UNGUENTE MEDICAMENTOASE
Unguentele sunt preparate farmaceutice sensibile destinate aplicarii pe piele sau mucoase, in scop terapeutic sau de protectie; sunt constituite din excipienti (baze de unguente) in care se pot incorpora substante active.
Denumirea de unguent provine din cuvantul latin ungo ungere = a unge, care sugereaza modul de aplicare a acestei forme farmaceutice.
O alta definitie considera ca unguentele sunt geluri cu capacitate de deformare plastica in care sunt incluse substante active sub forma de solutii, suspensii sau emulsii. Aceasta interpretare se justifica prin faptul ca cele mai multe unguente poseda caracteristici asemanatoare gelurilor din chimia coloidala, geluri ce sunt constituite dintr-o faza solida dispersata coloidal in a doua faza lichida.
Determinarile reologice si microscopice au aratat ca majoritatea unguentelor sunt constituite dintr-un schelet lax alcatuit din faza solida in care este inclusa prin absorbti 616b12g e sau retinuta mecanic, faza lichida. Aceasta structura poate fi dislocata in urma actiunii unor forte mecanice sau termice, dar este de dorit ca dupa fluidificarea survenita, datorita unor forte de forfecare sau incalzirii, reteaua gelului sa se regenereze.
Un astfel de sistem reversibil se numeste 'gel tixotropic'. Literatura de specialitate semnaleaza multe informatii cu caracter fundamental privind structura de gel a unguentelor si aspectele practice derivate din acestea.
Unguentele sunt intrebuintate nu numai pentru tratamentul afectiunilor dermatologice ci si pentru protejarea si intretinerea epidermului. Preparatele destinate sa apere pielea de actiunea agresiva a unor agenti nocivi sunt denumite unguente de protectie, iar cele acre contribuie la ingrijirea pielii se numesc unguente dermo cosmetice.
In farmacopee si in literatura de specialitate intalnesc pe langa denumirea de unguent si alte denumiri care sunt atribuite in functie de anumite caracteristici privind compozitia sau modul de folosire al preparatelor respective.
- Gomezile sunt unguente de consistenta semi solida care se inmoaie cand sunt frecate pe piele, formand un film superficial gros.
- Cremele sunt unguente emulsii cu un continut ridicat de apa si se caracterizeaza printr-o consistenta mai scazuta.
- Pastele sunt preparate cu un continut mare de pulberi care au o consistenta mai tare si care de obicei nu se topesc la temperatura corpului, iar prin intindere pe piele se formeaza un film protector.
- Ceratele sunt preparate groase care contin un procent mare de ceara sau parafina, avand o consistenta tare si un punct de topire ridicat. Acest gen de unguente nu se mai folosesc decat foarte rar.
- Gelatinele sunt preparate moi care contin mai ales gelatina si glicerina. Aplicate pe piele sau muco membrane au o actiune de lubrifiere.
- Glicerolatele sunt hidrogeluri obtinute cu glicerina si amidon, tipul cel mai cunoscut fiind unguentele de glicerina.
- Unguentele oflatmice sunt o categorie aparte de preparate care se aplica pe mucoasa oculara si care necesita o preparare ce trebuie sa indeplineasca anumite conditii speciale mentionare in Farmacopee la capitolul 'Preparate oftalmice'.
Toate aceste denumiri nu pot realiza o separare intre diferitele categorii de unguente, deoarece in multe cazuri, substantele active, modul de preparare si de administrare sunt asemanatoare. De aceea in mod obisnuit se foloseste pentru toate categoriile sus amintite denumirea generalizata de 'unguente'.
CAP. 2 ISTORIC
Ca tratamente terapeutice, unguente sunt mentionate pentru prima oara in papirusul Ebers (1600 i.e.n.), fiind consemnate apoi in scrierile lui Hipocrat si Galenus. Ca materii prime pentru obtinerea lor, erau folosite grasimile animale, ceara de albine, mierea, gumele de origine vegetala.
Vaselina in stare pura a fost obtinuta de catre Chesebrogh (1871), care in scurt timp a devenit ce mai utilizata baza de unguent pana in prezent.
Datorita tehnologiei avansate prepararea unguentelor a evoluat. O serie de excipienti astazi sunt utilizati pentru a dirija actiunea substantelor active incorporate in unguente, urmarind atat actiunea de suprafata cat si efectul in profunzime si chiar absorbtia pe pielea intacta.
Sub denumirea de unguente aveau diferite preparate care prezinta unele particularitati :
- unguentele sunt amestecuri de excipienti grasi anhidri sau cu 10 % apa si diferite substante active.
- cremele sunt unguente emulsii, la care faza apoasa depaseste 10 % din masa unguentului.
- ceratele sunt amestecuri de ceara, uleiuri vegetale sau minerale si apa.
- glicerolatele sunt preparate de consistenta semi solida care contin o cantitate mare de glicerol.
- gelatinele sunt constituite dintr-un amestec de glicerina, gelatina si apa. Au consistenta solida in care se disperseaza substantele active si care se aplica dupa fluidificarea masei prin incalzire.
- pastele sunt unguente suspensii care contin peste 25 % substanta suspendata.
Toate aceste forme de unguente se prepara si se aplica aproape la fel; de aceea pentru toate aceste preparate denumirea de 'unguente' este mai rationala.
Unguentele pot fi clasificate pe baza unor criterii, astfel avem:
Dupa proprietatile fizico chimice ale excipientilor, respectiv dupa structura de gel pot fi :
- geluri hidrofobe (unguente groase). Baza de unguent formeaza o singura faza lipofila.
- geluri emulsionante (unguent de tip emulsie) sunt formate dintr-o faza apoasa si una hidrofoba, una emulsionata in cealalta cu ajutorul emulgativilor adecvati, pot fi de tip A /21 sau 21 /A;
- hidrogeluri (unguente fara grasimi) sunt formate dintr-o singura faza hidrofila.
Dupa gradul de dispersie al substantelor active :
- unguente de tip solutie, in care substanta activa este dizolvata in baza de unguent, sunt inca numite unguente monofazice unde substanta activa dizolvata in baza formeaza o singura faza cu baza;
- unguent de tip suspensie, unde substanta activa este fin pulverizati si dispersata de unguent, se mai numesc unguente bifazice;
- unguente de tip emulsii, substantele active lichide sau solutiile substantelor active sunt emulsionate in baza;
- unguente de tip mixt sau polifazice, acestea obtin o parte a substantelor active sub forma suspendata, altele dizolvate ori emulsionate in baza.
Dupa gradul de patrundere se clasifica in :
- unguente de acoperire, de suprafata sau epidermice, sunt unguentele care nu patrund in piele, au o actiune la suprafata pielii, fiind utilizate in scop protector al pielii sanatoase (unguentele de protectie, unguentele cosmetice) sau pentru tratarea unor afectiuni dermice de suprafata (unguentul camferat, mentolat, cu anestezici etc.);
- unguente de penetratie, eudodermici sau de profunzime se aplica in tratamentul pielii bazate (acut, subacut sau cronic) urmarindu-se o actiune in alcatuiri mai profunde ale pielii (epiderm si derm). In aceasta categorie intra unguentele antiinflamatoare, antimicotice, antimicrotiene etc.
- unguente de resorbtie, diadermice sau sistemicie, faciliteaza patrunderea substantei active prin tegument pana la sistemul limfatic si sanguin din hipoderm. Astfel de unguente sunt : unguentele antireumatice, analgezice, cu hormoni etc.
Dupa locul de aplicare pot fi :
- unguente dermice;
- unguente aplicate pe mucoase (unguente nazale, oftolmice, rectale, vaginale etc);
Dupa actiunea terapeutica pot fi :
- unguente de acoperire (unguente protectoare, fotoprotectoare);
- unguente cosmetice (calderme, creme evanenscente, emoliente, hidratante, demachiante etc);
- unguente antimicrobiene (cu antibiotice, dezinfectante, antiseptice);
- unguente antimicotice (cu antibiotice, antimicotice, coloranti, iod, clorchinalalo, clotrimazol);
- unguente antiinflamatoare (cu diclofenac, indometacin etc).
Pentru a cunoaste mecanismul de actiune al medicamentelor topice trebuie sa tinem seama de structura si functiile pielii.
Pielea este constituita din trei zone distincte suprapuse : epidermul, dermul si hipodermul (vezi figura). In acesta structura multistratificata se gasesc pori si foliculi pilosi, glande sebacee si sudoripare.
