Riscul - analiza de risc
I. GENERALITĂŢI - DEFINIREA RISCULUI
Definirea a doua concepte de baza, analiza de risc si analiza de hazard - desi par identice - utilizate nu numai în medicina veterinara ci si în alte multe domenii, a avut ca suport progresele din industria aeronautica si în special cele realizate dupa ce omul a perfectionat aparate de zbor pentru distante lungi.
Problemele corelate cu solutionarea unor aspecte critice, cu referire la asigurarea unei securitati cvasitotale a zborurilor de calatori si de marfuri si în special cele ce sunt corelate cu trecerea omului în spatiu cosmic, au condus la conturarea si definirea a doua concepte esentiale a epocii informationale: analiza de risc si apoi analiza de hazard (risc) si controlul punctelor critice.
Cercetarile efectuate, în special la NASA, privind activitatea omului în spatiu cosmic, au conturat aceste doua concepte.
Aspectele corelate cu riscul si monitorizarea acestuia sunt destul de vechi. În fond supravietuirea speciilor în cadrul filonului evolutiei a însemnat evitarea sau pararea elementelor de risc din mediu înconjurator, ceea ce a condus la fenomene de evolutie si adaptabilitate.
Adaptabilitatea, ca evolutie, a cunoscut prima etapa - inconstienta, pentru ca apoi, la primatele superioare, sa se poata vorbi si despre adaptabilitate constienta.
Constientizarea ca fenomen primordial nu a însemnat altceva decât o forma primara sau incipienta de identificare, inclusiv identificarea a ceea ce este rau, prin comparatie cu ceea ce este bine, adica departajarea elementelor ce constituie risc de cele ce nu constituie risc pentru o anumita specie sau pentru un anumit individ dintr-o specie.
Evaluarea elementelor negative (de risc) fata de cele ce nu sunt considerate pozitive (de non risc), este diferita de la un individ la altul, în cadrul speciei, de la specie la specie, în cadrul genului si asa mai departe.
Riscul, ca element al vietii este monitorizat de om; acesta îl constientizeaza si cauta solutii, fie sa-l evite, daca nivelul riscului este peste valentele sale de adaptabilitate, fie cauta sa se adapteze, daca poseda mijloace de încadrare în domeniul de risc, încât sa nu sufere modificari incompatibile lui.
Desi începuturile medicinii veterinare au fost probate ca situându-se undeva cu 2500 ani în urma, definirea riscului a fost realizata foarte recent, în secolul al XX-lea.
În 1969, Starr C, publica în revista "Science" un articol de sase pagini intitulat "Beneficiul social fata de riscul tehnologic" articol ce este considerat originea notiunii de risc.
În acest articol, Starr propunea, formal, evaluarea cantitativa a riscului. Aceasta nu înseamna ca pâna la articolul din Science riscurile inerente din mediul natural nu au fost recunoscute, nici ca nu a existat nici un raspuns fata de aceste riscuri.
Diferenta între ceea ce Starr a propus în 1969 si sistemele ce erau în functiune (de exemplu masurile luate de serviciile veterinare fata de riscul unor boli epizootice) este ilustrata de utilizarea termenilor de "cantitativ" si "perceput" initial.
În timp ce Starr aducea argumentul tehnologiei moderne, ca punct natural pentru aplicarea analizei de risc, Lawrence extindea aplicarea analizei de risc la cel putin sase domenii diferite Lista lui Lawrence includea subiecte foarte diverse, precum analiza de risc a catastrofelor naturale si a perturbarilor sociopolitice, dar numarul unu pe aceasta lista l-au constituit bolile infectioase si degenerative.
Chiar daca cele mai multe analize de risc sunt focalizate pe esecul potential al instalatiilor tehnologiei mari (exemplu tehnologiile instalatiilor nucleare) sau asupra celor referitoare la riscul cel mai scazut cu efect întârziat (ex. carcinogeneza), potentialul unor astfel de analize pentru previziunea si prevenirea riscului introducerii unor boli infectioase este la fel de valoros pentru dezvoltarea conceptului de analiza de risc.
Din 1969, analiza de risc s-a conturat ca o disciplina formala, cu publicatia care-i poarta numele - "Analiza de Risc", fiind introdusa de Cumming. în 1981.
Cei ce s-au ocupat de analiza de risc au fost nevoiti sa defineasca, în primul rând, terminologia specifica asociata cu analiza de risc, atât pentru cazurile generice cât si pentru cazurile particulare referitoare la importurile de animale, de exemplu.
Este axiomatic sa precizam ca viata personala si cea de afaceri este plina de hazard si risc. Fiecare zi este o incertitudine, într-un sens sau altul. Ce se întâmpla oare daca ceasul desteptator nu va trezeste pentru a ajunge în timp util la aeroport?. Va veti bea cafeaua de dimineata în ciuda asocierii cofeinei cu insomnolenta si cancerul de vezica urinara?. Iata aspecte diferite ale analizei de risc.
Constient sau inconstient, identificam aceste sortimente de risc sau de hazard zilnic si în consecinta facem o evaluare intuitiva a seriozitatii acestor riscuri, nu în sensul general, ci în legatura directa cu situatia noastra personala, dupa care vom decide daca ne vom supune sau nu noi însine acestor riscuri, independent de alti factori prezenti la momentul dat.
Daca luam ca exemplu consumul de cafea, daca bem zilnic cafea, în ciuda riscului asociat cu aceasta, putem sa reducem consumul zilnic de cafea pentru a-i diminua efectul de risc.
Exemplu cafelei sau al scenariului bazat pe cafea cuprinde elemente esentiale ale analizei de risc. A fost identificat un risc sau o sursa de pericol asociata cu o activitate data si a fost estimata o anumita probabilitate de afectare ce rezulta din consumul de cafea.
În acest context trebuie luata în considerare optiunea noastra, daca vom decide sa nu consumam cafea, ca element de risc, sau vom continua sa consumam cafea, în ciuda riscului evident dar si al beneficiilor de moment ale efectelor acesteia. Atunci trebuie sa întreprindem masuri pentru a reduce efectul acestui risc - de exemplu prin diminuarea consumului zilnic de cafea.
Atunci când definim riscul, trebuie sa tinem cont de scoala franceza ce a adus multe elemente de claritate pentru definirea conceptului de analiza de risc.
