TEHNICA CHIRURGICALĂ - IMPLANTUL LAMĂ
GENERALITĂŢI
Primul implant lama a fost prezentat de ROBERTS, 1960. Primul implant lama care a primit licenta a fost cel conceput de LINKOW, EDELMANN, 1968. Ulterior, forma implantelor lama a fost mult modificata de CRANIN, WEISS, VISCIDO, HAHN, MISH.
CARACTERISTICI
implant endoosos, pentru creasta alveolara īngusta, de subclasa B.
implantul are o dimensiune foarte mica īn sens V-Or, o īnaltime moderata, si, cea mai mare dimensiune īn sens M-D, respectiv lungimea.
implantul poate fi īndoit pentru a urma curbura arcadei.
ofera o suprafata mare de sprijin īn ciuda cantitatii mici de os disponibil [subclasa B].
orificiile si santurile de la nivelul corpului implantului permit cresterea osului prin acestea, marind suprafata de sprijin pe de o parte, si, pe de alte parte, marind capacitatea de a suporta solicitari verticale mari.
este confectionat din Ti pur sau din aliajul acestuia. Ti pur este mai usor de adaptat sau īndoit pentru a urma patul de osteotomie.
poate fi acoperit total sau partial cu hidroxiapatita. De obicei implantul lama acoperit cu hidroxiapatita va fi mai scurt decīt cel neacoperit, deoarece la īndoirea corpului, īnvelisul de hidroxiapatita se fractureaza.
implantul are capacitatea de a dezvolta interfata similara histologic cu implantele surub, demonstrata atīt la animale de experienta, cīt si la om
conceptia initiala era de obtinere a unei interfete fibroase, posibila prin folosirea turatiilor mari, si solicitarea implantului imediat dupa inserare; rata de supravietuire: 85% pentru 3-15 ani, KAPUR, SCHNITMAN, SMITHLOFF;
actual s-a demonstrat vindecarea printr-o interfata osoasa directa, rigida, īn absenta solicitarii implantului pe perioada vindecarii osoase, 4-8 luni; rata de succes: 97% pentru 3-10 ani, MISH, HAHN.
fixarea rigida initiala a implantului lama, obligatorie pentru obtinerea unei interfete directe os-implant, necesita: un material biocompatibil, un desen acceptabil al implantului, si o tehnica chirurgicala atraumatica.
implantele lama pot fi aplicate īn una sau doua etape.
INDICAŢII ALE IMPLANTELOR LAMĂ
creasta edentata īngusta, subclasa B, cu latimea de 2,5-5mm; īnaltimea minima de 10mm; lungimea peste 15mm; īnclinarea mai mica de 20°; raportul coroana-implant mai mic de 1.
īn special pentru mandibula posterioara; aproximativ 60% din pacientii edentati partial prezinta o edentatie mandibulara terminala;
īn edentatiile vechi mandibulare, cu pierderea latimii osoase, īn care solutiile terapeutice sunt: osteoplastia, tehnicile de aditie, implantele cilindrice sau surub cu diametru mic [3,5mm].
mai rar la maxilarul posterior, cīnd patrunde si īn sinusul osos.
PĂRŢI COMPONENTE
corpul implantului
forma de lama, decupata īntr-o mare varietate de desene; cu cīt sunt mai multe orificii, cu atīt interfata os-implantare un potential mai mare de distribuire a fortelor verticale. Desenul orizontal cu santuri orizontale, conceput de HAHN, creste semnificativ suprafata os-implant, favorizīnd distribuirea fortelor, solicitarea osului prin compresie [osul fiind mai rezistent la acestea] si mai putin prin forfecare [la care este mai putin rezistent];
forma generala poate fi rectangulara sau triunghiulara [folosite īn regiunea premolara maxilara;
latimea lamei este de 1,2-1,5mm,
marginea bazala sau apicala are aspect diferit: deschisa sau discontinua si īnchisa sau continua; studiile fotoelastice au demonstrat ca o baza deschisa este mult mai stresanta pentru os decīt marginea īnchisa.
bonturile protetice
pot fi fixe sau mobile, care sunt mai avantajoase pentru vindecarea osoasa;
numarul bonturilor pe implantul lama a suferit modificari de conceptie; actual se considera ca cel mai corect existenta a doua bonturi pentru ca asigura distribuirea solicitarilor pe mai multe regiuni ale implantului si creste retentia finala a lucrarii protetice
bontul prezinta trepte la exterior.
gītul implantului: este portiunea care sustine bontul protetic.
