Urina este produsul de excretie al rinichilor, care se formeaza în urma filtrarii plasmei sangvine la nivelul glomerulului renal, a reabsorbtiei si secretiei tubulare.

În procesul de formare a urinei se deosebesc 3 functii:

1 - de filtratie glomerulara

2 - de reabsorbtie tubulara

3 - de secretie tubulara

Functia de filtrare glomerulara

Se realizeaza în corpusculul renal, care este format din glomerulul renal, înconjurat de capsula Bowman. Glomerulul este format dintr-un sistem port arterial, în care intra o artera aferenta si se capilarizeaza în alte 4-6 arteriole care se reunesc si formeaza arteriola eferenta, care iese din glomerul.

Acest ghem vascular este înconjurat din partea nefronului de capsula Bowman, care contine membrana filtranta, formata din interdigitarea podocitelor. În urma filtrarii plasmei prin aceasta membrana, rezulta în capsula Bowman urina primara, a carei compozitie este asemanatoare plasmei sangvine, exceptând continutul în proteine. Se considera ca urina primara nu contine proteine, sau contine doar urme de proteine, deoarece macromoleculele nu strabat membrana filtranta.

În continuare, urina parcurge nefronul format din tubii contorti proximali, ansa Henle, tubii contorti distali si canalele colectoare Bellini.

La o sectiune longitudinala prin rinichi se poate constata ca glomerulii renali si tubii contorti sunt dispusi în zona corticala iar portiuni din ansa Henle descendente, ascendente si tubii coletori în zona medulara externa, în timp ce curbarea ansei Henle si continuarea tubilor colectori, în zona medulara interna.

2. Functia de reabsorbtie urinara

Deoarece urina primara contine si o serie de substante utile organice, care, daca s-ar elimina prin urina finala, ar fi o pierdere importanta, ele sunt reabsorbite la nivelul nefronului, unele în proportii de 100%, iar altele partial. Produsii de catabolism, substante toxice si în exces nu sunt reabsorbite si se elimina prin urina finala.

Substantele care se reabsorb la nivelul nefronului se numesc substante cu prag renal. În functie de gradul de reabsorbtie, pragul renal poate fi ridicat sau scazut, ex.: glucoza se reabsoarbe 100%, când glicemia se afla în limitele fiziologice, deci este substanta fara prag renal.

Reabsorbtia este mai intensa la nivelul tubilor contorti proximali (80% din substante se reabsorb aici). Este prezenta si la nivelul tubilor contorti distali, în procent de 19%, urmând ca doar 1% din urina primara sa se elimine ca urina finala.

Ansele Henle sunt dispuse "contra curent", la nivelul lor având loc procesul de diluare si concentrare a urinei, cu producerea urinei hiperosmatice. La nivelul tubilor colectori are loc o intensa reabsorbtie a apei.

3. Functia de secretie tubulara

S-a constatat ca epiteliul tubilor uriniferi are si rol de a secreta anumite substante, în special ioni. În cazul unor substante care nu se reabsorb de loc si sunt în plus secretate, concentratia lor în urina va depasi procentul de 100%.

În clinica se practica o testare functionala a rinichiului prin testul de epurare plasmatica sau clearance renal. Pentru determinarea acestuia este nevoie de anumite substante care nu sunt reabsorbite si secretate la nivelul tubilor uriniferi, ex.: inulina si acidul paroaminohipuric (PAH). Aceste substante sunt injectate intravascular, dupa care se determina concentratia lor plasmatica (P) si urinara (U), precum si minut-volumul (V) urinar, urmând ca dupa urmatoarea relatie sa se stabileasca valoarea clearence-ului:

C = (U x V) / P

În urma celor 3 functii amintite se formeaza urina finala, care reprezinta doar 1% din urina primara. Aceasta va fi preluata de un veritabil sistem de stocare a urinei, urmând ca apoi sa fie eliminata.

Sistemul de stocare si eliminare a urinei

Element: urina se scurge la nivelul bazinetului prin calicele renale, de unde este preluat de uretere si condusa în vezica urinara. Ureterele se deschid oblic în vezica urinara astfel ca, atunci când aceasta realizeaza un anumit grad de plenitudine, este oprita patrunderea urinei.

Mucoasa vezicii urinare este impermeabila pentru aproape toate substantele. Din vezica urina patrunde prin colul vezical în uretra intrapelvina, în uretra extrapelvina, dupa care este eliminata la exterior prin procesul de mictiune.

Mictiunea este un proces/act neuro-reflex, cu centru în maduva sacrala, care este supus si controlului cortical. Deoarece la nivelul vezical exista 2 sfincetere: unul format din musculatura neteda aflat sub control vegetativ; al 2-lea format din musculatura striata aflat sub control cortical.