În fond, procesul de analiza de risc si actul de a realiza evaluarea riscului nu sunt fenomene noi - acestea au fost si sunt parte a activitatii umane de la aparitia speciei. De la un individ dintr-un trib din vechile paduri care trebuia sa ia decizia daca sa se pazeasca de sau sa atace un animal salbatic pradator, pâna la cetateanul modern care trebuie sa judece corect înainte de a trece o strada foarte aglomerata cu masini, evaluarea riscului si deciziile referitoare la risc sunt parte a vietii zilnice. Asa precum deciziile în societatea tehnologica moderna devin din ce în ce mai complexe, iar rezultatul unor astfel de decizii are consecinte deosebite, tot asa cautarea cailor pentru îmbunatatirea luarii deciziilor a devenit o forta calauzitoare în functionarea multor domenii tehnice. stiinta careia i se adreseaza aceste aspecte este definita ca "analiza de risc" desi nu toti protagonistii sunt de acord ca analiza de risc este o stiinta, ci mai degraba o metoda.
Daca trebuie sa luam un alt exemplul, al "vremii probabile", lucrurile stau la fel. Studiile meteorologice iau în considerare caracterele vremii si ultimele evenimente ale acesteia, descriindu-le în zile, ore, minute, asa precum epidemiologia face acelasi lucru pentru sanatatea populatiilor de animale. Datele sunt supuse apoi prelucrarii statistice si plasate în modele, pentru ca apoi acestea sa asigure baza pentru prevederea vremii.
Se considera o predictie buna, daca se prevede o vreme calda si însorita în perioada sfârsitului de saptamâna, în care pot sa apara tunete în proportie de 10%.
Una dintre problemele cele mai delicate ale medicilor veterinari, referitoare la analiza de risc, a constat în a defini relatiile acestei discipline sau ale acestui concept cu epidemiologia si statistica.
Analiza de risc, în ceea ce priveste sanatatea animalelor, seamana foarte bine atât cu epidemiologia cât si cu statistica, precum si cu alte stiinte precum teoria deciziilor. Totusi aceste discipline nu sunt identice. Analogia cu stiinta meteorologiei ne poate ajuta sa facem o distinctie si sa clarificam relatiile.
Prevederea vremii are la baza cele mai bune date disponibile. Incertitudinea pentru aceasta prevedere este acum mica, doar de 10%. Daca ne gândim la un picnic la sfârsit de saptamâna si daca în ziua picnic-ului are loc o furtuna severa, asta înseamna ca în ciuda unei decizii rezonabile, bazata pe cea mai buna prevedere disponibila, a rezultat un lucru ce nu era de dorit. Acesta este riscul. stiinta predictiei nu este perfecta, aceasta este corelata cu riscul. Totusi, previziunile de vreme sunt de departe cele mai precise si mult mai exacte acum, decât acum 25 de ani - deci marja de risc s-a diminuat.
De obicei, atunci când o predictie nu se realizeaza, datele în baza carora s-a emis predictia sunt examinate, modelul este revazut si se realizeaza o evaluare atenta a predictiei, dupa care se fac, daca este necesar, ajustarile privind modelul sau manipularea si procesarea datelor respective.
Procesul de predictie este documentat, transparent, consistent si deschis evaluarii si reviziilor. Aceasta permite stiintei meteorologiei, de exemplu, sa realizeze predictii mult mai precise cu o abordare, niciodata de atins, de 100% acuratete.
Deciziile bazate pe aceste predictii (ex. decizia de a organiza un picnic) si rezultatul favorabil sau nefavorabil de a lua aceste decizii nu sunt identice cauzal.
În mod similar, analiza de risc implica predictia sau proiectarea în viitor, bazata pe aspectele istorice sau de trecut si analiza atenta a evenimentelor recente. Epidemiologia, statistica, economia, teoria deciziilor si alte stiinte contribuie la analiza de risc.
Analiza de risc este un instrument destinat sa furnizeze un obiectiv si un instrument, celor care iau decizii, evaluarea repetabila si defensibila a riscurilor pe care le prezinta un aspect important si specific de solutionat.
Procesul de analiza de risc a unui anumit eveniment sau fenomen poate fi facut transparent, adica ambele parti interesate pot aduce dovezi ca riscul este acceptabil sau nu. În cazul importului de animale vii sau de produse de origine animala, de exemplu, aceasta transparenta semnifica faptul ca ambele parti interesate pentru realizarea unui import, atât tara exportatoare cât si tara importatoare, aduc argumente, pe o baza stiintific documentata, ca propunerea de import poate fi acceptata de ambele: pe de o parte, tara exportatoare demonstreaza ca marfa destinata exportului este sigura si se conforma reglementarilor internationale si cerintelor tarii importatoare, iar pe de alta parte, tara importatoare nu risca nimic sau riscul este acceptabil, atunci când decide sa accepte acest import.
Prezentând analiza de risc este firesc sa ne întrebam si sa încercam si definim un raspuns la unele aspecte referitoare la acest concept, astfel:
II. NECESITATEA UTILIZĂRII ANALIZEI DE RISC
Organismele internationale si nationale ce au competente de reglementare, sunt solicitate sa ia sau sa defineasca decizii sau strategii fata de situatiile necunoscute sau fata de cele incerte. În sfera situatiilor necunoscute pot fi clasificate:
III. ORIGINEA ANALIZEI DE RISC - TEORIA PROBABILITĂŢII sI DISTRIBUŢIILOR
Definirea analizei de risc si a terminologiei specifice acesteia a facut obiectul unor lucrari remarcabile pe plan mondial, cum ar fi:
CURSUL NR 2
Analiza de risc este un proces prin care structurile responsabile corespondente la nivel national (adesea guvernele) pot sa gestioneze aspecte ce pot sa constituie un pericol sau un risc real pentru diferite domenii macroeconomice. Este de la sine înteles ca, în linii generale, procesul va fi gestionat în schimbul respectarii unor linii standard.
Desi analiza de risc a fost utilizata pentru examinarea riscurilor implicate de aspecte particulare, precum reactoarele nucleare, aviatia, misiunile spatiale, emisiile chimice din procesele industriale si accidentele terestre sau cele vasculare, precum si de aspecte generale corelate cu mediul, utilizarea acestui concept în domeniul veterinar este relativ recenta (de peste 30 ani).
Datorita multitudinii surselor din care s-a dezvoltat analiza de risc, diferiti termeni utilizati au avut mai multe întelesuri.
Una din dificultatile întâlnite în analiza de risc privind sanatatea animalelor si sanatatea publica veterinara este coexistenta a doua modele de descriere si de definire a etapelor elaborarii analizei de risc:
VI. CONCEPTUL DE PRECAUŢIE VERSUS ANALIZA DE RISC
Pentru a defini conceptul de precautie este esential sa definim foarte exact riscul.
Luând în considerare formularea lui Ahl si colaboratorii, putem afirma ca notiunea de risc corespunde unei notiuni probabilistice
VII. CONTEXTUL UTILIZĂRII ANALIZEI DE RISC
scoala franceza de la Agentia Franceza de Securitate Sanitara a Alimentelor si de la Facultatea de Medicina Veterinara de la Alfort - Paris - Franta a concluzionat contextul în care se utilizeaza analiza de risc.
