RECEPTIA VIZUALA
Excitantul specific pentru analizatorul vizual il constituie lumina, undele electromagnetice cu lungimea intre 396 - 760 mμ (milimicroni)
1. - Elementele constitutive ale ochiului.
Segmentul periferic al analizatorului vizual la om, ochiul, este format din trei elemente principale:
2. 858i81i ; 858i81i ; - Acuitatea vizuala.
O particularitate deosebita a sensibilitatii luminoase o constituie asa-numita acuitate vizuala.
Prin acuitate vizuala se intelege capacitatea ochiului omenesc de a diferentia distantele mici dintre obiecte sau distanta minima la care subiectul distinge doua "pete de lumina" in loc de una singura sau doua puncte negre in loc de unul sau doua linii orizontale in loc de una. Acuitatea vizuala este data , deci, de precizia cu care sunt percepute detaliile si conturile si, din acest punct de vedere, constituie baza perceptiei vizuale a obiectelor.
Acuitatea vizuala reprezinta puterea rezolutiva a ochiului, capacitatea sa de a diferentia doi excitanti prin stabilire acelui "minimum separabile" dintre ei (distanta minima de separatie a doi stimuli). Liniile sau contururile stimulilor vizuali situate mai aproape unele de altele decat minimul separabil se contopesc unele cu altele.
Daca acuitatea vizuala este scazuta, detaliile fine ale obiectelor realitatii apar estompate, difuze - o masa fara contur si fara structura.
Testele de determinare a acuitatii vizuale vizeaza tocmai vederea de detaliu si se exprima de regula in "minimum vizible" ( distanta cea mai mica la care apar doua puncte luminoase distincte, sau posibilitatea de distingere a unei linii usoare sau a firului cel mai fin de pe un fond omogen ).
Minimum separabile este dependent de mai multe conditii ce pot fi grupate in:
- 858i81i ; 858i81i ; factori dioptrici;
- 858i81i ; 858i81i ; factori privind stimulii.
Factorii dioptrici au in vedere calitatea imaginii pe retina data de:
- tulburarile mecanismelor dioptrice (aberatia sferica si cromatica,
difractia rezultata din imperfectiunile mediilor oculare si
dispersia luminii prin reflectare de la retina)
- 858i81i ; 858i81i ; erorile de refractie (miopie, hipermetropie, astigmatism)
- 858i81i ; 858i81i ; marirea pupilei
- 858i81i ; 858i81i ; compozitia luminii ( lumina monocromatica mareste acuitatea vizuala prin diminuarea aberatiei cromatice)
- 858i81i ; 858i81i ; miscari ale ochilor care dau variatii in fixarea obiectelor.
In ceea ce priveste factorii care tin de stimuli si care au importanta in acuitatea vizuala, avem in vedere
- 858i81i ; 858i81i ; marimea detaliului
- 858i81i ; 858i81i ; contrastul de luminozitate
- 858i81i ; 858i81i ; iluminatul
- 858i81i ; 858i81i ; timpul de expunere.
Acestea sunt de fapt elementele esentiale ce trebuie luate in consideratie la crearea conditiilor optime de eficacitate vizuala.
3. - Adaptarea vizuala.
Sensibilitatea ochiului poate varia in limite largi, in functie de intensitatea luminii. Se stie ca, dupa iesirea dintr-o incapere intunecoasa, lumina de afara, chiar daca are o intensitate moderata, pare initial ca fiind orbitoare. De asemenea, intrarea de la lumina intr-o camera intunecoasa poate produce initial imposibilitatea de a vedea ceva. Rezulta deci ca modificarea sensibilitatii sub actiunea luminii se face in baza procesului de adaptare. Exista doua tipuri de adaptare:
- adaptare la lumina - scaderea sensibilitatii ca urmare a descompunerii
rodopsinei
adaptare la intuneric - cresterea sensibilitatii ca urmare a recompunerii
rodopsinei si a activizarii unui numar mai mare de elemente foto-
sensibile.
De asemenea, procesul adaptarii este controlat nu numai prin mecanisme periferice, ci si centrale. Rezulta deci ca procesul adaptarii poate fi conditionat. Experimentele au aratat ca , prin conditionare, lumina de o intensitate moderata poate fi transformata in stimul activator al ochiului adaptat la intuneric. Pentru participarea mecanismelor centrale in procesul adaptarii pledeaza si faptul ca , adaptand un ochi la intuneric sau la lumina, se produc si in celalalt modificari similare. Se poate astfel obtine sensibilizarea sau depresia doar a unui ochi sau a unui segment de retina prin excitarea corespunzatoare a altor portiuni din acelasi analizator.
4. - Sensibilitatea cromatica.
4.1. - Spectrul cromatic : caracteristici.
