Culegerea datelor empirice din folclorul medical
O astfel de activitate se întreprinde si în prezent cu deosebita atentie de mai multe colective de cercetatori, aproape pe tot teritoriul tarii. Asa de exemplu s-au strâns date din Valea Trotusului (G. Racz, G. Hollo), din Valea Ariesului (G. Racz), din alea Târnavei (A. Kacsc, C. Csedo), din judetele Harghita si Covasna (G. Racz, C. Csedo), din judetul Gorj (Lia Sommer), din jurul orasului Falticeni (Maria Retezeanu), din jurul orasului Husi (st. G. si Ecaterina Ciulei), din judetul Maramures (Al. G. Petca), din Valea Sebesului (Gh. Pavelescu), din jurul comunei Pojorâta (G. Ilias, G. Racz), din judetul Braila (P. Serafimov) etc.
Trebuie amintita aici si elaborarea "Dictionarului etnobotanic" de Alexandru Borza si a "Enciclopediei de etnobotanica româneasca" de Valer Butura.
Clasificarea datelor din medicina populara
Înaintea efectuarii experientelor fitochimice si farmacodinamice, este necesara sistematizarea datelor empirice dupa modul lor de întrebuintare, dupa presupusa actiune farmacodinamica, precum si prelucrarea datelor din tratate vechi, din documente istorice. Cercetarile arhivistice din ultimele decenii au dus la contributii noi, de mare importanta cu privire la folosirea plantelor medicinal 313j94d e de catre popor si de catre medicii si farmacistii de odinioara. Contributiile cele mai valoroase în acest domeniu au fost aduse de profesorul V. L. Bologa, promotorul valorificarii stiintifice a medicinei populare; profesorul I. Spielman ce a elaborat lucrari consacrate culegerii de informatii etnoiatrice si aprecierii valorii terapeutice a remediilor populare; iar în prezent lucrarile profesorului G. Racz privind valoarea terapeutica a unor remedii vegetale folosite în medicina româneasca sunt de mare valoare.
Experientele farmacologice si farmacodinamice
Ele constituie etapa superioara a cercetarilor privind plantele medicinale. Verificarea stiintifica a substratului terapeutic real al remediilor populare din tara constituie una din preocuparile principale ale cercetarilor medicale si farmaceutice.
Rezultatele la care s-a ajuns în acest domeniu au permis punerea în evidenta a actiunii farmacodinamice a plantelor medicinal 313j94d e întrebuintate de popor. Sunt cunoscute o serie de metode farmacodinamice cu care se poate urmari presupusa actiune antimicrobiana, antimicotica, antihelmintica a plantelor medicinale, precum si actiunea hipotensiva si sedativa, diuretica si saluretica, colagena si coleretica sau antiinflamatoare, antiulceroasa, respectiv metode cu care se poate urmari prevenirea litogenezei renale.
În ultimele decenii au aparut o serie de lucrari stiintifice care confirma actiunea terapeutica a plantelor medicinal 313j94d e folosite la noi în medicina populara.
Obtinerea de noi medicamente de origine vegetala
La acest obiectiv s-a ajuns cu ajutorul cercetarilor moderne, dar bazate pe datele empirice din medicina populara. În terapeutica contemporana sunt introduse tot mai frecvent medicamente valoroase de origine vegetala.
În cele ce urmeaza vom prezenta câteva exemple privind rezultatele cercetarilor farmacodinamice cu ajutorul carora s-a putut confirma eficacitatea plantelor utilizate în medicina populara.
Plante medicinale cu actiune antimicrobiana
Pentru tratamentul diferitelor afectiuni gastrointestinale, ca diareea si dizenteria, în medicina populara se foloseste o gama larga de produse vegetale. Între acestea sunt unele carora s-a reusit a le dovedi actiunea antibiotica fata de germenii patogeni care sunt cauza acestor boli.