În acest context s-au conturat contextul national, contextul comunitar si contextul international de utilizare a analizei de risc.
Tendinta de liberalizare progresiva a comertului mondial cu produse agricole de tipul animalelor vii si al produselor de origine animala comestibile si necomestibile, vine sa elimine un aspect ce trebuie luat în seama - barierele tarifare si netarifare. Pentru unele tipuri de comert sau pentru comertul cu anumite produse, tendinta progresiva de globalizare si de liberalizare a comertului international va reliefa tot mai pregnant ca aspectele veterinare referitoare la sanatatea animalelor vii si salubritatea produselor de origine animala, pot constitui bariere tehnice netarifare serioase, în acest context. Ori aceasta problematica trebuie solutionata într-o maniera în care, nici sa nu se impuna masuri care sa conduca la deteriorarea statusului de sanatate a animalelor la nivel mondial, nici sa se permita tarilor sa impuna, din ratiuni de protectie totala, masuri restrictive nejustificate.
În acest context organismele internationale cu rol de reglementare în domeniu au trebuit sa puna la dispozitia membrilor acestora instrumentele juridice pentru a realiza dezideratul mentionat.
Acest aspect a fost urgentat si de crearea Pietii Unice, odata cu instituirea, prin Tratatul de la Maastricht, a Uniunii Europene.
În acest context Oficiul International d 414h76e e Epizootii a elaborat "Codul International d 414h76e e Sanatate a Animalelor" si ulterior "Codul de Sanatate a Animalelor Acvatice" "Manualul de Teste de Diagnostic si de Control al Medicamentelor si Produselor Biologice de Uz Veterinar", iar pentru a-si putea realiza competentele în domeniul anuntat - Acordul General pentru Taxe si Tarife (GATT) devenit, în 1995, Organizatia Mondiala a Comertului, a elaborat si pus în aplicare "Acordul pentru aplicarea masurilor sanitare si fitosanitare" si "Acordul pentru Eliminarea Barierelor Tehnice".
De câtiva ani si în particular dupa semnarea acordului Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) privind "Aplicarea masurilor sanitare si fitosanitare" cunoscut sub numele faimos de SPS, analiza de risc constituie, din ce în ce mai frecvent, baza politicilor sanitare veterinare ale guvernelor statelor membre ale Organizatiei Mondiale a Comertului, la nivel national sau chiar regional.
La nivel international - Acordul SPS al Organizatiei Mondiale a Comertului, perfectat prin acordurile semnate la Marrakech (Maroc), în 1994 si având ca obiectiv limitarea enclavelor si restrictiilor sanitare veterinare si fitosanitare în schimburile internationale, a reîntarit importanta analizei de risc la nivel international.
Daca acest acord recunoaste dreptul tarilor membre semnatare de a adopta masuri sanitare veterinare si fitosanitare proprii pentru a asigura protectia populatiei umane, a animalelor si a plantelor, le impune acestora unele obligatii specifice, între care cea mai importanta obligatie este de a justifica stiintific masurile sanitare veterinare si fitosanitare luate, pe baza evaluarii riscului si specificarea clara ca aceste masuri sunt fondate pe normele internationale stabilite de catre una din cele trei organizatii ce servesc ca referinta pentru OMC - Oficiul International d 414h76e e Epizootii, Codex Alimentarius, Conventia Internationala pentru Protectia Plantelor (ICPP).
Exista totodata un caz particular de a stabili masurile sanitare veterinare si fitosanitare pe baza evaluarii riscului.
Totusi, aplicarea analizei de risc permite serviciilor veterinare nationale de a adopta acele masuri, chiar daca evaluarea riscului este incompleta, si de a utiliza precautia pentru a-si proteja concetatenii. Astfel articolul 5.7 al "Acordului pentru aplicarea masurilor sanitare si fitosanitare" stipuleaza ca, "în cazul în care probele stiintifice sunt insuficiente, o tara poate adopta, provizoriu, masuri sanitare veterinare si fitosanitare, pe baza informatiilor stiintifice pertinente disponibile".
Totodata, aceste tari trebuie sa faca eforturi pentru a obtine date stiintifice aditionale necesare, pentru a proceda la o evaluare mai obiectiva a riscului si pentru a-si reexamina, în consecinta, masurile luate, într-un interval rezonabil.
Daca o tara nu se conformeaza acestor precizari, exista o procedura de reglementare a diferendelor ce prevede sanctiuni comerciale pentru membrii ce nu respecta aceste principii. Aceste sanctiuni pot lua forma fie a compensarilor (sanctiuni nesociale, în general financiare) fie alte forme (cresterea barierelor tarifare pentru produsele ce provin din tara sanctionata, în raport cu prejudiciul comercial suferit de partea afectata).
Într-un cadru special al Acordului SPS, principiul justificarii stiintifice a masurilor sau mai bine zis a evaluarii riscului, a jucat, pâna în prezent, un loc semnificativ în domeniul contencios.
La
nivel national - sunt foarte putine lucrari referitoare
la analiza de risc, majoritatea fiind elaborate de autorul acestui
Definirea foarte clara a conceptului de securitate alimentara a facut sa se realizeze doua aspecte, în acest sens = elaborarea legislatiei specifice care sa recunoasca cele trei mari verigi ale sigurantei alimentatiei = lantul furajer - lantul animal si lantul sanatatii publice si definirea conceptului de transabilitate..
La nivel comunitar- utilizarea analizei de risc trebuie privita prin prisma statelor membre, prin prisma institutiilor comunitare si prin prisma creari cadrului institutional pentru gestionarea si comunicarea analizei de risc.
Politica în cadrul Uniunii Europene, în ceea ce priveste punerea în aplicare a analizei de risc difera destul de mult între diferite state membre. Daca majoritatea statelor membre dispun sau sunt pe cale de a-si pune în aplicare o agentie de securitate sanitara a alimentelor, misiunile acestora nu sunt comparabile cu AFSSA existenta în Franta, deoarece acestea îsi coordoneaza, în general, evaluarea si gestionare riscului, utilizând, de exemplu, controalele în acest domeniu, deci au si competente executive.
La nivelul institutiilor comunitare evaluarea si comunicarea riscului are loc în cadrul Autoritatii Europene pentru Securitate Alimentara, realizata la nivelul Comisiei, de catre comitetele stiintifice al caror secretariat este asigurat de Directia Generala pentru Sanatate si Protectia Consumatorului (DG SANCO).
|
Identificarea pericolului |
|
Evaluarea riscului |
|
Gestiunea riscului |
În lucrarea " Standardizarea nomenclaturii pentru analiza de risc cu privire la sanatatea animalelor" se sugereaza pentru analiza de risc urmatoarea definitie = procesul care include estimarea riscului, managementul riscului si comunicarea riscului.