Recoltarea urinei

Urina se recolteaza frecvent în scopul efectuarii unor teste clinice sau paraclinice, de diagnostic si în scop de cercetare stiintifica. Urina primara se poate recolta numai în scop experimental, prin punctia capsulei Bowman. Frecvent se recolteaza urina finala.

Cea mai indicata metoda este cea în timpul urinarii voluntare, care necesita cunoasterea comportamentului speciei în cauza, ex: bovinele urineaza de regula dimineata; câinii urineaza în anumite locuri si la anumite ore. Când animalele prezinta modificari ale mictiunii (disurie, etc.), se poate recurge la metoda cateterismului urinar, folosind sonde adecvate introduse în uretra extrapelvina, recoltarea urinei din uretra si chiar din vezica.

Se poate recurge la declansarea reflexului de urinare: palparea usoara a meatului urinar, cu degetele protejate de o manusa. La specii mari (bovine, cabaline) se poate recurge la palparea transrectala a polului posterior al vezicii urinare. La ovine s-a constatat ca producerea unei apnei pasagere, prin acoperirea botului animalului cu palma (1-2 min) poate declansa reflexul de urinare. si palparea transabdominala a rinichilor în zona sublombara poate determina rareaori urinarea la ovine.

În situatii extreme se poate recurge la administrarea substantelor PSM: pilocarpina, acetilcolina, care determina si eliminare urinara.

În cazul unor reflexe care blocheaza mictiunea (spasme,etc) se pot administra tranchilizante, dupa care se produce de regula si urinarea.

Examenul de laborator al urinei

a) Examenul organoleptic

Urina proaspat recoltata în cursul mictiunii voluntare are aspect spumos, iar la cabaline precipita repede datorita continutului în carbonati.

Culoarea: urina normala are culoare galbena cu nuante variabile, în functie de specie. Modificari pot apare si în anumite stari fiziologice, când sunt date de anumiti constituenti ai ratiei furajere. Modificarea apare însa frecvent în starile patologice, ex: culoarea rosie aprinsa, în hematurie, când contine eritrocite nelizate, ceea ce indica faptul ca la nivelul cailor urinare se produc microleziuni. Când urina are culoarea rosie închisa, brunie, ciocolatie, contine Hb rezultata din eritrocite descompuse iar leziunile au sediu la nivelul renal. Urina de culoare verzuie contine puroi.

Produsele medicamentoase administrate oral sau parenteral modifica culoarea urinei, când se elimina pe cale renala, ex.: furazolidon - coloratie portocalie; albastru de metilen - culoare albastra, etc.

b) Examenul fizic:

1. Determinarea densitatii urinei - cu un densimetru special = urodensimetru, care necesita o cantitate mai mica de urina pentru determinare (50-100ml).

Densitatea urinei este influentata în mod fiziologic de gradul de hidratare a organismului, de continutul în apa a ratiei alimentare si de consumul normal de apa.

Exista o serie de stari patologice în care densitatea urinei se modifica.

Valoarea densitatii urinei variaza în functie de specie: cabaline d = 1,025 - 1,045; bovine d = 1,025 - 1,060; ovine d = 1,010 - 1,060; suine d = 1,020 - 1,040, etc.

2. Determinarea pH-ului - cu ajutorul hârtiei indicatoare sau a pH-metrului electric. În clinica sunt extinse diferite teste rapide pentru determinarea diferitelor componente din urina si inclusiv a pH-ului. Acestea se fac cu anumite benzi speciale care se apreciaza în functie de modificarea culorii, modificari cantitative (test Cambur⁸).

Ph-ul urinei este influentat în mod normal de natura regimului alimentar. Ierbivorele au urina alcalina, carnivorele au urina neutra, datorita regimului proteic.

c) Examenul chimic

1. Evindetierea albuminelor în urina - prezenta albuminelor în urina = albuminurie. Fiziologic, albuminuria poate apare în eforturi fizice prelungite, ex.: ortostatismul prelungit la om. Se mai întâlneste albuminuria fiziologica la nou-nascut, în primele zile de viata, când filtratia glomerulara nu este pusa la punct; se mai întâlneste la vaci, în a 2-a parte a gestatiei.

În laborator, alburia se poate determina rapid prin reactia cu acid sulfosalicilic.

Principiu: urina cu continut în albumine formeaza în prezenta acidului sulfosalicilic un precipitat albicios sau o opalescenta persistenta si dupa încalzire.

Materiale: urina de testat; urina martor, cu continut în albumine; acid sulfosalicilic 20%; eprubete; pipete; bec de gaz.

