Sensibilitatea si functionarea creierului
Creierul functioneaza cu ajutorul unor circuite neuronale, sau celule nervoase.Comunicarera intre neuroni este atat electrica cat si chimica, si calatoreste in totdeauna de la dendritele unui neuron , prin soma , prin axon , catre dendritele unui alt neuron. Dendritele unui neuron primesc semnale de la axoni altor neuroni prin chimicalele numite neurotransmitatori. Neurotransmitatorii produc o incarcare electrochimica in soma. Soma integreaza informatia, care este apoi transmisa electrochimic mai departe de axon.
Oamenii de stiinta au 2 directii in studiul modalitatii in care functioneaza creierul. O directie este studierea functiilor creierului dupa ce o parte din crei 15515v214p er a fost distrusa. Functiile care dispar , sau care nu mai sunt normale dupa ranirea anumitor regiuni ale creierului pot fi deseori asociate cu regiunile lezate. Cea de-a doua directie este studierea raspunsului creierului la stimulare directa sau stimularea anumitor organe de simt. Neuronii sunt grupati dupa functii in grupari de celule numite nuclee. Aceste nuclee sunt conectate la senzori motori si alte sisteme. Oamenii de siinta pot studia functiile sometosenzorilor(durerea si atingerea), motor, olfactiv, vizual, auditiv, cat si a altor sisteme care masoara schimbarile fiziologice(fizice si chimice) care apar in creier cand aceste simturi sunt activate. De exemplu electroencefalograma (EEG) masoara activitatea electrica a unor anumitor grupuri de neuroni prin electroizi atasati suprafetei creierului.Electrozii sunt inserati direct in creier pot citi anumiti neuroni. Schimbarile in debitul sanguin, glucoza, consumul de oxigen in grupul unor celule active pot fi deasemenea observate.
A. Vederea
Sistemul vizual al omului este unul dintre cele mai avansate sisteme senzoriale.Vizual pot fi acumulate mai multe imagini de cat prin oricare alta metoda.Pe langa structura ochiului propriu zis, numeroase regiuni ale creierului, numite impreuna cortexuri asociative vizuale cat si mijlocul creierului sunt implicate in sistemul vizual.Constient, procesarea imaginilor se petrece in cortex, dar reflexiv, imediat si inconstient , raspunsul are loc in partea superioara a colliculus, in partea mijlocie a creierului. Regiunile corticale asociative, regiuni specializate care asociaza sau integreaza imputuri duferit in lobul frontal, cat si in parti ale lobului temporal sunt deasemenea implicate in procesul colectarii informatiilor vizuale si a stabilirii amintirilor vizuale.
B.Vorbirea
Vorbirea implica regiuni corticale specializate aflate intr-o interactiune complexa, care permite creierului sa inteleaga si sa comunice idei abstracte. Cortexul motor initeaza impulsuri care calatoresc prin creier, producand sunete audibile. Regiuni vecine ale cortexului motor sunt implicate in secventele coordonate de sunete. Regiunea Broca a lobilor frontali este responsabila pentru seventa cuvintelor. Intelegerea limbajului este dependenta de regiunea Wernicke a lobului temporal. Alte circuite corticale conecteaza aceste regiuni.
C.Memoria
Este considerata de obicei ca o mentinatoare de procese asociatice, adica informatii din diferite surse pune la olalta. Desi cercetarile nu au reusit sa identifice regiuni specifice in creier ca locatii a unor memorii individuale anumite regiuni ale creierului sunt critice pentru functiile creierului. Amintirea imediata, abilitatea de a repeta serii scurte de cuvinte sau numere imediat dupa ce au fost auzite este presupusa a se afla in cortexul asociativ auditiv.Memoria pe termen scurt, abilitatea de a retine o cantitate limitata de informatie pana la o ora este aflata adanc in lobul tempora. Memoria pe termen lung, pare a implica schimburi intre regiunea mijlocie a lobului tempora, regiuni corrticale variate, si regiune mijlocie a creierului
D. Sistemul nervos autonom
Regleaza sistemul de mentinere a vietii corpului, adica reflexele. Controleaza automat muschii inimii, sistemul digestiv si plamanii, anumite glande, si homeostaza- echilibrul intern al corpului. Sistemul nervos autonom este controlat de centre nervoase aflate in coloana spinarii si anumite regiuni foarte fine aflate in partea superioara a creierului , in cotex si partea mijlocie.