Epidermul formeaza un epiteliu pavimentos constituit din 5 straturi principale de celule :
1. Stratul cornos (stratum
corneum) constituie zona superficiala a epidermului si este
alcatuit din celule cheratinizate moarte dar inca fixate unele de
altele. La exterior se gaseste un strat exfoliant (stratum
disjunctum) format din cateva randuri de celule cornoase care se desprind
si cad. Urmeaza un strat compact (stratum disjunctum) cu o grosime de
10
Caracterul lipoidic si protidic al acestui start ii confera capacitatea de a incorpora produse lipofile sau hidrofile diverse. Legate prin capilaritate, absorbite prin procese fizice sau retinute prin interreactii chimice, produsele medicamentoase aplicate pe piele sunt depozitate in aceasta zona.
2. Stratul lucid (stratum lucidum) sau transparent, se gaseste sub stratul cornos si este alcatuit din celule translucide turtite. Stratul lucid asemanator cu o membrana, reprezinta asa numita zona bariera deoarece se opune la transferul apei din piele. Aminoacizii care contin sulf, existenti in aceasta zona sunt utilizati pentru sinteza cheratinei.
3. Stratul granulos (stratum granulosum) este format din cateva siruri de celule rombride, primele celule vii in epiderm, celule in care incep sa se produca degenerarea nucleului si cheratinizarea.
4. Stratul spinos (stratum spinosum), stratul acantes stratul mucos al lui Malpinghi, se compune din 6 20 randuri de celule poliedrice cu nucleu, care provin din celulele stratului germinativ. Prezenta acestor numeroase punti intercelulare formate din spini creeaza un strat de celule cu spatiul liber intre ele, prin care circula limfa si asigura nutritia celulelor.
5. Stratul germinativ (stratum germinativum) sau bazal este stratul cel mai profund al epidermului si consta dintr-un singur strat de celule cilindrice cu nucleu dispuse paralel, care asigura innoirea continua a epidermului. Epidermul este lipsit de vase sanguine, insa aici se gasesc terminatiunile nervoase, canalele foliculilor pilosi si porii glandelor sudoripare, care au un rol important in difuziunea percutana a substrantelor medicamentoase.
Dermul: este stratul cel mai rezistent al pielii, scheletul fibros al pielii. Se compune din doua straturi :
- stratul superficial sau papilar, format din tesut conjunctiv, bogat vascularizat, catre exterior asezat. El contine o retea de fibre de colagen si elastice, care imprima pielii elasticitatea.
- stratul reticular sau corionul asezat la interior, este format dintr-o retea densa de fibre, in care se afla vase, nervi, foliculi pilosi, glande sudoripare, fibre musculare netede.
Hipodermul este numit si tesut adipos subcutanat, este constituit din tesut conjunctiv lax, infiltrat cu celule grǎsoase, care formeaza stratul adipos al pielii.
- parul este o formatie epiteriala cornoasa, filiforma, cilindrica si flexibila. Radacina parului este cuprinsa intr-un sac dermo epitelic, numit folicul, caruia i se anexeaza un muschi si o glanda sebacee.
- glandele sebacee sunt situate mai superficial decat glandele sudoripare. Glanda este prevazuta cu un canal excretor. Secretia sa de natura grǎsoasa, sebum, lubrefiaza, suprafata firului de par si suprafata pielii. Cand secretia este insuficienta, pielea devine uscata, iar cand este exagerata da nastere la seboree.
- glandele sudoripare se gasesc pe toata suprafata pielii, fiind mai numeroase si mai dezvoltate in unele regiuni. Ele sunt glande de tip tubular, la care distingem o portiune secretanta, glomerulul, situat profund in derm, o portiune excretoare, canalul sudoripar care strabate toata grosimea dermului si in regiunea epidermului capata un traiect sinuos, apoi se deschide la exterior printr-un orificiu, porul glandei sudoripare.
Foliculul pilos, glandele sebacee si cele sudoripare sunt situate la diferite adancimi in stratul epidermo dermic al pielii si au un rol important in absorbtia percutana a substantelor active.
Prin penetratia sub piele se intelege patrunderea substantelor medicamentoase incorporate in baza de unguent, in intraderm, iar prin absorbtia percutanata se intelege traversarea pielii si patrunderea substantelor active in fluxul sanguin.
In general pielea este un organ dotat pentru absorbtie. Medicamentele pot trece in derm numai cand epidermul este rupt sau distrus prin raniri, arsuri, abraziuni etc.
Stratul cornos in principiu impermeabil datorita structurii anatomice, compozitiei chimice si functiile sale. Difuziunea prin acest strat rigid este dificila datorita continutului ridicat de cheratina si procentului mic de umiditate. De aceea apa si unele substante hidrosolubile nu pot trece. Deoarece pielea este considerata o membrana lipidica, rezulta ca prin piele pot penetra substantele solubile si grasimea. Totusi absorbtia grasimilor este foarte redusa si penetratia este favorizata la substantele care au pe langa solubilitate in lipide si o oarecare solubilitate in apa. Astfel, stratul cornos poate fi capabil sa absoarba substante amfifile care ajung pana in zonele vascularizate ale pielii.
Medicamentele hidrofile pot patrunde in piele numai daca se produce o hidratare a pielii. De exemplu, dupa o baie fierbinte survine o umflare a pielii si o dilatare a porilor. Hidratarea are loc in urma aplicarii unor baze groase sau de hidrocarburi care impiedica evaporarea si se produce in acelasi timp o ridicare a temperaturii si o macerare a pielii.
La bazele emulsiei de tipul U/A mecanismul este diferit deoarece are loc o evaporare rapida a apei din sistemul emulsiv ceea ce face ca stratul de unguent sa devina poros si sa permita evaporarea apei din piele.
Hidrogelurile nu produc hidratarea, iar daca in formula se gasesc umectanti cum este glicerina apare riscul deshidratarii pielii.
In tratamentele dermatologice se urmareste ca medicamentul sa patrunda in piele dar sa nu ajunga in circuitul sanguin desi acest lucru nu poate fi impiedicat in toate cazurile.
O trecere a medicamentului in circuitul sanguin este intalnita in terapia locala antireumatica. Esteri ai acidului solicilic si alte antireumatice sunt utilizate sub forma de unguente sau linimente si aplicate pentru masarea pielii. Efectul este asigurat de absorbtia medicamentului, absorbtie favorizata de iritarea pielii si irigarea sanguina in urma frectionarii. Se mai administreaza unguente cu nitroglicerina sau cu isoserbit dinitrat, cu actiunea vasodilatoare sub forma de pansament oclusiv aplicat in regiunea toracica.
Patrunderea prin piele a preparatelor farmaceutice se poate face : prin pori (prin peretii foliculilor pilosi si prin glandele sudoripare) sau transepidermal (prin celulele stratului cornos si printre celulele acestui strat).
1 dimensiunea particulelor de substanta medicamentoasa dispersata in excipient sa fie suficient de mica;
2 sa existe o afinitate lipofilica a excipientului; pentru o patrundere buna, excipientul trebuie sa traverseze bariera lipidica fie in urma dizolvarii, fie sub forma emulsionata;
3 excipientul trebuie sa aiba o afinitate hidrofilica pentru a patrunde prin bariera hidroelectrolitica.
1) prepararea cu actiune superficiala sau epidermica, ele au actiune de suprafata (protectoarele si emolientele), iar bazele de unguent fiind constituite din : vaselina, ceruri, substante cu caracter lipofil
2) preparate cu actiune mai profunda intradermice. Ele au o putere de penetrare mai mare, ajungand in straturile mai adanci ale pielii. Sunt constituite din uleiuri si grasimi vegetale, lanolina si produse asemanatoare.
3) preparate cu actiune generala sau sistemica, la care substantele medicamentoase trec prin piele si ajung in sistemul circular. Ele se mai numesc preparate diadermice sau transcutanate.
Absorbtia substantelor active din unguente este influentata de :
- proprietatile fizico chimice ale substantei active (liposolubilitatea, coeficientul de partaj unguent), piele etc;
- gradul de dispersie al substantei active (cu cat gradul este mai mare, cu atat absorbtia este mai rapida);
- starea pielii pe care se aplica unguentul;
- suprafata si grosimea in care se aplica unguentul;
- gradul de frictionare;
- durata de contact intre medicament si piele.
CAP. 5 FORMULAREA UNGUENTELOR
5.1 BAZELE DE UNGUENT
Bazele de unguent sunt sisteme disperse constituite din doua faze : o faza solida si una lichida. Unguentele sunt in cea mai mare parte geluri cu valente secundare (gelurile de coloizi hidrofili, geluri de hidrocarburi, lipogelurile de trigliceride ). Elementele care formeaza reteaua pot avea forma diferita (liniara, laminara, sferica).
Baza de unguent sau excipientul pentru unguente constituie o componenta importanta a unui unguent, deoarece actiunea terapeutica a unguentelor este influentata de baza de unguent aleasa in mod just, in functie de scopul terapeutic urmarit si de proprietatile substantelor active care urmeaza a fi dispersate.
