PSIHOTERAPII DE ORIENTARE COMPORTAMENTALĂ

PSIHOTERAPII DE ORIENTARE COMPORTAMENTALĂ

Orientarea comportamentala a aparut ca o reactie fata de psihoterapiile bazate pe "insight" (iluminare) care puneau un accent deosebit pe fortele ascunse, de natura inconstienta ale psihicului uman.

Baza teoretica a terapiilor comportamentale īsi are originea īn teoriile īnvatarii, care considerau ca personalitatea umana se structureaza si functioneaza īn raport de stimulii exteriori, de situatiile, rolurile si interactiunile so 353p1519d ciale si nu de fortele psihice interne, abisale, fn formele sale extreme, orientarea com­portamentala neaga total existenta factorilor psihologici de natura interioara. Terapeutii comportamentalisti se ocupa de comportamentul observabil si de conditiile de mediu care īl modeleaza, psihoterapia fiind īnteleasa ca un proces de īnvatare. Conform acestei orientari nevroza este considerata ca un fenomen īnvatat si prin aceasta īsi pierde carac­terul misterios.

Reactiile, emotiile si deprinderile dezadaptative au fost achizitionate īn cursul vietii individului si ele s-au fixat deoarece au permis cāndva su­biectului sa evite anumite experiente trau­matizante. Ele tind sa fie repetate nu numai īn prezenta stimulilor aversivi care le-au generat ci si īntr-o serie de situatii cu caracter similar. Aceste reactii nedorite fac obiectul psiho-terapiei care īsi propune sa le elimine. Deci, īn conceptia comportamentalistilor psihoterapia

nu mai vizeaza o restructurare si reconstructie a personalitatii, ci doar reducerea si eliminarea simptomelor.

Astfel, R e y n a (cit. L a z a r u s, 1987) arata ca psihoterapia este considerata ca un set de procedee menite sa elimine o multitudine de reactii emotionale cu caracter dezadaptativ, de comportamente nedorite si sa elaboreze modele de comportament mai eficiente, care sa permita individului sa faca fata sarcinilor coti­diene, sa interactioneze adecvat cu alte per­soane si situatii.

Conceptele de baza ale psihoterapiei compor­tamentale sunt cele de īntarire sociala si de control al comportamentului. Principiul īntaririi se refera la utilizarea si manipularea stimulilor ambiantei astfel īncāt anumite categorii de com­portamente sa fie recompensate si īn felul aces­ta sa creasca probabilitatea lor de manifestare. Psihoterapia devine astfel un proces logic de control al comportamentului bazat pe cunoasterea conditiilor care permit modificarea acestuia.

Deconditionarea ca principiu terapeutic nu re­prezinta o noutate īn terapie, fnca īnainte ca teoriile īnvatarii sa capete īn psihologie o am­ploare atāt de mare, a fost utilizata asa-numita tehnica a "practicii negative" (Du ni ap, 1917; 1932) īn tratamentul logonevrozelor si nevro­zelor motorii (mai ales īn terapia ticurilor). A-ceasta tehnica solicita pacientul sa practice īn mod deliberat deprinderea gresita astfel īncāt aceasta sa se supuna controlului vointei. Aceste procedee sunt cunoscute sub denumirea de de-conditionare, desensibilizare sau reeducare. Dupa anul 1950 aceste practici psihotera-peutice au luat amploare, astfel īncāt la ora actuala orientarea comportamentalista a

devenit una din directiile prioritare īn psiho­terapia contemporana.

Terapeutii de orientare comportamentalista citeaza adesea unul din celebrele experimente ale lui Watson si Rayner (1920) īn cursul carora un copil de 11 luni a fost conditionat sa dezvolte o reactie de frica īn prezenta unui sobolan alb, prin asocierea prezentarii animalului cu un zgomot foarte puternic. Treptat teama s-a generalizat, ea aparānd si la alte animale sau obiecte fabricate din blana sau plus.

Watson si Rayner au anticipat principiile psihoterapiei comportamentale afirmānd ca daca stimulul generator de teama ar fi asociat cu un stimul agreabil, teama ar putea fi eliminata.

Astfel, daca pacientul este instruit sa-si ima­gineze o experienta anxiogena īntr-o situatie terapeutica relaxanta si securizanta el va con­stata curānd ca experienta respectiva nu este urmata de consecintele negative asteptate, reactia de evitare avānd un caracter nevrotic. Prin intermediul unor procedee de acest tip pacientul īnvata sa discrimineze īntre pericolele reale si fricile sale irationale. Aceasta interpre­tarea pune accentul pe īntelegerea semnificatiei stimulilor de catre pacient ea depasind limitele stricte ale conceptului de conditionare. Din acest motiv multi psihoterapeuti contempo­rani tind sa interpreteze īn felul acesta conditi­onarea, ei generānd orientare denumita "psiho­terapie cognitiv-comportamentala" (G o I d-fried si Goldfried, 1975;Meichenbaum, 1974).

Aceasta abordare reduce discrepanta dintre psihoterapiile dinamice si cele comportamen-

tale. Diferenta esentiala īntre cele doua orientari terapeutice mentionate consta īn modalitatea lor diferita de abordare a simptomelor. Orien­tarea dinamica este de parere ca simptomul nu este important prin el īnsusi, el fiind un simbol al unui proces nevrotic cu caracter mai profund. Acest proces psihopatologic trebuie,scos la lumina si numai īn felul acesta pacientul va deveni mai adaptat la existenta. Pentru terapeutii comportamentalisti aceasta orientare este un non-sens. Simptomul nu sim­bolizeaza nici o problema mai profunda, ci re­prezinta el īnsusi o problema care trebuie eliminata fara pretentia de a modifica altceva din structura personalitatii pacientului. Daca simp­tomul a fost achizitionat prin īnvatare, efortul terapeutic trebuie orientat īn directia inversarii procesului de īnvatare.

In conceptia terapeutilor de orientare dinamica īnlaturarea simptomului nu este considerata vin­decare. Mai mult, aceasta eliminare fara ata­carea procesului nevrotic de baza este considerata periculoasa pentru ca simptomul este doar expresia superficiala a unui proces psihopatologic profund, care poate genera noi simptome adesea mai severe decāt cel abor­dat.

Terapeutii comportamentalisti nu-si pun astfel de probleme, scopul psihoterapiei constānd īn deconditionarea subiectului de comportamente nedorite si īn īnlocuirea lor cu comportamente dezirabile.

fn perspectiva behaviorista persoana de-zadaptata este diferita de cea normala prin aceea ca a esuat īn dobāndirea unor abilitati de a face fata evenimentelor cotidiene si īn acelasi timp a achizitionat modele de comportament gresite.