Varietatea sistemul locomotor
Actualmente elefantii sunt cele mai mari si cele mai grele animale terestre,pe linga faptul ca au dintii incisivi cei mari lungi,au nasul cel mai lung si poate memoria cea mai buna.Cu toata greutatea lor de mai multe tone,deplasarea lor se poate numi sprintena.Acesti "uriasi blanzi" sunt fiinte sensibile si cu simt afectiv,traiesc in legaturi stranse cu membrii familiei si cu ceilalti membrii ai turmei.
Greutate impresionanta
Masculii din specia elefantului african pot depasi greutatea de 6 tone.Greutatea capului poate avea un sfert din masa corpului.Aceasta parte a corpului,pe linga greutatea sa considerabila,este incarcata si cu mijloace de obtinere a hranei - trompa,fildesii,masele de mestecat,uriasii muschi ai maxilarului.
Fildesii elefantilor sunt dinti alungiti - incisivi modificati - care sunt folositi pentru scoaterea radacinilor din pamant si pentru decojirea pomilor.Elefantii masculi folosesc fildesii in luptele lor de stabilire a ordinii ierarhice,lupte premergatoare perioadei de imperechere.Spre deosebire de dinti,fildesii cresc pe tot parcursul vietii elefantului.S-a inregistrat ca un mascul de elefant african batran avea fildesii de peste 3 m lungime.
Capul elefantului este sustinut de un gat scurt,puternic.De aceea elefantul nu poate sa-si aplece capul pentru a aduna hrana.Aceasta deficienta a fost inlaturata de procesul de evolutie prin dezvoltarea trompei,rezultata din alungirea buzei superioare musculoase si a nasului.Acest organ admirabil al elefantilor este constituit din mii de muschi si este utilizat pentru o sumedenie de operatii,printre care culesul fructelor,aspiratia apei,ruperea crengilor si sapatul radacinilor.Trompa este sensibila atat la mirosuri cat si la pipait,elefantii o folosesc atat la indentificarea unui elefant strain cat si la transmiterea salutului membrilor familiei sau la mangaierea perechii dorite.
Miscarea corpului imens al elefantului nu este deloc greoaie.Gambele scurte si robuste impart in mod egal greutatea pe patru picioare. Ca si calul, si elefantul umbla pe degetele picioarelor.Oasele rasfirate ale degetelor sunt sprijinite de o talpa rotunda si pe un calcai format dintr-un tesut spongios.Pielea groasa care acopera talpa se toceste si se reface in mod continuu.Contrar aspectului diform,elefantul este un animal ager si nu se sperie de nici o forma de relief:traverseaza cu usurinta atat mlastinile cat si terenul stancos, pe teren solid lasand putine urme. Acest urias al uscatului se descurca bine si la inot: folosindu-si trompa ridicata ca tub de respiratie, traverseaza inot raurile si lacurile.
Felinele au diverse dimensiuni, de la tigrul siberian de 4 m lungime si 400 kg, pana la pisica cu picioare negre, lunga de 50 cm si cantarind . 800 g.
Care sunt trasaturile principale ale unei feline ucigase? Mai intai, vederea foarte buna. Ochiul unui leu este de trei ori mai mare decat ochiul omului, deci sensibilitatea sa este tripla. Leul vede cel mai bine pe o campie neteda, unde poate urmari miscarea turmei de ierbivore. El isi poate alege prada, un animal mai slab, mai tanar sau mai incet, inainte de a porni la atac.