În urma cu trei decenii a fost confirmata actiunea antibiotica a extractelor obtinute din fructele macrisului de câmp fata de microorganismele patogene, fara sa influenteze microflora normala a intestinului (L. Adam - 1957).
În multe localitati din jurul orasului Medias partile aeriene ale plantei numita de localnici iarba sarpelui sunt utilizate în tratamentul diferitelor afectiuni gastrointestinale însotite de diaree. Presupusa actiune antibacteriana a fost studiata si verificata pe 17 specii de bacterii si 3 specii de micete. Un efect inhibitor total s-a observat fata de enterobacterii, ceea ce explica întrebuintarea acestei specii în medicina populara (Maria Peter, G. Racz, M. Peter - 1968). Luând în considerare cercetarile fitochimice care confirma prezenta alcaloizilor în partile aeriene ale acestei specii, întrebuintarea ei trebuie facuta cu atentie.
Presupusa actiune antimicrobiana a extractelor obtinute din diferite specii de Centaurea utilizate în medicina populara în tratamentul diareelor a fost confirmata experimental (Marioara Manea - 1968). Cercetarile de laborator s-au facut pe un numar de 15 germeni patogeni, utilizându-se pentru prima oara un amestec de reprezentantii genului Centaurea. S-a observat un efect inhibitorasupra enterobacteriilor. În continuare s-a cercetat aceasta actiune utilizându-se 16 specii de Centaurea bine definite taxonomic, asupra germenilor care au manifestat cea mai mare sensibilitate. S-a putut conchide ca extractele obtinute din partile aeriene ale plantelor apartinând genului Centaurea (albastrele) prezinta deosebiri semnificative în functie de specie, atât ca spectru bacterian cât si ca intensitate.
Galbasoara sau dretea este de mult întrebuintata în medicina populara din tara noastra lucru semnalat si de B. Pater. Actiunea antibiotica a partilor aeriene ale acestei specii (Lysimachia nummularis) a fost confirmata experimental (G. Racz, I. Fiizi, L. Domokos - 1965). În cazul extractelor obtinute din aceasta specie s-a înregistrat un spectru larg antibiotic, inhibând dezvoltarea a 13 microorganisme din totalul de 17 studiate. O inhibitie totala a fost semnalata fata de germenii patogeni de tip stafilococ si streptococ. Rezultatele acestor experiente de laborator sunt valorificate de Întreprinderea Cosmetica "Farmec" din Cluj-Napoca, prin obtinerea diferitelor preparate cosmetice purtând numele de "Magnolia".
Afectiunile pulmonare de natura tuberculoasa cunosc de asemenea o bogata medicatie empirica de origine vegetala. Astfel, partile aeriene ale turitei mare, de mult întrebuintata de popor în tratamentul afectiunilor pulmonare, în experientele de laborator si-au confirmat actiunea asupra microbacteriilor (Maria U. Peter, G. Racz, M. Peter - 1964). Rezultatul a fost remarcabil si în cazul tulpinilor de microbacterii rezistente fata de streptomicina si PAS.
Poala alba (leucoreea), afectiune ginecologica frecventa, cunoaste si ea o variata medicatie empirica de origine vegetala. Pornindu-se de la constatarea ca în majoritatea cazurilor leucoreea este rezultatul infectiei cu protozoarul flagelat Trichomonas vaginalis, a fost urmarita presupusa actiune trichomonacida a 35 de produse vegetale, folosite în diferite parti ale tarii, îndeosebi în Moldova si în Muntii Apuseni. Din totalul produselor experimentale, marea majoritate - 20 din 35 - s-au dovedit a fi ineficiente. La altele s-a putut observa o imobilizare partiala a protozoarului, iar la 5 produse s-a observat o actiune deosebit de puternica.
