 |
|
||||||||||||||
|
|
||||||||||||||
UNELE PERTURBĂRI ALE SEXUALITĂŢII FEMININE: DUREREA PROVOCATĂ DE SEX sI FRICA DE SEX(CONF)
dispareunie primara, când durerea a survenit întotdeauna de-a lungul activitatilor sexuale;
dispareunie secundara, când durerea survine dupa o perioada lipsita de durere de-a lungul activitatilor sexuale.
De fapt, termenul de dispareunie se foloseste în mod obisnuit pentru a descrie durerea perceputa în timpul penetrarii intravaginale a organului falic, dar si pentru a descrie durerea care survine în timpul stimularii organelor genitale feminine.
Clinic, dispareunia poate fi descris cel mai bine în functie de locul în care se maifesta/se valideaza durerea.
În mod traditional, s-a considerat ca dispareunia superficiala (localizata în jurul si la intrarea în vagin) ar putea avea o origine psiho-emotionala (psihogena), în timp ce dispareunia profunda ar putea avea o cauza organica, însa actualmente, aceste consideratii nu mai sunt socotite a fi utile în diagnosticarea si cura terapeutica a dispareuniei, si ca atare poate deveni importanta si utila încercarea de clarificare a istoricului (anamnezei) durerii percepute, localizarii, severitati, începutului, duratei precum si a identificarii unor eventuali factori asociati.
De asemenea, trebuie evidentiate si diagnosticate corect eventualele anomalii fizice (malformatii, cicatrici etc.) si trebuie analizate consecintele acestora asupra relatiilor sexuale.
Trebuie remarcat însa faptul ca, semnele obiective nu sunt în totdeauna vizibile (evidentiabile) si din acest motiv poate deveni necesara efectuarea examenului histologic (histopatologic) al biopsiei vulvare.
În nici un caz, nu este suficienta supozitia ca dispareunia ar fi de origine psihologica, ci devine obligatorie identificarea existentei unor eventuale cauze organice/medicale înainte ca orice componenta psihologica sa fie luata în considerare.
Durerea sexuala repetata/cronica poate induce o ciclicitate a durerii, în care frica de aparitie a durerii duce la evitarea activitatii sexuale declansatoare a durerii, care la rândul ei duce la disparitia (absenta) excitatiei, esecul în obtinerea orgasmului cu pierderea dorintei/apetitului sexual.
Toate acestea pot progresa spre evitarea completa a activitatii sexuale cu aparitia dificultatilor în relatiile inter-parteneriale.
Aceasta durere vulvara superficiala este un fenomen biologic cvasi-obisnuit, care poate fi indusa de cauze multiple, iar identificarea cauzelor reprezinta un proces cognitiv sintetic deosebit de dificil si din aceste motive si nu numai, pacientele considera tratamentul ca fiind frustrant si uneori chiar inadecvat.
În acest context trebuie amintit ca exista un risc crescut legat de focalizarea (concentrarea) pacientelor în exclusivitate asupra discomfortului sexual si de încercarile repetate ale acestora de a gasi un raspuns multumitor si drept urmare, pacientele respective pot considera ca nu sunt întelese corect, iar medicul curant poate deveni frustrat de esecul de a gasi/oferi o anumita solutie terapeutica adecvata.
Cu toate ca, aceste paciente chiar daca devin anxioase si introvertite (nu relateaza partenerului si/sau medicului despre simptomele percepute) parând a fi sanatoase din punct de vedere psihologic.
Din punct de vedere evolutiv durerea vulvara superficiala se poate repeta si/sau se poate remite.
Clinic, frecvent senzatiile percepute sunt descrise ca niste arsuri, mâncarimi si/sau usturimi locale, ca o senzatie de inflamatie locala, putând fi afectata fiecare zona a perineului.
Trebuie mentionat ca, în unele cazuri durerea poate fi declansata nu numai de stimularea sexuala, ci poate fi prezenta tot timpul si/sau declansata de o serie de activitati non-sexuale, ca de exemplu de o plimbare, mersul pe bicicleta/motocicleta etc.
