Desii inflamatia este descris ca o reactie comun nespecific , de ap rare împotriva distrugerii celulare, natura agentului patogen poate influenta tabloul inflamatiei.
Reactia inflamatorie este influentat de natura agentului patogen dar si de tesutul afectat.
Inflamatiile supurative
Când se formeaz puroiul, inflamatia este denumit inflamatie supurativ . Supuratia în general indic faptul c infectia a fost localizat
În perioada de dinaintea aparitiei terapiei cu antibiotice era privit ca un semn favorabil. Cu toate acestea puteau apare flegmoanele care reprezint r spândirea difuz a procesului supurativ.
Inflamatia seroas - apare prin acumularea excesiv a unui lichid clar, seros, asa cum se întâmpl de exemplu în cangrena gazoas (clostridium).
Spre deosebire de aceasta în tesuturile compacte inflamate (tesut osos) cantitatea de exudat este limitat si inflamatia provoac o crestere a presiunii în tesuturile înconjuroare ce duce la obstructia vaselor sanguine si aparitia necrozei cu o complicatie (osteomielitele).
Inflamatia fibrinoas se caracterizeaz printr-o producere în exces de fibrin , de obicei în cantit tile naturale, ducând la pleurezii, pericardite si peritonite fibrinoase.
Când al turi de excesul de fibrin apare si un exudat seros important, vorbim de o inflamatie serofibrinoas
Inflamatiile hemoragice
Aparitia unui exudat sanguin indic o afectare vascular sever . Poate fi întâlnit în afectiuni pulmonare: otr viri cu substante organo-fosforice, pneumonia gripal ; poate ap re deasemenea în pancreatitele hemoragice si în antraxul cutanat.
În afar de caracteristicile si propriet tile agentului cauzal, dinamica procesului inflamator este influentat si de terenul pe care se desf soar
1. Vârsta - cele dou extremit ti influenteaz procesul inflamator.
Noul n scut are o capacitate limitat de a realiza procese inflamatorii cu toate caracteristicile sale. Datorit dezvolt rii incomplete a mecanismelor de ap rare organismul noului n scut nu poate delimita germenii din focarul inflamator, existând un mare risc de diseminarea infectiilor.
La varstnici, care în general au o reactivitate diminuat , se dezvolt mai frecvent procese inflamatorii cronice, vindecarea f cându-se mult mai încet.
2. Starea nutritional a organismului este un alt factor de mare important
Denutritii cronici, casecticii, prezint o evolutie mult mai grav a procesului inflamator, riscul disemin rii microbiene fiind crescut iar vindecarea f cându-se defectuos si greoi.
Desf surat la nivel celular, umoral si vascular, reactia inflamatorie este controlat de sistemul neuroendocrin, formatia recticular , hipotalamus si cortex, având un caracter general
Procesul inflamator cronic
Diferenta dintre procesul acut si cel cronic se face numai din punct de vedere al evolutiei în timp. Cel cronic se întinde pe o perioad mai mare de dou s pt mâni, indiferent de factorul cauzal. În fapt procesul inflamator cronic este precedat de o evolutie nesatisf c toare a celui acut. Dac agentul patogen persist în focarul inflamator reactia va continua pe o perioad mai îndelungat . Supuratia, puroiul, si vindecarea incomplet pot complica evolutia inflamatiei.
Inflamatia cronic se caracterizeaz histologic prin existenta unui infiltrat dens bogat în limfocite si macrofage. Dependent de extinderea leziunilor tisulare se poate produce revenirea la normal a structuilor sau apar procese reparatorii cu fibroz si alterarea tesuturilor respective.
EXUDATUL INFLAMATOR
Exudatul inflamator este format din:
Natura exudatului variaza în functie de organul sau tesutul interesat si de durata procesului inflamator.
Inflamatiile pot evolua cu exudat noncelular, celular, mixt sau cu procese de tip granulomatos.
Exudatul noncelular
Exudatul noncelular poate fi:
Exudatul celular
Acest tip de exudat contine foarte multe neutrofile, care predomina în focar. Acest tip de exudat reprezinta puroiul si este caracteristic pentru infectiile bacteriene.
Puroiul este format din:
Când supuratia se produce într-un tesut solid sau în parenchim, evolutia depinde în mare masura de bariera imuno-fibrino-leucocitara. Aceasta este o retea de fibrina care contine în ochiurile ei neutrofile, limfocite, monocite si macrofage. Ea are rol de aparare si de limitare a extinderii procesului inflamator prin factorul mecanic (fibrina) si prin celulele continute.
Bariera imuno-fibrino-leucocitara are o importanta deosebita în limitarea infectiilor bacteriene. Unii germeni stimuleaza formarea barierei. De exemplu stafilococii secreta stafilocoagulaza, o enzima care stimuleaza productia de fibrina, infectia stafilococica apare de aceea sub forma de abces, bine delimitat si strict localizat, cu o bariera fibrino-leucocitara constituita. Prin aceasta bariera trec greu antibioticele si vindecarea este dificila. De aceea se recomanda evacuarea chirurgicala a abceselor când este posibil.
Alti germeni inhiba formarea barierei imuno-fibrino-leucocitare. De exemplu, streptococii secreta streptokinaza, o enzima fibrinolitica. Aceasta nu permite formarea retelei de fibrina. Infectia evolueaza sub forma de flegmon, slab delimitat, fara bariera fibrino-leucocitara, cu tendinta de extensie spre tesuturile din jur.
Exudatele cu structura mixta
Exudatele mixte contin elemente noncelulare si celulare. Exemple:
Inflamatia granulomatoasa
Inflamatia granulomatoasa se caracterizeaza prin acumularea uni numar mare de macrofage în agregate numite granuloame. O parte din macrofage se transforma în celule gigante si celule epitelioide. Acest tip de inflamatie apare în prezenta unor germeni care rezista la fagocitoza (de exemplu Mycobacterium tuberculosis) sau a unor materiale de sutura neresorbabile .
|
