STRUCTURA SI FUNCTIA FICATULUI
Ficatul este cel mai mare organ al corpului uman, cântarind 1200 - 1500 g când este gol. Este situat în loga subdiafragmatica si partea interna a hipocondrului stâng. Prezinta doi lobi inegali, lobul drept este mult mai mare decât cel stâng si are doua fete: una superioara, convexa si alta inferioara. Cea superioara se limiteaza prin doua margini: una posterioara, mai groasa si alta anterioara mai ascutita. Pe fata inferioara se observa doua santuri sagitale si un sant transversal, având forma literei "H", ce delimiteaza lobul drept de cel stâng. În santul transversal se afla hilul ficatului prin care patrund vasele si nervii ficatului iesind din canalele biliare si limfatice ale acestuia.
Ficatul are doua invelisuri: unul seros si altul mai fin (capsula Glisson), care acopera ficatul pâna la nivelul hilului în interiorul organului, de-a lungul vaselor si a cailor biliare.
Vascularizatia ficatului este asigurata de artera hepatica, care aduce sângele arterial, si de vena porta, care duce sângele venos functional. Sângele pleaca de la ficat prin venele suprahepatice, care colecteaza tot sângele din acest organ, si îl varsa în vena cava inferioara. Vasele limfatice se aduna într-o retea subseroasa, care ajunge la ganglionii sternali mediastinali anteriori pancriaticolienali cu limfa colectata de pe fata inferioara si din limfocitele septurilor intrahepatice. Nervii ficatului provin din plexul hepatic alcatuit din fibre simpatice, care ies din ganglionul celiac, si din fibre parasimpatice, care se desprind din nervii vagi.
Anatomia functionala a ficatului are la baza urmatorul sistem: sinusoid, hepatocit, canaliculi biliari, care sunt grupate sub forma unor lame celulare anastomozate, formând o masa tisulara continua asemanatoare unui burete în ochiurile caruia se gasesc retele vasculare, biliare si venoase.
Hepatocitele sunt dispuse sub forma unei aglomerari neregulate în jurul unui ax complex alcatuit din: arteriola hepatica terminala, venula porta terminala, canaliculi biliari, limfocite si nervi. În centrul acestei formatiuni se gaseste o ramura a venei porte (vas nutritiv), iar la periferie se gaseste vena centrolobulara, ambele purtând numele de acini hepatici, care prin asociere formeaza un parenchim dispus în jurul spatiilor porte mai mari.
Ficatul, într-o mare masura, sintetizeaza anumite proteine, serveste ca rezervor pentru vitamine si fier, degradeaza anumiti hormoni, inactiveaza si excreta medicamente si toxine, inclusiv metalele grele pe care le depoziteaza si apoi le elimina în vezica biliara. Ficatul regleaza metabolismul glucidic, lipidic si proteic. De asemenea este un mare rezervor de glicogen, atunci când nivelul glucozei în sânge este ridicat, se depoziteaza în ficat, iar când nivelul glicogenului scade în sânge, se elimina din ficat în sânge sub forma de glucoza.
Ficatul este de asemenea locul principal unde se efectueaza gluconeogeneza - conversia aminoacizilor si lipidelor în glucoza.
Lipotocitele sintetizeaza lipoproteinele foarte dense (VLDL), care sunt convertite ulterior în alte tipuri de lipoproteine serice. Aceste lipoproteine sunt principala sursa de colesterol si trigliceride pentru celelalte tesuturi din organism.
Ilepatocitele joaca un rol important în reglarea nivelului colesterolului seric, b-oxidarea acizilor grasi reprezentând principala sursa de energie pentru organism. În ficat, acetil CoA eliberata de acizii grasi se condenseaza si formeaza acetoacetatul care se converteste în b-hidroxihitirat si acetona. Aceste trei compartimente se numesc corpi cetonici si se metabolizeaza în alte tesuturi.
Ficatul participa la metabolismul proteinelor, care sunt catalizate, aminoacizii, în cazul dat, sunt supusi unui proces de dezaminare din care rezulta amoniac. Amoniacul nu este metabolizat de tesuturi si devine toxic atunci când concentratia lui creste.