Dintre acestea, florile arbustului cunoscut sub denumirea de iasomie exercita actiunea cea mai puternica si rapida, chiar si în comparatie cu medicamentele sintetice folosite în acest scop (G. Racz, B. Fazekas - 1963). Sub actiunea extractelor apoase ale florilor de iasomie protozoarul este complet distrus prin liza totala, spre deosebire de substantele de referinta utilizate, care actioneaza prin imobilizarea si fixarea agentului patogen. Aplicarea în practica ginecologica a preparatului obtinut din iasomie a dat rezultate clinice pe deplin multumitoare.
În medicina populara gasim multe date referitoare la tratamentul helmintiazelor. În acest scop se folosesc o serie de remedii vegetale. În sudul Banatului (în jurul orasului Orsova si Moldova Noua) inflorescentele unei specii numita Achillea crithminfolia sunt întrebuintate pentru tratarea copiilor infestati cu limbrici. Aceasta planta este un element floristic caracteristic vaii Dunarii. Ea este foarte asemanatoare cu coada soricelului (Achillea millefolium) specie comuna pretutindeni în flora noastra spontana. Localnicii deosebesc cu usurinta cele doua plante bazându-se mai ales pe gustul dulce al inflorescentei primei specii, gust care lipseste la cea din urma. Actiunea extractelor de Achillea crithmifolia asupra nematozilor de tip Cxyuris si Ascaris a fost confirmata în comparatie cu hexilrezorcina, medicamentul folosit în tratamentul helmintiazelor (E. Racz, Kotbila, B. Fazekas --1964). Spre deosebire de majoritatea medicamentelor utilizate în tratamentul helmintiazelor, extractele din specia amintita nu sunt toxice.
În continuare a fost verificata presupusa actiune antihelmintica a 14 extracte obtinute din diferite specii cunoscute în medicina populara drept eficiente în acest domeniu. S-a apelat la metoda electroascaridiagrafica, cu ajutorul careia s-a putut demonstra ca numai 4 extracte au avut o actiune pronuntat vermicida (de exemplu frunzele de corn) iar la 7 extracte s-a observat o actiune vermifuga (exemplu fructele de coriandru si anason).
Plante medicinale cu actiune diuretica
Diureticele sunt larg întrebuintate în medicina populara din tara noastra în diferite boli renale, în unele afectiuni cardiace, precum si în starile febrile însotite de oligurie. Într-un studiu detaliat (G. Racz, C. Lazar-Szini - 1964) au fost trecute în revista remediile populare utilizate ca diuretice, facându-se unele consideratii asupra valorii lor terapeutice. Au fost identificate 80 de specii de plante, semnalate de diferiti autori, ca fiind folosite în mod empiric pentru presupusele lor însusiri de stimulare a secretiei nazale. O serie de remedii din medicina empirica sunt mentionate si în documentele din secolele XVII si XVIII sau sunt cunoscute si la alte popoare. Este de remarcat însa ca în medicina populara româneasca se folosesc si unele plante nesemnalate în terapia empirica din alte tari, iar unele plante medicinale au întrebuintari si în terapia moderna contemporana.
Astfel, de exemplu rizomul de pir, frunzele de strugurii ursului, partile aeriene de coada calului, fructele de ienupar intra în compozitia unor ceaiuri medicinale diuretice furnizate de trustul "Plafar" sau în compozitia unor medicamente.
Unele produse vegetale folosite în medicina populara exercita un efect diuretic actionând direct asupra secretiei renale 8fructele de ienupar, radacina de osul iepurelui) sau prezinta o actiune spasmolitica (fructele de umbelifere),eficienta în litiaza renala.
Frunzele de strugurii ursului nu prezinta actiune diuretica, dar exercita un efect antiseptic la nivelul cailor urinare, ceea ce este foarte bine venit în afectiunile renale. Principiile active din majoritatea leacurilor populare apartin grupului uleiurilor volatile, a saponozidelor si a flavonozidelor. Trebuie remarcat ca între diureticele populare de origine vegetala nu au fost gasite produse cu actiune puternic activa (toxica).
