Limfokinele împreuna cu interleukinele si interferonul reprezinta niste produsi celulari secretati de celula gazda, produsi ce joaca un rol important în mecanismele de aparare nespecifica.
Interleukinele
Sunt mesageri biochimici trimisi de la un leucocit la altul. Ele sunt produse de c&# 121t1916b 259;tre macrofage sau limfocite, ca raspuns al stimularii provocate de un antigen sau un produs al procesului inflamator.
Sunt mai multe clase de interleukine de la 1 la 10 unele produse de macrofage, altele produse de limfocitele T helper. Astazi se cunosc subgrupe ale limfocitelor T helper Th1 si Th2.
Th1 - produce IL1, interferon si factorul de necrozare al tumorilor.
Th2 - produce IL4, IL5, IL6, IL9 si IL10.
Interleukina 1(IL1 ) este produsa de macrofage si are urmatoarele roluri:
- este un factor activator al limfocitelor care stimuleaza sinteza de anticorpi prin cresterea productiei de interleukine 2 de catre limfocitele T helper 1.
- induce neutrofilia - cresterea numarului de neutrofile circulante.
- creste chemotactismul neutrofilelor
- creste activitatea enzimelor lizozomale ale neutrofilelor.
- induce febra (IL1 este factor pirogen endogen).
Febra din cadrul raspunsului inflamator, având rol protectiv, este consecinta indirecta a actiunii ILl pe celulele endoteliale capilare din hipotalamus. Acestea secreta prostaglandine care ridica pragul termostatului hipotalamic. La aparitia ei participa si TNFα (eliberat din macrofage si neutrofile) si IL8 eliberata din neutrofiiele activate.
Pe hepatocite, efectul IL1 este de stimulare a sintezei de reactanti de faza acuta: fibrinogen, proteina C reactiva, etc.
Limfokinele
Sunt produse de limfocitele T ca raspuns la stimularea antigenica. Ele sunt mediatori biochimici care controleaza atât raspunsul imun cât si cel inflamator.
Desi sunt produse de celule ale sistemului imun - deci de un mecanism specific de autoaparare - limfokinele au efecte nespecifice.
Limfokine au efecte diferite:
- MIF (migration-inhibitory-factor) - factorul inhibitor al migrarii - este o glicoproteina care inhiba migrarea macrofagelor de la locul inflamatiei.
- MAF (macrophage-activating-factor) - factor activator al macro-fagelor - creste activitatea fagocitica a macrofagelor.
Alte limfokine influienteaza activitatea macrofagelor prin:
cresterea chemotactismului;
promoveaza maturarea monocitelor în macrofage;
stimuleaza agregarea macrofagelor si fuzionarea lor într-o celula gigant;
creste metabolismul glucozei;
creste numarul de lizozomi.
Alte limfokine reprezinta factori chemotactici pentru alte fagocite: neutrofile; macrofage; eozinofile.
Interferonul
Unul dintre mecanismele de aparare ale organismului împotriva infectiilor virale o reprezinta producerea de interferon.
Interferonul nu distruge virusul dar poate preveni infectarea celulelor sanatoase. Interferonul este o proteina cu greutate moleculara mica produsa si eliberata de celulele gazda invadate de virus.
Odata eliberate moleculele de interferon se fixeaza de receptorii celulelor gazda învecinate care nu au fost infestate de virus. Dupa fixarea pe acesti receptori, interferonul stimuleaza producerea de proteine antivirale care la rândul lor blocheaza sinteza acizilor nucleici virali. Sinteza de interferon este specifica fiecarui tip de celula gazda dar nu este specifica pentru un anume tip de virus. Astfel, interferonul uman este specific numai omului dar are eficacitate împotriva oricarui tip de virus (62,63).
Fig.9. Contactul viral cu un leucocit (Karl Loren , 2006)
Modificarile metabolice în focarul inflamator
Sunt urmarea modificarilor locale (staza) si a descarcarilor de echipamente enzimatice lizozomale din celulele tisulare direct afectate si în special din PMN.
- Metabolismele intermediare
-augmentarea glicolizei, producere de acid piruvic si acid lactic (în special), scaderea pH-ului;
-proteoliza accentuata, acumulare locala de peptone, aminoacizi, peptide, scaderea pH-ului;
-lipoliza cu acumularea de acizi grasi, corpi cetonici, scaderea pH-ului;
- Metabolismul hidro-electrolitic:
-cresterea osmolaritatii zonei inflamate prin aparitia produsilor cu molecula mica rezultati din metabolismele intermediare;
-Metabolismul acidobazic: cresterea H+, scaderea pH-ului, acidoza locala.