Figura nr. 2 prezinta detaliat componentele analizei de risc si inter-relatiile procesului de analiza de risc.
|
Estimarea riscului |
Categorisirea evaluarii riscului pe TIP |
Evaluarea calitativa a riscului |
Descrie riscurile evaluate în cuvinte. De exemplu un risc poate fi evaluat ca "relativ ridicat" sau "mai mic decât" alt risc evaluat sau "neglijabil" |
Acestea sunt trei metode diferite de evaluarea a riscului (desi ele pot fi aplicate fiecare la aceeasi problema) |
|
|
Evaluarea semi-cantitativa a riscului |
Aceasta implica încercarea de a categorisi un risc de exemplu ca ridicat, mediu sau scazut ; sau printr-un numar crescator de semne de plus ( +, ++, +++) ce indica un risc crescut |
||||
|
Evaluarea cantitativa a riscului (QRA) |
Când sunt disponibile date poate fi încercata o evaluare cantitativa a riscului pentru (QRA), a evalua atât procentul de distrugere cât si posibilitatea producerii acesteia. Aceasta va oferi probabilitatea de frecventa si importanta rezultatului |
||||
|
Subdiviziunea evaluarii riscului prima ETAPĂ |
Evaluarea riscului de eliberare |
Odata ce a fost identificat un hazard, pentru ca un risc sa existe, acest hazard trebuie «eliberat » într-un fel. De exemplu, carcasele dintr-un abator pot sa contina potential un anume patogen (hazardul). Un exemplu de evaluare a riscului de eliberare ar fi atunci evaluarea posibilei proportii a carcaselor infectate scoase din abator. |
Acestea sunt (sau pot fi) toate partile aceleiasi evaluari a riscului (si fiecare parte poate fi calitativa, semi-cantitativa sau cantitativa) |
||
|
|
Evaluarea expunerii |
Urmatoarea cerinta este ca trebuie sa existe o expunere la acel risc, fie prin oameni, animale, plante sau mediu. Dupa exemplul cu carcasele, o posibila evaluare a expunerii ar fi evaluarea proportiei oamenilor care manânca acele carcase si sunt potential expuse la agentul patogen. |
|||
|
|
Evaluarea consecintei |
Aici, se evalueaza consecintele. Cele mai comune consecinte de a fi evaluate sunt : moarte, boala, ranire, poluare a mediului sau degradare. Exemplul cu carcasa ar putea implica evaluarea posibilitatii de boala din ingerarea unei carcase de carne. O evaluare alternativa ar putea fi posibilitatea mortii din cauza carnii. |
|||
IX. DOMENII ALE MEDICINEI VETERINARE PENTRU
Analiza de risc, deja utilizata de mai multi ani în sectoarele asigurarilor si a riscurilor de mediu (ambientale) precum si în industria aeronautica si aerospatiala ori a situatiilor emergente (incendii, cutremure) s-a dezvoltat rapid în lumea medicala si în special în sectorul securitatii vietii (vezi cancerul, HIV, accidentele cardiovasculare, diabetul) sau al alimentatiei (vezi criza dioxina sau encefalopatiile spongiforme ale animalelor).
Analiza de risc a devenit o prioritate a cercetarilor si a celor ce trebuie sa ia decizii. Aceasta dezvoltare rapida a rezultat si din faptul ca organizatiile internationale (Organizatia Mondiala a Comertului, Oficiul International d 414h76e e Epizootii, Comisia Codex Alimentarius, Conventia Internationala pentru Protectia Plantelor) au incitat statele sa recurga la metodele analizei de risc, acestia considerând ca normele internationale nu sunt tocmai corespunzatoare pentru a satisface nivelul de protectie pe care l-au determinat pentru populatia umana, animala sau a plantelor.
Analiza de risc utilizeaza aceste norme internationale, pentru a favoriza luarea celor mai corespunzatoare masuri fata de un risc.
În acest context, utilizarea analizei de risc este foarte curent utilizata, de câtiva ani, pentru riscurile sanitare. Organizatiile internationale de reglementare au admis ca acest demers al analizei de risc cuprinde patru parti deja mentionate.
Demersul analizei de risc în domeniul sanitar si veterinar are, astfel, ca obiectiv clar, rationalizarea cailor si metodelor de gestiune a riscului în aceste domenii. Pentru a fi realizabil, acest demers necesita contributia oamenilor de stiinta dar si a celor care gestioneaza riscul.
Crearea Autoritatii Europene de Siguranta a Alimentelor si crearea autoritatilor nationale de profil în statele membre si tarile asociate candidate la aderare, corespunde intentiei structurilor legislative si executive, de a separa clar responsabilitatile de apreciere si comunicare a riscurilor ce au fost încredintate acestor structuri , de cele care gestioneaza riscurile sanitare ale alimentelor ce continua sa ramâna responsabilitatea ministerelor pentru agricultura, pentru sanatate si structurilor publice pentru protectia consumatorilor.
1.Comertul international cu animale si produse de origine animala
Putem sa afirmam, fara a gresi ,ca acesta este ca principalul domeniu de aplicare a analizei de risc. Au fost descrise doua sisteme de baza ce sunt utilizate de serviciile veterinare pentru a controla activitatile de import.
Primul sistem este sistemul de "interdictie", prin care orice este interzis a se importa la început si acceptarea pentru import trebuie sa întruneasca cerinte specifice pentru un anumit transport.
Cel de-al doilea sistem este bazat pe standarde generale si orice transport ce îndeplineste aceste standarde generale poate fi admis pentru import.
Autorii descriu "interdictia" ca fiind frecvent utilizata pentru activitati de import de animale si produse de origine animala ce provin din zone ce sunt categorisite ca "zone de risc înalt".
Totusi, în ciuda perfectionarii considerabile a tehnicilor de diagnostic, se întâlnesc înca multe cazuri de interdictie, nejustificate stiintific.
S-a precizat ca, pâna în jurul anilor '90, datorita "lipsei de informatii cantitative", guvernele au ales frecvent eliminarea sau prevenirea riscului fata de estimarea riscului, cu scopul de a realiza "riscul zero".
Cu ajutorul noilor tehnici de diagnostic si fortate de "presiunea constanta de a liberaliza conditiile de import", unele natiuni au raspuns prin înlocuirea interdictiilor absolute cu identificarea riscului, bazata pe riscul calitativ, sau mai corect pe abordarea calitativa a riscului.
Chiar natiunile "insulare" au recunoscut ca "riscul zero" este intolerabil, dat fiind transferul rapid la posibilitati de diagnostic si control mult mai eficiente.