Dar simtul vazului la feline se manifesta cel mai bine noaptea. Ochii acestor animale seamana cu niste faruri, deoarece se pot folosi de orice sursa de lumina la indemana, chiar si de lumina stelelor. Razele luminoase sunt reflectate de o membrana speciala aflata in spatele retinei. Aceasta reflectare actioneaza pentru a doua oara anumite celule fotosensibile din fata membranei, imbunatatind astfel vederea nocturna.
Felinele sunt deosebite si datorita fortei si vitezei lor. Iar ghepardul este cel mai impresionant alergator dintre ele. Aceasta felina asteapta rabdatoare sa se apropie un animal pe care sa-l poata vana. Ghearele ei nu sunt retractile, constituind un fel de crampoane. Pernitele de pe labe au cute transversale care maresc aderenta la sol.Viteza cu care accelereaza este ametitoare. Poate atinge 90 km/h in aproximativ 4 secunde, din repaus, adica mai repede decat majoritatea masinilor. Viteza maxima a ghepardului este de 113 km/h. conformatia vertebrelor sale actioneaza ca un arc, ceea ce face ca ghepardul sa se deplaseze in sarituri si salturi. Dar inima lui este doar cat 1/3 din inima omului, in proportie cu corpul sau, ceea ce inseamna ca ghepardul are o rezistenta mai mica la efort. Nu poate utiliza aceasta viteza formidabila decat pe perioade scurte. Se pare ca imensa coada a ghepardului actioneaza ca un giroscop, ajutandu-l sa-si mentina echilibrul cand coteste brusc sau cand alearga foarte repede.
Majoritatea felinelor au dinti specializati, perfect adaptati prazii predilecte. Caninii, care sunt adesea enormi, se potrivesc pe vertebrele animalului care constituie in general prada, iar felinele pot despica coloana vertebrala a "victimei" cu precizia unui bisturiu chirurgical.
In ciuda tuturor acestor lucruri, aceste animale, care sunt prin natura lor niste ucigasi, nu sunt intotdeauna in stare sa prinda prada. Un ghepard reuseste sa prinda vanatul o data la sase incercari si are de invatat multe pana sa devina un animal de prada eficient.
Dintre care cele mai cunoscute feline sunt tigrii cu colti-spada. S-a dovedit insa ca "tigru" este o denumire cu totul improprie. In primul rand, aceste animale cu colti in forma de spada nu sunt inrudite indeaproape cu tigrii si apoi multe dintre vietati nici nu erau feline (unele erau marsupiale). Dar cum foloseau aceste animale caninii lor ascutiti ca niste pumnale? Este inca un mister. Au existat multe teorii despre ce mancau aceste animale, iar unele au fost chiar ridicole. S-a spus ca sugeau sangele si tot felul de lucruri, pentru ca savantii nu credeau ca acesti canini foloseau la ceva.
Animalele cu colti-spada nu erau capabile sa-si infinga coltii direct in animal pentru ca aveau maxilarele inferioare prea mici. Ca sa muste, ar fi trebuit sa indeparteze maxilarul inferior prea mult in spate. Probabil, infingeau coltii in carnea animalului si trageau inapoi pentru a crea o rana adanca prin sfasiere. Sangele care curgea si socul duceau la moartea animalului atacat. Apoi animalele cu colti-spada faceau ce face orice felina: incercau sa sfasie animalul cu ajutorul dintilor din fata. Rupeau bucati mari de carne cu ajutorul dintilor carnasieri si le inghiteau fara a le mesteca. Contrar parerii generale, caninii nu ii incomodau deloc, deoarece carnea era rupta lateral.
Bibliografie
Octavian Craciunescu - Creierul - functii si relatii
Andrei stefanescu - Locomotia la mamifere
Enciclopedia Larousse
|