Cauzele declansatoare principale sunt reprezentate de vulvita, vulvo-vaginita, vulvo-vestibulita, herpesul genital, uretrita, vulvita atrofica precum si de lubrifierea vaginala inadecvata (ineficienta) si/sau de utilizarea unor agenti iritanti locali (spermicidele, latexul prezervativului).
De fapt, aceasta durere reprezinta cea mai rara categorie de dispareunie, în parte pentru ca terminatiile nervilor sensitivi sunt prezente doar în treimea externa a vaginului, în acest context, durerea este perceputa în principal la nivelul întrarii în vagin (a introitului vaginal).
Cauzele obisnuite ale acestor dureri sunt reprezentate de lipsa lubrifierii vaginale, colpita infectioasa, efectul unor iritanti (spermicide, latexul din prezervativ), consecinta unor afectiuni uretrale, interventii ginecologice si/sau obstetricale (epiziotomii), a radioterapiei (vaginita post iradiere), a traumatismului sexual (viol, incest, perversiuni sexuale) si/sau a traumatimului accidental (caderi, lovituri, accidente rutiere etc).
Frecvent, aceasta forma a dispareuniei este descrisa ca o durere perceputa în pelvis în timpul contactului sexual, fiind destul de frecventa si prezinta cauze multiple.
Cauzele principale ale dispareuniei profunde includ boala inflamatorie pelvina (BIP); diferitele interventii ginecologice, pelvine si/sau abdominale din antecedente; sindromul aderential postoperator; endometrioza; tumorile genitale sau pelvine (fibromiom); sindromul de intestin iritabil; infectiile tractului urinar si/sau chistele ovariene.
O cauza obisnuita a dispareuniei profunde este cea pozitionala (aparând în animite pozitii sexuale) si este perceputa ca o durere declansata de coliziunea unui ovar (durerea fiind asemanatoare/echivalenta lovirii si/sau comprimarii testiculelor).
Când luam în considerare utilizarea diferitelor optiuni terapeutice în dispareunie, acestea ar trebui sa solutioneze în limita posibilitatilor cauzele organice.
Oricum, diferitele programe de recuperare cognitiva pot fi deosebit de utile, fiind similare abordarilor terapeutice pentru vagnism (care vor fi descrise la tratamentul vaginismului).
Multe paciente, o data ce au înteles/aprofundat problema lor sexuala, se pot adapta si pot obtine o activitate sexuala de calitate relativ buna cu permiterea penetrarii intravaginale a organului falic chiar daca anterior aceasta a fost considerata a fi generatoare de durere.
Tratamentul cu succes se bazeaza în mare masura pe validarea sentimentului pacientei ca de fapt ea este "posesoarea" vaginului si ca ea este cea care controleza activitatea ei sexuala.
Vaginismul reprezinta un raspuns conditionat care se valideaza în urma asocierii activitatii sexuale cu durerea si frica, constituind o problema serioasa pentru multe dintre femei, care pot experimenta nu doar o durere fizica extrema la tentativa penetrarii organului falic masculin dar si o durere psiho-emotionala puternica si neplacuta.
Aceasta reactie consta dintr-o fobie aparuta fata de penetrarea intravaginaa acompaniata de aparitia spasmului involuntar al muschilor pubo-coccigieni si ai musculaturii care înconjoara treimea externa a vaginului.
Vaginismul primar pote fi diagnosticat în cazul în care o femeie nu a experimentat niciodata o penetrare vaginala, iar vaginismul secundar când femeia a putut fi penetrata vaginal fara dificultati pâna la un moment dat în trecut.
Severitatea acuzelor pot duce la o inhibitie sexuala generala, iar în starile deosebit de severe la evitarea tuturor atingerilor (mângâierilor) sexuale.
Spasmul vaginal poate aparea nu numiai în momentul tentativei de penetrare dar si în momentul anticiparii penetrarii si/sau pe durata preludiului.
Pe de alta parte, unele femei pot raspunde sexual si percep o serie de experiente sexuale placute în momentele în care-si închipuie preludiul chiar putând ajunge la orgasm, dar evita obsesiv penetrarea propiu-zisa.
În cazurile de vaginism, tentativa penetrarii declansaza senzatii de durere, frica, umilinta, frustrare, adesea conducând la sentimente de inadecventa si de abandon partenerial.