Dupa YVES COMMISSIONAT si colaboratorii, 1995, implantul lama ideal este:
o lama rectangulara cu perforatii īntinse;
latimea de 1,2-1,4mm;
diametrul la colul bontului este de 3,4mm;
īnaltime de 6 si 8mm, la care se adauga īnaltimea de 1mm al colului, īnaltimea totala fiind de 7 si 9mm;
lungime de 16 si 20mm.
colul este lucios, se situeaza la nivelul crestei;
umarul lamei se afla la 1mm subiacent fata de creasta;
implant īn doua etape.
suprafata unei lame de 6 ori 20mm este identica cu a unui implant cilindru cu diametru de 3,25mm si lungime de 16mm, sau 3,8mm ori 14mm.
PLAN TERAPEUTIC
Regiunea posterioara mandibulara suporta forte mari, molarii inferiori au doua radacini pentru a rezista la aceste forte, iar un implant lama īnlocuieste trei radacini ale dintilor absenti, astfel īncīt planul terapeutic pentru implantul lama se modifica īn functie de dintii naturali restanti si de numarul dintilor absenti. Corpul implantului lama īnlocuieste :
radacina M a molarului 2 si cele doua radacini ale molarului 1, cīnd lipsesc cei doi molari; bonturile sunt situate īn jumatatea meziala a coroanelor molarilor 1 si 2;
cele doua radacini a molarului 1 si radacina premolarului 2, cīnd lipsesc acestia si este prezent premolarul 1; bonturile vor corespunde jumatatii distale a premolarului 2 si molarului 1;
solutia a doua, asociata cu un implant surub īn dreptul premolarului 1, cānd lipsesc premolarii si molarii; proteza va fi complet sprijinita pe implante, nu apar forte de lateralitate;
radacina meziala a molarului 1si radacina premolarului 2, bonturile vor corespunde īn jumatatea M a molarului 1 si premolarului 2, cānd lipsesc molarii si premolarii, dar nu se poate folosi un implant īn dreptul premolarului 1, fiind necesara includerea caninului restant īn lucrarea protetica; situatia este defavorabila, pentru ca sunt dezvoltate forte laterale, care se transmit la corpul implantului si de aici la os.
Modelul de studiu model diagnostic necesar pentru determinarea: pozitiei bonturilor pentru lucrarea protetica; planului de ocluzie; īnaltimii bonturilor; īnclinarii bonturilor fata de dintii restanti; lungimii corpului implantului.
Localizarea canalului mandibular zona de siguranta clinica
Evitarea perforarii canalului mandibular, necesita respectarea reperului chirurgical de 2mm deasupra canalului si o apreciere cīt mai exacta a pozitiei acestuia, apreciere care se realizeaza prin :
radiografie retrodentara; gaura mentoniera apare doar īn 50% a radiografiilor;
radiografie panoramica, prezinta o rata de marire neuniforma de pāna la 55%. Gaura mentoniera apare īntotdeauna, dar doar īn 28% din cazuri aratau pozitia corecta. Corticala superioara a canalului mandibular nu apare totdeauna pe acest cliseu.
CT-ul; desi un instrument de diagnostic īmbunatatit, deseori nu evidentiaza corticala superioara a canalului īn regiunea molarului 1, sau īnclinarea exacta care trebuie data implantului fata de corticalele osoase.
tomodensitometria, dentascanul, este o metoda moderna. Se pot asocia si: sistemele de modelare asistata de ordinator a imaginilor scanate si prin suprapunerea acestora, obtinerea modelului īn plastic a formatiunii anatomice [ Scanlab, Dentascan].
MISH, 1980, a stabilit o zona de siguranta pe radiografiile panoramice, pentru insertia implantelor la mandibula, evaluare care a fost confirmata īn 1989.
Zona de siguranta a fost definita ca o regiune īn os care poate sprijini īn siguranta implantele, fara riscul presarii pachetului vasculonervos alveolar inferior. Se determina astfel: se traseaza linia A, paralela cu planul de ocluzie īn regiunea posterioara, la nivelul coamei crestei, īn punctul ei cel mai decliv; se traseaza linia B la partea superioara a gaurii mentoniere, paralel cu linia A; linia C uneste liniile Asi B īn dreptul gaurii mentoniere.
Osul situat posterior de linia C , pāna la jumatatea meziala , īntre liniile A si B,
Cea mai frecventa pozitie a canalului mandibular este la 2mm sau mai mult sub linia B, ceea ce ofera o zona suplimentara de siguranta, care este de obicei mai mare de 2mm.
|