Din punct de vedere altruistic, restrictiile comerciale aplicate pentru a proteja produsele indigene pot fi estimate ca fiind "mai mult daunatoare decât folositoare pe termen lung", deoarece acestea descurajeaza utilizarea eficienta a resurselor mondiale.
În mod pragmatic, Organizatia Mondiala a Comertului a stabilit o directie clara pentru liberalizarea comertului si a fost urmata îndeaproape de Oficiul International d 414h76e e Epizootii care a completat Codul International d 414h76e e Sanatate a Animalelor cu un nou capitol "Ghid pentru Analiza de Risc".
Oficiul International d 414h76e e Epizootii a initiat un studiu referitor la trei factori pe care trebuie sa se bazeze practicile cele mai obiective si transparente privind comertul:.
Producerea, testarea, autorizarea si comercializarea produselor biologice
Produsele biologice de uz veterinar reprezinta un imens potential pentru ameliorarea sanatatii animalelor si a productiei animaliere în lume. Totodata, comertul international cu aceste produse poate fi limitat, în cazurile când exista supozitii ca acestea ar contine agenti patogeni exotici si astfel ar putea constitui un pericol pentru sanatatea omului si a animalelor sau chiar pentru mediu din tara importatoare.
Adesea aceste consideratii sunt redutabile, datorita absentei unei documentari specifice asupra inocuitatii produselor biologice respective. Acest context confera evaluarii riscurilor drept sarcina importanta de a identifica, de evalua si de a explica riscurile potentiale corelate cu fabricarea, testarea, autorizarea, transportul, distributia si utilizarea produselor biologice veterinare.
În timp ce evaluarea riscurilor este un real progres, fiind un element de baza pentru suprimarea barierelor în comertul international cu produse biologice, aportul industriilor producatoare a ramas limitat ca si cel al organismelor de reglementare, din moment ce normele ce reglementeaza aspectele mentionate corelate cu produsele biologice veterinare nu sunt armonizate la nivel international.
La nivel regional, sunt de semnalat eforturile de reglementare la nivel comunitar a acestor aspecte, prin structura existenta AEEMA - Agentia Europeana de Evaluare a Medicamentelor, cu sediul la Londra.
Deciziile organismelor de reglementare trebuie sa fie justificate stiintific si de aceea guvernele si industria de produse biologice veterinare resimt nevoia unui set comun de metode si tehnologii pentru determinarea riscului potential asociat cu importul de produse veterinare biologice. Analiza de risc si estimarea riscului sunt stiinte destinate a face sa se înteleaga riscurile sau accidentele, probabilitatea ca acestea sa survina si dimensionarea consecintelor, daca aceste riscuri apar.
Analiza de risc în acest domeniu face uz de date obtinute dintr-o gama larga de stiinte biologice si tehnice: epidemiologie, patologie, virusologie, bacteriologie, fiziologie, chimie, informatica etc.
Standardelor alimentare preconizate de Codex Alimentarius .
Între 13 - 17 martie 1995, a avut loc la Geneva - Elvetia, prima sesiune a Expertilor Consultanti ai Grupului FAO/OMS referitoare la "Aplicarea Analizei de risc pentru Standardele Alimentare".
Au participat experti în siguranta alimentara si analiza de risc, reprezentanti ai organismelor internationale interesate si observatori ai Comitetelor Codex. Consultarile au avut loc cu ocazia celei de-a 41 Sesiuni a Comisiei Codex Alimentarius (CCA) care a dorit sa promoveze consistenta si transparenta pentru stabilirea standardelor Codex, a liniilor directoare si a recomandarilor acestuia.
Obiectivul aplicarii analizei de risc standardelor alimentare este de a furniza pentru FAO/OMS si CCA ca si pentru tarile membre Codex - un model de abordare practica pentru aceasta noua aplicare a analizei de risc.
Utilizarea antibioticelor si a furajelor medicamentate
Un al patrulea domeniu important al medicinii veterinare în care se aplica analiza de risc este cel corelat cu utilizarea antibioticelor sau a substantelor chimioterapice în hrana animalelor, pentru tratamente preventive sau curative ori în scop zootehnic.
Utilizarea fara rationament a antibioticelor si chimioterapicelor, fie pentru aspecte curative veterinare, fie pentru a induce un efect de promotori de crestere, poate constitui un risc real prin urmatoarele:
Gestionarea reziduurilor de pesticide
X. ETAPELE ANALIZEI DE RISC
aprecierea riscului
Daca asupra faptului ca aceasta este etapa a doua a analizei de risc nu exista abordari diferite, în ceea ce priveste structurarea acestei etape, organismele internationale de reglementare privind analiza de risc au pozitii oarecum deferite.
În fond, aprecierea riscului comporta doua aspecte esentiale:
estimarea riscului adica relevarea existentei unui risc sau nu,pe de o paret
evaluarea riscului
Prima subetapa din cadrul etapei a doua, estimarea riscului implica existenta unui set minim de informatii a caror coroborare si sinteza ne conduc la riscul estimat.
Oficiul International d 414h76e e Epizootii sustine abordarea ca aprecierea riscului are trei subetape
Aprecierea (evaluarea) emisiunii (difuzarii (release assessment) consta, pe de o parte , într-o descriere, iar pe de alta parte o cuantificare, daca sunt disponibile datele necesare, a probabilitatii de difuzare în mediu a unui agent patogen , plecându-se de la animale sau de la produse de origine animala supuse analizei de risc.
Probabilitatea emisiunii unui risc (sau al introducerii acestuia) corespunde probabilitatii ca sursa de risc potentiala luata în considerare sa faca posibila difuzarea agentului patogen.
De exemplu, în ceea ce priveste riscul unor toxiinfectii salmonelice datorata consumului de carne de pasare, probabilitatea de emisiune sau de introducere corespunde frecventei si intensitatii de contaminare de catre salmonele a carnii de pasare.
În ceea ce priveste riscul unor epizootii de pesta porcina clasica, corelat cu introducerea virusului într-o tara indemna, probabilitatea de emisie corespunde celei de introducere a virusului într-o zona (animale infectate introduse în zona, mijloace de transport contaminate provenind din zone epizootice etc).
Aprecierea emisiunii riscului consta în descrierea secventei evenimentelor necesare pentru ca o activitate de import sa fie la originea unei emisiuni (introducerea virusului pestei porcine clasice) într-un mediu dat si estimarea, într-o maniera calitativa (sub forma de cuvinte) sau cantitativa (cu valori numerice) a probabilitatii de derulare a ansamblului secventei.
