RECEPTIA AUDITIVA
Structura morfofunctionala a urechii.
Aparatul auditiv, insarcinat cu receptionarea varietatii infinite a sunetelor din ambianta in scopul orientarii in mediul sonor, face parte din categoria telereceptorilor.
Analizatorul auditiv este constituit din trei parti:
a) Comparatia succesiva Se dau subiectului spre comparare doua sunete de inaltimi din ce in ce mai apropiate, cu aceeasi intensitate si la aceleasi intervale de timp. Subiectul trebuie sa indice care din cele doua sunete este mai inalt (sau sunt egale). Procedeul a fost folosit pentru prima data de CE. Seashore (1910), care dadea spre comparare o serie de 10 frecvente. Subiectii trebuiau sa noteze, pe o hartie in careuri, daca frecventele erau identice, mai grave sau mai inalte.
b) Comparatia simultana Ca si in cazul de mai sus, se dau doua sunete de frecvente diferite, insa simultan si nu succesiv. Sarcina subiectului in acest caz este mult usurata, intrucat termenii de comparatie sunt prezentati impreuna.
Sub 500 Hz si peste 4000 Hz, sensibilitatea auditiva este mai mica decat registrul 500-4000 c/s. De exemplu, o ureche fina poate distinge intervalul 2000-2006 c/s sau 500-501 c/s si cu totul exceptional 1000-1001 c/s.
Peste 10.000 c/s, pragul diferential pentru frecvente este foarte ridicat: o melodie cantata in acest registru nu poate fi recunoscuta.
(Pentru a intelege raportul dintre pragul de audibilitate si pragul de durere, functie de frecventa si tarie, vezi fig.29)
4.- Diferentierea sunetelor in raport cu timbrul
Cum s-a aratat, timbrul e dat de numarul armonicelor ce insotesc fundamentala. Timbrul diverselor surse sonore (voce omeneasca, instrumente muzicale) este cu atat mai bogat, cu cat numarul de armonice este mai mare.
Timbrul unui sunet variaza dupa taria si frecventa fundamentalei, iar calitatea sa variaza dupa armonica intarita. De exemplu, armonica a doua intarita va da sunetului claritate, stralucire; a patra va da un sunet patrunzator.
Timbrul are o importanta deosebita in muzica, fiind atributul ei esential. El se distinge prin doua caracteristici:_calitatea timbrala si tonul efectiv.
Calitatea timbrala sau culoarea tonala, intocmai ca diversitatea cromatica a obiectelor din natura, se caracterizeaza printr-o serie de nuante care fac ca un sunet sa fie mangaietor, alunecator, alb, sumbru, patrunzator, clar, cald, rotund, metalic, strident etc.
In ce priveste tonul afectiv, e cunoscut faptul ca sunetele pot provoca diverse stari emotionale. Se spune ca timbrul in muzica are aceeasi valoare ca si culorile in pictura.
Pentru sesizarea timbrului unui sunet, se prezinta subiectului tonuri emise de diferite instrumente muzicale, urmand ca acesta sa le recunoasca. Diferentierea timbrului sunetelor este o operatie educabila. Amatorii de concerte simfonice sau in genere de muzica isi pot exersa la maximum posibilitatea de a distinge timbrul si dupa acesta isi dau seama care instrument a produs sunetul.
5. Diferentierea sunetelor in raport cu durata
Aceasta este, de asemenea, o particularitate individuala care tine de sensibilitatea urechii si de gradul de exercitiu. Exista oameni care au o sensibilitate foarte mare pentru aprecierea duratei de actiune a unui sunet in raport cu altul. Pentru testarea acestui "simt cronometric acustic' se dau doua sunete asemanatoare ca frecventa, dar diferite ca durata de actiune. Se stabileste timpul minim de actiune la care subiectul sesizeaza inca doua durate. In fapt, pentru determinarea duratelor se pot lua ca indicatori si pauzele dintre doua sunete asemanatoare sau diferite, unde, de asemenea, se masoara timpul minim la care subiectul recunoaste ritmul de aparitie a sunetului. Discernerea acestor durate dintre sunete sau de actiune a lor determina ceea ce se numeste ritmul muzical. Sunt persoane , care au acest ritm al sunetelor foarte dezvoltat
Functia auditiva muzicala este cu atat mai buna, cu cat persoana supusa examinarii are pragurile diferentiale pentru frecvente si tarii, precum si pentru timbru si durate mai mici.
