gangrenei uscate sunt diverse: mecanice (decubitul prelungit, muscaturi repetate, frigul), toxice (toxinele unor miceti), bacteriene. Teritoriile cutanate cele mai afectate sunt: urechile, coada, creasta si barbitele, extremitatile membrelor. Pielea cu gangrena uscata este net delimitata de sanatoasa, de culoare brun-negricioasa, lipsita de elasticitate si sensibilitate. Datorita deshidratarii progresive, ea capata aspect pergamentos, tabacit. În timp, portiunea cutanata se elimina sub forma de sfacel.
Gangrena umeda se produce în organele cu o vascularizatie foarte bogata, afectând pulmonul, uterul si intestinul. În pulmon apare consecutiv inhalarii unor substante sau corpuri straine, a deglutitiei defectuoase sau a administrarii incorecte de substante medicamentoase lichide, producând pneumoniile prin aspiratie. Gangrena uterina se instaleaza consecutiv unor fatari laborioase, cu interventii traumatizante asupra uterului. În intestin gangrena este consecinta modificarilor topografice. Initial se produce staza, urmata de infarct venos datorita blocarii circulatiei de întoarcere. Segmentul afectat este negricios sau verzui, puternic destins de gaze si continut, peretele friabil cu aspect de cârpa putreda, mirosul ihoros.
Indiferent de localizare, teritoriul gangrenat este net delimitat de cel sanatos printr-o zona de hiperemie, este friabil, crepitant la palpatie (datorita producerii de hidrogen sulfurat, amoniac, bioxid de carbon, metan), cu miros dezagreabil (ihoros).
Gangrena uscata a pielii prezinta consecinte de ordin estetic, animalul ramâne mutilat dupa eliminarea sfacelului. Gangrena umeda si gazoasa pun în pericol viata animalului, datorita patrunderii în circulatie a produsilor ce rezulta din descompunerea tesuturilor - sapremie.
|