Prin baza de unguent intelegem orice substanta sau orice excipient constituit din una sau mai multe substante care au sau pot primi, in anumite conditii, o consistenta moale si o viscuozitate destul de mare, ca sa se poata intinde pe epiderm si sa adere de el; trebuie sa se inmoaie la temperatura corpului si sa nu curga.
Bazele de unguent trebuie sa indeplineasca anumite conditii :
- sa fie inerte fiziologic, sa nu irite pielea, mai ales pielea bolnava;
- sa fie inerte din punct de vedere chimic, sa nu reactioneze cu substante medicamentoase asociate;
- sa aiba o consistenta corespunzatoare si proprietati realogice adecvate;
- sa permita intindere si aderare uniforma pe epiderm sau mucoase, fara sa se fluidifice la 37s C;
- sa fie stabile : stabilitatea se refera la structura chimica, la consistenta, la structura de gel, cat si la rezistenta fata de microorganisme;
- sa incorporeze usor apa sau alte lichide si sa le mentina in timpul depozitari;
- sa prezinte afinitatea fata de grosimile pielii si sa nu astupe porii pielii;
- dupa scopul urmarit sa asigure o buna prezentare sau absorbtie rapida si completa a substantelor active sau din contra, sa asigure numai un efect de substanta;
- sa nu modifice PH-ul pielii;
- sa nu aiba miros neplacut, penetrant.
Din punct de vedere cantitativ bazele de unguent reprezinta cea mai mare parte dintr-un unguent si imprima preparatului consistenta dorita. Daca sunt folosite ca atare au actiune protectoare; la asocierea cu substante active vor capata o actiune sau rol terapeutic.
Clasificarea bazelor de unguent
Bazele de unguent pot fi:
- liposolubile;
- de tip emulsie A/U sau U/A;
- hidrosolubile.
Conform F.R. X bazele pot fi :
Bazele liposolubile sau grase din care fac parte:
- gelurile de hidrocarburi;
- lipogelurile sau bazele grase (de origine animala si vegetala);
- silicongelurile.
Baze emulsii :
- tip A/U;
- tip A/U.
Baze hidrosolubile.
Contin excipienti care pot fi :
- hidrocarburi (vaselina, parafina, ulei de parafina);
- gliceride naturale sau de semisinteza;
- ceruri;
- alcooli alifatici superiori;
- acizi grasi superiori.
Gelurile de hidrocarburi
Avantaje:
- nu rancezesc, nu sunt sensibile fata de agentii atmosferici;
- sunt compatibile cu majoritatea substantelor medicamentoase prescrise in unguente;
- consistenta lor este corespunzatoare sau se poate usor modifica prin adausuri de hidrocarburi solide sau lichide.
Dezavantaje:
- penetreaza intr-o masura mica pielea;
- cedeaza greu substantele incorporate;
- astupa porii deranjand astfel activitatea fiziologica normala a pielii;
- capacitatea de a incorpora apa este redusa;
- prevede ca baza de unguent liposolubil;
- unguentul simplu;
- unguentul cu alcooli de lana.
- Componentele bazelor de unguent grase se topesc, se filtreaza daca este necesar si se amesteca pana la racire.
- Bazele de unguent de tip A/U se prepara prin dispersarea fazei apoase in faza grasa topita in care a fost incorporat emulgatorul si se amesteca pana la racire.
- Bazele de unguent de tip U/A se prepara prin dispersarea fazei grase topite in faza apoasa in care a fost incorporat emulgatorul si se amesteca pana la racire; ambele faze trebuie sa aiba cam aceeasi temperatura.
Bazele de unguent hidrosolubile se prepara in functie de caracteristicile componentelor respective.
Substantele active se disperseaza in bazele de unguent respective in functie de proprietatile acestora si de scopul terapeutic urmarit.
Se pot folosi conservanti antimicrobieni potriviti si antioxidanti.
Aspect omogen si prezinta culoarea si mirosul caracteristic componentelor.
- Se folosesc ca atare, unguentele de suprafata fiind indicate pentru incorporarea substantelor care penetreaza prin piele, dar sunt iritanti;
- Numai in prezenta emulgatorilor pot fi folosite pentru unguente de penetratie.
In recipiente bine inchise, la cel mult 25sC.
Denumite faze anhidre lipofile, contin grasimi si uleiuri vegetale si animale, hidrocarburi, siliceri.
Caracteristicile acestor faze sunt:
- solubilitatea in uleiuri (de aceea se numesc oleaginoase);
- lipsa de solubilitate in apa.
Ca urmare a proprietatilor hidrofobe nu pot incorpora apa si nu se pot indeparta prin spalare cu apa.
Grasimile si uleiurile vegetale si animale, denumite si lipogeluri, sunt amestecuri de gliceride. Produse folosite din cele mai vechi timpuri, grasimile si uleiurile naturale au constituit foarte multa vreme singurele materiale folosite pentru obtinerea unguentelor. Acestea sunt trigliceride, esteri ai glicerinei cu acizi grasi saturati sau nesaturati. Grasimile naturale contin pe langa trigliceride si acizi grasi liberi, fosfatide, sterine, hidrocarburi, vitamine, aminoacizi.
Este grasimea extrasa prin topire din tesutul adipos proaspat al porcului sanatos. Componentii principali ai grasimii de porc sunt: trigliceridele acizilor stearic, palmitic si oleic.
Proprietati: se prezinta ca o masa moale, alba, omogena, sau fin granuloasa, cu miros si gust caracteristic, usor solubila in eter , cloroform, eter de petrol, putin solubila in alcool, insolubila in apa. Are punctul de topire cuprins intre 34-46s C. Datorita punctului de topire scazut, la caldura se inmoaie usor, acesta fiind un dezavantaj. Pentru a inlatura acest neajuns, se poate amesteca cu ceara, in proportie de 5 % sau se indeparteaza fractiunile mai lichide, obtinandu-se astfel 'Adeps induratus'.
Intrebuintari :
- este un bun excipient pentru unguente, cu conditia sa nu rancezeasca, alterata;
- este onctuoasa, se intinde si patrunde usor in piele;
- este bine tolerata, nu produce iritatii nici chiar pe pielea sensibila, datorita faptului ca are o compozitie asemanatoare cu cea a substantei grase a pielii;
- daca ramane un strat gros de grasime pe piele, acesta se indeparteaza usor prin spalare cu apa calda si sapun.
Prezinta dezavantajul ca nu emulsioneaza cu apa decat in cantitati reduse (7-12 %). Pentru a-i mari puterea de incorporare a apei se adauga colesterol sau alte substante ca: lanolina, alcool cetylic etc.
Astfel : untura de porc amestecata cu 10 % ceara emulsioneaza pana la 23 % apa;
- cu 15 % lanolina, emulsioneaza pana la 70 % apa;
- cu 3 % alcool etilic, emulsioneaza pana la 240 % apa.
Un alt dezavantaj al axungiei este faptul ca nu este suficient de stabila, cu timpul rancezeste; rancezirea se manifesta prin cresterea indicelui de peroxid si de aciditate datorita formarii de cetone si peroxizi. Din acest motiv indicele de aciditate trebuie sa fie mai mare decat 2. Pentru a preveni rancezirea se adauga antioxidanti ca:
- butilhidroxianisol 0,01 %;
- esteri ai acidului galic;
- acid benzoic;
- rezina benzoe, tocoferol etc.
Din cauza conservarii anevoioase, majoritatea farmacopeelor nu o mai prevad ca excipient pentru unguente. Tendinta este ca grasimile animale sa fie inlocuite cu grasimi hidrogenate.
Se obtine prin topirea tesutului adipos al ovinelor. Seul contine trigliceride ale acizilor palmitic, stearic si oleic.
Este o grasime de culoare alba, cu miros particular neplacut. Punctul de topire este de 45-52s C, motiv pentru care rancezeste usor.
Este un produs obtinut prin topirea fagurilor de miere de la albine (Apis helifera). Dupa indepartarea mierii se indeparteaza apoi dupa solidificare si se obtine ceara galbena. Ceara alba se obtine prin decolorarea la soare cu agenti chimici a cerii galbene.
Compozitia chimica: 70-75 % esteri ai alcoolilor superiori cu acizii palmitic, hidroxipalmitic si cerotic; 14 % acizi grasi liberi; 12 % hidrocarburi corespunzatoare alcoolilor de ceara si cantitati mici de alcooli liberi si sitosterina.
Proprietati:
- se prezinta cu o masa solida de placi cu aspect uniform;
- cu factura mata si granuloasa de culoare galbena sau brun deschis;
- cu miros slab caracteristic de miere;
- fara gust;
- topita pe baia de apa se prezinta ca un lichid limpede de culoare galbena;
- usor solubila in benzen;
- greu solubila in alcool la fierbere;
- practic insolubila in apa si alcool;
- miscibila in stare topita cu parafina, vaselina alba si uleiuri grase;
- punctul de topire este cuprins intre 62-65 s C.
