1.1.1 RADIAŢIILE
Reprezinta un mod special de miscare a materiei. În raport cu modul propagarii si cu propietatiile lor, distingem;
- radiatii ondulatorii sau electromagnetice
Aparatul este compus din parti principale si secundare, respectiv;
TUBUL EMIŢĂTOR DE RAZE X
Fig.4 Grila Potter Bucky
Radiatiile secundare care sunt orientate în alte sensuri decât radiatiile primare directe sunt oprite de lamelele de plumb ale grilei. În timpul expunerii radiografiei, grila cu lamele de plumb se misca pentru a evita ca lamelele opace sa se vada pe cliseu.
2- absorbtia cantitativa a razelor X în corpul omenesc depinde de numarul atomic al elementelor din tabloul lui MENDELEEV (notat cu Z), de lungimea de unda, de densitatea tesuturilor prin care trece fasciculul de raze X si de grosimea regiunii iradiate.
1.1.6 PROPIETĂŢILE
CHIMICE
Razele X modifica culoarea platinicianurii de bariu, din verde în galben, apoi brun si aceasta proprietate era folosita în trecut pentru dozarea razelor X.
1.1.7 PROPRIETĂŢILE BIOLOGICE
Sub influenta razelor X toate tesuturile biologice sufera o serie de modificari în functie de doza de radiatii absorbite care pot merge pâna la moartea celulei.
Diferitele cantitati de raze pe care le primeste organismul, la diferite intervale de timp se sumeaza constituind actiunea cumulativa a radiatiei ionizante.
În cazul iradierii multiple, între iradieri tesuturile se refac partial si pentru a obtine acelasi efect biologic este necesar sa aplicam o doza totala mai mare, ca în cazul unei iradieri unice.
Ţesuturile cele mai radiosensibile sunt tesuturile hematopoetice. Ţesutul limfoid, splina, ganglionii limfatici, limfocitele sunt distruse repede de doze relativ mici. La fel în maduva osoasa limfocitele sunt primele elemente care sunt distruse de razele ionizante.
Daca doza nu a fost mare, ele încep sa se refaca dupa o saptamâna. Radiosensibilitatea tesutului mieloid este mai mica ca a tesutului limfoid.
Celulele eritrocitare sunt si mai putin radiosensibile. Cu cât celula este mai matura cu atât este mai radiorezistenta. Globulele rosii sunt radiorezistente. Maduva osoasa poate fi distrusa de doze mari de radiatii. Dozele mai mici permit refacerea ei din celulele ramase.
Actiunea radiatiilor asupra testicolului si ovarului este diferita cu faza în care se gasesc celulele germinative.
Spermatogoniile si foliculii în crestere sunt foarte radiosensibili.
Cu ajutorul razelor X se poate obtine castrarea.
Radiatiile X produc mutatii atât în celulele germinative cât si în celulele somatice.
Dupa iradierea ovarului si testicolului cu doze mici se produc modificari ale cromozomilor si genelor (mutatii). Astfel se obtin anomalii de forma ale cromozomilor, transpozitii (schimbari de fragmente între cromozomi), modificari ale mecanismului kariokinetic.
Mutatiile legate de gene pot fi dominante care apar la prima generatie nascuta dupa iradierea glandelor sexuale si mutatii recesive care apar dupa mai multe generatii.
Consecintele mutatiilor sunt;sterilitatea la prima generatie, malformatii congenitale, moarte fetala intrauterina sau postpartum.
Dozele de radiatii se sumeaza si se transmit generatiilor urmatoare, producând înafara leziunilor genetice, leucoze.
Necunoscându-se precis doza de radiatii care poate induce aceste modificari este de recomandat evitarea iradierii gonadelor la femeile tinere si a produsului de conceptie în primele 3 luni.
Radioterapia si efectuarea de numeroase radiografii ale aceleasi regiuni sunt contraindicate la tinerii de ambele sexe pâna la vârsta de 40 de ani.
|