Asanarea focarului inflamator (demarata odata cu constituirea sindromului lezional local prin fagocitele tisulare si endoteliale, continuata de PMN si desavârsita de macrofage) consta în fagocitarea resturilor celulare necrozate, micororganisrnelor eventual prezente, particulelor straine, fibrelor de fibrina si colagen si precede etapa finala a oricarei reactii inflamatorii cu evolutie favorabila, vindecarea.
Vindecarea unei inflamatii acute, functie de gravitatea sindromului lezional, poate fi:
a) vindecare anatomica cu restitutio ad integrum - posibila la nivelul mucoaselor, epiteliilor de acoperire, parenchimelor, în forme moderate de inflamatie caracterizate prin modificari vasculare, metabolice, leucocitare reduse, cu exudat moderat drenat pe cale limfatica în care fagocitoza exercitata mai ales de macrofagele tisulare îndeparteaza în totalitate urmele agresiunii.
b) vindecarea cu cicatrice - se caracterizeaza prin aparitia de vase de neoformatie si a unui tesut initial de granulatie (tara fibre de colagen), iar în final a unui tesut conjunctiv adult, bogat în colagen (tesutul cicatriceal). Este de doua tipuri:
- cicatrizarea primara- în agresiunile septice;
- cicatrizarea secundara - în leziunile întinse sau/si septice.
În conditiile unei evolutii nefavorabile se produce generalizarea raspunsului inflamator la nivel sistemic cu distrugerea celulelor endoteliale (prin intermediul IL1 si TNF a radicalilor liberi de oxigen). Initiind acest proces. factorul XIIa determina activarea cascadei complementului, fractiunea C5b stimulând degranularea plachetara; activarea factorului tisular de catre endotoxine si citokine determina initierea coagularii pe cale extrinseca, stimulând producerea retelei de fibrina. Activarea kinineior plasmatice se însoteste de vasodilatatie, hiperpermeabilizare, hipotensiune arteriala. Aceste fenomene determina microcoagulare intravasculara diseminata, pooling venos, hipoperfuzie tisulara în unul sau mai multe organe, determinând o evolutie ireversibila spre sindrom reactiv inflamator sistemic(SIRS), disfunctie si insuficienta pluriorganica.
Dinamica reactiei inflamatorii
Pentru inflamatia acuta, momentul declansator este reprezentat de impactul dintre agentul etiologic si organism. Pentru a putea realiza un sindrom lezional primar, factorul etiologic trebuie sa actioneze cu o anume intensitate, o perioada suficienta de timp. Fata de sindromul lezional primar organismul dezvolta un ansamblu de modificari reactionale, initial cu caracter local, ulterior producându-se o generalizare a raspunsului prin participarea sistemelor superioare de integrare si reglaj. Aceste modificari au rolul de a restabili echilibrul trofico-metabolic perturbat de agresiune, de a limita distrugerile locale, de a bloca eventualul agent etiologic biologic prezent în focarul inflamator si a declansa procesele reparatorii. Modificarile initiale au loc la nivelul endoteliului vascular care este implicat în modificarile de vasomotricitate (vasoconstrictie, vasodilatatie), hiperpermeabilizare vasculara (în relatie si cu participarea unor substante biologic active, activarea celor 4 cascade ale proteazelor plasmatice - complement, coagulare, fibrinoliza, kinine), modificari metabolice si de dinamica leucocitara (marginatie, aderare, diapedeza si migrare sub actiunea chemoatractantilor) si fagocitoza, stimulând eliberarea de enzime lizozomale si radicali liberi de oxigen pentru asanarea zonei lezate. Activarea monocitelor, trecerea lor în tesuturi si activarea macrofagelor cu eliberarea de citokine desavârsesc procesul de curatire al locului afectat, declansând si generalizarea raspunsului prin activarea axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian. Urmare a hiperpermeabilizarii vasculare, plasmexodiei, migrarii leucocitare si participarii elementelor celulare locale active (fibroblasti, histiocite) se formeaza exudatul inflamator si limitarea focarului inflamator prin bariera complexa imuno-fibrino-leucocitara. Etapa finala în cazul unei reactii inflamatorii acute, cu evolutie favorabila o reprezinta procesele reparatorii si vindecarea anatomica sau cu cicatrice, functie de gravitatea sindromului lezional.
|