Intrebuintari:
- asociata cu alti excipienti ridica vascozitatea bazelor de unguent;
- intra in compozitia cold-cremelor (cosmetice) si ceratelor;
- in amestec cu alti excipienti, 10-24 %, si in prezenta tetraboratului de sodiu care cu acidul cerotic liber din ceara realizeaza un emulgator de tip U/A. Este necesara o proportie de 0,5-0,7 % tetraborat de sodiu la 8-10 % cantitate ceara.
Cetaceum F.R. X, albul de balena, spermacet. Este un produs obtinut din substante grase din cavitatea craniana si pericraniana ale balenei (Physeter macrocephalus) sau casalotul (Physeter catodon).
Compozitie:
- palmitat de cetil si miristat de cetil 70-90 %;
- esteri ai unor acizi grasi superiori nesaturati 2-5 %.
Proprietati:
- masa solida cu luciu sidefos;
- culoare alba, cu structura lamelara si aspect cristalin;
- transparent in strat subtire;
- onctuos la pipait;
- miros slab caracteristic;
- gust fad;
- nu lasa pata de grasime pe hartie;
- insolubil in apa si alcool;
- solubil in eter, cloroform, uleiuri fixe si volatile;
- umectat cu alcool si ulei vegetal devine usor pulverizabil;
- topit pe baia de apa se prezinta ca un lichid incolor miscibil cu uleiuri grase si volatile;
- punctul de topire 45-54s C;
- prezinta o inertie chimica datorita careia nu rancezeste;
- absoarbe apa datorita esterilor continuti care joaca rol de emulgator de tip A/U.
Intrebuintari:
- se foloseste la preparare unguentelor emulsii ca stabilizator, confera preparatelor un aspect omogen, lucios;
- in amestec cu uleiurile vegetale, vaselina, ulei de vaselina, contribuie la marirea vascozitatii, cresterea capacitatii de incorporare a apei, fara a avea proprietati de emulgator.
Acizii grasi
- intra in compozitia uleiurilor vegetale si animale, in grasimi sub forma de trigliceride;
- se mai pot utiliza sub forma de saruri metalice (sapunuri) esteri ai acestora cu alcoolii ca gliceridele etc.
Uleiuri vegetale cele mai folosite uleiuri sunt:
- uleiul de floare-soarelui;
- uleiul de masline;
- uleiul de susan;
- uleiul de ricin;
- uleiul de migdale;
- uleiul de seminte de dovleac, alune etc.
Uleiurile vegetale se asociata cu ceara, cetaceu, sau cu alte substante grase cu punct de topire mare.
Proprietati:
- au proprietati emoliente;
- impiedica uscarea unguentelor;
- se altereaza usor, mai ales daca se gasesc in compozitia unui unguent de tip emulsie;
- procesul de rancezire si de hidroliza are loc in mediul apos.
Untul de cacao Cacao oleum F.R. X, Butyrum Cacao Oleum Theobromatis.
Se obtine din semintele decorticate si torefiante din Theobroma Cacao prin presare.
Compozitie chimica: - amestec de gliceride ale acizilor oleic, palmitic, stearic si linoleic.
Proprietati:
- se prezinta ca o masa solida;
- slab galbuie;
- cu punct de topire 32-35s C;
- nu incorporeaza apa si nu emulsioneaza.
Intra in componenta unguentelor cosmetice.
Stearina Stearinum F.R. X, Acidum stearicum, Acidum stearinicum.
Compozitie:
Contine: acizi grasi cum ar fi :
- acidul stearic;
- acidul palmitic;
- acidul oleic.
Proprietati fizice:
- se prezinta sub forma de paiete albe, sau masa cristalina alba;
- grasa la pipait;
- fara miros sau slab miros particular;
- are punctul de topire 56-70s C.
Impreuna cu uleiurile vegetale sau minerale, intra in compozitia bazelor de unguent, pentru a mari consistenta acestora. Unguentele preparate cu stearina sunt emoliente si contin ca emulgator de tip U/A stearatul de potasiu, amoniu sau trietanolamina.
Silicongelurile
Sunt polixilaxani, adica polimeri sintetici macromoleculari ai derivatilor organici de siliciu.
Compozitie chimica: in molecula lor au doua legaturi chimice:
- legatura siloxan (- SI O SI) si legatura SI - C - , ambele extrem de stabile;
- legatura siloxan imprima caracteristici fizice si chimice care le apropie de compusi anorganici (silicati);
- legatura de SI C le apropie de compusi organici.
Proprietati fizice:
- siliconele sunt puternic hidrofobe;
- au tensiunea superficiala scazuta;
- derivatii de consistenta solida sunt rasinile de silicoane;
- derivatii lichizi sunt uleiurile de silicoane;
- uleiurile de silicoane au vascuozitatea intre 200-1000 CSt;
- sunt insolubile in apa, alcool, acetona, glicerina, uleiuri vegetale sau minerale;
- sunt solubile in eter, benzen, ciclohexan, xilen;
- in prezenta emulgatorilor (laurilsulfat de sodiu, polisorbati etc.) se amesteca cu uleiuri, glicerina, sapunuri, polietileniglicoli, ceruri etc.).
Intrebuintari:
- din punct de vedere fizic si chimic sunt indiferente;
- au marele avantaj ca nu astupa porii in comparatie cu gelurile de hidrocarburi;
- unguentele silicoane sunt bine tolerate, nu patrund in piele si nu greseaza, nu deshidrateaza epidermul;
- silicoanele confera unguentelor o onctuozitate si au proprietatea de a retine razele ultraviolete;
- sunt folosite la prepararea unguentelor de protectie a pielii fata de lichidele iritante hidrofile sau caustice.
In aceasta grupa intra bazele de unguent constituite din emulgatori de tip U/A (alcooli superiori, colesterolul, ceara, grasimi hidrogenate etc.) si una sau mai multe substante groase.
Ele sunt capabile sa incorporeze o cantitate mai mica sau mai mare se apa sau solutii apoase, hidroalcoolice etc. Aceste baze au proprietati emulsive, formand emulsii de tip A/U.
Bazele de unguent emulsii usureaza si accelereaza patrunderea substantelor medicamentoase in organism, facand posibila o mai buna actiune terapeutica.
Datorita faptului ca excipientii grasi sunt miscibili cu lipidele pielii, favorizeaza patrunderea substantelor dizolvate in faza apoasa ce contribuie la macerarea stratului cornos. Deci aceste baze de unguent servesc la prepararea unguentelor cu actiune in profunzime.
Din aceasta categorie fac parte:
- alcoolul cetilic;
- alcoolul cetilstearilic.
Acestia sunt alcooli alifatici grasi si sunt utilizati atat pentru proprietatile emoliente cat si ca stabilizativ de emulsie. Au proprietati emulgatoare de tip A/U destul de reduse.
Alcoolul cetilic se prezinta ca o masa solida sau sub forma de lamele stralucitoare incolore;
- sunt grase la pipait;
- incalzite usor da un lichid slab galbui;
- este solubil in alcool, cloroform si solventi organici;
- insolubil in apa;
- nu rancezeste (are punctul de topire 45-50s C);
- este absorbit usor si nu irita pielea;
- inmoaie pielea pana sa-i confere luciu.
Emulsiile preparate cu alcool cetilic sunt rezistente la acizi caldura, oxidare si nu rancezesc.
Alcoolul cetilstearilic Alcoholum Cetylstearylicum F.R X
Este un amestec de alcool cetilic cu alcool stearilic. Au proprietati asemanatoare alcoolului cetilic, de aceea se pot substitui foarte bine.
F.R X il prezinta ca un emulgator (Alcoholum cetylstearylicum emulsificans) ce contine 90 % alcool cetilstealic si 10 % cetilstearilsulfat de sodiu. Acesta formeaza emulsii de tip U/A.
Colesterolul Cholesterolum F.R. X, colesterina - are in molecula sa o functie OH slab hidrofila, restul moleculei fiind pronuntat lipofil.
Proprietati fizice:
- se prezinta ca o masa solida sub forma de pulbere cristalina alba sau slab galbuie;
- fara miros si gust;
- la lumina si caldura se coloreaza in galben;
- are punct de topire 147-150sC;
- este insolubil in apa;
- putin solubil in alcool;
- usor solubil in eter, cloroform;
- solubil in uleiuri vegetale, ulei de parafina.
Intrebuintati:
- se utilizeaza in proportie de 1-5 % in baze de unguent de tip A/U;
- are proprietatea de a emulsiona cantitati mari de apa;
- se dizolva in baze grase topite.
Este o asociere de eucerita (adica amestec de : oxicolesterol, izocolesterol si metacolesterol).
Impreuna cu vaselina aceasta asociere, formeaza baze de unguent corespunzatoare.