Ficatul sintetizeaza anumite proteine, printre care si lipoproteinele plasmatice, albuminele, globulinele, în afara de d-globuline, fibrinogen. Stocheaza multe din vitamine printre care A, B12 si D, care regleaza continutul lor în întreg organismul.
Ficatul este foarte important pentru degradarea si excretia hormonilor (cortizolul - principalul glucaortiacid). Epinefrima si noreprinefina sunt inactivate prin oxidare (catalizata de colecol o metiltransferaza).
Ficatul transforma si excreta o cantitate mare de medicamente si toxine. Acestea sunt convertite, în mod normal, în forme inactive, prin reactii care au loc în hepatocite. Cu toate acestea, anumite medicamente si toxine sunt activate în hepatocite si transformate în produsi toxici.
Produsele ficatului sunt eliminate în vezica biliara, pe unde se elimina aproximativ 800-1000 ml/zi de suc biliar care apoi se revarsa în duoden.
Vezica biliara este de culoare brun- tulbure (din cauza resturilor epiteliale si a sarurilor de calciu) cu PH- ul între 7-7.6.
Se disting trei tipuri de bila:
bila A - bila duodeno-coledociana
bila B - bila veziculara (coledociana)
bila C - bila hepatica
Bila hepatica este alcatuita în proportie de 97% din apa si 3% reziduu uscat format din: acizi biliari, amioni anorganici, mucina, pigmenti biliari, colesterol, lecitina, alte lipide si proteine.
Bila veziculara contine 89% apa, însa nu contine enzime.
Acizii biliari pot fi colici si chenadezocolici si includ trei si respectiv doua grupuri hidroxil. Prezenta grupurilor hidroxil si carloxil îi fac mai solubili în apa, decât colesterolul din care provin.
la câteva minute dupa ingestia de alimente. Contactele interminente ale vezicii biliare forteaza patrunderea sucului biliar prin sfincterul Qddi partial relaxat.
Mecanismul nervos are o importanta redusa. Parasimpaticul stimuleaza contractia veziculei biliare, relaxând sfincterul Qddi. Simpaticul are efecte inverse.
Mecanismul umoral actioneaza direct asupra musculaturii netede a vezicii biliare. Gastrina are actiune colecisto- chinetica redusa. Secretina potenteaza actiunea CCK. Evacuarea optima a sucului biliar se face daca sfincterul Qddi este produs si prin efectul relaxant exercitat de faza de relaxare a undelor pristaltice duodenale asupra sficterului.
Afectiunile bilei. Cea mai des întâlnita afectiune a bilei este formarea petelor (calcarului), care include colesterol insolubil în apa. Când bila contine mai mult colesterol decât poate fi solubilizat în micelii, se formeaza cristale de colesterol care provoaca disfunctia organismului. Cu cât concentratia de acizi biliari si lecitina este mai mare în bila, cu atât concentratia colesterolului este mai mare. Calculii din bila contin si saruri de calciu.
Icterul hepatic poate fi produs prin:
leziuni ale celulelor hepatice produse prin inflamatie (hepatite) cu tulburarea transportului si conjugarii de bilirubina;
absenta totala sau lipsa de glucoronil transfera(ta) la adult (boala lui Gilbert) sau o deficienta a mecanismului de glucurona(o)conjugare în icterul grav al nascutului.
o inhibitie enzimatica a glucuronil- transferazei.
Icterul posthepatic se datoreaza prezentei unui obstacol pe caile de excretie ale bilei, cum ar fi calculii biliari sau tumorile care provoaca staza. Acesta se caracterizeaza printr-o crestere a concentratiei plasmatice de bilirubina conjugata directa si a fosfatazei alcaline. Acesti constituienti ajung în sânge partial prin trecerea la nivelul jonctiunii strâmte situate între calculii biliari si simsaidele biliare, si partial prin difuziunea în contracurent la nivelul triadei, unde fluxul biliar este contractat de catre fluxul sanguin portal si arterial din apropiere. În acest caz urina este inchisa la culoare, iar fecalele sunt decolorate deoarece intestinul nu mai primeste bilirubina, ceea ce împiedica formarea de stereobilina.
|
