PSIHOTERAPII DE ORIENTARE DINAMICĂ

PSIHOTERAPII DE ORIENTARE DINAMICĂ

Punctul de vedere dinamic īn psihologie īsi are originea īn fizica si porneste de la ideea ca orice fenomen psihic este rezultatul interactiunii unor forte. Conform acestei conceptii fiinta uma 828f524i na este o structura complexa, determinata de jocul agitatiei turbulente a unor forte intrapsihice aflate īn conflict.

Psihoterapia dinamica reprezinta o forma de tratament psihologic, care abordeaza per­sonalitatea din perspectiva psihodinamica, ex­emplul cel mai ilustrativ reprezentāndu-l psihanaliza lui F r e u d. Exista unii autori care includ īn cadrul psihoterapiilor de orientare dinamica nu numai psihanaliza si terapiile derivate din aceasta, ci si alte sisteme psihoterapeutice, de pilda cele de orientare existentiala. L a z a r u s (1976) a denumit acestea - terapii dinamice sau terapii bazate pe insight (iluminare). Opinia noastra este ca desi īn cadrul unor scoli de orientare existentialista intervin elemente dinamice, iar insightul are un loc important, caracteristicile lor generale le fac sa apartina mai curānd orientarii experientiale īn psiho­terapie.

Terapiile psihodinamice pun accent pe des­coperirea de catre pacient a variatelor procese psihologice de natura inconstienta, procese ce stau la baza structurii personalitatii sale si a

formarii mecanismelor sale adaptative. Aceste descoperiri bruste si intuitive ale pacientului sunt curioscute sub denumirea de "insight" sau iluminara

Prin intermediul insight-ului pacientul descopera de fapt sursele si motivele ascunse care stau la baza comportamentelor si problemelor sale.

In teoria freudiana se presupune ca aceste ele­mente s-au structurat īn copilarie, sunt de natura inconstienta si relativ inaccesibile per­soanei.

Sarcina principala a terapiei dinamice este sa-l ajute pe pacient sa descopere ce se īntāmpla cu el, sa obtina insightul (limpezirea) propriilor sale probleme si sa utilizeze īntelegerea obtinuta pentru a-si modifica stilul perturbat de a reactiona si de a se comporta. Aceasta abordare īsi are originea īn teoriile si practica psihanalizei freudiene, dar a fost modificata si structurata si īn diverse alte sis­teme psihoterapeutice, fiecare din acestea avānd o anumita conceptie despre natura uma­na si apartinānd unui anumit īntemeietor de scoala (de pilda Cari J u n g sau E r i c h F r o m m, care au considerat sistemul lui F r e u d inadecvat sau incomplet), fn ciuda diferentelor, aceste sisteme diverse de psihoterapie se aseamana prin aceea ca sunt de parere ca psihoterapia trebuie sa releve pacientului ce nu este īn regula cu viata sa psihica si, pornind de la aceasta, trebuie sa-l ajute sa elaboreze noi modele comportamen­tale mai eficiente.

Aceste psihoterapii au cel putin doua trasaturi comune:

1. Toate utilizeaza discutia cu pacientul ca in­strument de baza īh cadrul tratamentului psiho­logic si pacientul este cel care decide īn general despre ce anume se va vorbi. Terapeutul poate influenta deciziile sale īn mod direct sau indirect, dar majoritatea terapiilor bazate pe insight mini­malizeaza rolul terapeutului, punānd pacientul īn centrul psihoterapiei.

2. Desi exista si exceptii, īn majoritatea terapiilor psihodinamice traditionale, cum ar fi, psi­hanaliza, psihoterapeutul tinde sa adopte mai curānd o atitudine profesionala decāt una cu caracter personal, solicitānd de la pacient date cu privire la viata sa personala, fara a se com­porta ca un prieten sau ca o cunostinta apropiata.

Exista numeroase diferente īn ceea ce priveste strategia sau tactica abordarii psihoterapeutice. Astfel, de pilda, psihanaliza ortodoxa impune pacientului īntre 3 si 5 sedinte pe saptamāna, sedinte ce se īntind pe mai multi ani. Neo-freuidienii si multi alti psihoterapeuti considera ca este necesara o perioada mai scurta de tratament, ajungāndu-se uneori la cāteva saptamāni sau luni, doar cu o singura sedinta saptamānal.

Psihoterapiile de orientare psihodinamica plaseaza deci responsabilitatea continutului despre care se va vorbi īn cursul psihoterapiei pe umerii subiectului, terapeutul intervenind cu rezerva īn cadrul acestui proces si numai pentru a ghida continutul comunicarii.

PSIHANALIZA

Psihiatria moderna si psihologia clinica au fost īh mare masura influentate de teoria si practica psihanalizei.

fn sens strict, psihanaliza se refera la sistemul conceptual si la psihoterapia inspirate direct din lucrarile si tehnica terapeutica ale lui S i g-mund Freud si ale urmasilor sai, grupati īn institute si asociatii care utilizeaza aceasta metoda. Multi autori considera ca acest sens este prea restrictiv tinānd seama mai ales de faptul ca au aparut o serie de variante inspirate din lucrarile unor terapeuti de prestigiu, cum ar fiJung, Adler, Horney, RanksauSu- i v a n, discipolii acestora autonumindu-se tot psihanalisti.

Datorita acestei situatii a fost delimitat concep­tul de psihanaliza freudiana. Psihanaliza poate fi considerata īn acelasi timp o teorie psihologica asupra dinamicii naturii umane, o metoda de cercetare si o abordare psihoterapeutica (Watson, 1963). Psihoterapia psihanalitica nu poate fi īnteleasa daca nu este īnteleasa conceptia teoretica asupra dinamicii naturii umane care sta la baza ei.