Disconfortul aparut ca rezultat al încercarilor de penetrare si/sau de examinare cu valvelele pot determina aparitia unor dureri în pelvis, coapse, abdomen si membrele pelvine, precum si nefinalizarea actului sexual, esecul examinarii ginecologie, dificultati în utilizarea tampoanelor intravaginale, evitarea recoltarilor secretiilor cervico-vaginale, toate acestea actiuni devenind aproape imposibil de realizat.
Cauza imediata a vaginismului, indiferent daca este primar sau secundar, este reprezentata de spasmul involuntar al musculaturii, însa care ar putea fi motivul pentru care unele femei prezinta vaginism si altele nu este actualmente înca bine delimitat/clarificat.
Reactia initiala poate fi secundara unui anumit tip de durere vaginala, incluzând toate cauzele dispareuniei.
Experimentarea unui abuz fizic si/sau a unui abuz sexual poate induce aparitia fobiei fata de penetrarea vaginala asa cum si teama de procedurile medicale experimentate în copilarie, primul act sexual deosebit de dureros, unele probleme inter-parteneriale si/sau teama de o sarcina nedorita, reprezinta cauze de aparitie a vaginismului.
Unii cercetatori (Masters si Johnson) au sugerat ca o serie de factori pot fi implementati în declansarea vaginismului: religia, educatia sexuala deficitara, inhibitia sexuala, abuzul sexual, violul si ura, în timp ce alti autori subliniaza în acest sens: teama de intimitate, de sarcina, de agreasiune si convingerea ca vaginul ar fi prea mic.
Cu certitudine, exista si o alta explicatie dupa care conflictul psihologic poate fi implicat în aparitia vaginismului, femeile exprimându-si indirect ura (mânia) vis-a-vis de partener prin "închiderea" vaginului.
Programele curative de comportament cognitiv pentru vaginism cuprind diverse programe de relaxare incluzând o serie de exercitii specifice de relaxare a musculaturii din jurul vaginului si o desensibilizare sistematica a vaginului.
Pacientele deprind/învata sa-si controleze spasmul vascular întroducând treptat în vagin dilatatoare intravaginale cu diametre crescânde (sau uneori degetele, tampoane intravaginale: OB, Tampax etc).
De-a lungul acestor exercitii pacienta este în control total, iar aceasta îi da o mare încredere.
Acest program progreseaza pâna la momentul în care pacienta poate permite partenerului întroducerea dilatatoarelor, dupa care urmeaza momentul în care este permisa penetrarea organului falic al partenerului, sub controlul pacientei.
De asemena, trebuie depistat si îndreptat/corectat elementul fobic declansator al vaginismului, acesta fiind adesea partea cea mai dificila a tratamentului.
Desi pacienta poate sa se teama de programele viitoare de tratament, rata succesului poate fi aproape de 100% daca femeia persevereaza sa particiepe la aceste programe de terapie sexuala.
De fapt, scopul tratamentului este obtinerea situatiilor în care femeia percepe/simte ca de în fapt ea este chiar "proprietara/stapâna" propriului vagin si poate sa-l "împarta" cu partenerul pentru activitatile sexuale pe care si le-ar putea dori.
Rezumând putem afirma ca tratamentul vaginismului consta în:
educatie sexuala pertinenta;
auto-controlul musculaturii vaginale;
auto-explorarea anatomiei organelor genitale;
inserarea intravaginala a dilatatoarelor vaginale sub o relaxare controlata;
urmata de permiterea partenerului sa insereze dilatatoarele vaginale;
penetrarea organului falic sub controlul femeii;
transferarea controlului penetrarii intravaginale a organului falic partenerului;
explorarea/corectarea/învingerea fobiei.
Rolul orgasmului în viata sexuala a femeii nu este înca bine definita, astfel pentru unele femei orgasmul este extrem de important si este dorit/obtinut la fiecare contact sexual, în timp ce pentru alte femei, aceasta prezinta o importanta redusa si uneori chiar lipsita de relevanta, multe dintre femei putând fi multumite sexual chiar si fara aparitia/validarea completa a orgasmului.