În cazul unui import, de exemplu, printre datele ce pot fi utilizate pentru aprecierea emisiunii unui risc, se pot cita:
factorii corelati cu tarile implicate (incidenta sau prevalenta agentului patogen în tara exportatoare, evaluarea serviciilor veterinare, a programelor de supraveghere si de profilaxie a tarilor exportatoare, inspectia si controalele la frontiera efectuate de tara importatoare, exigentele de import ale tarii importatoare etc.,
factori biologici (specia, vârsta si rasa animalelor, locurile de predilectie ale agentului - materiile virulente, eficacitatea vaccinarii, a probelor de diagnostic, a tratamentului si a carantinei),
factorii corelati cu marfa (cantitatea de marfa importata, facilitatea contaminarii cu agentul în cauza, efectul procesului de fabricatie , efectul stocarii si a transportului).
Daca aprecierea emisiei nu releva nici un risc semnificativ, procedura de apreciere a riscului se închide în aceasta faza.
Probabilitatea expunerii corespunde probabilitatii ca subiectii studiati (oameni sau animale) sa intre în contact si apoi sa se contamineze cu agentul responsabil de pericol. Astfel, pentru aprecierea riscului unei infectii salmonelice ce rezulta din consumul de carne de pasare, parametrii ce trebuie luati în considerare pentru riscul de expunere sunt frecventa si importanta consumului de carne de pasare precum si modalitatile de conservare sau de transformare, ce pot creste sau reduce riscul.
Pentru aprecierea riscului unei epizootii de pesta porcina clasica, corelata cu introducerea virusului într-o zona indemna, probabilitatea de expunere corespunde probabilitatii pe care animalele receptive o prezinta în zona considerata si care pot intra în contact cu virusul introdus.
Aprecierea expunerii consta în descrierea secventei evenimentelor necesare pentru ca animalele si fiintele umane sa fie expuse la pericolul diseminat, având ca punct de plecare o sursa data de risc din tara importatoare si estimarea, de o maniera calitativa (în cuvinte) sau cantitativa (în valori numerice) a probabilitatii de derulare a ansamblului secventei.
Probabilitatea de expunere la un pericol identificat este estimata, pentru conditii de expunere bine precizate, în termeni de cantitate, cronologic, ca frecventa, durata de expunere, cai de expunere(de exemplu ingestia, inhalarea sau injectarea) si tinând cont de numarul, spatiul si orice alta eventuala caracteristica a populatiilor animale sau umane expuse.
În cazul unui import, de exemplu, printre datele ce pot fi utile pentru aprecierea expunerii, pot fi citate:
factori legati de tara (prezenta vectorilor potentiali, factorii demografici umani si
animalieri, uzul si cutumele, parametrii geografici si ambientali),
factori biologici (interactiunea agentului patogen cu mediul),
factorii corelati cu marfa (cantitatea de marfa importata, resturile alimentare ce sunt
destinate animalelor, modalitatile de prezervare a produselor importate si metodele de eliminare, ecarisare si epurare).
Daca aprecierea expunerii nu releva aparitia unui risc semnificativ (adica daca riscul este inferior riscului acceptabil) procedura de apreciere a riscurilor se închide cu aceasta etapa.
Aprecierea consecintelor sanitare si economice (consequence assessment) conduce la o descriere si la o "cuantificare, daca exista disponibile datele necesare, a efectelor sanitare nefaste si bineînteles a consecintelor economice ale acestora, asociate cu agentul patogen ce poate fi prezent la animale sau în produsele de origine animala supuse analizei de risc".
Aprecierea consecintelor sanitare trebuie, tinând cont de relatiile doza/efect, sa masoare importanta morbiditatii si a mortalitatii umane sau animale.
În ceea ce priveste consecintele economice, în exemplul salmonelozelor citat anterior, este necesar sa se aprecieze costurile sanitare, corelate cu bolile (taxele de spitalizare, de tratament, de lipsa de la locul de munca), precum si pe cele sociale, corelate cu mortalitatea.
În cazul pestei porcine clasice este recomandabil sa se aprecieze costurile directe si indirecte (închiderea pietelor, de exemplu) ca rezultat al unei epizootii.
Estimarea calitativa a riscului include cuantificarea parametrilor, dar utilizeaza niveluri descriptive ce califica nivelul fiecarui parametru. În cadrul analizei calitative evaluarile retinute pot sa fie în numar de patru:
risc neglijabil producerea evenimentului nu va fi posibila decât în circumstante exceptionale
risc slab - producerea evenimentului este putin probabila, dar posibila în anumite circumstante
risc moderat - producerea evenimentului este în mod cert posibila
risc crescut - frecventa probabilitatii de a surveni un eveniment este mare si constituie o posibilitate evidenta
Estimarea cantitativa a riscului necesita o abordare numerica, o cuantificare a fiecaruia dintre parametrii necesari aprecierii riscului.
Evaluarea riscului (risk evaluation) este "procesul de comparare a riscului estimat cu nivelul de risc estimat acceptabil, în scopul de a evalua acceptabilitatea riscului considerat sau de a pune în aplicare masuri de diminuare a riscului".
gestiunea riscului
XI. ESTIMAREA CALITATIVĂ A RISCULUI
Pentru multe probleme de estimare a riscului în medicina veterinara, este necesar sa se realizeze estimarea calitativa a riscului, înainte de a se întreprinde o estimare cantitativa a acestuia, din moment ce în multe cazuri nu sunt disponibile date numerice..
Estimarea calitativa a riscului tinde sa utilizeze fraze precum "risc relativ crescut" sau "virtual fara risc".
Estimarea calitativa a riscului cunoaste cinci etape: colectarea datelor, aranjarea informatiilor în ordine logica, deducerea din aceste informatii a magnitudinii probabile a oricarui risc de interes si în final estimarea daca exista consecinte nedorite corelate cu un risc. Odata ce au fost identificate, prin exercitiul calitativ, aceste riscuri cu o magnitudine probabila mai mare si/sau cele mai serioase consecinte, poate fi întreprinsa estimarea cantitativa a riscului, daca este necesar. Daca nu este identificat nici un risc, înseamna ca nu este necesara estimarea cantitativa a riscului.
Daca au fost identificate doar riscuri neglijabile, atunci estimarea calitativa a riscului (care adesea este mare consumatoare de timp) nu poate fi o utilizare corespunzatoare a resurselor (datelor) colectate.
Primul pas al oricarei estimari a riscului este cadrul întrebarii corecte si directe.
Trebuie pusa urmatoarea întrebare:: care este hazardul specific în cauza (deoarece daca nu este nici un hazard nu exista nici un risc) si care risc specific vrem sa-l estimam, sa-l reducem, sa-l prevenim sau sa-l supunem managementului de risc ?
Al doilea pas al estimarii calitative a riscului este identificarea hazardului. Daca nu este identificat nici un hazard, atunci nu poate fi estimat nici un risc indus de acesta. Identificarea hazardului poate solicita colectarea de informatii. Extinderea identificarii hazardului depinde de exact ce întrebare a fost pusa, dupa o gândire atenta, referitoare la gama potentiala de probleme si adesea necesita cercetarea literaturii de specialitate si discutii cu experti, pentru a completa acest exercitiu.