În vederea valorificarii actiunii diuretice a unor remedii folosite în medicina populara, multi cercetatori au urmarit si au verificat actiunea diuretica a plantelor limba-mielului si grâul potârnichii prin experiente pe animale (Ghe. Niculescu si colab. - 1956).
A fost studiata actiunea diuretica si saluretica a partilor aeriene de zamosita, care sunt folosite numai în unele sate din judetul Mures în tratamentul bolilor de rinichi (Ghe. Teszt, G. Racz - 1962). În literatura de specialitate nu era mentionata aceasta utilizare. Prin experiente pe animale a fost confirmata actiunea diuretica si saluretica a acestei specii si a fost propusa drept component al unui nou ceai diuretic (nr. 3), alaturi de alte produse vegetale.
Semintele de pepene verde, cozile de cirese, matasea de porumb sunt de asemenea produse din cele mai larg raspândite în medicina empirica. La toate aceste trei produse s-a observat favorizarea excretiei ionilor de sodiu si de clor.
Rezultatele obtinute demonstreaza posibilitatea utilizarii acestor produse în scopuri terapeutice (Gh. Teszt, G. Racz - 1964) motiv pentru care au fost prevazute si în Farmacopeea Româna. În continuare a fost verificata experimental actiunea diuretica si saluretica a mai multor remedii vegetale folosite în medicina populara (E. Racz, Kotbila, M. Forika, G. Racz - 1965). Astfel s-a confirmat eficacitatea scoartei, radacinii de alun, a frunzelor de leustean, a partilor aeriene de cinci-degete, a radacinii bozului, a radacinii de iarba fiarelor, a fructelor de iarba de ghimpe (holera), a frunzelor si mugurilor de mesteacan etc. unele plante mentionate intra în compozitia "ceaiului diuretic" nr. 2, respectiv ceaiul antireumatic. Prin experiente pe animale s-a putut arata ca indicele diuretic al extractelor apoase obtinute din aceste plante depasesc în unele cazuri valorile înregistrate la substanta de referinta (teofilina) si excretia de sodiu este mult marita fata de excretia de potasiu.
Extractele apoase, ceaiurile acestor produse vegetale sunt indicate si în litiaza renala. În cazul produselor obtinute "in vitro" s-a putut confirma eficacitatea lor în litiaza (Ghe. Teszt, E. Racz, Kotbilla, M. Forika, B. Palffy - 1966). S-a studiat de asemenea efectul sevei de primavara a mesteacanului asupra calculilor urinari "in vitro" si asupra calculozei renale experimentale "in vivo". S-a observat un efect dizolvant partial sau total asupra unora dintre calculii folositi în experienta (fosfati si carbonati); calculii oxalici si urici nu s-au dezintegrat.
A fost confirmata actiunea diuretica si saluretica a partilor aeriene de papadie (A. Solomon, E. Racz-Kotbilla - 1973). Indicele diuretic si saluretic al extractelor apoase din aceasta specie fiind foarte bun.
S-a urmarit actiunea diuretica si saluretica precum si actiunea de prevenire a formarii calculilor urinari în cazul radacinii de osul iepurelui, cunoscuta si utilizata în calitate de diuretic. S-a stabilit influenta modului de preparare a extractelor apoase obtinute din aceasta planta si s-a observat ca efectul cel mai pronuntat este înregistrat în cazul percolatului apos, obtinându-se cel al Furosemidului, utilizat ca substanta de referinta. În ceea ce priveste prevenirea formarii calculilor în vezica urinata a sobolanilor, actiunea a fost cuprinsa între valorile cele mai bune observate în cazul sucului de rinichi, al medicamentului Rowatinex si cele gasite în cazul folosirii sevei de mesteacan (E. Racz-Kotbila, E. G nczi - 1976).