Eucerina se foloseste intr-o baza de unguent in proportie de 5 % cu 95 % vaselina; astfel poate emulsiona apa in proportie de 200%.
Amestecata cu uleiuri vegetale isi mareste capacitatea de emulsionare, putand incorpora pana la 320 % apa.
Amestecata in parti egale cu apa da eucerina hidratata, care este o buna baza de unguent care favorizeaza absorbtia medicamentelor.
Alcoolii de lana, alchoholes lanae (F.R. X), Lanalcoholi, Lanalcolum
Se obtin prin saponificarea, separarea si purificarea din lanolina a fractiunilor ce contin alcooli sterolici (28 % colesterol cel putin).
Proprietati fizice:
- masa coroasa;
- culoare galben bruna;
- gust si miros slab caracteristic;
- are punctul de topire in jur de 70s C.
Celelalte proprietati sunt asemanatoare cu cele ale lanolinei.
Este considerat o lanolina superioara, purificata, nu produce iritatii nici dupa o folosire mai indelungata. Sunt utilizate la prepararea unguentelor in proportie de 5-6 %.
Lanolina adeps lanae anhydricus F.R. X
Este un produs obtinut din lana oilor, prin extractia si purificarea lipidelor din aceasta lana.
Din punct de vedere chimic, lanolina are o compozitie foarte complexa:
- 95 % esteri ai acizilor grasi cu alcooli alifatice superioare; alcooli steroidici si triterpenici;
- 3-4 % colesterol si izocolesterol liber;
- acizi grasi grasi si alcooli neesterificati in cantitati mici.
Proprietati fizice:
- se prezinta ca o masa vascoasa;
- consistenta, anctuoasa;
- cu aspect filant;
- culoare galbena;
- miros caracteristic;
- foarte usor solubila in alcool la fierbere , benzen, cloroform;
- usor solubila in acetat de etil, acetona, eter si eter de petrol;
- insolubila in apa;
- in stare topita este miscibila cu uleiuri vegetale si parafina lichida;
- emulsioneaza cu apa in proportie 200-300 %, emulsie de tip A/U; cu glicerina 140 %; cu alcool de 70s 40 %;
- are punctul de topire 36-42s C;
- capacitatea de emulsionare se datoreaza nu numai colesterolului, ci si esteri ai colesterolului;
- tendinta de rancezire este mai mica decat la si uleiuri vegetale, de aceea F.R. X recomanda conservarea in recipiente bine inchise, ferite de lumina, la o temperatura de cel mult 25s C;
- daca este conservata un timp mai indelungat capata o culoare mai inchisa, de aceea pentru marirea gradului de conservare F.R. X prevede adaugarea de antioxidanti:
- A.N.D.G. 0,01 %;
- B.H.A. 0,02 %;
- Tocoferol 0,1 %
care sunt dizolvati in prealabil in alcool;
- patrunde in stratul superficial al pielii
- cedeaza substantele medicamentoase mai usor decat vaselina;
- absorbtia este favorizata de proprietatea lanolinei de a emulsiona cu apa;
- lanolina nu se foloseste ca atare fiind vascuoasa;
- se asociaza in proportie de 5-25 % pentru obtinerea bazelor de unguent, astfel este bine absorbita de piele.
Cu toate acestea, lanolina aplicata pe piele intarzie procesul de vindecare, iar folosita mai mult timp produce o sensibilitate a pielii. F.R. X prevede utilizarea lanolinei hidratate (adeps lanae hydrosus) adica este un amestec de 75 % lanolina anhidra si 25 % apa. Cand in formula este scris 'lanolina'se va folosi lanolina hidratata.
Se obtin din acizi grasi nesaturati din molecula gliceridelor, prin saturare totala sau partiala. In functie de gradul de hidrogenare si materia prima din care provin, ele au proprietati si constante fizico chimice variate. Sunt mai stabile decat grasimile obisnuite.
- nu rancezesc usor;
- au afinitate fata de grasimile pielii;
- au o consistenta asemanatoare cu ceara;
- se folosesc in asociere cu alte baze de unguente.
EMULGIN AP este un amestec de mono - , di- , si trigliceride, se prezinta ca o masa omogena asemanatoare untului de cacao.
MONOSTEARATUL DE GLICERIL este un emulgator cu caracter lipofil.
Sunt constituite dintr-o faza lipofila (hidrocarburi, grasimi, ceruri, uleiuri vegetale etc.) si o faza hidrofila (apa sau solutie conservanta), in amestec cu un emulgator sau amestecuri de emulgatori).
Emulgatorul folosit poate fi:
- neionogen (Tween, Mirj, Brij);
- ionogen amioactiv (derivati sulfonati ai alcoolilor alifatici superiori, sapunuri alcoline etc.);
- ionogeni cationiacitvi (derivati de ioni cuaternati).
Emulgatorii pot actiona singuri sau in combinatii cu ceruri emulgatoare sau emulgatori complecsi.
Bazele de unguente de tip emulsie U/A au caractere specifice:
- realizeaza o emulsionare a filmului lipidic de la suprafata epidermului, facilitand absorbtia in profunzimea pielii;
- sunt usor lavabile, de unde si denumirea de 'BAZE LAVABILE', deoarece faza externa este apoasa;
- poseda calitati realogice (capacitate mare de intindere pe piele);
- nu agreseaza tegumentul;
- poseda o capacitate mare de hidratare, excitand un efect racoritor la nivelul pielii;
- au tendinta de deshidratare, care se poate remedia prin asocierea glicolilor;
- deoarece sunt usor invadate de microorganisme, se recomanda folosirea conservantilor.
Unguente cu stearina se mai numesc si creme evanescente sau creme de lapte, deoarece penetreaza cu usurinta pielea, fara a lasa urme de grasime.
Contine:
-stearina libera sau acid stearic;
- glicerol;
- sapun de stearina, obtinut prin saponificarea stearinei cu hidroxizi, carbonati alcalini, anume alcaline, respectiv apa.
Se utilizeaza la prepararea unguentelor cosmetice si pentru protectia pielii.
Emulgatorii complecsi sunt constituiti din asocierea unor amulgatori de tip A/U (Span, Tegin, colesterol, alcooli alifatici superiori etc.) cu un emulgator de tip U/A (agent tensioactiv ionogen amionic sau cationic, agent tensioactiv neionogen).
Exemple de baze de unguente cu emulgatori complecsi:
- unguente emulsificante anhidre (Unguentum emulsificans) F.R. X;
- unguente hidratate (Unguentum hydrophylicum) F.R. X.
Aceste unguente se folosesc pentru incorporarea diferitelor substante medicamentoase.
Sunt baze de unguente constituite din doi sau mai multi emulgatori (Cera Lanette, Cera emulsificans) cu caracter opus : unul A/U si altul U/A asociati intr-un raport bine determinat 9:1; 8:2; 7:3; 6:4.
Emulgatorul predominant este
cel de tip A/U si apartine grupei alcoolilor grasi superiori,
iar emulgatorul de tip U/A participa intr-o cantitate mai mica
si poate fi ionogen sau neionogen. F.R. X nominalizeaza ceara
emulgatoare sub denumirea de Alcoholum cetylstearylicum emulsificans,
cetilstearilic si cetilsulfat de sodiu, preparat in prezenta a
Ceara Lavette serveste la prepararea unguentului emulgator ce contine 30 % ceara emulgatoare, 35% ulei de parafina si 35 % vaselina din care se obtine Unguentul emulgator hidratat, utilizand 40 % unguent emulgator si 60 % solutie conservanta.
Unguentele obtinute din ceara emulgatoare sunt stabile la variatii de PH si compatibile cu majoritatea substantelor active.
Sunt incompatibile cu azotul de argint, ihtiol, acidul benzenic, tetraciclina.
Se impart in doua grupe:
A. geluri cu polietileniglicoli
B. hidrogeluri.
A. Geluri cu polietileniglicoli sunt amestecuri sintetici macromoleculari hidrofili, obtinuti prin condensarea oxidului de etilen in prezenta apei. Bazele de unguent cu polientileniglicoli rezulta prin amestecarea in proportii determinate dintre polietilenglicol solid si unul lichid sau ceros pana la obtinerea unei consistente potrivite.
Avantaje:
- sunt usor lavabile si pot fi aplicate pe suprafete si regiuni paroase fara sa lase urme de grasime pe lenjerie sau piele;
- sunt neiritante pentru piele, favorizeaza exudatiile;
- amelioreaza curatirea plagilor;
- nu influenteaza glandele sebacee si sudoripare si nu obtureaza porii;
- prezinta o buna capacitate de intindere;
- au actiune bactericida si nu sunt invadate de microorganisme.