Cand aceste praguri au valorile cele mai mici, atunci se poate afirma ca subiectul in cauza are sensibilitatea muzicala maxima - sau cum se mai spune - "o functiune muzicala absoluta'.
6.- Tipuri de surditate.
La polul opus al sensibilitatii auditive maxime se afla diferitele grade de surditate.
Excluzand surditatea totala (congenitala si dobandita), se admit in genere trei tipuri de surditate partiala.
1. Surditatea de conducere afecteaza traseul de patrundere a oscilatiilor sonore in urechea interna (colectii purulente, cerumen pe conduct, ihgrosarea timpanului sau scleroza sistemului osicular din urechea medie). Surditatea de conducere nu este niciodata totala intrucat se pastreaza conducerea sunetelor prin oasele craniului.
La bolnavii cu surditate de conducere, audiogramele se prezinta cu o aplatizare a curbei, ceea ce reflecta o cadere a auzului egala pentru toate frecventele.
Surditatea nervoasa (de perceptie, cum i se spunea mai de mult). Acest tip de surditate nu afecteaza procesele corticale de perceptie sonora, ci este datorat unui proces de degenerare a celulelor senzoriale din urechea interna, tumori ale nervului auditiv etc.
La surditatea nervoasa cea mai atinsa este perceperea frecventelor inalte. Persoanele atinse de aceasta surditate nu suporta sunetele tari. Acest tip de surditate poate fi datorat batranetii sau unor cauze diverse (traume, oboseala, expunere la sunete intense, agenti toxici etc.)
Surditatea centrala este datorata dereglarilor de pe caile supraotice si, in mod special, afectiunilor din nucleii corticali ai analizatorului auditiv (in mod frecvent este o manifestare a afaziei).
7.- Efectele zgomotului asupra sensibilitatii auditive
Zgomotele civilizatiei tehnice constituie pentru omul contemporan veritabile lovituri de bumerang care ridica mult nivelul de disconfort neuropsihic si somatic. Se vorbeste despre poluarea fonica, rezultat al activitatilor industriale, si despre consecintele acesteia in plan individual, social si economic. Zgomotele industriale pot avea doua tipuri de efecte: 1) imediate, cum ar fi poluarea locului de munca cu disfunctionalitati la nivelul comunicarii si 2) efecte la distanta cu scaderea capacitatii de munca datorita oboselii sau instalarea surditatii profesionale (la cazangii). Consecintele ce apar ca urmare a actiunii indelungate a zgomotelor se diferentiaza, ca grad de severitate, astfel: zgomotele cu un nivel de tarie de 30-60 dB si cu frecvente inalte produc disconfort psihic; intre 60-90 dB pot sa apara miscari peristaltice suparatoare ale stomacului, ca si miscari necontrolate ale corpului; intre 90-120 dB pot surveni leziuni ale organelor interne (chiar fracturi ale acestora, mai ales daca zgomotele sunt intermitente) si nervozitate crescuta. in general, zgomotele cu niveluri mari de tarie si intermitente sunt mai vatamatoare decat actiunea continua a lor.