Culoarea, ca atribut general al lucrurilor, dobandeste in planul reflectarii psihice o semnificatie deosebit de importanta. Coloritul viu si multinuantat constituie pentru om, nu numai un simplu obiect de receptie sau un criteriu de orientare, ci si un izvor necesar de trairi emotionale.
Toate culorile pe care le poate percepe ochiul omenesc se impart in doua mari clase sau serii:
a. 858i81i ; tonul cromatic
b. 858i81i ; luminozitatea
c. 858i81i ; saturatia.
a. 858i81i ; Tonul cromatic - este dat de lungimea de unda luminoasa care determina o anumita culoare ce se deosebeste de celelalte, care au aceeasi luminozitate si saturatie (ex.: rosu se deosebeste de verde, albastru etc)
b. 858i81i ; Luminozitatea - depinde de coeficientul de reflectie si reprezinta gradul de deosebire al culorii date de culoarea neagra. Luminozitatea trebuie deosebita de claritatea sau expresivitatea culorilor. Claritatea depinde de energia undelor luminoase sau de amplitudinea oscilatiilor ei si este data de produsul dintre iluminatie si coeficientul de reflectie.
c. 858i81i ; Saturatia - este data de gradul de deosebire a unei anumite culori, de culoarea cenusie. Saturatia caracterizeaza, deci, cantitatea de culoare care poate avea o nuanta mai inchisa sau mai deschisa dupa cum se adauga negru sau alb. Cu cat o culoare cromatica se va deosebi mai putin de culoarea cenusie de luminozitate egala, cu atat gradul ei de saturatie va fi mai mic.
Ochiul omenesc percepe undele electromagnetice cu lungimea de unda intre 780 - 380 mμ. Intre aceste limite extreme ale registrului cromatic se cuprind culorile de baza care dau senzatii specifice distincte:
Rosu = 780 - 610 mμ
Oranj = 650 - 590 mμ
Indigo = 450 - 424 mμ
Violet = 424 - 380 mμ.
Peste lungimea de unda de 780 mμ se gasesc undele infrarosii, care nu sunt percepute de ochiul uman, intrucat acestea dezvolta o mare energie calorica ce ar pune in pericol integritatea morfo-functionala a receptorului (unde calorice).
Undele electromagnetice cu lungimea mai mica de 380 mμ fac parte din spectrul ultraviolet si, de asemenea, nu sunt perceput de ochiul uman deoarece ar putea deteriora aparatul optic.
4.2. - Adaptarea sensibilitatii cromatice.
Adaptarea sensibilitatii cromatice se exprima prin scaderea sensibilitatii ochiului in vederea unei culori, ca efect al actiunii prelungite a acesteia. Conform cercetarilor lui Kravkov , culoarea care determina adaptarea cea mai accentuata este albastru-violet, apoi urmeaza rosu si, in sfarsit verdele , care produce adaptarea cea mai slaba.
Sensibilitatea cromatica este influentata de adaptarea anterioara a ochiului la lumina sau la intuneric. In procesul adaptarii culorile perechi tind sa devina complementare, dupa tonul cromatic.
5. - Campul vizual si vederea binoculara.
5.1. - Campul vizual
Prin camp vizual se intelege intinderea (cuprinderea) lumii externe ce poate fi vazuta cu un ochi, fara modificarea fixarii privirii.
Limitele campului vizual sunt date prin calcularea mediei dintre doua valori: intrarea in campul vizual al obiectului si iesirea din campul vizual al obiectului si se exprima in grade.
In ceea ce priveste campul vizual cromatic, acesta este mai mare pentru alb, celelalte culori fiind ceva mai putin reprezentate in extensia campului vizual. Galbenul si albastru au campul cel mai mare, iar rosu si verdele au zona cea mai restransa.
5.2. - Vederea stereoscopica (binoculara).
Vederea cu doi ochi permite o orientare vizuala mai cuprinzatoare, prin reflectarea reliefului obiectelor lumii reale, a pozitiei acestora fata de spatiu si fata de alte obiecte, a apropierii sau departarii lor.
Cu toate ca imaginea obiectului se realizeaza in fiecare ochi, in scoarta cerebrala imaginea rezultata este unitara. Acesta contopire a imaginilor se poate face numai cand imaginile obiectelor impresioneaza aceleasi puncte retiniene.
Daca insa imaginea obiectului cade pe puncte retiniene diferite, situate la distante diferite de foveea centrala, deci cade pe puncte necorespunzatoare, atunci apar imagini duble (putem vedea imaginile dedublate ale obiectelor, daca miscam cu un deget unul dintre globii oculari).
Vederea binoculara sta la baza reflectarii reliefului si adancimii spatiale, precum si a marimii obiectelor.
|