Dezavantaje:
- sunt bigroscopice (adaos de 5-10 % apa);
- prezinta actiune osmotica ce impiedica cedarea de substante medicamentoase;
- nu se vor folosi la prepararea unguentelor oftalmice sau cosmetice si nici in dermatozele cu piele sebostatica;
- au actiune deshidratanta asupra pielii.
Gelurile de polietilenglicoli sunt utilizate ca baze de penetratie in strat subtire, prelucrarea lor facandu-se dupa o tehnologie bine stabilita.
F.R. X prevede ca unguent oficinal Unguentum macrogoli (unguent cu macrogli; unguent cu pilientileniglicoli), preparat din PEG 400 si 4000 in parti egale.
Sunt formate din substante macromoleculare organice sau anorganice cu capacitatea de a hidrata prin imbinare cu apa.
Avantaje:
- sunt usor lavabile;
- sunt preferabile pentru persoanele cu piele sensibila la grasimi;
- se folosesc pentru tratarea zonelor paroase sau pentru mucoase;
- se folosesc pentru uz oftalmic si pentru unguente peliculogene;
- au o forma toleranta cutanata;
- au o buna capacitate de resorbtie a substantelor active precum si o buna penetratie fata de bazele grase;
- se folosesc ca unguente de protectie in asociere cu substante active, datorita actiunii filmogena pe care o prezinta.
Dezavantaje:
- pierd cu usurinta apa, se deshidrateaza si se usuca. Pentru a impiedica acest lucru se adauga polioli cum ai fi : glicerina,
sorhitol,
propilenglicol.
A. Hidrogeluri organice: cu amidon, guma de tragaconta, pectine, olginati;
B. Hidrogeluri anorganice: cu bentanita, veegum, aerosil;
C. Hidrogeluri semisisntetice : cu derivati de celuloza, metilceluloza, carboximetilceluloza sodica;
D. Hidrogeluri sintetice : cu acid poliacrilic, alcool polivimilic, polivimilpirolidona.
A. Hidrogeluri organice
Glicerolatul de amidon hidrogelul de amidon
Contine amidon 7-8% cu capacitate de gelificare in apa. Este insolubil in apa rece, la incalzire micelele din structura amidonului, formeaza o retea afanata din care rezulta o pasta lipicioasa de amidon. Cand se adauga glicerol se urmareste a se limita pierderile de apa.
Glicerolatul de amidon (F.R. X Unguentum glyceroli) se obtine prin amestecarea amidonului (7%) cu apa conservanta si dupa hidratare se adauga glicerina (93%) incalzita.
Incalzirea se face pe foc direct, prezentand avantajul hidratarii rapide a amidonului. Se utilizeaza ca emolient ca atare sau incorporand substante active ca : oxidul de zinc, talc etc.
Hidrogelul cu guma tragacanta in proportie de 5-10 %, formeaza geluri elastice.
Hidrogelul cu alginati utilizat sub forma de saruri de sodiu, potasiu, calciu sau amoniu, formeaza geluri in concentratie de 3- 7 % prin dispersarea glicerine 10% in solutie conservanta.
B. Hidrogeluri anorganice
Literatura de specialitate enumera doua hidrogeluri si anume :
- Hidrogelul de bentonita
- Hidrogelul cu veegum
Hidrogelul de bentonita bentonita este un silicat de aluminiu hidratat cu formula Al2O3, 4SiO2, H2O constiuit din straturi cristaline coloidale de aluminati si silicati avand moleculele legate intre ele prin punti de oxizi sau cationi.
Bentonita se prezinta ca o pulbere alba sau gri insolubila in apa, cu capacitate mare de imbibare a apei. Hidrogelul de bentonita se obtine din bentonita in concentratie de 15-20%, care disperseaza la suprafata solutiei conservante. Se lasa la hidratare 24 ore, dupa care se adauga 10% glicerol si restul solutiei conservante.
Bentonita se foloseste sub forma de hidrogeluri sau ca baza de unguent emulsii U/A.
Gelurile de bentonita se preteaza la prelucrarea acidului boric, taninului, iodului, sulfului, balsamului de Peru, fenolului, iodurii de potasiu (care nu se coloreaza chiar daca nu se adauga tiosulfat de sodiu).
Uneori gelurile de bentonita se asociaza cu baze grase (amestecuri de vaselina, ulei de parafina si emulgatori) in unguente de protectie.
Hidrogelul de veegum se obtine utilizand veegum, care este silicat de aluminiu si magneziu natural, purificat, din clasa montmorilanitilor. Pentru obtinerea hidrogelului se utiliazeaza in concentratie de 3-4%, care se adauga treptat in apa calda sub agitare continua.
C. Hidrogeluri semisintetice
Hidrogelul cu metilceluloza
Metilceluloza este eterul
metilic al celulozei, se prezinta sub forma de masa
fibroasa sau granuloasa, alba sau slab galbuie,
fara miros si fara gust. Cu apa formeaza un gel,
care se prepara ca si mucilagul cu portiuni mici de apa
calda sau fierbinte, iar dupa racire se adauga restul de
apa racita la
Hidrogelul cu metilceluloza se poate asocia cu substante lipofile pentru a i se reduce tendinta de uscare, ceea ce este de dorit uneori atat pentru conservare cat mai ales pentru o toleranta mai buna.
Cu toate ca aceste geluri nu sunt medii prielnice pentru dezvoltarea microorganismelor, totusi este indicata conservarea lor.
Hidrogelul de carboximetilceluloza sodica, glicolat de celuloza sunt denumiri date pentru sarea de sodiu a carboximetil celulozei. Se prezinta sub forma de pudra alba granuloasa, higroscopica, cu gust mucila+ginos, foarte slab sarat, fara miros. Hidrogelul se prepara cu 5 6 % carboximetilceluloza sodica, in prezenta 10 % glicerol, apoi se adauga solutie conservanta.
D. Hidrogeluri sintetice
Hidrogelul cu alcool polivinilic. Alcoolul polivinilic se foloseste in proportie de 12 15 % care se prepara prin hidratarea cu solutie conservanta a pulberii la rece, uala de dizolvare la cald si completare a apei evaporate.
Hidrogelul cu carbopol. Carbopolul (acidul poliacrilic) este un polimer anionactiv, care se prezinta sub forma de pulbere alba, usoara, formand geluri in concentratii de 0,5 1,5 %.
Carbopolii pot fi folositi la prelucrarea unor unguente negrase, usor lavabile, stabile, neiritante pentru piele si cu cedare rapida. Se cunosc mai multe sorturi de Carbopol: 940; 974; ULTREZ 10. Pentru obtinerea hidrogelului se disperseaza carbopolul sub agitare in solutie conservanta, se lasa la hidratat, apoi se neutralizeaza cu o baza (hidroxizi de sodiu, de potasiu, trietanolamina), cand polimerul acid trece in stare solubila.
Se amesteca lent si se completeaza cu solutie conservanta.
Hidrogelul polivinilpirolidona
Polivinilpirolidona (Kollidon, Polyvidon) formeaza geluri in concentratii intre 10 15 %) prin triturarea pulberii cu o parte din solutia conservanta, dupa care se completeaza cu restul de solutie conservanta.
Fazele obtinerii unguentelor:
a) pregatirea bazei de unguent
b) dispersarea substantelor active in baza de unguent
c) ambalarea, etichetarea si expedierea
a) Pregatirea bazei de unguent
La preparare se utilizeaza bazele de unguente prevazute in farmacopee, selectionate dupa scopul terapeutic urmarit. Daca baza de unguent prescrisa nu este oficinala in farmacopee se prepara dupa formula prescrisa, dupa o tehnologie proprie fiecarui tip de baza de unguent. Pe prescriptia medicala se noteaza natura si cantitatile de excipienti utilizati.
Componentele bazelor de unguent grase, se topesc, se filtreaza, daca este necesar, si se amesteca pana la racire. Ele contin excipienti solizi si lichizi care se topesc pe baia de apa sau se supun fuziunii sub influenta radiatiilor infrarosii, simultan cand excipientii cu punct de topire mai ridicat (de exemplu colesterolul) se topesc mai repede in prezenta altor excipienti datorita amestecurilor eutectice formate. Excipientii solizi se maruntesc prin radere pentru a scurta timpul de incalzire si se amesteca incet fara a se include aer in masa. Daca amestecul prezinta impuritati, dupa topire se filtreaza tesaturi de bumbac, tifon, lana. Amestecul se trece in mojar incalzit se tritureaza pana la racire.
Bazele de unguente emulsii de tip A/U se prepara prin dispersarea fazei apoase in faza grasa topita in care a fost incorporat emulgatorul si se amesteca pana la racire. Ambele faze trebuie sa aiba aceeasi temperatura. Se agita energic, manual sau de obicei, cu dispozitive mecanice.