În vederea realizarii acestei sarcini au fost create institute de cercetare, cu sectii de profil, institutii si întreprinderi de studiu complexe pentru valorificarea superioara a plantelor medicinal 313j94d e.
Ca urmare s-au obtinut rezultate remarcabile atât în studiul complex al acestui sector de bogatii naturale, cât si în valorificarea lui. Dintre acestea în concluzie se pot aminti:
identificarea plantelor spontane înzestrate cu virtuti terapeutice si precizarea continutului lor în principii active în functie de mediul biologic în care cresc;
s-a stabilit ca în flora spontana a tarii noastre exista numeroase specii care au putut înlocui numeroase produse vegetale de import;
printr-o actiune energica de redresare a valorificarii plantelor noastre medicinale s-a realizat pe suprafete întinse, de catre PLAFAR, cultivarea extensiva si sistematizata a numeroase specii;
s-a creat si dezvoltat o industrie nationala chimiofarmaceutica în care se prelucreaza o gama larga de produse vegetale în vederea prepararii de tincturi, extracte si medicamente tipizate;
pentru prima data în tara noastra în aceasta perioada s-au izolat în stare pura la scara industriala, numeroase principii active care altadata se importau, iar în prezent se abordeaza cu succes studii de semisinteza având ca molecula-suport unele din aceste principii active.
Promovarea medicamentului vegetal depinde de gradul de instructie si educatie în acest domeniu al celor care sunt chemati sa-l prepare si sa-l prescrie, cât si ale celor care trebuie sa-l foloseasca.
Înca din primele clase elevii participa la recoltarea plantelor medicinal 313j94d e si primesc primele notiuni despre fitoterapie: disciplinele biologice din programa învatamântului liceal au prevazute capitole speciale de botanica, de recoltare, conditionare si chiar folosire a plantelor medicinal 313j94d e. Pregatirea specialistilor cu studii superioare se face în cele patru facultati de farmacie din tara, dar cursuri speciale de fitoterapie, chiar facultative, nu sunt înca prevazute la facultatile de Medicina Generala.
Fata de interesul crescând aratat din partea specialistilor, dar si a publicului larg, dispunem de tratate si monografii medicinale, dar sunt insuficiente cele de fitoterapie propriu-zisa, în care plantele medicinale sa fie prezentate pe grupe de afectiuni care pot beneficia de aportul plantelor medicinale si a preparatelor obtinute din acestea.
Din monografiile mai importante în acest domeniu aparute în ultimele decenii, mentionam:
Plante medicinale si aromatice - Colciu Evdochia si G. Racz, Editura Academiei, 1962;
Plante medicinale si aromatice - Laza A. si Racz G., Editura Ceres, 1975;
Farmacia naturii - Craciun F., Bojor, O., Alexandru M., Editura Ceres, 1976, 1977 vol. I si II;
Plante medicinale în apararea sanatatii - Constantinescu C., Recoop, Bucuresti, 1976;
Din retetarele farmaciei verzi - F. Silva, Editura Ceres, 1975;
Plante medicinale - Constantinescu, D., Hatieganu E., Editura Medicala, 1978;
Enciclopedie de Etnobotanica româneasca - Valer Butura, Editura stiintifica si Enciclopedica, 1979;
Resurse medicinale în flora României - H. Popescu, Editura Dacia, 1984;
Terapia naturista - P. Chirila, Maria Chirila, Editura Sport-Turism, 1985;
Plantele medicinale în prezent - G. Racz si colab., Editura Korunk, Cluj-Napoca, 1985, ed. II;
Plantele medicinale în terapeutica - Mocanu st., Raducanu D., Editura Militara, 1983;
precum si revistele de profil care publica rezultatele cercetarilor în domeniul plantelor medicinal 313j94d e de la noi din tara (Farmacia, Clujul Medical, Revista Medicala, Viata Medicala, Naturae Botanicae, Herba Romanica si altele).
|
