Definitie [Gr. teinein = a încorda]: este o intoxicatie acuta a SNC produsa de toxina bacilului sporulat gram-pozitiv anaerob Clostridium tetani descoperit în 1885 de ber-linezul Arthur Nicolaier (1862-1945); este o boala infectocontagioasa tratata în cadrul ser 21221n134v viciilor de boli infectioase, rolul chirurgului fiind acela de a preveni producerea infectiei (în cazul plagilor cu risc tetanigen), iar odata infectia aparuta, de a trata poarta de intrare.
Etiopatogenie:
- bacilul tetanic este un germene teluric (e gasit cel mai frecvent sub forma de spori în pamânt, mai ales în zonele fertilizate cu balegar [mai ales de cal]); poate exista si în intestinul gros si chiar subtire al oamenilor si animalelor, de unde este eliminat oda-ta cu materiile fecale (aceasta explica posibila aparitie a unui tetanos postoperator, pe lânga riscul utilizarii unui catgut incomplet sterilizat preparat din submucoasa intestinului unei oi sau vaci contaminate, ca si situatia descrisa în literatura în care bolnavi ce au suferit în urma cu 15 ani rani de razboi ce au înmagazinat în cicatrice spori de bacil tetanic prezinta eliberare a acestora în cursul interventiilor chirurgi-cale recente cu trecere în forma vegetativa si producere de tetanos postoperator);
- conditiuni favorizante: plagi (anfractuoase, delabrante, muscate, contaminate cu pa-mânt), întepaturi, arsuri, degeraturi, fracturi deschise, avorturi septice (instrumente nesterilizate → tetanos postabortum), catgut insuficient sterilizat ( → tetanos chi-rurgical; posibil si tetanos neonatolium, în cazul contaminarii bontului ombilical); se adauga prezenta tarelor organice sau a starilor de imunodeficienta.
Bacilul ramâne cantonat la poarta de intrare unde se multiplica si elibereaza exotoxine neurotrope (neurotoxine) care ajung în circulatie; acestea difuzeaza electiv de-a lungul trunchiurilor nervoase si se fixeaza pe placa neuromusculara si pe receptori ai neuronilor din centrii nervosi producând initial hiporeflectivitate a nervilor periferici si apoi hiperexcita-bilitate a maduvei (coarne anterioare motorii) si a trunchiului cerebral; odata fixata pe celula nervoasa, toxina nu mai poate fi înlaturata.
Clinic:
- debut (dupa 3-20 zile de incubatie): apar durere surda, senzatie de arsura, sensibili-tate la frig si parestezii la nivelul unei plagi aparent vindecate sau pe cale de vinde-care (plaga necicatrizata devine uscata, cu oprire a granularii), urmate de fibrilatii musculare si chiar contracturi ale grupurilor
musculare perilezionale (fenomene usor mai
atenuate la indivizii care au efectuat profilaxie
antitetanica ce nu mai este însa eficienta la
momentul contaminarii);
- perioada de stare: disfagie, iritabilitate, urmate
rapid de hiperreflexivitate si aparitie a contrac-
turilor musculare indolore ce pot produce rup-
turi musculare sau chiar fracturi osoase si sunt
însotite de pierdere ponderala marcata prin
consum mare de energie si nealimentatie (contractura muschilor maseteri si pterigoidieni produce trismusul; contractura musculaturii fetei produce faciesul sar-donic cu imobilitate, sprâncene ridicate, risus sardonicus; contracturile generalizate produc atitudini particulare cunoscute sub numele de emprostotonus, opistotonus, ortotonus sau pleurostotonus); constienta bolnavului ramâne prezenta, dar spasme ale glotei sau ale muschilor respiratori pot duce la crize de asfixie prin apnee si deces; exceptând leucocitoza, datele paraclinice sunt neconcludente.
emprostotonus [Gr. emprosthen = în
fata + tenein = a încorda]: atitudine particulara a corpului ce
aminteste pozitia fatului în uter, impusa de contractura
generalizata din unele cazuri de tetanos;
opistotonus [Gr. opisthen = îndarat, înapoi, în spate]: atitudine particulara observata frecvent în
tetanos, în care, datorita contracturii muschilor extensori ai
trunchiului, corpul descrie un arc de cerc cu concavitate posterioara,
bolnavul sprijinindu-se în pat numai pe crestetul capului si pe
calcâie;
ortotonus [Gr. orthos = drept]:
atitudine particulara întâlnita în tetanos datorita contracturii
musculaturii somatice ce imprima corpului o pozitie rigida,
astfel încât, sustinând bolnavul de ceafa si ridicându-l
catre pozitia de ortostatism, corpul se mentine drept ca o
scândura;
pleurostotonus [Gr. pleurothen = de o
parte]: atitudine particulara a bolnavului în tatanus, constând în
încovoierea trunchiului pe o parte datorita predominantei
contracturii pe muschii laterali de o singura parte.
Tratament:
a) profilactic → 2 directii:
- tratament chirurgical corect al plagilor potential tetanigene;
- asigurarea imunizarii antitetanice a populatiei (vezi paginile 15-16 ale acestui tratat);
b) curativ: toaleta corespunzatoare si lasare deschisa a plagii + imunizare activa si/sau pasiva (functie de starea de imunitate prezenta stabilita printr-o anamneza riguroasa) + antibioticoterapie (penicilina G în doze mari timp de 7-10 zile) + reechilibrare hidroelectrolitica si metabolica; se adauga izolarea bolnavului la pat în camere ferite de orice agenti excitanti, cu administrare de sedative, relaxante muscu-lare, eventual curarizare si oxigenoterapie hiperbara.
Mortalitatea în boala declarata este de 40% pe plan mondial, atingând cu precadere tinerii si vârstnicii. Evolutia este cu atât mai grava cu cât plagile contaminate sunt situate la cap, fata sau gât. În cazul supravietuirii, vindecarea este completa.
|