Odata ce lista potentialelor hazarduri a fost întocmita, trebuie, în mod uzual, sa se ia o decizie cu referire la prioritatile pentru investigatiile ulterioare.
Pentru estimarea riscurilor asociate cu importul unor animale potential infectate sau cu produse de origine animala ce contin agentul patogen, este uzual sa se foloseasca listele bolilor OIE, ca baza pentru identificarea hazardului, cu lista A a bolilor în prim plan pentru lucrarile ulterioare.
Urmatoarea etapa a estimarii calitative a riscului este definirea procedurii de urmat, aceasta necesitând , de asemenea, informatii suplimentare.
Culegerea de informatii implica faptul ca aceasta trebuie sa fie abordata într-o maniera organizata si desi subiectul este estimarea calitativa a riscului, este adesea necesar sa se listeze sau sa se stabileasca secventele caii de urmat. Cel mai bine este sa ilustram aceasta cu un exemplu: care este pericolul transmiterii turbarii din Europa în Marea Britanie prin lilieci?
Etapa urmatoare pentru estimarea calitativa a riscului este colectarea datelor si a informatiilor.
Atunci când realizam orice tip de estimare a riscului, fie calitativa, fie cantitativa, validitatea datelor trebuie sa fie întotdeauna destul de reala si precisa. Este cazul particular referitor la estimarea prevalentei unei infectii, acest parametru fiind puternic dependent de calitatea supravegherii veterinare în regiunea sau tara de interes. În mod similar, pot fi diferente mari între ce recomanda reglementarile sau metodele publicate, (de exemplu pentru procesarea alimentelor) si ce se efectueaza în momentul dat atât în tara importatoare cît si în cea exportatoare. Aceste aspecte pot varia mult de la tara la tara, de la regiune la regiune. O estimare a validitatii datelor poate fi bazata doar pe cunoasterea sistemelor din tara respectiva.
Estimarea finala a riscului este efectuata luând în considerare factorii mentionati, definindu-i într-o maniera clara si concisa. Pot fi utilizate, de asemenea, recomandarile. Acest stadiu final este prezentat în tabelul (4.2), utilizându-se exemplul ham-ului de Parma, în conjunctura identificarii unui risc potential ce apartine listei A - OIE, mai precis virusul pestei porcine clasice.
Din moment ce pentru orice tip de estimare de risc, transparenta este cruciala, toate informatiile si datele utilizate în estimarea calitativa si cantitativa a riscului trebuie sa fie clar prezentate, cu referinte integrale corelate sursele de provenienta.
XII. ESTIMAREA CANTITATIVĂ A RISCULUI
Estimarea cantitativa a riscului depinde de modelare. Au fost utilizate diferite abordari, de catre diferite grupuri de asesori de risc, rezultând sisteme modelare definite dar utilizând diferite definiri.
Cele mai cunoscute doua modele sunt modelul Academiei Nationale de stiinta a Statelor Unite NAS-NRC (NAS-1983) si modelul Covello-Merkhofer (Covello si Merkhofer 1993).
Aceste modele sunt, în mod esential, cai de a gândi despre o problema si splitarea acesteia în etape de estimare.
Modelul Covello-Merkhofer este, în general, mai aplicabil pentru estimarea riscului în domeniul veterinar, , în timp ce modelul NAS-NRC este utilizat în mod frecvent pentru estimarea riscurilor referitoare la sanatatea publica, corelata cu hazarduri de mediu.
Orice sistem este utilizat, toate modelele de abordare a estimarii cantitative a riscului încep prin prezentarea si precizarea secventei logice a evenimentelor, carora le pot fi atribuite probabilitati. În contextul estimarii cantitative a riscului, trebuie sa apara o secventa de cel putin trei evenimente, pentru a se produce un risc. Pentru fiecare din aceste evenimente, este determinata distributia valorilor asteptate. Varietatea metodelor utilizate pentru estimarea acestor trei evenimente poate fi categorisita sistematic desi exista deja un model integrat.
Figura nr. 4 Modelul integrat de estimare cantitativa a riscului
XIII ANALIZA DE RISC sI ANALIZA DECIZIILOR
Howard (1988) descrie disciplina stiintifica analiza deciziei ca o procedura sistematica pentru transformarea problemelor deciziei opace în probleme ale deciziei transparente pe baza unei secvente de etape transparente. Opac înseamna "greu de înteles, rezolvat sau explicat; nu simplu, clar sau lucid" iar transparent înseamna "usor, de înteles, clar sau evident". Analiza deciziei s-a definit ca modalitate de luare a deciziei, în conditii de complexitate cu incertitudinea inerenta acesteia, cu obiective multiple si perspective diferite referitoare la problema deciziei.
Analiza deciziei este utilizata pentru a face deciziile efective mai consistente.
Analiza deciziei nu este destinata sa înlocuiasca intuitia celui care ia decizia, pentru ale/o elibera de obligatiile ce-i revin atunci când se confrunta cu o problema sau pentru ale face competitor cu stilul de analiza personal al celui care ia decizia. Rezultatul analizei poate admite actiuni recomandate anterior sau poate fi utilizat pentru a justifica o actiune speciala. Petitti (1994) evidentiaza ca, în timp ce analiza deciziei în domeniul medical a fost initial utilizata îndeosebi pentru managementul individual al pacientilor, aceasta este acum aplicata din ce în ce mai mult pentru a dezvolta strategii pentru managementul grupurilor de indivizi. Aceasta reprezinta, de asemenea, primul pas al analizei cost-eficienta. Ngategize, Kaneene si Harsh (1986) au revazut utilitatea analizei de decizie pentru programe de sanatate animala. Acestia sunt constienti de avantajele acesteia dar, de asemenea, scot în evidenta ca analiza deciziei poate fi o foarte mare consumatoare de timp pentru a o realiza si dificil sa se estimeze parametrii utilizati.
Procesul analizei deciziei. Figura 6 prezinta o harta a diferitelor etape implicate în procesul de analiza a deciziei, descrise de Clemen (1996). Primul pas impune celui care ia decizia, sa identifice problema. Acesta poate fi deja un proces cât se poate de dificil, din moment ce este important pentru a nu propune o problema gresita (eroare de tipul 3).
Al doilea pas trebuie sa fie facut cu mare grija. Trebui sa definim foarte clar daca scopul final al analizei deciziei este sa se minimalizeze costul, riscurile sau sa se mareasca profitul. Care este întelesul riscului? Este acesta o pierdere monetara, sau reprezinta conditii potential daunatoare pentru sanatate sau mediu ?