O problema importanta este reprezentata de întelegerea orgasmului femenin de catre barbat, astfel, adesea barbatul percepe ca (la fel ca el) partenera sa nu se poate bucura pe deplin de activitatea sexuala fara obtinerea orgasmului, iar aceasta poate reprezenta o greutate enorma în obtinerea orgasmului de catre femeie.
Anorgasmia poate fi definita ca o inhibitie involuntara a reflexului orgasmic.
O femeie poate prezenta o dorinta sexuala puternica cu o faza de excitatie suficienta si cu o perceptie placuta a prezentei intravaginale a organului falic si cu toate acestea femiea se "retine" chiar daca stimularea ar fi fost suficienta pentru validarea unui orgasm.
Aceste femei se retin frecvent tocmai de angoasa puternica de a-si putea pierde controlul asupra senzatiilor si coportamentului (declansat de aparitia orgasmului), aceasta teama putând fi constienta si/sau inconstienta, iar ameliorarea si/sau amendarea conflictului reprezinta un tel important al strategiei terapeutice.
Din punct de vedere istoric/cronologic orgasmul a fost incriminat în pierderea controlului ducând la ceea ce este descris/cunoscut drept: "mica-moarte", si ca atare multe femei care solicita ajutor terapeutic interpreteza ca validarea orgasmului ar putea modifica dramatic viata lor.
Din aceste motive, si nu numai discutiile educative si rationale devin importante în disocierea orgasmului de calitatile sale simbolice.
Clasificarea anorgasmiei:
primara - niciodata nu a fost obtinut un orgasm;
secundara - în trecut a fost obtinut cel putin un orgasm;
absoluta - imposibilitatea obtinerii unui orgasm în toate situatiile si ocaziile posibile;
situationala - obtinerea orgasmului devine imposibila în anumite situatii.
Un exemplu de anorgasmie situationala este aceea când pacienta poate obtine orgasm
ul în urma auto-stimularii dar nu si în cadrul derularii unui contactului sexual normal.
În cadrul terapiei trebuie antrenati ambii parteneri individual si/sau împreuna avand drept scop retinerea/debarasarea de teama si fobia ca orgasmul ar duce la pierderea auto-controlului, astfel în acest context, solutionarea conflictelor (diminuarea inhibitiilor) combinata cu accentuarea stimularii pot fi deosebit de eficiente.
Conlucrearea cât mai mult posibl cu cuplul poate fi deosebit de benefica, în timpul acestei activitati putându-se discuta despre educatia sexuala primita/câstigata, mituri, tabu-uri, nevoile sexuale ale partenerului, putându-se formulata si lansata întrebarea: Cine este procupat de orgasm? tocmai pentru a se putea raspunde.
Ca urmare, ideea posibilitatii existentei unor deosebiri parteneriale poate fi luata în considerare si agreata, iar conceptul necesitatii unor variatii sexuale benigne trebuie acceptata.
Obiectivele tratamentului pot fi rezumate astfel:
accentuarea (prelungirea) excitatiei pâna ce partenera ajunge chiar în proximitatea orgasmului;
intensificarea constientizarii placerii si a sensibilitatii vaginale prin stimulare tactila a treimii externe a vaginului;
stimularea maximala a clitorisului prin comprimare activa, uzul unui vibrator sau prin auto-stimularea clitoridiana.
Aceste obiective pot fi realizate prin:
auto-explorare;
focalizare (concentrare) senzuala;
auto-stimulare;
utilizarea adjuvantelor (vibrator);
solutionarea temerilor inconstiente fata de orgasm;
distractie;
exercitii de prelungirea a fazei de excitatie sexuala;
practicarea (frecventa a) relatiilor sexuale;
obtinerea si validarea orgasmului în timpul derularii contactului sexual.
Bibliografie
Pop T, Antal Liana. Ginecologie. Editura Universitatii din Oradea, 2005, (ISBN 973-613-783-X).
Pop T. ABC-ul Sexualitatii umane. Editura Nevali, Cluj-Napoca, 2003. (ISBN 973-98846-9-5)
Pop T. ABC-ul Bolilor Ginecologice. Editura Cogito, Oradea, 2002. (ISBN 973-8032-29-4).
Politica de confidentialitate |
