PSIHOTERAPIA DINAMICA POST-FREUDIANĂ
Modelul prototip pentru terapiile dinamice este psihanaliza clasica întemeiata de F r e u d. Celelalte terapii de orientare analitica aduc modificari atât sub aspect conceptual, teoretic, cât si sub aspect metodologic (durata terapiei, cazuistica abordata). Aceste sisteme încearca s 747u206h 59; depaseasca partial sau total accentul exagerat pus de F r e u d asupra aspectelor biologice ale personalitatii, subliniindu-se si rolul unor aspecte sociale, etice si culturale în determinismul psihismului uman (A d I e r; Horney; Sullivan; Fromm; Reicliman n; Meyer; Masserman si altii). J u n g largeste temporalitatea personalitatii umane, accentuând ceea ce el denumea
trecutul sau primordial, iar R a n k, AI e x a n-der, Deutsch si Karpman extind sfera procedeelor de tratament precum si scopurile psihoterapiei.
Se încearca si remanierea relatiei pacient-terapeut indicându-se ca terapeutul sa fie mai flexibil, mai direct si/sau mai activ fn relatia cu pacientul (A d I e r; S u i v a n; R a n k; Afexander; Stekel; Ferenczi; R o s e n).
Desi înca multi psihanalisti continua sa fie adeptii curei psihanalitice clasice de termen lung, care poate dura ani de zile, au aparut si reprezentanti ai unor psihoterapii analitice de scurta durata.
M a n n (1973) descrie asa-numita "psihoterapie limitata în timp". Aceasta abordare, centrata în principal asupra reducerii simptomelor, utilizeaza metodele psihodinamice în cursul unui tratament care dureaza douasprezece sedinte. Poate ca cel mai extins program de psihoterapie dinamica de scurta durata, care cuprinde si cea mai importanta componenta de evaluare apartine lui Strupp si colaboratorilor (Strupp, 1981, cit. Coleman; But-cher;Carson, 1984). Acest sistem, cunoscut sub denumirea de "psihoterapie dinamica limitata în timp",merge mai departe decât programul iui M a n n bazat doar pe reducere de simptome, având pretentia de a produce modificari durabile în sfera personalitatii pacientilor în cursul unei terapii care dureaza 25-30 de sedinte. Au mai aparut si alte diferente în psihoterapia dinamica contemporana. Astfel, terapeutii analisti tind sa acorde o atentie mai mare functiilor ego-ului, considerându-l pe acesta ca pe un factor de dezvoltare si de control al vietii individuale (H a r t m a n, 1958). Astfel, omul
este considerat ca o fiinta care este mai capabila de a se autocontrola si mai putin dominata de experientele refulate ce tin de sexualitatea timpurie, ca în psihanaliza traditionala.
Desi evenimentele din copilarie .sunt în continuare considerate ca experiente formative importante, psihanalistii contemporani pun un accent ceva mai mare pe relatiile interpersonale si pe situatiile actuale ale pacientului. Exista diferente de opinii între psihanalisti si în ceea ce priveste cazuistica abordata. Daca psihanalistii ortodocsi lucreaza doar cu cazuri considerate în mod clasic ca fiind potrivite pentru psihanaliza (fobii, acte compulsiv-obsesive, stari anxioase, isterii), alti psihanalisti au curajul sa abordeze si cazuri mai dificile cum ar fi, de pilda, personalitatile schizoide, paranoide sau pacientii cu depresii moderate. In ciuda acestor modificari psihanaliza este criticata si astazi de multi autori mai ales pentru durata ei prea lunga (fapt ce o face sa fie si foarte costisitoare pentru pacient), pentru faptul ca se bazeaza pe o teorie discutabila asupra naturii umane, pentru neglijarea problemelor curente ale pacientilor si accentuarea conflictelor inconstiente timpurii.
Deoarece îsi propune o restructurare profunda a personalitatii, ea are un câmp de aplicare mai restrâns, fiind potrivita pentru persoane cu inteligenta medie sau peste medie, cu o situatie financiara buna si care nu sufera de boli psihice majore.
Cu toate acestea, exista multe marturii din partea unor persoane care au beneficiat de pe urma psihanalizei care i-a ajutat sa se auto-cunoasca si sa se înteleaga mai bine, sa se elibereze de anxietate si conflicte interioare si sa-si îmbunatateasca relatiile interpersonale.
|