Urmatorii doi pasi implica descompunerea problemei, pentru a întelege structura acesteia, deci de a masura incertitudinea si valoarea acesteia. Descompunerea problemei în cauza este estimata ca fiind cheia analizei deciziei. Tehnicile de analiza a deciziei sunt utilizate pentru a crea modele ale structurii problemei deciziei (alternative sau alegeri). Acestea utilizeaza probabilitatea, pentru a construi modele de incertitudine si functii de utilitate, pentru a evalua cum, cei care iau decizii, valorifica rezultatele si schimba obiectivele de competitie (preferintele).
Elementele deciziei. Dupa cum au mentionat, primul pas în analiza deciziei trebuie sa fie identificarea elementelor unei probleme de decizie. Aceasta poate include orice evenimente imprevizibile, rezultatele si valorile acestora.
Exemplul va fi o situatie în care au fost detectati reactanti la testul dermic de tuberculinare printre bovinele dintr-o zona geografica ce este considerata libera de infectia cu Mycobacterium bovis. Unele animale reactante la testul dermic nu au prezentat leziuni de tuberculoza în timpul inspectiei postmortem a carnii la abator. Este cunoscut ca infectia este endemica într-o zona situata la aproximativ 50 de km departare zona considerata libera în care au aparut reactii pozitive. În acest caz, analiza deciziilor include, de exemplu, decizia de a solutiona problemele de diagnostic cu privire la sursa de infectie si decizia referitoare la optiunea de control. Ultima include, de exemplu, taierea bovinele reactante si efectuarea unei operatiuni de control la speciile salbatice ce sunt incriminate a reprezenta principalul rezervor de infectie în alte zone precum zona aflata la 50 km. În acest exemplu diagnosticul si deciziile de control sunt decizii secventiale, iar alegerea sau rezultatul uneia va influenta pe urmatoarea.
Structurarea deciziilor. Exista doua abordari principale ce sunt utilizate pentru a descrie si structura problemele de decizie: diagrama de influenta si arborele de decizie. Ambele se completeaza reciproc, din moment ce, software-ul modern de computer permite ca problema deciziei sa fie proiectata ca o diagrama de influenta ce ulterior poate fi transformata automat într-un arbore de decizie.
O diagrama de influenta este practic o reprezentare grafica fundamentala a problemei de decizie. Elementele problemei deciziei sunt reprezentate ca modele diferite legate prin sageti ce indica relatia dintre elemente. Patratele reprezinta decizii, cercurile reprezinta sansa evenimentelor, iar romburile reprezinta valori. Modelele se refera la noduri (decizie, sansa si noduri de valoare). Sagetile sunt, de asemenea, numite arcuri cu nod , cel de la începutul arcului fiind denumit predecesor, iar cel de la sfârsitul arcului denumit succesor.
Arborele de decizie este o abordare care în mod normal reprezinta un detaliu mai complex fata de diagrama de influenta. Etapele de baza în analiza arborelui de decizie includ mai întâi specificarea contextului deciziei, urmata de dezvoltarea unui model de decizie. Aceasta include optiuni de management, consecintele fiecarei optiuni, probabilitatea si modul în care este dorit fiecare rezultat.
Modelul de decizie este apoi reprezentat ca arbore de decizie. Structura arborelui de decizie se dezvolta secvential, de la baza pâna la capat, fiind bazata pe urmatoarele componente: noduri, ramuri si rezultate. Exista trei tipuri de noduri: noduri de decizie (alegere), noduri de sansa (probabilitate) si noduri terminale. Ramurile indica diferite alegeri: daca acestea sunt extinse de la un nod de decizie si rezultate diferite sau daca acestea sunt extinse de la un nod sansa. Fiecare dintre ramuri ce emana dintr-un nod sansa a fost asociata cu anumite probabilitati, iar fiecare din punctele terminale a fost asociat cu utilitati sau valori.
Analiza senzitivitatii. Este o abordare modelata ce permite identificarea parametrilor ce sunt importanti în arborele de decizie. Ca o consecinta a rezultatelor obtinute din analiza de senzitivitate, cel ce ia decizii poate sa reconsidere structura problemei deciziei sau sa obtina informatii mai precise despre parametri individuali.
Baza analizei senzitivitatii este faptul ca unul sau mai multi parametri variaza si deci se poate examina efectul acestei variatii asupra solutiei finale a arborelui de decizie.
Profilul de risc. În timp ce valoarea asteptata furnizeaza o estimare a valorii medii a unei decizii particulare, aceasta nu furnizeaza informatii privind toate rezultatele individuale. Profilul riscului reprezinta probabilitatea de aparitie a fiecarui rezultat individual. Acesta permite selectarea deciziilor asociate cu un rezultat al unui risc scazut. Un profil de risc este conceput prin plierea arborelului de decizie prin multiplicarea fiecarui ramuri de sansa si poate fi prezentat ca un grafic. Este util atunci când problema deciziei contine noduri sansa succesive.
Tehnici avansate de analiza a deciziei. Una din criticile majore ale analizei arborelui de decizie a fost, în particular, faptul ca aceasta a fost directionata catre luarea deciziilor având la baza media ponderata ce este masurata statistic si care nu este neaparat necesara pentru acest tip de date. Analiza cost eficienta sau cost beneficiu este cea mai corespunzatoare tehnica pentru o astfel de problema.
Modelele de simulare Marcov si Montecarlo sunt doua tehnici ce sunt usor accesibile prin intermediul software-ului computerului pentru analiza deciziei. Modelele Marcov pot fi utilizate pentru a înlocui arborii de decizie în situatii în care acestia contin evenimente ce apar în mod repetat sau care se extind peste perioada de timp.
Simularea Montecarlo. Încorporarea simularii Montecarlo în arborele de decizie permite examinarea probabilitatii distributiilor fata de o valoare sau o gama unica asteptata. Aceasta furnizeaza informatii mai detaliate referitoare la incertitudine, în problema deciziei. Slenning (1994) descrie utilizarea simularii Montecarlo ca o abordare pentru analiza sansa a arborelui de decizie între diferite programe pentru bovinele de reproductie.
Analiza deciziei ofera avantaje semnificative pentru cel ce ia decizii. Aceasta încurajeaza dizolvarea problemelor complexe în componente mai simple - sanse, evenimente probabilistice si rezultate alternative. Cel ce ia decizii poate sa evalueze riscurile si beneficiile si este fortat sa introduca o secventa logica a componentelor. Cerinta unei estimari explicite a probabilitatilor ce uneori poate sa fie dificil de obtinut, este foarte importanta.
Analiza deciziei încurajeaza pe cei în cauza de a utiliza cele necesare sub forma de valori. Aceasta identifica determinantii critici ai unei probleme de decizie si poate indica zonele insuficient cunoscute.
|