Mod de lucru: Într-o eprubeta punem 5ml de urina de testat, adaugam 8-10 picaturi de acid sulfosalicilic 20%. Într-o a doua eprubeta punem 5ml de urina peste care punem 8-10 picaturi acid sulfosalicilic 20%, proba martor. În scurt timp se va constata aparitia precipitatului albicios, a opalescentei, în cazul urinei martor, iar dupa caz apare sau nu în urina de cercetat. Daca s-a format precipitat, se încalzeste continutul eprubetei pâna la fierbere, iar daca persista indica prezenta albuminei. Daca dispare se poate datora albuminozelor.

2. Evidentierea puroiului - prezenta puroiului în urina poata numele de piurie. În mod normal urina nu contine puroi. Când acesta apare înseamna ca se deruleaza procese supurative la nivelul rinichilor sau a cailor urinare. Pentru evidentierea puroiului se poate recurge la reactia cu NaOH.

Principiu: Prin tratarea urinei cu NaOH se formeaza bule de aer în masa acesteia, daca urina contine puroi, are vâscozitate crescuta iar bulele de aer persista; în cazul urinei normale, ele se ridica rapid la suprafata si se sparg.

Mod de lucru: Într-o eprubeta punem 5ml urina, adaugam 3ml NaOH 20%, se omogenizeaza prin acoperirea eprubetei cu pulpa degetului si rasturnare. Se constata formarea bulelor de aer în masa urinei si se apreciaza: daca persista rezulta o vâscozitate crescuta, deci prezenta în continut a puroiului.

3. Evidentierea glucozei - În mod normal glucoza poate fi prezenta în urina numai în cazul unor ratii bogate în hidrati de carbon, când nivelul glicemiei depaseste limita normala de aproximativ 1:1000, la mamifere si 2,5-3:1000, la pasari. În rest prezenta glucozei în urina are conotatii patologice, fiind întâlnita de regula în disfunctii ale reglarii metabolismului glucidic (diabet zaharat).

Principiu: Datorita proprietatilor reducatoare si fermentabile, glucoza prezenta în urina reduce oxidul de Cu, în prezenta NaOH, formând un precipitat rosu-caramiziu, evidentiabil la caldura.

Materiale: urina de testat, urina martor, solutie NaOH 20%, solutie CuSO₄ 10%.

Mod de lucru: Într-o eprubeta punem 5ml urina de testat, adaugam 3ml NaOH 20% si 3 ml CuSO₄ 10%. În eprubeta a doua punem 5ml urina martor peste care adaugam 3ml NaOH 20% si 3 ml CuSO₄ 10%.

Se omogenizaza eprubetele si se încalzesc la flacara. Se constata formarea unui precipitat de culoare rosie brunie în cazul urinei martor si dupa caz, apare sau nu în urina de testat.

4. Evidentierea pigmentilor biliari - Când urina contine pigmenti biliari, au loc evolutiile unor boli hepatice (la rumegatoare, biliverdina în cantitati foarte mici se evidentiaza si în cazuri normale n laborator se poate recurge rapid la evidentierea biliverdinei prin reactia cu solutie Lügol.

Mod de lucru: Într-o eprubeta punem 3ml urina, adaugam 1 picatura f. mica solutie Lügol. Aparitia unui inel colorat în verde va indica prezenta biliverdinei (sau coloratia verzuie).

5. Evidentierea unor produsi colorati - urina contine diferiti pigmenti (urocromul, urobilina, urobilinogenul, hemoporfirina etc.), care în prezenta aerului se reduc formând produsi colorati.

a) Evidentierea urobilinogenului: - prezenta urobilinogenului în urina în cantitati detectabile la rece indica disfunctii hepatice grave.

Pentru evidentiere urobilinogenului se realizeaza reactia cu reactiv Erlisch.

Principiu: În urma tratarii cu reactiv Erlisch urina devine rosiatica. În cazul urinei normale, culoarea apare numai la cald. Daca apare la temperatura camerei rezulta continutul în urobilinogen mai crescut decât normal, iar daca apare si la rece (la frigider), continutul în urobilinogen este foarte crescut.

Mod de lucru: Într-o eprubeta punem 5ml urina, adaugam 8-10 picaturi reactiv Erlisch. Ţinem la temperatura camerei. Într-o alta eprubeta punem 5ml urina, adaugam 8-10 picaturi reactiv Erlisch. Încalzim la flacara. La scurt timp de la încalzire se poate observa colorarea în rosu a continutului eprubetei.

Se urmareste daca aceasta culoare apare si la temperatura laboratorului. Daca se constata reactie pozitiva la temperatura data, se mai pregateste o eprubeta care se introduce la frigider si se apreciaza continutul în urobilinogen. Daca reactia a fost pozitiva la temperatura laboratorului, continutul de urobilinogen este usor crescut, iar daca este pozitiva si la rece continutul este foarte crescut.