Bazele de unguenti emulsie ulei in apa (U/A) se prepara prin dispersarea fazei grase topite in faza apoasa in care a fost in prealabil incorporat emulgatorul si se amesteca pana la racire. Ambele faze trebuie sa aiba aceeasi temperatura. Toate fazele vor fi hidratate cu solutie conservanta sau alti conservanti.
Gelurile cu polietileniglicoli se vor prepara prin topirea simultana pe baia de apa a polietilenglicolilor lichizi cu cei solizi, se vor asocia excipienti grasi sau agenti tensioactivi prevazuti si daca este cazul se pot hidrata la rece cu apa amestecand pana la racire.
Hidrogelurile se prepara prin hidratarea la rece sau alternand temperatura ridicata cu cea joasa, dupa natura macromoleculei, utilizand agenti umectanti si conservanti adecvati.
Unguentele mixte alcatuite din baze hidrofile (hidrogeluri, propilenglicoli, baze emulsii U/A ), in asociere cu baze grase se vor prepara separat, topind componentele grase amestecand la rece cu bazele hidrofile preparate separat.
Bazele de unguente oftalmice si nazale vor fi constituite din baze de unguenti cu propritati emulsive si se vor realiza pe cale aseptica.
Dispersarea substantelor active si auxiliare
Substantele active se disperseaza in bazele de unguent in functie de proprietatile acestora si de scopul terapeutic urmarit. In tehnica prepararii, se va recurge la dizolvarea directa, la emulsionarea in una din faze obtinandu-se emulsii U/A sau A/U ori la suspendare. In functie de aceasta tehnologie se obtin:
unguente de tip solutie in care substanta activa este dispersata molecular in baza de unguent;
unguente de tip emulsie in care substanta activa este incorporata in faza in care este solubila, rezultand unguente de tip U/A si A/U;
unguente de tip suspensie in care substanta activa se prelucreaza prin suspendare;
unguente mixte, care contin doua sau mai multe tipuri de dispersii : solutie suspensie, solutie emulsie, suspensie emulsie, solutie emulsie suspensie.
Incorporarea substantelor active prin dizolvare
Aceasta metoda consta in dizolvarea substantelor liposolubile (mentol, camfir) la rece sau la cald in baza de unguent, prin dizolvarea substantelor hidrosolubile in baze cu polietilenglicol sau prin amestecarea substantelor miscibile (ihtiol, salicilat de sodiu) cu baze grase sau amestec eutectic (fenol cu mentol), cand rezulta unguente de tip solutie. Se va tine cont de pericolul recristalizarii substantelor active in baze grase daca se depaseste solubilitatea lor.
Incorporarea substantelor active prin emulsionare
Cand substanta activa este solubila in faza lipofila sau hidrofila sau este solubila in ambele faze, se prelucreaza prin dizolvarea sa in faze in care este solubila si se realizeaza o emulsie de tip U/A sau A/U in raport cu natura emulgatorului.
Unguentele emulsiei A/U denumite si baze de absorbtie, contin substante active dizolvate in apa sau in faza lipofila. Daca substanta activa este solubila in apa, glicerina sau alcool se dizolva in cantitate minima de solvent, iar solutia se disperseaza in baze de unguent.
Substantele liposolubile se vor dispersa in baza grasa la cald sau la rece, iar cele hidrofile in faza apoasa cantitatea de solvent utilizata introdusa suplimentar se scade din baza de unguent.
Unguentele emulsii de tip U/A in care se includ cremele cu stiarati, ceratele, bazele cu emulgatori complecsi si cerurile emulgatoare se vor prepara dupa numele speciale de preparare, iar substantele active vor fi introdus in faza lipofila sau hidrofila in timpul prepararii bazei.
Incorporarea substantelor active prin suspendare
Metoda suspendarii se aplica substantelor active care nu sunt solubile in baza de unguent. Se folosesc pulberi fine sau foarte fine (sita VIII, IX) iar pentru aplicare oftalmica, dimensiunea particulelor nu trebuie sa depaseasca 50 mm (F. R. X).
Marimea particulelor se determina la microscop a unei mase de unguent care contine aproximativ 10 mg substanta activa suspendata, care se intinde intr-un strat subtire pe o lama, 90 % din particulele examinate trebuie sa prezinte un diametru de cel mult 50 mm.
PH-ul unguentelor trebuie sa fie cuprins intre 4,5 si 8,5; se determina potentiometric.
Masa totala pe recipient
Se determina prin cantarirea individuala a continutului din 10 recipiente. Fata de masa declarata pe recipient se admit abaterile procentuale prevazute in tabelul urmator:
Sterilitate
In cazul unguentelor sterile se procedeaza conform prevederilor de la Controlul sterilitatii.
Dozare
Se efectueaza conform prevederilor din monografia respectiva. Continutul in substanta activa poate sa prezinte fata de valoarea declarata, daca nu se prevede altfel, abaterile procentuale prevazute in tabelul de mai jos:
Conservare
In recipiente bine inchise, la
cel mult
F. R. X prevede ca unguentele care se aplica pe plagi, pe arsuri si pe pielea sugarilor sa se prepare ca baze de unguent cu proprietati emulsive sau peliculogene si se folosesc metode care le asigura sterilitatea si care permit evitarea unei contaminari ulterioare cu microorganisme. La fel se procedeaza si cu unguentele cu antibiotice.
Pentru asigurarea
sensibilitatii se vor steriliza la
Celelalte baze care contin excipienti care sunt termodegradabili sau substantele active sensibile la caldura, vor fi prelucrate aseptic si se asociaza conservanti adecvati.
Aparatura utilizata in tehnologia unguentelor
Pentru realizarea unei pulberi fine se utilizeaza pentru cantitati mici, mojarele, porfirizatoarele, alcatuite dintr-o placa de perfir, portelan sau sticla si un pistil cu baza plata, moale cu bila, diferite mixere actionate electric, mari coloidale si micronizatoare.
Pentru topirea si amestecarea excipientilor se utilizeaza patentele emailate, capsule de portelan si mojare, iar in industrie amestecatoare de capacitate mare de otel inoxidabil, prevazute cu pereti dubli prin care circula apa calda sau vapori supraincalziti.
Mojarele pot fi actionate manual sau mecanic. Mojarul cu pistil actionat mecanic se foloseste pentru cantitati mai mari de unguent. Acesta este fixat pe un suport care imprima miscarea de rotatie mojarului confectionat din portelan. Pistilul fixat separat, executa o miscare de pendulare. Unguentul etalat pe suprafata interioara a mojarului este readus in centru cu un cutit fix, atasat peretelui interior.
Aparatele de amestect se utilizeaza pentru unguentele moi sau care prin incalzire se inmoaie. Amestecatoarele sunt actionate electric si pot avea diferite forme si viteze de rotatie.
Cand amestecarea este terminata urmeaza omogenizarea folosind moara cu valturi, mori coloidale etc. moara cu valturi poate avea 1, 2 sau 3 valturi asezate paralel sau orizontal. Cilindrul central este fix si se roteste in jurul axului sau, iar ceilalti doi sunt mobili si se rotesc in sens invers.
Caractere si control. Conservare
Pentru o calitate foarte buna unguentele trebuie sa indeplineasca anumite conditii si anume:
trebuie sa aiba un aspect omogen si sa prezinte culoarea si mirosul caracteristic componentelor;
intinse in strat subtire pe o lama de microscop si examinate cu lupa, nu trebuie sa prezinte picaturi si aglomerari de particule;
marimea particulelor se determina prin examinare la microscop a unei mase de unguent care contine aproximativ 10 mg substanta activa suspendata care se intinde intr-un strat subtire pe o lama. La unguentele dermice 90% din particulele examinate trebuie sa prezinte un diametru de cel mult 50 mm, pentru 10% din particulele examinate se admite un diametru de 100 mm. pentru unguentele oftalmice 90% din particulele examinate trebuie sa prezinte un diametru de cel mult 25 mm, pentru 10% din particulele examinate se admite un diametru de cel mult 50 mm.
Conform
Farmacopeei Europene editia a
Conform Farmacopeei Europene editia a III-a si Addendum 2001 o alta proba de control pentru unguente, care a fost preluatil si de F.R. X-Supliment 2001 este reprezentata de MASURAREA CONSISTENTEI PRIN PENETROMETRIE.
Aceasta metoda se utilizeaza pentru a determina, In conditii definite si validate, consistenta produsului de analizat, conjinut intr-un recipient de forma si dimensiuni specificate, prin penetrarea acestuia de catre un dispozitiv mobil.
APARAT
Aparatul se compune dintr-un penetrometru, constituit dintr-un suport si un dispozitiv mobil de penetrare. Figura reprezinta un exemplu de aparat adecvat.