Deteriorarea auzului se face in functie de durata de actiune si nivelul de tarie a zgomotului. Expunerea la zgomote de 90-100 dB timp de 4 ore scade sensibilitatea auzului pentru sunetele de peste 1.000 Hz, cu nivel de tarie de 15 dB. in consecinta, cu cat nivelul de tarie a zgomotului este mai mare, cu atat durata lui de expunere trebuie sa fie mai scurta. Ca sa nu fie vatamator pentru sensibilitatea auditiva, un zgomot de 130 dB nu trebuie sa actioneze mai mult de 10 secunde. Pentru aceeasi conditie a nedeteriorarii, un zgomot cu 120 dB poate actiona cateva minute fara efecte notabile.
In rezumat, putem retine urmatoarele caracteristici ale zgomotelor, de natura sa induca disconfort psihic cu efecte negative pentru activitatea desfasurata:
nivelul crescut de tarie (peste 70-80 dB);
durata indelungata de actiune a zgomotului;
intermitenta zgomotului;
frecventa inalta a zgomotului (de exemplu, turbina stomatologului);
conditionarea negativa (un zgomot asociat cu o intamplare nefericita sau doar neplacuta provoaca aversiune fata de el; de exemplu, un zgomot care te-a trezit din somn devine antipatic)
relatia motivational-afectiva dintre subiect si sursa de zgomot: zgomotele produse de propriile surse (masini, pian, activitati zgomotoase, discutii si certuri cu voce tare etc.) nu sunt deranjante. In schimb, creste iritatia fata de sursele de zgomot ale vecinului cu care ne-am certat sau ale persoanei antipatice. in general, se accepta o crestere a zgomotului de noapte cu aproximativ 3 dB fata de fond si de aproximativ 5 dB pentru zi.
8.- Modalitati de atenuare a zgomotului.
Nu toate zgomotele induc efecte psihice negative. in general, zgomotele naturale, cum sunt clipocitul apei de izvor, fosnetul frunzelor copacilor, au, dimpotriva, efecte calmante si relaxante.
Zgomotele incriminate pentru efectul lor negativ, psihic si somatic sunt, de regula, produse de surse artificiale, cum sunt cele din activitatile industriale si transporturi. Pentru atenuarea efectului acestora, psihologia experimentala industriala preconizeaza cateva masuri, cum sunt:
constructia unor masini si agregate silentioase inca din faza de
proiectare a
lor;
atenuarea surselor de zgomot deja existente prin masuri de protejare antifonica a agregatelor si a personalului. Aceasta se poate realiza printr-o serie de masuri tehnice: montarea instalatiei pe fundatii si suspensii elastice; carcasarea sursei cu materiale absorbante; ecranarea masinii sau grupelor de masini care produc zgomot; montarea de materiale fonoabsorbante la pereti, plafoane si pardoseli etc.
Pentru protectia personalului fata de zgomote se recomanda o serie de masuri cum ar fi: utilizarea de casti antifon sau a clasicelor dopuri pentru astuparea urechilor (din vata, ceara sau materiale sintetice speciale). Pentru operatorii care au nevoie de liniste in desfasurarea activitatii lor (de exemplu, controlori, reglori) se construiesc cabine antifon.
S-a constatat ca zgomotele sunt atenuate in prezenta unei ambiante cromatice relaxante (pereti vopsiti in bleu, vernil, bej deschis). De asemenea, efectul zgomotelor slabe, cu un nivel de tarie scazut si cu caracter monoton (brum) care scad vigilitatea operatorilor, se atenueaza in prezenta unei ambiante de culori pastel (culorile galben, ivoar, ocru). Sunetele monotone sunt atenuate de muzica data dimineata timp de 12-20 minute, intre orele 10-11. Muzica functionala place in mod deosebit femeilor si tinerilor. Conditia este ca ea sa fie de fond (slaba) pentru a permite schimburile de informatii legate de activitatea productiva. in acelasi scop, sunt necesare evitarea rezonantelor acustice si reducerea zgomotelor produse de agregate prin programarea unor parametri functionali silentiosi ai acestora (turatie, viteza, procese tehnologice).
|