D. Dispozitiv care permite asigurarea verticalitatii mobilului de penetrare si orizontalitatii masutei-suport.
E. Dispozitiv mobil de penetrare.
F. Recipient.
G. Masuta - suport.
H. Reglaj al orizontalitatii masutei.
Suportul cuprinde:
- tija verticala pentru mentinerea si ghidarea dispozitivului mobil
- o masuta-suport orizontala
- un dispozitiv care permite asigurarea verticalitatii dispozitivului mobil
- un dispozitiv care permite veriflcarea orizontalitatii masutei suport
- un dispozitiv de blocare si de eliberare a dispozitivului mobil
- o scala, gradata in zecimi de milimetru, care indica adancimea de penetrare.
Dispozitivul mobil, constituit dintr-un material adecvat, are suprafafa neteda si este caracterizat de masa, forma si dimensiunile sale.
MOD DE LUCRU Se pregatesc probele de analizat prin una din urmatoarele metode:
A. Se umplu complet 3 recipiente cu grija, evitand sa
se formeze bule de aer. Se niveleaza, daca este necesar, pentru a obtine
o suprafata plana. Se pastreaza la 25 ±
0,5°C timp de 24 h. daca nu se prevede
altfel.
B. Se pastreaza cele 3 probe de analizat la 25 ±
recipiente cu grija, evitand sa se formeze bule de aer. Se niveleaza, daca este
necesar, pentru a obtine o suprafata plana.
C. Se topesc 3 probe de analizat si se umplu
complet 3 recipiente cu grija, evitand sa se formeze bule de aer. Se
pastreaza la 25 ±
Determinarea adancimii de penetrare
I Se aseaza proba de analizat pe masuta-suport a penetrometrului. Se verifica daca axul vertical al dispozitivului mobil este perpendicular pe suprafata probei. Se aduce temperatura dispozitivului mobil la 25 ± 0,5°C.
Se ajusteaza inaltimea dispozitivului mobil astfel meat varful acestuia sa atinga suprafata probei. Se elibereaza dispozitivul mobil timp de 5 s, se fixeaza din nou si se mascara adancimea de penetrare. Se repeta determinarea cu celelalte 2 recipiente.
EXPRIMAREA REZULTATELOR
Adancimea de penetrare se exprima in zecimi de milimetru, prin media aritmetica a rezultatelor celor 3 determinari. Daca unele dintre rezultate se abat fata de medie cu mai mult de ± 3 %, se repeta determinarea si se exprima rezultatele indicand media celor 6 determinari si deviatia relativa standard.
In monografia intitulata ,,SEMI-SOLID PREPARATIONS FOR CUTANEOUS APPLICATION - -UNGUENTA' din Suplimentul 2001 al Farmacopeei Europene editia a Ill-a (1997) se regasesc prevederile referitoare la unguente. Toate acestea sunt aplicate si pentru unguentele cu aplicare auriculara, nazala, fectala, oftalmica sau vaginala.
Preparatele semisolide pentru aplicare cutanata sunt destinate aplicarii pe piele sau pe anumite mucoase pentru actiune locala sau penetrare percutanata a substantelor active, sau pentru actiunea lor emolienta sau protectiva. Sunt alcatuite dintr-o baza de unguent, simpla sau compusa in care sunt dizolvate sau dispersate una sau mai multe substante active.
In concordanta cu compozitia, baza de unguent poate influenta actiunea preparatului si cedarea substantei active. Bazele de unguent au component! naturali sau de sinteza si pot fi reprezentate de un sistem monofazic sau multifazic.
Dependent de natura bazei de unguent preparatul obtinut are proprietati hidrofile sau lipofile. La preparare se admite adaugarea conservantilo: antimicrobieni, antioxidantilor, emulgatorilor, etc.
Aceste preparate care sunt destinate aplicarii pe plagi intinse, deschise sau leziuni ale pielii trebuie sa fie sterile.
Preparatele semisolide cu aplicare topica se impart in:
> pomezi;
> creme;
> geluri;
> paste;
> cataplasme.
In timpul formularii preparatelor semisolide cu aplicare cutanata trebuie demonstrata alegerea conservantului antimicrobian si eficacitatea sa. Preparatele sterile sunt obtinute folosind materiale si metode care sa asigure sterilitatea preparatuiui si sa evite contaminarea si dezvoltarea microorganismelor.
Preparatele semisolide cu aplicare cutanata eonditionate in recipiente .unidoza trebuie sa corespunda testului pentru determinarea masei sau volumului eliberat.
Se conserva in recipiente bine inchise, sau daca preparatul contine apa sau alte ingrediente volatile se pastreaza in recipiente inchise etans. Se prefera recipientele de conditionare sub forma de tuburi din metal din care preparatul este por de extrudat. Preparatele sterile se pastreaza in recipiente sterile inchise etans, impermeabile; pentru aceste preparate este prevazut si controlul sterilitatii.
Eticheta contine, unde este cazul, numele conservantilor antimicrobieni |adaugati si arata daca preparatul este steril.
Pomezile sunt formate din baze monofazice in care sunt dispersate substante solide sau lichide.
Pomezile pot fi hidrofobe, hidrofile sau emulsie A/U. Pomezile hidrofobe pot absorbi numai cantitati mici de apa. Substantele folosite pentru obtinerea acestora pot fi parafine solide, semisolide sau lichide, uleiuri vegetale, grasimi animale, gliceride de sinteza, ceruri si polialchilsiloxani lichizi.
Pomezile emulsie A/U pot incorpora cantitati mari de apa. Aceste baze sunt hidrofobe si contin un emulgator A/U ca lanolina, alcooli de lana, esteri ai sorbitanului, monogliceride si alcooli grasi.
Pomezile hidrofile sunt preparate miscibile cu apa. Baza folosita uzual este un amestec de macrogoli lichizi si solizi (PEG). Acestia pot confine cantitati corespunzatoare de apa.
Cremele sunt preparate care contin o faza apoasa si una uieioasa. Pot fi hidrofobe si hidrofile.
Cremele hidrofobe au ca faza continua faza lipofila. Contin emulgatori A/U: lanolina, esterii sorbitanului si monogliceride.
Cremele hidrofobe au ca faza continua faza hidrofila. Contin emulgatori U/A sapunuri de sodiu sau trietanolamina, alcooli grasi sulfatati sau polisorbati combinati daca este necesar cu emulgatori A/U.
Gelurile se obtin din substante lichide utilizand metode de gelificare corespunzatoare, cand se obtin geluri hidrofile sau hidrofobe.
Gelurile hidrofobe (oleogelurile) sunt preparate obtinute din baze constituite din parafma lichida, si polietilena sau grasimi lichide gelifiate cu sapunuri de aluminiu sau zinc.
Gelurile hidrofile se obtin din baze constituite din apa, glicerol sau propilenglicol folosind ca agenti de gelificare guma tragacanta, amidonul, derivatii de celuloza, polimerii de carboxivinil si silicatii de aluminiu si magneziu.
Pastele sunt preparate semisolide ce contin proportii mari de substante solide fin dispersate in baza de unguent.
Prevederile referitoare la sistemele terapeutice transdermice se regasesc in monografia intitulata ,,PATCHES, TRANSDERMAL - Emplastra transcutanata' din Suplimentul 2001 al Farmacopeei Europene editia a III-a (1997).
Sunt preparate farmaceutice flexibile, de forma variata, ce contin una sau mai multe substante active. Sunt destinate aplicarii pe pielea intacta si elibereaza substanta activa in circulatia generala dupa pasajul direct prin piele.
Trebuie sa corespunda testului privind uniformitatea continutului (testul C pentru preparatele unidoza). Se poate cere sa se demonstreze eliberarea substantei active, utilizand testul ,,Testul de dizolvare pentru sistemele transdermice'.
Se conserva la temperatura camerei. Pe eticheta se precizeaza cantitatea totaia de substanta activa pe pachet si doza cedata pe unitatea de timp si aria de suprafata. Controlul organoleptic consta in verificarea preliminara a caracteristicilor principale: aspect, culoare, finete, aderenta.
In Farmacopee, la paragraful privind aspectul unguentelor, se mentioneaza intinderea acestora in strat subtire pe o lama de microscop si examinarea cu lupa (4,5 x) cand aspectul trebuie sa fie omogen, fara aglomerari de particule.
Controlul acestora se poate
efectua prin intinderea unguentului cu o spatula de otel inoxidabil
pe o lama de sticla, in strat subtire (1
Ambalarea unguentelor
Unguentele se ambaleaza pentru pastrarea sau expediere in borcane de sticla, portelan, de metal sau material plastic, in cutii, flacoane sau vase mari de material plastic si tuburi din metal polisate in interior cu lac izolant sau din materiale plastice.
Pentru umplerea, respectiv inchiderea tuburilor se utilizeaza aparate care functioneaza automat sau manual.
Conservarea unguentelor
Unguentele se pastreaza in recipiente bine inchise, la cel mult 25s C. Se pot adauga conservanti si antioxidanti adecvati.
|
